ICCJ. Decizia nr. 5249/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5249/2013
Dosar nr. 20/42/2012
Şedinţa publică de la 14 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată Judecătoria Târgovişte, Tribunalul Dâmboviţa şi pe numitul A.S., deoarece prin Sentinţa civilă nr. 1151 din 20 martie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 595/2006, datorită falsurilor efectuate de către expertul A.S., care nu a luat în calcul titlul de proprietate emis pe numele său şi a întocmit trei expertize care a determinat emiterea de către instanţe a trei decizii contradictorii vătămătoare lui, a fost dezmoştenit de proprietatea sa.
A solicitat anularea expertizelor din dosar.
De asemenea, a criticat reclamantul prin acţiunea de faţă şi hotărârile Tribunalului Dâmboviţa, întrucât, deşi a recuzat completul de judecată pe data de 18 septembrie 2007, în opinia sa, prin soluţia dată de către această instanţă i s-a încălcat un drept civil.
S-a mai arătat şi faptul că, instanţa de fond nu i-a soluţionat în mod corect o altă cauză care a fost respinsă ca netimbrată cu toate că acesta în mod legal timbrase cererea.
A solicitat, în esenţă anularea hotărârilor emise de instanţele de judecată amintite mai sus şi trimiterea cauzelor spre rejudecare, pentru a fi în măsură să-şi recapete drepturile de proprietate de care a fost dezmoştenit.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 58 din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâţii Judecătoria Târgovişte, Tribunalul Dâmboviţa şi A.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, pentru anularea hotărârilor pronunţate de Judecătoria Târgovişte şi Tribunalul Dâmboviţa, respectiv sentinţe şi decizii civile, pretinse ca netemeinice şi nelegale, cât şi păgubitoare pentru reclamant, fără însă a-şi întemeia în drept cererea.
Conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ ce poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice (…).
Or, aşa cum se poate constata hotărârile invocate de reclamant, pronunţate de instanţe, nu au caracter de acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă hotărâri emise de instanţe, al căror control de legalitate se face de către instanţele ierarhic superioare, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., într-un termen stabilit şi de către instanţa competentă.
În cauza de faţă, acţiunea reclamantului nu poate fi încadrată în cererile ce pot fi soluţionate prin intermediul legii contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
II. Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul reclamant C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat că acţiunea sa a fost formulată din motive de abuz şi judecată ilegală, având în vedere greşeala executorului judecătoresc în Dosarul nr. 595/2006.
S-a mai invocat greşita respingere de către Tribunalul Dâmboviţa a cererii de recuzare ca netimbrată, deşi a depus la dosar dovada achitării.
A mai arătat expertul A.S. a efectuat trei lucrări ale căror concluzii se contrazic între ele, motiv pentru care expertiza se impune a fi anulată.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată cu prioritate că recurentul-reclamant, prin mandatar, nu formulează critici veritabile şi efective în raport cu legalitatea hotărârii primei instanţe.
Analizând hotărârea primei instanţe şi calea de atac exercitată împotriva acesteia şi prin prisma art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, de vreme ce nu subzistă potrivit art. 304 din acelaşi cod cauze de nelegalitate de natură a conduce la modificarea sau la casarea hotărârii atacate.
Astfel, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Târgovişte şi Tribunalul Dâmboviţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 se poate adresa instanţei de contencios administrativ o persoană vătămată într-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ.
Noţiunea de act administrativ este definită de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; (…..) contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice”.
O hotărâre judecătorească nu este un act administrativ, ci actul final al unei judecăţi, un act de dispoziţie prin care instanţa se pronunţă, în numele legii, asupra unui litigiu cu care a fost învestită, în exercitarea rolului constituţional.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile pot exercita căile de atac „în condiţiile legii”, adică potrivit C. proc. civ., în speţă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Sentinţei nr. 58 din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5243/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5261/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
