ICCJ. Decizia nr. 5163/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5163/2013
Dosar nr. 408/54/2012
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra cererii de recurs de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin Încheierea din 15 februarie 2012, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea de Apel Craiova cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Protocolului înregistrat sub nr. P5282 din 26 octombrie 2007, privind furnizarea datelor referitoare la asiguraţii din categoriile de persoane care realizează venituri din profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi şi din cedarea folosinţei bunurilor, precum şi date privind contribuţiile datorate la F.N.U.A.S.S. pentru persoane fizice care au calitatea de angajat, către C.N.A.S., act încheiat de C.N.A.S. şi A.N.A.F.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Sentinţa nr. 633 din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova a fost respinsă excepţia de nelegalitate a Protocolului nr. P5282 din 26 octombrie 2007 formulată de reclamantul N.I. în contradictoriu cu pârâţii C.A.S. Olt, C.N.A.S. şi A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că a fost invocată excepţia de nelegalitate a Protocolului încheiat între C.N.A.S. şi A.N.A.F., act ce priveşte furnizarea datelor referitoare la asiguraţii din categoriile de persoane care realizează venituri din profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi şi din cedarea folosinţei bunurilor, precum şi date privind contribuţiile datorate la F.N.U.A.S.S. pentru persoane fizice care au calitatea de angajat, către C.N.A.S., act încheiat de C.N.A.S. şi A.N.A.F.
Instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei de nelegalitate a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia vizează legalitatea unui act administrativ apt să producă efecte juridice de sine stătătoare, şi nu acte prin care organele administraţiei publice realizează operaţiuni administrative.
Actul administrativ, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este actul emis de o autoritate publică în vederea executării sau a organizării executării legii, susceptibil de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, capabil deci prin el însuşi să producă efecte juridice directe.
Instanţa a apreciat că Protocolul încheiat în baza colaborării celor două autorităţi publice nu are calitatea de act administrativ în sensul prevăzut de lege, ci este o operaţiune administrativă premergătoare întocmirii actului administrativ, întrucât simpla furnizare de date cu privire la persoanele care fac parte din diferite categorii ce realizează venituri, luată separat, nu este capabilă să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
A reţinut instanţa faptul că acest Protocol stă la baza emiterii de către C.A.S. a deciziilor de impunere privind contribuţiile la F.N.U.A.S.S., prin furnizarea de către administraţiile fiscale a veniturilor impozabile realizate de persoanele enumerate în Protocol, concluzionând că Protocolul în discuţie nu are calitatea de act administrativ în sensul prevăzut de lege.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că art. 4 din Legea contenciosului administrativ, ce reglementează excepţia de nelegalitate, priveşte doar actele unilaterale, ori protocolul este un act bilateral, fiind încheiat între două autorităţi publice în temeiul colaborării dintre ele, acest act producând efecte obligatorii atât faţă de C.N.A.S., cât şi faţă de A.N.A.F. (art. 9 din Protocol).
În ceea ce priveşte cererea de repunere pe rol formulată de reclamant la 31 mai 2012, prin care a invocat excepţia de conexitate şi excepţia de litispendenţă, instanţa a constatat că această cerere a fost depusă după închiderea dezbaterilor, astfel că instanţa nu s-a putut pronunţa asupra ei.
3. Cererea de recurs formulată de N.I.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că instanţa de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză.
Recurentul a arătat că în mod netemeinic şi nejustificat instanţa de fond a respins susţinerile referitoare la calificarea Protocolului înregistrat cu nr. P5282 din 26 octombrie 2007 încheiat între C.N.A.S. şi A.N.A.F., criticând modalitatea sumară de a analiza argumentele invocate, susţinând că astfel s-a realizat o încălcare a principiului dreptului la un proces echitabil, căci instanţa nu a manifestat rol activ şi nu a acordat prioritate principiului preeminenţei dreptului. S-a susţinut că instanţa de fond era obligată să verifice dacă pe rolul instanţei se mai află înregistrată, între aceleaşi părţi, o altă cauză, cu acelaşi obiect, arătându-se că instanţa a ignorat cererea de conexare formulată în cauză.
Pe fondul excepţiei invocate, s-a susţinut că Protocolul, a cărui nelegalitate s-a susţinut, îndeplineşte calitatea de act administrativ, fiind un act administrativ unilateral, cu caracter normativ emis de o autoritate în regim de putere publică în vederea organizării legii.
S-a arătat că Protocolul în discuţie încheiat între C.N.S. şi A.N.A.F. dă naştere la raporturi juridice, fiind actul în temeiul căruia sunt întocmite deciziile anuale de impunere de către A.N.A.F. S-a arătat că în baza acestui protocol, C.N.S. înţelege să preia deciziile anuale de impunere privind veniturile realizate de contribuabili nu doar pentru a crea propria bază de evidenţă a acestora, ci se susţine că fără o verificare proprie înţelege să impună arbitral în baza deciziilor A.N.A.F.
De asemenea, s-a susţinut că la încheierea protocolului nu au fost respectate normele de tehnică legislativă, arătându-se că instanţa de fond ar fi trebuit să reţină şi să verifice legalitatea protocolului emis de organele administraţiei centrale, raportat la data publicării în Monitorul Oficial, în condiţiile în care legiuitorul nu a realizat o distincţie asupra vreunei categorii de acte normative exceptate de la cerinţa publicării.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Analiza excepţiei de nelegalitate urmează a se face prin raportare la dispoziţiile legale cuprinse atât în art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) şi (4), art. 216, 256 - 261 din Legea nr. 95/2006, cât şi în Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006, respectiv art. 7, art. 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36, dispoziţii prin care se instituie un sistem coerent de gestionare şi colectare a obligaţiilor faţă de fondul naţional de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, normele legale cuprinse în art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, 256 - 261 ş.a. din Legea nr. 95/2006 şi dispoziţiile art. 7, art. 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36 al Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006, trimit în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în C. proc. fisc., atunci când menţionează atribuţiile privind executarea actelor C.N.A.S., permiţând acesteia să realizeze executarea silită conform C. proc. fisc., inclusiv să emită titlul executoriu, care este practic titlul de creanţă ajuns la scadenţă conform art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a Protocolului nr. P5282 din 26 octombrie 2007 încheiat între C.N.A.S. şi A.N.A.F., precum şi cu privire la Actul adiţional nr. 1 (181797 din 13 aprilie 2009/801320 din 9 aprilie 2009) la acest protocol, din cuprinsul său a rezultat că protocolul fost încheiat în temeiul art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, art. 4 din H.G. nr. 495/2007 şi art. 315 din Legea nr. 95/2006.
Conform art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
Dispoziţiile art. 315 din Legea nr. 95/2006 prevăd faptul că datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de protocol, iar dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 495/2007 enumeră atribuţiile A.N.A.F.
Înalta Curte are în vedere faptul că, în general, se recunoaşte posibilitatea emiterii actului administrativ unilateral în comun de mai multe autorităţi publice, însă în această situaţie este vorba de o manifestare de voinţă concordantă exprimată în vederea executării ori a organizării executării legii, şi nu de un acord de voinţă cu scopul de a da naştere, a modifica şi stinge drepturi şi obligaţii.
În cauza dedusă judecăţii protocolul şi actul adiţional reprezintă un acord de voinţă prin care cele două instituţii, în îndeplinirea obligaţiei legale de colaborare, stabilesc conţinutul obligaţiei şi dreptului corelativ de furnizare a datelor sus-menţionate. Manifestarea lor de voinţă nu este în sensul emiterii unei manifestări de voinţă concordante, prin care să se asigure executarea prevederilor art. 315 din Legea nr. 95/2006, ci manifestarea lor de voinţă are în vedere, pe de o parte, îndeplinirea obligaţiei de furnizare a datelor respective pentru realizarea obligaţiei de colaborare impuse în sarcina sa pentru A.N.A.F., iar, pe de altă parte, pentru C.N.A.S. realizarea dreptului de a primi datele sus-menţionate, în acest sens fiind prevederile art. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 din acest protocol.
Înalta Curte reţine că sintagma "stabilirea calităţii de asigurat" nu trebuie interpretată în sens restrâns, ci, aşa cum rezultă din art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, calitatea de asigurat implică în general dovada plăţii contribuţiei la fond în condiţiile legii. Or, verificarea acestei dovezi nu se poate restrânge doar la verificarea unei plăţi voluntare a persoanei în cauză, ci şi la verificarea veniturilor, stabilirea şi plata silită a acestei contribuţii la fond. Pentru a ajunge la acest final este necesar ca C.N.A.S. să deţină date cu privire la veniturile persoanelor respective, pentru a putea verifica aceste aspecte şi, dacă este cazul, pentru a emite titlul executoriu care este în acelaşi timp şi titlu de creanţă, astfel că furnizarea acestor date este în perfectă concordanţă cu dispoziţiile art. 315 din Legea nr. 95/2006, cât şi cu prevederile art. 211 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Este evident că protocolul în discuţie nu are caracter normativ, ci este un act intern al celor două instituţii având ca obiect un schimb de informaţii între cele două autorităţi.
Înalta Curte constată că prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cuprind în Secţiunea a 5-a - Colaborarea dintre autorităţile publice, art. 60 - 62, existenţa şi utilizarea protocolului ca formă juridică privind schimbul de informaţii, iar titlul de creanţă, potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordinul Preşedintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, îl constituie deciziile emise de C.A.S. în baza veniturilor declarate la Administraţia Finanţelor Publice.
În conformitate cu prevederile art. 5 - 11 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, protocoalele nu se publică în Monitorul Oficial, fiind acte interne de colaborare între două instituţii: A.N.A.F. şi C.N.A.S.
Înalta Curte a constatat că prevederea cu privire la plata C.A.S.S.-ului este o prevedere legală obligatorie şi imperativă, iar dispoziţiile legale nu intră în contradicţie cu dispoziţiile din protocolul încheiat între cele două autorităţi, act a cărui nelegalitate a fost invocată.
Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, Înalta Curte urmează să o menţină şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de N.I. împotriva Sentinţei nr. 633 din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5162/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5165/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
