ICCJ. Decizia nr. 5289/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5289/2013
Dosar nr. 639/2/2010
Ședința publică din 17 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1854 din 14 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.I.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, a anulat Rezoluţia C.P.C.M. din data de 12 iunie 2009, a obligat pârâtul să emită aviz pentru exercitarea profesiei de mediator în cadrul Societăţii civile de avocaţi A.A. precum şi la plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de obiect a acesteia invocate de pârât sunt neîntemeiate, fiind respinse având în vedere faptul că încă de la sesizarea instanţei, reclamanta a indicat cu claritate obiectul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii Curtea de Apel a apreciat că aceasta este justificată de prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că potrivit adeverinţei nr. 935/22 aprilie 2009 emisă de Consiliul de Mediere, reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi mediator şi a fost autorizată ca mediator de către Consiliul de Mediere prin Hotărârea nr. 1560 din 12 aprilie 2009.
Prin cererea înregistrată la Consiliul de Mediere sub nr. 1072 din 5 iunie 2009, reclamanta a solicitat avizarea exercitării profesiei de mediator în cadrul Societăţii civile de avocaţi A.A.
Prin adresa Consiliului de Mediere nr. 1299 din 18 iunie 2009, reclamantei i s-a comunicat că cererea a fost evaluată în şedinţa C.P.C.M. din data de 12 iunie 2009, fiind propusă respingerea acesteia, pe motiv că lipsesc de la dosarul de avizare următoarele documente : actul de înfiinţare a formei de exercitare a profesiei, în original, în două exemplare, dovada spaţiului, declaraţia de Tablou.
Curtea de Apel a avut în vedere dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator precum şi cele art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere aprobat prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 5/2007.
Dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 192/2006 au fost supuse controlului Curţii Constituţionale pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în această cauză de pârâtul Consiliul de Mediere, iar Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţinând că textul de lege criticat este conform prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 1 alin. (5) din legea fundamentală.
Instanţa de fond a constatat că refuzul autorităţii pârâte de avizare a cererii reclamantei este unul nejustificat, întrucât cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 192/2006, iar în susţinerea acesteia au fost depuse toate înscrisurile necesare, împrejurare ce rezultă din documentaţia anexată cererii şi comunicată instanţei la data de 8 martie 2012.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Consiliul de Mediere a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că la data de 5 iunie 2009 a fost înregistrată sub nr. 1072 cererea reclamantei prin care a solicitat Consiliului de mediere avizarea formei de exercitare a profesiei de mediator, iar la 12 iunie 2009 a avut loc şedinţa Comisiei Permanente a Consiliului de mediere în cadrul căreia a fost analizată cererea reclamantei şi actele anexate acesteia.
Prin Adresa nr. 1299, la data de 18 iunie 2009, i se aducea la cunoştinţă reclamantei să depună la dosar actele de înfiinţare a formei de exercitare a profesiei.
Ulterior, reclamanta a contestat la Consiliul de Mediere răspunsul primit, depunând astfel contestaţia înregistrata cu nr. 1283 din data de 22 iulie 2009.
Se mai susţine că singura instituţie competentă să reglementeze în domeniul medierii, inclusiv în ceea ce priveşte autorizarea potrivit art. 8 din Legea 192/2006 modificată şi completată, este Consiliul de Mediere.
În urma analizării cererii Comisia Permanentă a propus completarea dosarului cu: actul de înfiinţare al formei de exercitare a profesiei de mediator, în original, în dublu exemplar, dovada spaţiului, declaraţia de înregistrare a datelor cu caracter personal în Tabloul mediatorilor, pentru înfiinţarea formei de exercitare a profesiei de mediator, astfel cum prevede art. 22 din Legea nr. 192/2006 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 26 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere modificat şi completat.
Adresa prin care s-a comunicat reclamantei rezultatul analizei cererii de avizare a formei de exercitare a profesiei de mediator de către Comisia Permanentă a avut rolul de a ajuta reclamanta în completarea dosarului cu actele solicitate, astfel încât aceasta să obţină aprobarea cererii de avizare.
Astfel, având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 192/2006 si dispoziţiile art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere reclamanta poate exercita profesia de mediator numai în una din formele de exercitare ale profesiei prevăzute de acestea.
Cererea de avizare a formei de exercitare a profesiei de mediator prevedea clar şi atunci şi acum care sunt cele patru forme de exercitare ale profesiei de mediator, respectiv cele menţionate în rândurile de mai sus la art. 22 din Legea nr. 192 coroborat cu art. 26 alin. (1) din regulament.
Aceasta şi-a întocmit cererea folosindu-se de prevederile art. 75 din Legea 192/2006 şi art. 26 alin. (2) din regulament fără să-şi precizeze care este forma de exercitare specifică profesiei de mediator.
Prin Decizia nr. 938 din 7 iulie 2011, Curtea Constituţională, referitor la art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator modificată şi completată, a reţinut că formele de exercitare specifice profesiilor de avocat, notar public şi consilier juridic, rămân supuse regulilor specifice reglementate pentru fiecare profesie în parte.
Recurentul mai susţine că potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 192/2006 contractul de mediere se încheie în formă scrisă şi trebuie să fie semnat obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute,,atât de părţile aflate în conflict cât şi de mediator ca reprezentant legal al formei de exercitare specifică profesiei de mediator, respectiv: Birou de mediator,Societate civilă profesională de mediatori, etc. şi nu în numele biroului de avocat astfel cum doreşte reclamanta.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator şi art. 26 alin. (2) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 5/2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere, "Avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor."
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că refuzul autorităţii pârâte de avizare a cererii reclamantei este unul nejustificat, deoarece cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 192/2006, iar în susţinerea acesteia au fost depuse toate înscrisurile necesare"".
Înalta Curte constată că precizările făcute de Curtea Constituţionala şi citate de recurent în motivarea recursului sunt scoase din contextul deciziei Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională argumentează legalitatea art. 75 din Legea nr. 192/2006 în sensul că arată că fiecare profesie rămâne supusă regulilor specifice reglementate pentru fiecare profesie în parte.
De asemenea, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc exercitarea deplină a competenţelor Consiliului de mediere în ceea ce priveşte activitatea de mediere desfăşurată de mediatorii care sunt şi avocaţi, notari publici şi consilieri juridici, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate; deoarece, potrivit art. 16 din Legea nr. 192/2006, în toate cazurile, suspendarea, precum şi încetarea calităţii de mediator se dispun sau, după caz, se constată de către Consiliul de mediere, iar în caz de încetare a calităţii de mediator, numele acestuia se radiază din tabloul mediatorilor.
Cât priveşte activităţile specifice profesiilor de avocat, notar public şi consilier juridic, Curtea reţine că acestea rămân supuse regulilor specifice reglementate pentru fiecare profesie în parte. Prin urmare, orice mediator răspunde, în ceeace priveşte activitatea de mediere, în faţa Consiliului de mediere, iar avocaţii, notarii, consilierii juridici răspund, în ceea ce priveşte activităţile specifice fiecărei profesii - în mod corespunzător - în baza legilor care reglementează aceste 3 profesii".
Astfel fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională nu este întemeiată şi nu poate fi primită.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond, în mod corect a dispus anularea Rezoluţiei C.P.C.M. din 12 iunie 2009 şi a obligat pârâtul să emită un aviz pentru exercitarea profesiei de mediator în cadrul S.C.P.A. A.A., pentru intimata-reclamantă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul de Mediere împotriva Sentinţei civile nr. 1854 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5288/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5294/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
