ICCJ. Decizia nr. 5261/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5261/2013
Dosar nr. 1204/57/2011
Ședința publică din 16 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul F.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială deretrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România, anularea Deciziei nr. 233 din 27 septembrie 2011 şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a imobilului situat în mun. Sibiu, înscris în C.F. În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că imobilul în litigiu a aparţinut G.E.G., organizaţie faţă de care Forumul Democrat a Germanilor şi-a stabilit calitatea de succesor pe cale procesuală, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar prin decizia atacată pârâta a respins cererea privind restituirea respectivului imobil, apreciind că depunerea acesteia la data 22 aprilie 2010 este tardivă.
Reclamantul a precizat că a depus cererea de restituire la data de 26 octombrie 2001 la Primăria Mun. Sibiu, organ abilitat de Legea nr. 10/2001 să primească cererile de restituire, care dacă nu era competentă trebuia să trimită notificarea greşit îndreptată pârâtei. Trimiterea întregului dosar către pârâtă s-a realizat în urma unei proceduri judiciare, Primăria municipiului Sibiu fiind obligată în acest sens prin Sentinţa civilă nr. 234/2010 pronunţată de către Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 3614/85/2009, or, redirijarea unei cereri greşit îndreptată către organul competent nu poate fi considerată o cerere nou introdusă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, invocând dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999 care au instituit o procedură administrativă specială având ca obiect restituirea unor imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989.
Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1999 a instituit un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare (4 aprilie 2004) în interiorul căruia trebuia depusă cererea de retrocedare, iar prin Titlul III din Legea nr. 247/2005 a stipulat un al doilea termen de 6 luni, sancţiunea nerespectării acestor termene fiind pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 21 din 25 ianuarie 2012, a admis, în parte, acţiunea şi, în consecinţă a anulat Decizia nr. 233 din 17 septembrie 2011, obligând pârâta să soluţioneze pe fond notificarea înregistrată sub nr. 45/ M din 22 aprilie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Forumul Democrat al Germanilor a depus, în temeiul Legii nr. 10/2001, la Primăria mun. Sibiu notificarea, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată sub nr. 113637 din 31 octombrie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 12194, nr. top.512.
Dispoziţia nr. 2854 din 25 septembrie 2009, prin care Primăria mun. Sibiu a respins notificarea depusă de către Forumul Democrat al Germanilor a fost anulată prin Sentinţa nr. 234/2010 de către Tribunalul Sibiu, care reţinând că Primăria Mun. Sibiu nu avea competenţa a statua asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii unei notificări ce nu cade în competenţa sa de soluţionare, a obligat Primăria Mun. Sibiu să trimită notificarea cu întreaga documentaţie la Comisia specială de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată.
Prin Decizia nr. 233 din 27 septembrie 2011, Comisia specială de retrocedare a respins notificarea în litigiu, reţinând că solicitantul nu a depus notificarea în termen legal la Comisia specială de retrocedare.
Prima instanţă a reţinut că, într-adevăr, prin art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1999 s-a prevăzut, în vederea depunerii cererilor de retrocedare, un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acestei ordonanţe, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 66/2004, termen care a expirat în data de 4 octombrie 2004, iar prin art. 2 din Titlul II din Legea nr. 247/2005 a fost acordat un nou termen de 6 luni pentru depunerea de noi cereri de retrocedare, calculat de la data intrării în vigoare a acestei legi, termen care a expirat în data de 25 ianuarie 2006, iar potrivit art. 1 alin. (4) teza a II- a din O.U.G. nr. 83/1999 republicată, după acest termen, nu se mai pot formula cereri de restituire sau retrocedare.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, reclamantul nu a formulat cererea de retrocedare după împlinirea acestui ultim, ci anterior, respectiv la data de 31 octombrie 2001.
Chiar dacă cererea a fost depusă de către reclamant la Primăria Mun. Sibiu în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta ar fi trebuit ca la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/1999 să trimită cererile ce intrau sub incidenţa acestui act normativ Comisiei speciale de retrocedare, cum, de altfel, a şi procedat ca urmare a pronunţării Sentinţei nr. 234/2010 de către Tribunalul Sibiu.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că reclamantul a formulat cererea de restituire anterior expirării termenului stabilit de lege, notificarea sa fiind înregistrată la Comisia specială de retrocedare ca urmare a trimiterii ei de către Primăria Mun. Sibiu, aşa încât pârâta va soluţiona pe fond notificarea înregistrată sub nr. 45/ M din 22 aprilie 2010.
2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţii cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, se aduc critici sentinţei recurate în sensul că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1999 şi art. 2 al Titlului II din Legea nr. 247/2005, cu privire la cele două termene acordate de legiuitor pentru formularea şi depunerea cererilor de retrocedare pentru restituirea imobilelor ce au constituit proprietatea comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.
În esenţă, se arată că în mod eronat s-a apreciat de prima instanţă că reclamanta a respectat termenele imperative prevăzute de Legea nr. 66/2004 pentru depunerea cererii de retrocedare pentru imobilul în cauză.
Cererea reclamantei formulată în procedura Legii nr. 10/2001 nu poate fi apreciată ca o cerere depusă cu respectarea dispoziţiilor speciale instituite de Legea nr. 66/2004.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate şi combătând criticile recurentei.
În esenţă, se susţine că potrivit art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 27/2002, primăria avea obligaţia să dirijeze cererea sa depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 către intimata - pârâtă competentă, situaţie remediată prin Sentinţa nr. 234/2010 a Tribunalului Sibiu.
De asemenea, se arată că nu există dispoziţii legale care să interzică intervenţia unei cereri depuse în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în procedura specială a O.U.G. nr. 83/ 1999, aprobată prin Legea nr. 66/2004, modificată şi completată.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Recursul formulat în cauză vizează clasificarea problemei dacă cererea/ notificarea depusă de reclamant în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 poate fi calificată ca fiind o cerere valabilă în cadrul procedurii instituită prin O.U.G. nr. 83/1999, aprobată prin Legea nr. 66/2004, inclusiv în privinţa respectării termenelor prevăzute de dispoziţiile speciale.
Necontestat este faptul că reclamatul Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu a depus cerere de retrocedare a imobilului din Sibiu, înregistrată la Primăria Mun. Sibiu sub nr. 113637 din 31 octombrie 2001 ce a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 2854/2009, la peste 8 ani de la înregistrare.
Prin Sentinţa nr. 234 din 8 martie 2010 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă, s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 2854/2009, fiind obligat Primarul Mun. Sibiu să trimită notificarea şi documentaţia anexată acesteia autorităţii pârâte.
Prin Decizia nr. 233 din 27 septembrie 2011, autoritatea pârâtă a respins cererea de retrocedare a imobilului menţionat motivat de faptul că nu au fost respectate termenele pentru depunerea acestei cereri, prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004.
Soluţia instanţei de fond de anulare a Deciziei nr. 233/2011 şi de obligare a pârâtei să soluţioneze pe fond notificarea reclamantei este corectă.
Cererea formulată de reclamant se înscrie în categoria cererilor de retrocedare a unui imobil aparţinând comunităţii cetăţenilor minorităţilor naţionale din România.
Este adevărat că problema retrocedării bunurilor a fost rezolvată de legiuitorul naţional prin edictarea unor acte normative speciale referitoare la ipoteze determinate şi regimuri juridice specifice bunurilor ce au făcut obiectul acestor legi, cunoscute ca legi ale proprietăţii cu caracter reparator.
Atât procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât şi cea instituită de O.U.G. nr. 83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004, au prevăzut dreptul de acces la o instanţă, înţeles ca o garanţie oferită de art. 6 din C.E.D.O.
Au fost prevăzute şi proceduri prealabile în competenţa autorităţilor/ instituţiilor publice ale căror acte să fie apoi supuse cenzurii unei instanţe.
Este adevărat că notificarea/cererea de retrocedare a fost formulată de reclamant şi adresată unei autorităţi publice necompetente, însă, acesta se aştepta în mod rezonabil să fie notificat/ încunoştinţat despre această situaţie în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi nu la peste 8 ani de la depunerea cererii aceasta să-i fie respinsă, fără o analiză pe fond.
Formularea cererii de retrocedare în cadrul altei proceduri nu echivalează cu lipsa acesteia sau cu nerespectarea termenelor prevăzute în cuprinsul art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1999, această interpretare, potrivit situaţiei de fapt reţinută în cauză, conducând către un formalism excesiv.
Pe de o parte, data formulării de către reclamant a cererii de retrocedare, respectiv 31 octombrie 2001, acoperă intervalul de la data emiterii O.U.G. nr. 83/1999 şi până la data termenului maxim pentru formularea unei astfel de cereri prevăzut de Legea nr. 66/2004.
Pe de altă parte, prin instituirea unor proceduri prealabile de restituire, statul, potrivit art. 6 din C.E.D.O., are obligaţia de a asigura accesul efectiv la o instanţă prin simplificarea procedurilor, întrucât Convenţia tinde să protejeze drepturi reale şi efective.
Or, complexitatea procedurilor din legile speciale ale proprietăţii cu caracter reparator cât şi neclarităţile iniţiale create de acestea, nu pot constitui un impediment/obstacol pentru realizarea unei analize pe fondul cererii reclamantului întrucât, faţă de cele reţinute anterior, nu-i este imputabilă situaţia reclamată de recurenta - pârâtă.
În altă ordine, pronunţarea Sentinţei nr. 234/2010 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă, tinde la întărirea concluziei că notificarea reclamantului nr. 113637/2001 are valoarea unei cereri valabile, formulată şi potrivit procedurii prevăzută de O.U.G. nrt.83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004, prin aceasta urmărindu-se, retrocedarea imobilul situat în Sibiu.
Prin urmare, limitările în timp invocate, privind formularea unor astfel de cereri, trebuie să nu afecteze substanţa dreptului, mai ales în situaţia dată, în care nu se invocă lipsa acesteia ci se pune doar problema formulării cererii de retrocedare în derularea altei proceduri prin care urmăreşte, însă, atingerea aceluiaşi scop.
Faţă de toate considerentele expuse, criticile recurentei sunt nefondate, sentinţa recurată fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România împotriva Sentinţei nr. 21 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5249/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5285/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
