ICCJ. Decizia nr. 5294/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5294/2013
Dosar nr. 4820/2/2012
Ședința publică din 17 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 5196 din 21 septembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâţii M.A.N. – U.M. X Bucureşti, A.V.V.O.S.V.S. AS cu SC V.E. SRL, ca lipsită de interes şi, pe cale de consecinţă, a obligat-o la plata sumei de 5.591,24 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că autoritatea a publicat în S.E.A.P. anunţul de participare nr. 132060 din 15 decembrie 2011 privind Procedura de Atribuire, la care au participat doar doi ofertanţi, respectiv Societatea şi Asocierea. La data de 28 februarie 2012, Societatea a primit comunicarea rezultatului Procedurii prin Adresa nr. A3/919 din 28 februarie 2012, prin care oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâştigătoare, cu precizarea caracteristicilor şi avantajelor relative ale ofertei câştigătoare aparţinând Asocierii.
Curtea de apel a apreciat că în cazuri temeinic justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, instanţa, până la soluţionarea fondului cauzei, poate să dispună la cererea părţii interesate, prin încheiere motivată, cu citarea părţilor, suspendarea executării contractului.
Fondul cauzei a fost soluţionat în data de 17 septembrie 2012, prin respingerea irevocabilă a acţiunii reclamantei.
S-a apreciat că o acţiune trebuie să îndeplinească inclusiv condiţiile interesului: legitim, juridic, personal şi actual, în cauză, interesul reclamantei nemaifiind actual.
Conform art. 274 C. proc. civ., Curtea de apel a obligat reclamanta să plătească pârâtei A.V.V.O.S.V. AS cu SC V.E. SRL 5.591,24 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta SC M. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ. şi modificarea, în parte, a sentinţei recurate în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la care societatea a fost obligată.
Recurenta susţine că prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a solicitat suspendarea executării contractului de achiziţie publică încheiat între Autoritate şi Asociere cu privire la procedura de achiziţie publică „Sistem tratament radioterapie". Ulterior, cererea a fost modificată în sensul că s-a solicitat suspendarea executării Deciziei C.N.S.C. nr. 673/C5/700 din data de 16 martie 2012 până la soluţionarea irevocabilă a plângerii formulate împotriva acesteia.
La ultimul termen de judecată din data de 14 septembrie 2012, instanţa a amânat pronunţarea cu o săptămână, termen în cadrul căruia a fost soluţionată plângerea, fiind respinsă la data de 17 octombrie 2012. Pe cale de consecinţă, în prezenta cauză, instanţa a apreciat că interesul nu mai este actual, motiv pentru care a respins cererea de suspendare ca lipsită de interes.
Totodată, instanţa a obligat Societatea să achite Asocierii suma de 5.591,24 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, fără a analiza temeinicia acestei sume raportat la munca efectiv prestată de către avocat.
Potrivit susţinerilor recurentei cuantumul onorariului de aproximativ 1.300 euro este exagerat, raportat la durata litigiului şi la faptul că acesta a fost soluţionat în baza unei excepţii, fără a se proceda la administrarea de probe.
În acest sens, se mai arată că procesul a avut trei termene, care au fost scurte, solicitând prezenţa avocatului în instanţă pentru puţin timp - la primele două termene cauza a fost amânată pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinările formulate, iar la cel de-al treilea s-a discutat excepţia invocată în cadrul acelei şedinţe. Aşadar, avocatul şi-a indisponibilizat perioade mici din timpul său pentru prezenţa la acest proces.
În plus, onorariul nu poate include cheltuieli suplimentare, ca de exemplu cheltuieli de transport deoarece avocatul face parte din Baroului Bucureşti, desfăşurându-şi activitatea în raza acestui oraş. Nefiind administrate probe, este evident că Asocierea nu a întreprins niciun fel de alte cheltuieli care să fie justificate în acest onorariu.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Hotărârea Curţii de apel, de admitere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, este temeinică şi legală, dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. fiind aplicate în mod corect.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a tăcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Înalta Curte constată că textul de lege a fost interpretat corect, fiind respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinţei implică respectarea întocmai a dispoziţiilor procesuale şi justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.
Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.
Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi. Astfel, se poate vorbi şi de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, şi anume aceea de sancţiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivităţii excesive a unor justiţiabili.
Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., fără a menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.
Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiuni ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată).
În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă.
În jurisprudenţa C.E.D.O. s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudenţa C.E.D.O. a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real şi caracterul necesar.
Se poate observa că, atât condiţiile impuse de legislaţia naţională, cât şi cele impuse de jurisprudenţa C.E.D.O. sunt întrunite în litigiul de faţă, condiţii ce au fost avute în vedere de prima instanţă atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3), Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata A.V.V.O.S.S.V.S. A.S. cu SC V.E. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 5196 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata A.V.V.O.S.S.V.S. A.S. cu SC V.E. SRL, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5289/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5295/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
