ICCJ. Decizia nr. 5350/2013. Contencios. Acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5350/2013
Dosar nr. 1076/42/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2013
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale , anularea O.U.G nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a anexei la aceasta, respectiv a Metodologiei de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 şi suspendarea executării (aplicării) dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011 şi a Metodologiei de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor.
Prin Sentinţa nr. 56 din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată în baza Legii nr. 554/2004 de reclamanta D.A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale , reţinând, în esenţă, următoarele:
Ordonanţele Guvernului sunt acte administrative de autoritate cu putere de lege, emise în temeiul art. 115 din Constituţie, potrivit principiului delegării legislative, având forme specifice de control.
Calea de contestare a ordonanţelor de guvern este prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, a reţinut că textul de lege este neconstituţional în măsura în care prevederile sale permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii din ordonanţă.
În consecinţă, ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă exclusiv în acest scop la instanţa de judecată, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, invocată într-un litigiu de competenţa instanţelor judiciare, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie.
Pe cale de consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul unei acţiuni principale, nici în faţa instanţelor de judecată sau de arbitraj, unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare, într-un litigiu în curs de soluţionare.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că persoana vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin ordonanţe şi dispoziţii din ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, cu condiţia ca obiectul acţiunii principale să nu fie constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiilor din ordonanţă, excepţie ce este de competenţa Curţii Constituţionale, pentru că instanţa de contencios administrativ este competentă doar să se pronunţe exclusiv asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, declarate neconstituţionale, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ.
Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat anularea O.U.G. nr. 59/2011 şi a anexei la Metodologia de calcul, fără a fi însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, astfel că acţiunea este inadmisibilă.
Cu privire la suspendarea executării dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011 şi a Metodologiei de calcul, Curtea de apel a reţinut că şi acest capăt de cerere este inadmisibil, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziţii vizează exclusiv actele administrative nu şi ordonanţele de guvern simple sau de urgenţă, ordonanţa de urgenţă, nu este un act administrativ, ci un act cu putere de lege adoptat de guvern în virtutea delegării legislative, reglementată de art. 115 alin. (4)-(8) din Constituţie.
Împotriva Sentinţei nr. 56 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta D.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin criticile din recurs, recurenta-reclamantă susţine că în mod legal a sesizat instanţa în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât acţiunea vizează chiar neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 59/2011, invocând în acest sens: art. 1 C. civ. cu referire la principiul neretroactivităţii legii; Decizia Curţii Constituţionale nr. 87/1990 cu referire la principiul nediscriminării; jurisprudenţa C.E.D.O. în raport cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu referire la noţiunea de „bun” în raport cu dreptul la pensie.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
După cum rezultă din expunerea rezumativă, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ prin care solicită anularea şi suspendarea executării aplicării O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a anexei la ordonanţa de urgenţă - „Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”.
În aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut în mod constant că, d eşi emană de la o autoritate publică, ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative, supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de instanţa de contencios administrativ. Ele sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative, în condiţiile prevăzute de art. 115 din Constituţia României, iar instanţa de contencios administrativ se poate pronunţa numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe sau dispoziţii a acesteia, declarate neconstituţionale prin decizie a Curţii Constituţionale, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi, prima instanţă în mod temeinic şi legal a reţinut că este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea unei ordonanţe emise de Guvern, aceeaşi soluţie fiind impusă, cu caracter subsecvent, şi în privinţa capătului de cerere prin care se solicită suspendarea executării ordonanţei.
Pentru considerentele expuse, constatând că este temeinică şi legală hotărârea recurată, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.A. împotriva Sentinţei nr. 56 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5224/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5360/2013. Contencios → |
|---|
