ICCJ. Decizia nr. 5285/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5285/2013
Dosar nr. 1213/59/2011
Ședința publică din 17 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 133 din 5 martie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.I.Î.P. Timiş, în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.T.S. şi Guvernul României, având ca obiect anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 207 din 25 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 50/2011.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut ca fiind necesare anumite precizări cu privire la susţinerile reclamantului vizând pretinsa „necontestare de practica judiciară a calităţii de pârât a C.N.C.D.”
Este adevărat că, în cauzele având ca obiect anularea unor hotărâri ale C.N.C.D. emise înainte de modificările aduse O.U.G. nr. 137/2000 prin Legea nr. 324/2006, C.N.C.D. era pârât, pe considerentul că în forma anterioară C.N.C.D. nu era organ jurisdicţional, ci o autoritate care răspundea sesizărilor particularilor fără desfăşurarea unei proceduri bazate pe contradictorialitate.
Cum însă în urma modificărilor legislative menţionate procedura de soluţionare a devenit una contencioasă, bazată pe principiul contradictorialităţii (art. 20 alin. (4) Și (10) din O.U.G. nr. 137/2000, în forma republicată la data de 8 februarie 2007), C.N.C.D. a devenit organ jurisdicţional, asimilat unei prime instanţe, care în nici un caz nu poate avea calitate de parte într-un litigiu. Acest caracter de organ jurisdicţional este menţionat în chiar Decizia Curţii Constituţionale nr. 997 din 7 octombrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000.
Analizând soluţia pronunţată de C.N.C.D., Curtea de Apel a constatat că aceasta este corectă cât priveşte respingerea sesizării ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă, însă se impune substituirea motivării, în sensul că necompetenţa este una generală, iar nu una materială.
Cele două tipuri de competenţe au regim diferit, iar lipsa acestora declanşează consecinţe diferite.
Astfel, competenţa materială vizează competenţa instanţelor de judecată în funcţie de nivelul ierarhic al acestora, o admitere a unei astfel de excepţii conducând la declinarea competenţei în favoarea altei instanţe sau altui organ jurisdicţional, pe când competenţa generală se referă la posibilitatea de se adresa unei instanţe sau unui organ jurisdicţional, admiterea unei astfel de excepţii conducând la respingerea demersului, ca inadmisibil.
Prin urmare, în cauză se pune problema necompetenţei generale, excepţie găsită întemeiată având în vedere atât dispozitivul cât şi considerentele expuse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 997 din 7 octombrie 2008.
Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 997 din 7 octombrie 2008 s-a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă C.N.C.D. competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În finalul sesizării, reclamantul a solicitat C.N.C.D. să constate că prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 reprezintă cazuri de discriminare şi să dispună M.E.C.T.S. (în calitate de iniţiator) şi Guvernului României (care şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului asupra legii în cauză) „să iniţieze în regim de urgentă procedurile în vederea modificării Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, în sensul eliminării acelor prevederi cu caracter discriminatoriu”.
Ori, o asemenea solicitare, de a obliga legiuitorul la eliminarea unor texte legale echivalează cu solicitarea de a lăsa lipsit de conţinut textul legal, singura cu atribuţii în acest sens fiind Curtea Constituţională, în virtutea prerogativelor sale de control anterior şi posterior al concordanţei legilor şi ordonanţelor cu dispoziţiile constituţionale.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul Sindicatul Independent al Învăţământului Preuniversitar din Jud. Timiş a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind încălcate şi greşit aplicate dispoziţiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor faptelor de discriminare, republicată, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 997 din 7 octombrie 2008, pe care, de asemenea, a interpretat-o şi a aplicat-o greşit.
Recurentul consideră că instanţa de fond a ignorat atât susţinerile din cererea de chemare în judecată, cât şi cele din notele scrise prin care s-a arătat expres că nu se pune problema ca C.N.C.D. să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci, din contră, în mod clar, C.N.C.D. trebuie să constate existenta unor prevederi legale discriminatorii şi să îşi exprime un punct de vedere în ceea ce priveşte armonizarea acestora cu principiul nediscriminării.
Ori, prin petiţia adresată C.N.C.D., astfel cum a fost formulată şi precizată, nu s-a solicitat anularea dispoziţiilor art. 46, art. 63 alin. (2), art. 95 alin. (4), art. 96 alin. (3), art. 97 alin. (1), art. 146, art. 266, art. 273, art. 276, art. 280, art. 283 şi art. 316 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi nici substituirea acestora cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative. Astfel, cum rezultă în mod clar din finalul sesizării, s-a solicitat C.N.C.D. să se constate că prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, mai sus enumerate, reprezintă tot atâtea cazuri de discriminare şi să se dispună M.E.C.T.S. să iniţieze în regim de urgenţă procedurile în vederea modificării Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, în sensul eliminării acelor prevederi cu caracter discriminatoriu.
Se mai susţine că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond a încălcat şi prevederile art. 16 şi 18 din O.G. nr. 137/2000, republicată, texte care nu au fost declarate neconstituţionale.
În egală măsură, sentinţa recurată conţine şi motive contradictorii - astfel cum rezultă din parag. 6 şi 7 de la pag. 6 a sentinţei în cauză, deoarece, pe de o parte, instanţa reţine considerentele Curţii Constituţionale - care a statuat „posibilitatea acestui organ (C.N.C.D. - n.a.) de a constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi de a-şi putea exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative" - iar, pe de altă parte, apreciază că solicitarea echivalează cu „a lăsa lipsit de conţinut textul legal (respectiv dispoziţiile din Legea nr. 1/2011 supuse analizei)".
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin Hotărârea nr. 207 din 25 mai 2011, C.N.C.D. a admis excepţia necompetenţei, în baza prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 997 din 07 octombrie 2008 în ceea ce priveşte soluţionarea aspectelor cu care a fost sesizat prin petiţia înregistrată sub nr. 886 din 8 februarie 2011 şi anume situaţia discriminatorie creată de prevederile art. 46, art. 63 alin. (2), art. 95 alin. (4), art. 96 alin. (3), art. 97 alin. (1), art. 146, art. 266, art. 273, art. 276, art. 280, art. 283 şi art. 316 din Legea nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale.
Petentul a susţinut că, prin prevederile Legii nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale, se introduce un criteriu discriminatoriu prin îngrădirea accesului la educaţie pentru copiii aparţinând minorităţilor naţionale precum şi aplicarea unui tratament inegal şi discriminatoriu încălcându-se astfel principiul egalităţii de tratament precum şi principiul nediscriminării.
În urma contestării Hotărârii C.N.C.D. nr. 207 din 25 mai 2011 emisă în Dosarul C.N.C.D. nr. 50/2011, instanţa de fond, prin Sentinţa civilă nr. 133 din 5 martie 2011, a respins acţiunea reclamantului, reţinând în mod corect şi legal în considerentele sentinţei recurate, faptul că C.N.C.D. nu poate face aprecieri ori să emită opinii în sensul constatării discriminării şi înlăturarea unei discriminări de natura celei invocate de către reclamant şi anume potenţiala situaţie discriminatorie ivită prin aplicarea prevederilor art. 46, art. 63 alin. (2), art. 95 alin. (4), art. 96 alin. (3), art. 97 alin. (1), art. 146, art. 266, art. 273, art. 276, art. 280, art. 283 şi art. 316 din Legea nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale.
Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, constată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 997 din 7 octombrie 2008 s-a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă C.N.C.D. competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Instanţa de control judiciar apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că o asemenea solicitare, de a obliga legiuitorul la eliminarea unor texte legale echivalează cu solicitarea de a lăsa lipsit de conţinut textul legal, singura cu atribuţii în acest sens fiind Curtea Constituţională, în virtutea prerogativelor sale de control anterior şi posterior al concordanţei legilor şi ordonanţelor cu dispoziţiile constituţionale.
Dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România este Curtea Constituţională. Astfel, Curtea Constituţională are competenţă absolută de a analiza discriminarea instituită prin dispoziţii legale, pronunţându-se în mai multe rânduri în sensul constatării constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii unor prevederi legale, raportat la art. 16 din Constituţie privind egalitatea în faţa legii.
Deci, C.N.C.D. nu poate avea competenţa de a recomanda ori impune, sub sancţiune, adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziţii legale, nici de a interfera în competenţele Curţii Constituţionale, sub aspectul art. 16 privind principiul nediscriminării.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul S.I.Î.P. din Jud. Timiş împotriva Sentinţei civile nr. 133 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5261/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5288/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
