ICCJ. Decizia nr. 514/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr 514/2013 Dosar nr, 1925/2/2012
Ședința publică din 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 martie 2012, reclamantul R.M.I. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A., pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea executării Ordinului de imputare nr. 8 din 25 ianuarie 2012.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Sub aspectul cazului bine justificat, reclamantul arată că actul contestat nu respectă condiţiile subînţelese din dispoziţiile coroborate ale art. 84 şi art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul că, raportat la sintagma „pagube produse cu vinovăţie”, actele administrative trebuie să conţină elementele din care rezultă fapta culpabilă, vinovăţia în săvârşirea acesteia şi cuantumul pagubei produse în patrimoniul instituţiei. Susţine reclamantul că actul contestat nu conţine în concret menţiuni cu privire la modul sau algoritmul de calcul al sumelor imputate, fapta personală a membrilor de sindicat reprezentaţi în cauză, ca faptă generatoare de prejudicii, elementele în raport de care s-a reţinut vinovăţia, ca element esenţial al răspunderii, prevederile legale şi/sau statutare prin a căror încălcare a fost generată răspunderea civilă a membrilor de sindicat. Totodată, se arată că, raportat la data întocmirii deciziei Curţii de Conturi şi a celorlalte acte care au stat la baza emiterii ordinului contestat, nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în care pot fi emise actele de imputare.
Cu privire la prevenirea producerii unei pagube iminente, reclamantul arată că, potrivit art. 1 şi art. 2 alin. 7 din ordinul contestat, suma imputată urmează a fi reţinută imediat.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel
Prin sentinţa nr. 1919 din 16 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul R.M.I. şi a suspendat Ordinul de imputare al A.N.S.V.S.A. nr. 8 din 25 ianuarie 2012, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Cu privire la cazul bine justificat, analizând la nivel formal ordinul în cauză, având în vedere obiectul litigiului şi limitele în care se analizează aparenţa de legalitate, Curtea de apel a reţinut că individualizarea faptei cauzatoare de prejudiciu, modul de stabilire a vinovăţiei şi modul de calcul al sumelor respective au fost descrise în procesul-verbal al Curţii de Conturi nr. 14494 din 12 iulie 2011 şi în Decizia nr. 14 din 05 august 2011 a Curţii de Conturi, acte care au stat la baza emiterii ordinului contestat în speţă. Însă, a reţinut curtea de apel că paguba a fost constatată de Curtea de Conturi la data de 12 iulie 2011, prin procesul-verbal nr. 14494, iar ordinul contestat a fost emis la data de 25 ianuarie 2012, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa a reţinut că aceasta este evidentă în condiţiile în care actul se referă la reţinerea unor sume de bani plătite reclamantului cu titlu de drepturi salariale şi al cărui patrimoniu este, astfel, diminuat semnificativ.
3. Recursul declarat de pârâta A.N.S.V.S.A.
Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta .A.N.S.V.S.A., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, întrucât, în realitate, termenul respectiv curge de la data la care au putut fi identificate atât persoanele vinovate, cât şi modul de imputare, deoarece simpla constatare a pagubei nu conduce în mod automat şi la stabilirea persoanelor responsabile sau a gradului de vinovăţie al acestora.
Printr-o a doua critică din recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că este îndeplinită condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deoarece, în cauză, suma imputată reclamantului este de 125 lei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Conform celor expuse anterior, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Ordinului de imputare nr. 8 din 25 ianuarie 2012 emis de preşedintele A.N.S.V.S.A., prin care s-a dispus că se impută suma de 125 lei domnului R.M.I.
Ordinul a fost emis în considerarea pct. 2 subpct. 4 din Decizia nr. 14 din 05 august 2011 emisă de Curtea de Conturi – Departamentul III privind deficienţele constatate şi consemnate în Procesul-verbal de constatare din 12 iulie 2011.
Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naştere unor obligaţii, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ învestită cu acţiunea în anulare. Sau, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea a.I- a, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanţie procesuală aflată la îndemâna părţii interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia”
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public .
Îndeplinirea celor două condiţii este verificată în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.
Înalta Curte constată că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui caz bine justificat, pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, luând în considerare data emiterii de către Curtea de Conturi a Procesului-verbal de constatare din 12 iulie 2011 şi data emiterii de către preşedintele A.N.S.V.S.A. a Ordinului de imputare nr. 8 din 25 ianuarie 2012.
Este adevărat că, potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare la data emiterii ordinului contestat): „Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. ”
În acord cu jurisprudenţa sa anterioară în cauze similare (cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1634 din 27 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9341/2/2011), Înalta Curte constată că verificarea respectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 presupune o analiză efectuată în contextul întregului ansamblu probator şi reprezintă o prejudecare a fondului cauze, examinare care excede limitelor învestirii instanţei în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa trebuie să îşi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezenţa unor împrejurări care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită cerinţa referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atât atimp cât suma imputată reclamantului este de 125 lei, iar, conform art. 5 din ordinul contestat, acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care se efectuează prima rată de reţineri.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) Și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o va modifica în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de suspendare a executării formulată de reclamantul R.M.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1919 din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul R.M.I., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5113/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5141/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
