ICCJ. Decizia nr. 5845/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5845/2013
Dosar nr. 6659/2/2012
Şedinţa publică de la 20 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe.
Obiectul excepţiei de nelegalitate
Prin cererea formulată la data de 09 august 2011, reclamantele SC O.M.V.P. SA şi SC P.L.P.G. SA au solicitat Tribunalului Bucureşti obligarea pârâtei SC I.G. SRL să înceteze actele de folosire a unor semne identice sau similare cu mărcile P., pentru produsul gaz petrolier lichefiat (G.P.L.), respectiv pentru serviciile de distribuţie a G.P.L., respectiv să retragă din circuitul comercial toate buteliile G.P.L. care poartă semne identice ori similare cu mărcile P.
În cursul procesului, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a pct. 2.3 şi a pct. 3.2.4 din Prescripţia tehnică P.T./C/3/2003, ed. 1, „Cerinţe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 l pentru G.P.L.", aprobată prin Ordinul M.I.R. nr. 86/2003 şi modificată prin Ordinele nr. 210/2003 şi 304/2005, precum şi a art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, raportat la dispoziţiile art. 36 şi 90 din Legea nr. 84/1998, art. 108 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Reclamantele au arătat că prin actele administrative criticate se introduc restricţii ale regimului dreptului la marcă, prevăzut de Legea nr. 84/1998, de natură a aduce atingere protecţiei mărcilor înregistrate ale societăţii, iar de soluţionarea excepţiei nelegalităţii acestor acte, excepţie de competenţa instanţei de contencios administrativ, depinde soluţionarea pe fond a cererii deduse judecăţii.
Prin încheierea de şedinţă din 09 mai 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus învestirea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
După sesizarea acestei instanţe s-a dispus citarea pârâţilor M.E.C.M.A. şi Guvernul României, în calitate de autorităţi emitente ale actelor administrative ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate.
Prin întâmpinare, pârâtul M.E.C.M.A. a invocat excepţia de prematuritate, excepţia de inadmisibilitate, excepţia de litispendenţă, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fond, autoritatea pârâtă a arătat că, deşi reclamantele susţin că le-a fost îngrădit dreptul la marcă, reglementările tehnice în discuţie nu sunt relevante în privinţa regimului proprietăţii bunului.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5979 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de litispendenţă, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.C.M.A., a admis excepţia de nelegalitate, astfel cum a fost invocată de petentele - reclamante SC O.M.V.P. SA, şi SC P.L.P.G. SA, în contradictoriu cu pârâţii - emitenţi ai actelor cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate - M.E., C.M.A., fostul M.I.R. şi Guvernul României, respectiv cu pârâta SC I.G. SRL, a constatat nelegalitatea pct. 2.3 şi pct. 3.2.4 din Prescripţia tehnică P.T./C/3/2003, ediţia 1, aprobată prin O.M. I.R nr. 86/2003 şi modificată prin Ordinele 210/2003 şi 304/2005 şi a dispoziţiilor art. 8 alineat 3 din H.G. nr. 941/2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea, examinând cu prioritate excepţiile invocate, a reţinut următoarele aspecte:
Instanţa a apreciat că se impune respingerea excepţiei de prematuritate şi cea de admisibilitate, constatând că pârâtul invocă, în motivarea acestora, prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care se referă la procedura administrativă prealabilă ce trebuie urmată în cazul acţiunilor ce au ca obiect anularea unui act administrativ. Or, în cauză, instanţa este învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, pentru care legea nu prevede niciun fel de procedură prealabilă, iar aplicarea prin analogie a textului invocat de pârât este exclusă.
Cu privire la excepţia de litispendenţă şi ce a autorităţii de lucru judecat, Curtea a observat că pârâtul invocă o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, într-un alt dosar, în care s-a soluţionat o altă excepţie de nelegalitate cu acelaşi obiect. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, efectul soluţionării excepţiei de nelegalitate este emiterea sau nu din ansamblul probator al unui proces pendinte a actului cu privire la care s-a invocat excepţia. Or, pârâtul invocă o hotărâre prin care s-a soluţionat excepţia de nelegalitate într-o altă cauză, ceea ce exclude autoritatea de lucru judecat ori litispendenţa.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Curtea a reţinut că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 impune soluţionarea excepţiei de nelegalitate cu citarea autorităţii emitente a actului. Prin urmare, calitate procesuală a pârâtului este impusă de lege şi este consecinţa calităţii acestuia de emitent al actului cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate.
La rândul său, pârâta SC I.G. SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, cu motivarea că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi invocată o atare excepţie cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
Curtea a respins excepţia, astfel cum a fost motivată de pârâtă, constatând că aceasta a mai invocat-o în faţa instanţei învestite cu soluţionarea fondului, instanţă care a respins-o prin prisma jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ca urmare, Curtea a constatat că problema de drept invocată de pârâtă în susţinerea excepţiei a fost tranşată de instanţa competentă să aprecieze asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate.
Cu privire la fondul excepţiei de nelegalitate, prima instanţă, examinând dispoziţiile pct. 2.3 şi 3.2.4 din P.T./C/3/2003, ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate, a reţinut că P.T./C/3/2003, raportat la Ordinul nr. 304/2005 prin norma de trimitere cuprinsă la pct. 2.3, instituie obligaţii şi drepturi în sarcina, respectiv în beneficiul comercianţilor cu G.P.L. prin referire la criteriul personalizării.
Astfel, pe de o parte, pct. 3.2.4 limitează interdicţia umplerii cu G.P.L. la buteliile personalizate ale unui comerciant concurent, ceea ce înseamnă, într-o interpretare per a contrario că pct. 3.2.4 legitimează actele de umplere cu G.P.L. efectuate de un comerciant cu privire la orice recipiente nepersonalizate. Pe de alta parte, procedura de personalizare a buteliilor reglementată de pct. 2.3 şi Ordinul I.S.C.I.R. nr. 304/2005 la care trimite pct. 2.3 reglementează aprobarea de către I.S.C.I.R. a unui model format din elemente distinctive.
Din analiza dispoziţiilor metodologiei aprobată prin Ordinul nr. 304/2005 rezultă că aceasta reglementează în realitate, în mod distinct de identificarea prin poansonare a buteliilor, o procedură de personalizare, ce presupune solicitarea de către un operator economic autorizat pentru umplerea buteliilor a "acordului I.S.C.I.R. privind modelul (tipul) de personalizare a buteliilor proprii împreună cu un document cu prezentarea tuturor elementelor distinctive prin care staţia de umplere/punctul de lucru al staţiei de umplere propune modelul de personalizare (vopsire, aplicarea unei sigle înregistrate; elemente constructive - decupări de forme diferite, imprimări în postament sau garda de protecţie nedemontabilă - care nu afectează cerinţele minime ale normelor de execuţie - standarde, reglementări tehnice, etc. - pentru butelii, aprobate la nivel naţional)".
Noţiunea de "butelii nepersonalizate" are o accepţiune proprie P.T./C/3/2003 şi metodologiei menţionate, fără corespondent în legislaţia naţională şi europeană contemporană Ordinului nr. 86/2003 şi Ordinului nr. 304/2005 sau ulterioară şi, de asemenea, fără legătură cu conformitatea tehnică a buteliei.
Aprobarea de către I.S.C.I.R. a caracterului distinctiv al unui model (modelul de personalizarea si reglementarea condiţiilor de comercializare a buteliilor G.P.L. prin condiţionarea dreptului de umplere a acestora de existenta sau inexistenta unui model distinctiv aprobat de către I.S.C.I.R. (desigur cu plata corespunzătoare a tarifelor aplicate de I.S.C.I.R. în funcţie de numărul de butelii personalizate) exced sferei de reglementare a unei prescripţii tehnice.
Curtea a apreciat că nu există nici o justificare de ordin tehnic, care să corespundă asigurării conformităţii tehnice a unui recipient sub presiune - acestea fiind limitele reglementării prin Ordinul nr. 86/2003 - pentru măsurile dispuse prin pct. 2.3 şi 3.2.4 din P.T./C/3/2003.
A arătat că aceste dispoziţii reprezintă ingerinţe în activitatea profesioniştilor din lanţul de distribuţie fără legătură cu proprietăţile de securitate ale buteliilor. Aplicarea pe butelie a unui model distinctiv aprobat de către I.S.C.I.R., în mod distinct de aplicarea unui poanson de identificare a buteliei, nu este de natură să se încadreze în sfera stabilirii cerinţelor tehnice de fabricare, de verificare şi funcţionare a aparatelor sub presiune, iar reglementarea subsecventă a condiţiilor de comercializare în funcţie de faptul că s-a exercitat sau nu această opţiune (personalizarea fiind facultativă potrivit pct. 2.3 din P.T./C/3/2003) nu are nici o justificare de ordin tehnic.
A mai concluzionat instanţa fondului că, depăşind scopul declarat încă de la pct. 1.1 al P.T./C/3/2003, P.T./C/3/2003 cuprinde şi o serie de prevederi care exced domeniului de reglementare stabilit şi specific unei prescripţii tehnice, tinzând să stabilească reguli speciale în ceea ce priveşte aplicarea mărcii pe aceste butelii G.P.L., reguli care sunt derogatorii de la Legea nr. 84/1998, dreptul comun in materie.
Astfel, în materia buteliilor G.P.L., agenţii economici care au obţinut protecţia mărcii lor prin înregistrarea mărcii la O.S.I.M. nu ar putea să folosească această marcă în mod liber şi firesc prin aplicarea ei pe butelie ci, pentru a-şi personaliza buteliile, ar trebuie să recurgă la această procedură de personalizare impusă de P.T./C/3/2003, iar în lipsa acordului I.S.C.I.R. nici nu ar putea proceda la aplicarea propriei mărci pe butelie.
De asemenea, singurul obstacol în calea folosirii unor butelii G.P.L. ca recipient gol de agenţii economici care activează pe piaţa de umplere şi comercializarea butelii G.P.L. ar fi personalizarea acestor butelii, după procedura de la pct. 2.3. Per a contrario, atâta vreme cât o butelie nu este personalizată după procedura de la pct. 2.3 ea poate fi folosită liber de orice agent economic. Astfel, potrivit acestui text legal, aplicarea unei mărci comerciale aparţinând unui agent economic, aplicarea care este făcută în exerciţiul liber şi neîngrădit al dreptului său la marcă nu are nici o relevanţă şi nu este de natură să împiedice folosirea acelei butelii de către un alt agent economic.
Instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 tind, de asemenea, la îngrădirea dreptului la marcă şi la încălcarea regimului juridic al acesteia, aşa cum a fost el consolidat prin Legea nr. 84/1998, câtă vreme arată că, o dată îndeplinite anumite cerinţe, normele care asigură protecţia dreptului la marcă pot fi ignorate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâţii M.E. (succesor al fostului M.E.C.M.A.) şi Guvernul României au declarat recurs, solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate ca nefondată.
3.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României,
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susţine că H.G. nr. 941/2003 este legal şi temeinic adoptată, raportat la dispoziţiile în baza cărora a fost emisă, şi anume art. 107 din Constituţie şi prevederile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, fiind respectate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001.
3.2. Recursul declarat de pârâtul M.E., C.M.A.,
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul combate soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi de admitere a excepţiei de nelegalitate invocată de reclamante.
Astfel, autoritatea recurentă susţine că regula în materia vinderii o reprezintă libera circulaţie a recipientelor după introducerea lor pe piaţa (operatorii pot umple orice recipient introdus pe piaţa care nu a fost personalizat conform legii), iar excepţia restrângerea dreptului operatorilor de a utiliza în activitatea lor acele butelii care au fost personalizate conform metodologiei emise de I.S.C.I.R. În plus, personalizarea (prin poansonare cu poanson de identificare) este o operaţiune distincta şi prealabilă faţă de aplicarea unor însemne protejate ca marca, ceea ce presupune existenta proprietăţii asupra recipientului, analizata prin prisma actelor de proprietate.
Admiterea excepţiei de nelegalitate ar constitui o bariera la intrarea pe piaţa distribuţiei si comercializării de G.P.L. aragaz îmbuteliat prin îngreunarea accesului unor noi întreprinderi şi ar fi susceptibilă să creeze un avantaj nejustificat pentru acele întreprinderi care activează deja pe piaţa, afectând astfel concurenta actuala si conducând la eliminarea concurentei potenţiale de pe aceasta piaţa, conform Deciziei nr 62/2012 a Consiliului Concurenţei.
Autoritatea pârâtă subliniază că M.L.C.M.A. funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, însă I.S.C.I.R. este organul de specialitate al administraţiei centrale, responsabil în numele statului pentru asigurarea masurilor de funcţionare în condiţii de siguranţa a instalaţiilor şi echipamentelor, conform dispoziţiilor Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea in condiţii de siguranţa a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare, republicata în 09 iunie 2010, sens în care calitate procesuala pasiva o avea I.S.C.I.R. şi nu M.E.C.M.A., aşa cum greşit a apreciat instanţa de judecata.
Pârâtul M.E.C.M.A. a considerat justificata chemarea în faţa instanţei a persoanei juridice căreia trebuia să-i fie opozabila hotărârea curţii. Pentru considerentele enunţate, M.E.C.M.A. a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, respinsă cu nerespectarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv cele ale Legii nr 64/2008.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, recurentul susţine că Prescripţia tehnică P.T./C/3/2003 aprobată prin Ordinul M.I.R. nr. 86/2003 şi art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 sunt acte administrative normative, astfel încât acţiunea este inadmisibilă.
Un alt aspect care fundamentează aplicarea greşita a legii de către instanţa de fond îl reprezintă constatarea nelegalităţii dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din H.G. nr 941/ 2003, având în vedere că hotărârea de Guvern menţionata a fost supusă unui eveniment legislativ în sensul abrogării acesteia. Pe cale de consecinţă, pretenţiile intimaţilor-reclamanţi, respectiv petitul de cerere privind nelegalitatea unui act abrogat, nu pot constitui obiect al litigiului dedus judecaţii, recurentului-parat neputându-i-se retine în sarcina vreo obligaţie ulterioara cu privire la acesta.
Fata de dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr 941/2003, Curtea a admis excepţia de nelegalitate strict raportat la normele de natură să încalce protecţia juridica a dreptului la marca, asigurata de prevederile cap. II al Legii nr 84/1998.
Prin urmare, instanţa, fără analizarea "considerentelor referitoare la echipamentul sub presiune." reglementate de legiuitor şi analizarea întregului cadru legal incident în speţă, prin prisma strictă a dreptului la marca ce nu a constituit obiect al constatării instanţei, a decis, în mod eronat, admiterea excepţiei.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, însă în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, cu precizarea prealabilă că, întrucât în recursurile declarate, pe fondul excepţiei de neegalitate, susţinerile autorităţilor pârâte sunt similare, acestea vor fi analizate împreună, însă, pentru că au fost invocate şi alte argumente, acestea vor fi analizate separat.
4.1. În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei
Instanţa de control judiciar constată faptul că în mod legal instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de M.E., în considerarea calităţii autorităţii de emitent al actului administrativ contestat.
4.2. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, respinsă de judecătorul fondului
Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.”
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat, însă, că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
4.3. În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate
Astfel, obiectul excepţiei de nelegalitate dedusă judecăţii în prezenta cauză îl reprezintă pct. 2.3 şi pct. 3.2.4 din Prescripţia tehnică P.T./C/3/2003, ediţia 1, “Cerinţe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 l pentru G.P.L.” aprobată prin Ordinul M.I.R. nr. 86-2003 şi modificată prin Ordinul nr. 210/2003 şi prin Ordinul nr. 304/2005 şi dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Prevederile pct. 2.3 şi 3.2.4 din P.T./C/3/2003 ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate au următorul conţinut:
,,2.3 Agenţii economici autorizaţi care fac dovada proprietăţii buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să îşi personalizeze buteliile. Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind personalizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru G.P.L. aprobata prin ordin al Inspectorului de stat, șef al I.S.C.I.R. și publică în M. Of. al României. Partea I.
Agenţii economici vor solicita in scris la I.S.C.I.R.-I.N.S.P.E.C.I.T. aprobarea pentru personalizare. Agentul economic va începe acţiunea de personalizare efectiva numai după primirea confirmării scrise de la I.S.C.I.R.-I.N.S.P.E.C.T.
Adresa de solicitare trebuie sa cuprindă un tabel centralizator cu denumirea producătorului, seriile si anii de fabricaţie.
Personalizarea se poate efectua de către:
- I.T. I.S.C.I.R. în raza căreia se afla sediul agentului economic sau punctul de lucru al acestuia, printr-un inspector de specialitate;
- responsabilul cu supravegherea lucrărilor al agentului economic, pe baza unei împuterniciri scrise primite de la I.T. I.S.C.I.R."
,,3.2.4 Agenţii economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât cu consimţământul scris al acestuia".
La rândul lor, dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 prevăd că:
"Utilizarea, inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea:
a)echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) şi c), care satisfac cerinţele prezentei hotărâri şi poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1);
b)recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul M.I.R. nr. 113/2001, cu modificările ulterioare, precum şi marcajul şi numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3), care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecţii periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare."
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că aceste dispoziţii impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării G.P.L. încărcat în butelii mai restrictiv şi derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă aşa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, argument ce reprezintă, de altfel, şi fundamentul raţionamentului instanţei de fond în ceea ce priveşte aprecierea nelegalităţii dispoziţiilor criticate.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Odată cu instituţionalizarea excepţiei de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ stabileşte, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.
Prin urmare, excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanţa unui act juridic care produce efecte cu o forţă juridică inferioară faţă de actul juridic care produce efecte cu forţă juridică superioară, fundamentul constituţional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţie.
Aşadar, intimaţii-reclamanţi trebuia să individualizeze în motivarea excepţiei de nelegalitate textele legale care au fost încălcate la momentul emiterii actului administrativ dedus judecăţii pe această cale procedurală, texte raportat la care instanţa de contencios administrativ ar examina legalitatea actelor administrative atacate.
Or, din examinarea raţionamentului instanţei de fond, se constată, pe de o parte, că aceasta a apreciat nelegalitatea prevederilor pct. 2.3 şi 3.2.4 din P.T./C/3/2003 cu referire la Ordinul I/S/C/I/R/ nr. 304/2005 şi la efectele pe care aplicarea coroborată a acestora ar putea-o avea, făcând aprecieri asupra justificării acestor prescripţii raportat la limitele implicite Ordinului nr. 86/2003 şi a depăşirii scopului declarat la pct. 1.1 al P.T./C3/2003, şi concluzionând că atât punctele criticate, cât şi P/T//C/3/2003, în integralitatea sa, exced domeniului de reglementare stabilit şi specific unei prescripţii tehnice.
A cest demers este criticabil, prin faptul că instanţa de contencios administrativ avea obligaţia de a examina, în concret, modul în care dispoziţiile criticate se abat de la normele legale, cu forţă juridică superioară, în executarea şi în temeiul cărora au fost emise.
Dispoziţiile criticate prevăd numai condiţiile de introducere pe piaţă pentru echipamentele sub presiune transportabile noi; condiţiile privind inspecţia periodică şi utilizarea repetată a acestor echipamente; procedurile de evaluare şi reevaluare a conformităţii în sistem modular.
Aceste dispoziţii nu stabilesc limitele, regimul juridic şi protecţia dreptului la marcă, aspect reglementat, separat, de alte texte normative a căror aplicare nu exclude şi nu vine în contradicţie, în mod direct, cu dispoziţiile criticate pe calea excepţiei de nelegalitate în prezenta speţă.
Pe de altă parte, aprecierea nelegalităţii art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, dar şi a prevederilor pct. 2.3 şi 3.2.4 din P.T./C/3/2003, nu se poate realiza raportat la întregul corpus al Legii nr. 84/1998, sau la principii cu caracter general promovate de această lege, cum, în speţă, au făcut atât intimaţii-reclamanţi, cât şi instanţa de fond.
În fine, examinând conţinutul dispoziţiilor contestate, prin raportare la actele normative cu forţa juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul şi executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României si art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu poate reţine elemente de nelegalitate a acestora.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către autorităţile pârâte şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge excepţia de nelegalitate invocată în cauză de societăţile reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.E. (succesor al fostului M.E.C.M.A., conform O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative) şi de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 5979 din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate invocată de reclamantele SC O.M.V.P. SA şi SC P.L.P.G. SA, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5856/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5816/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
