ICCJ. Decizia nr. 5234/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5234/2013
Dosar nr. 5565/2/2011
Şedinţa publică de la 14 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Soc. P.P.C.M. IPURL Iaşi, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în insolvenţă - Filiala Iaşi, anularea Deciziei nr. 13 din 29 aprilie 2011 emisă de UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei, în esenţă, că plângerea formulată de contestatoarea A.B.R. SA a făcut obiectul dosarelor nr. 596/99/2010 şi 2178/99/2010 în care s-a emis Ordonanţa nr. 576 şi Deciziile nr. 299 şi 566, rămase definitive şi irevocabile, respingându-se motivele invocate de reclamantă, care sunt aceleaşi din contestaţia nr. 11 din 31 ianuarie 2011 înaintată spre competenţă soluţionare Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNPIR, cu adresa nr. 12 din 02 februarie 2011.
A mai arătat reclamanta că, anterior emiterii Sentinţei comerciale nr. 853/S din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Iaşi s-au făcut invitaţii în vederea "negocierii" procedurilor de lichidare a SC T. SRL Iaşi, respectiv prin Casa de avocatură "B.G.", iar vicepreşedintele A.B.R. SA a declarat reprezentantului legal al lichidatorului că dacă nu va renunţa de bună voie la lichidarea societăţii în cauză, va face demersuri la UNPIR în vederea înlocuirii şi sancţionării lichidatorului, fapt care s-a şi întâmplat.
S-a mai arătat prin acţiune că a solicitat o copie a Deciziei nr. 75 din 07 februarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 1124/99/2010, în care Soc. P.P.C.M. era intervenient, iar refuzul comunicării acesteia a determinat necolaborarea cu lichidatorul A.P.C. SPRL. A considerat că decizia este baza legală a înlocuirii lichidatorului în vederea recuperării cheltuielilor de procedură efectuate de Soc. P.P.C.M. IPURL Iaşi, a onorariului aferent perioadei de activare ca lichidator al SC T. SRL Iaşi, a cărei valoare este estimată la 10.000 RON.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Codul privind conduita etică, profesională şi disciplină a UNPIR, Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată la data de 28 octombrie 2011, pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi, în consecinţă, respingerea cererii, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate; respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă; şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
S-a arătat în acest sens că reclamantul acţionează în calitate de "lichidator al SC T. SRL", calitate ce nu corespunde consorţiului procesual instituit în procedura disciplinară şi că dispoziţiile art. 69 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă instituie ca formă juridică unică a acţiunii în justiţie contestaţia faţă de decizia Comisiei superioare de disciplină şi în niciun caz contestaţia în anulare prevăzută de art. 317 pct. 1 C. proc. civ.
Pe fondul cererii de chemare în judecată a arătat că acţiunile desfăşurate de reclamantă constituie o încălcare a principiilor fundamentale ale practicianului în insolvenţă prevăzute de Codul privind conduita etică profesională şi disciplinară a UNPIR, respectiv, art. 3 lit. "g", precum şi lit. "h" raportat la dispoziţiile art. 68 lit. "e" din O.U.G. nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Sentinţa nr. 692 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii; s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Soc. P.P.C.M. IPURL Iaşi în contradictoriu cu pârâtele UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă - Filiala Iaşi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină că dispoziţiile art. 74 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006, republicată, conferă persoanei lezate dreptul de a formula acţiune în contencios administrativ împotriva deciziei Comisiei Superioare de Disciplină, iar prin decizia contestată, sancţiunea disciplinară a fost aplicată reclamantei Soc. P.P.C.M. IPURL Iaşi.
A apreciat instanţa fondului ca neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă, motivat de faptul că acţiunea cu care reclamanta a investit instanţa este o acţiune în contencios administrativ şi nu o contestaţie în anulare, cum în mod eronat afirmă pârâta.
Sub aspectul situaţiei în fapt, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 3 din 23 septembrie 2010 emisă de UNPIR - Filiala Iaşi s-a dispus respingerea plângerii disciplinare formulată de creditoarea A.B.R. SA împotriva S.C.P.C.M. SPRL întrucât Comisia de Disciplină nu are competenţa necesară de a califica activitatea profesională a unui practician în reorganizare şi lichidare, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să ateste reaua-credinţă.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 13 din 29 aprilie 2011 emisă de UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină a fost admisă contestaţie formulată de creditoare, dispunându-se suspendarea pe o perioadă de 3 luni a calităţii de practician în insolvenţă a S.C.P.C.M. S.P.R.L. şi a reprezentantului legal al S.C.P.C.M. S.P.R.L., G.A.R.
A constatat instanţa fondului că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sunt neîntemeiate întrucât Comisia Superioară de Disciplină nu a fost investită cu analiza aceloraşi motive pe care creditoarea A.B.R. SA le-a invocat şi în faţa instanţelor judecătoreşti care s-au pronunţat prin Ordonanţa nr. 576 din 06 aprilie 2010 şi Deciziile 566/2010 şi 299/2010, acele cauze având ca obiect suspendarea executării şi anularea Hotărârii AGA nr. 3 din 30 noiembrie 2009 a SC T. SRL
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că celelalte motive de nelegalitate invocate în cuprinsul acţiunii, privitoare la refuzul de comunicare a Deciziei nr. 75 din 07 februarie 2011 din dosarul nr. 1124/99/2010, înlocuirea lichidatorului judiciar, neînţelegerile intervenite între reclamantă şi noul lichidator, A.P.C.S.P.R.L., nu au niciun fel de relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei Comisiei Superioare de Disciplină, întrucât nu au legătură cu faptele ce au făcut obiectul contestaţiei formulate de creditoarea A.B.R. SA
În ceea ce priveşte precizările înregistrate la instanţă la data de 25 ianuarie 2012, ca răspuns la întâmpinare, a constatat judecătorul fondului că este neîntemeiată cererea de constatare a tardivităţii contestaţiei A.B.R. S.A, întrucât aceasta a fost înregistrată sub nr. 11 din 31 ianuarie 2011, cu respectarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 20 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, comunicarea hotărârii către A.B.R. SA fiind efectuată la data de 05 ianuarie 2011.
De asemenea, nu s-a reţinut nici pretinsa încălcare a dreptului constituţional la liberă practică prin aplicarea sancţiunii disciplinare a suspendării calităţii de practician în insolvenţă pe o perioadă de 3 luni, întrucât în privinţa examinării concordanţei acesteia cu normele constituţionale competenţa revine Curţii Constituţionale şi nu instanţei judecătoreşti.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.P.P.C.M. IPURL Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă S.P.P.C.M. IPURL Iaşi a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind legală şi temeinică Decizia nr. 13/2011 emisă de UNPIR -Comisia Superioară de Disciplină deşi în cuprinsul acesteia nu se precizează nicio normă legal care ar fi fost încălcată de către societatea reclamantă, nu există nicio hotărâre judecătorească care să ateste reaua-credinţă a societăţii şi nici dovada cauzării vreunui prejudiciu creditoarei A.B.R. SA.
Totodată recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât în decizia de sancţionare atacată nu se precizează în ce mod au fost încălcate de către societate principiile fundamentale ale practicianului în insolvenţă, nu există nicio dovadă sau probă obiectivă privind necompetenţa sa profesională, încălcându-se astfel principiul prevăzut de art. 3 lit. h) din Codul de etică profesională.
Susţine recurenta că aspectele învederate de creditoarea SC A.B.R. SA şi reţinute în decizia de sancţionare, apreciată ca legală şi temeinică de către instanţa de fond, nu vizează în mod concret conduita lichidatorului şi încălcări ale Statutului şi Codului de etică profesională, ci sunt chestiuni de ordin procedural pentru care petenta avea la dispoziţie alte căi de atac prevăzute de lege, respectiv opoziţia la tabelul creditorului conform prevederilor Legii nr. 31/1990.
Consideră recurenta că modalitatea concretă de efectuare a procedurii de lichidare a SC T. SRL este atributul şi răspunderea exclusivă a lichidatorului, activitatea acestuia din urmă neputând fi cenzurată de forul profesional prin intermediul Comisiilor de Disciplină şi în consecinţă apreciază că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond prin sentinţa atacată legalitatea şi temeinicia deciziei de sancţionare aplicată acesteia.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., O.U.G. nr. 86/2006, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 82/1991.
Intimata Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamantă susţinând că nu a făcut o încadrare juridică în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de lege şi în consecinţă consideră că recursul formulat în cauză ar fi nemotivat.
Pe fond intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond ca legală şi temeinică, susţinând în esenţă că decizia de sancţionare emisă de Comisia superioară de disciplină a fost fundamentată din punct de vedere judiciar, constatându-se şi reţinându-se în sarcina recurentei-reclamante săvârşirea în mod deficitar a actelor de procedură şi efectuarea de acte de dispoziţie neconforme precum şi invocarea unor dispoziţii legale neaplicabile situaţiilor juridice generate de o lichidare voluntară.
Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, constatând că recursul formulat în cauză este motivat, criticile formulate de recurenta-reclamantă putând fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. potrivit cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare.
În fapt, prin Decizia nr. 13 din 29 aprilie 2011 emisă de UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină a fost admisă contestaţia formulată de creditoarea A.B.R. SA împotriva Hotărârii nr. 3 din 23 septembrie 2010 emisă de UNPIR Filiala Iaşi prin care a fost respinsă plângerea disciplinară a aceleiaşi creditoare împotriva S.C.P.C.M. SPRL cu privire la unele acte de lichidare efectuate la SC T. SRL de către lichidator considerate nelegale.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la Decizia nr. 13 din 29 aprilie 2011 sunt neîntemeiate.
Aceleaşi critici de nelegalitate au fost invocate şi în prezentul recurs, instanţa de control judiciar apreciindu-le în raport de întregul material probator cât şi de dispoziţiile legale incidente, ca fiind nefondate.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile recurentei privind neindicarea în concret a prevederilor legale imputate acesteia se constată că sancţiunea disciplinară aplicată recurentei-reclamante prin decizia atacată a fost dispusă în urma analizării atitudinii şi comportamentului recurentei-reclamante din punct de vedere al eticii disciplinare, respectiv a dispoziţiilor Codului privind conduita etică şi profesională a UNPIR, constatându-se crearea de către lichidator a unor stări tensionate ce exced normelor care reglementează activitatea şi profesia practicienilor în insolvenţă cât şi încălcarea principiilor fundamentale, reţinându-se încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. g) şi lit. h) privind respectarea prevederilor legislaţiei aplicabile activităţii desfăşurate cât şi competenţa profesională, reglementată de dispoziţiile art. 68 lit. c) din O.U.G. nr. 86/2006 cu modificările şi completările, ceea ce a impus aplicarea sancţiunii suspendării pe o perioadă de 3 (trei) luni a calităţii de practician în insolvenţă.
Nu pot fi reţinute întrucât sunt nefondate susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora la aplicarea sancţiunii au fost avute în vedere o serie de hotărâri judecătoreşti ulterioare plângerii disciplinare instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că respectivele sentinţe judecătoreşti au fost aduse direct în faţa instanţei de control judiciar aceste acte noi nefiind depuse nici la instanţa disciplinară locală şi nici la Comisia Superioară de Disciplină astfel că nu au fost reţinute în vederea soluţionării cauzei.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti invocate, instanţa de fond a reţinut în mod corect, faptul că obiectul cauzelor respective l-a constituit examinarea legalităţii actelor şi măsurilor dispuse de către lichidatorul SC T. SRL astfel că nu se poate susţine că aceleaşi fapte au fost reţinute ca fiind abateri disciplinare.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora prin decizia de sancţionare disciplinară s-ar fi reţinut în mod eronat crearea de confuzii cu privire la prevederile legale aplicabile în derularea procedurii de insolvenţă, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, constatând că faptele reţinute pe larg în decizia sancţionatorie reflectă săvârşirea în mod deficitar a unor acte de procedură cât şi invocarea unor dispoziţii legale neaplicabile situaţiilor juridice generate de o lichidare voluntară, aspecte care reflectă încălcarea principiilor fundamentale ale activităţii practicianului în insolvenţă prevăzute de Codul privind etica profesională şi disciplinară a UNPIR conform art. 3 lit. g) privind respectarea prevederilor legale ale legislaţiei aplicabile activităţii desfăşurate de membrii UNPIR precum şi lit. h) privind competenţa profesională, reglementată de dispoziţiile art. 68 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă UNPIR din România - Comisia Superioară de Disciplină.
Respinge recursul declarat de S.P.P.C.M. IPURL Iaşi împotriva Sentinţei nr. 692 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5233/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5235/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
