ICCJ. Decizia nr. 5113/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5113/2013
Dosar nr. 8294/2/2011
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., anularea Deciziei de impunere din 1 martie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 1 martie 2011, prin care s-au stabilit, în sarcina sa, obligaţii suplimentare de plată în cuantum total de 7.777.447 RON, reprezentând TVA de colectat stabilit suplimentar, aferent perioadei 1 iulie 2009 - 31 iulie 2009, majorări şi penalităţi de întârziere aferente.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că raţiunea pentru care au fost stabilite aceste obligaţii de plată în sarcina sa îl constituie nevalabilitatea codului de TVA al unuia dintre partenerii săi externi, aspect care a determinat recalificarea de către autoritatea fiscală a operaţiunilor de livrare intracomunitară (netaxabile) drept livrări taxabile, pentru care s-ar datora TVA.
A susţinut reclamanta că, în realitate, codul de TVA al societăţii respective, şi anume C.B.R. SRL, pentru perioada în discuţie (trim. III 2009) a fost valabil, aspect confirmat atât iniţial cu ocazia inspecţiei fiscale efectuate de A.N.A.F., cât şi ulterior prin documentele obţinute de la autorităţile germane.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 189 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, art. 218 alin. (2) reglementând posibilitatea de sesizare a instanţei de judecată numai după emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.
Iar până la soluţionarea contestaţiei printr-o decizie, a arătat instanţa fondului, persoana interesată se poate plânge doar pentru refuzul de a emite o astfel de decizie, fără a putea supune cenzurii instanţei de contencios administrativ actele administrativ-fiscale atacate.
Curtea a constatat că, în speţă, o astfel de decizie nu s-a emis nici anterior sesizării instanţei şi nici pe parcursul prezentului proces.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC R. SA, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a argumentat că procedura administrativă a contestaţiei nu este de natură să înlăture dreptul la acţiune al contribuabilului împotriva actelor administrative fiscale.
S-a susţinut că dreptul la acţiune, condiţiile şi limitele acestuia, sunt reglementate exclusiv de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi că, în aceste condiţii, contestatorul are dreptul de a sesiza instanţa de contencios administrativ separat şi independent de procedura contestaţiei administrative, interpretarea dată de către instanţa de fond dispoziţiilor art. 205 alin. (2) şi art. 218 alin. (2) fiind eronată.
A mai învederat că în speţă a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe lângă procedura contestaţiei administrative, fără a primi vreun răspuns, iar, pe de altă parte, autoritatea intimată nu a respectat nici termenul de soluţionare a contestaţiei administrative, cu toate că de la data primirii demersurilor prealabile ale recurentei a trecut mai mult de un an.
Recurenta a argumentat că din analiza normelor incidente rezultă că nu este obligatorie parcurgerea procedurii administrative instituite de Titlul IX C. proc. fisc., această procedură având caracter opţional.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul aplicabil în materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei anularea unor acte administrative fiscale de impunere, fără ca în prealabil să fi fost emisă decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acestor acte, contestaţie reglementată de dispoziţiile art. 205 alin. (1) şi 2 din O.G. nr. 92/2003.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că sesizarea instanţei de judecată se poate face numai după emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei administrative.
Astfel, potrivit art. 205 alin. (1) şi art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003:
„(1) Împotriva titlului de creanţă precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.”
„(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de contestator ... la instanţa judecătorească de contencios administrativ şi fiscal, competentă în condiţiile legii”.
Rezultă aşadar din textul de lege mai sus citat, că legiuitorul a impus o procedură administrativă de contestare a actelor administrativ-fiscale, procedură care neavând caracter jurisdicţional nu poate fi considerată facultativă şi că până la soluţionarea contestaţiei printr-o decizie, persoana care se consideră vătămată nu poate supune cenzurii instanţei de contencios administrativ, actele administrativ-fiscale atacate.
În acelaşi sens este şi practica constantă a jurisdicţiei supreme, prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, statuându-se că procedura administrativă de contestare prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003 are caracter obligatoriu, în instanţă putând fi atacate numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor formulate potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
Cum în cauza de faţă o astfel de decizie nu a fost emisă, soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, pronunţată de prima jurisdicţie, este legală, urmând a fi menţinută ca atare.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC R. SA Caracal prin A.J. R.V.A.I.S. S.P.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 189 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5111/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 514/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
