ICCJ. Decizia nr. 5816/2013. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5816/2013
Dosar nr. 6107/2/2011
Şedinţa publică de la 19 iunie 2013
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată şi apărările pârâtului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.R.T. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „S.R.T.”) a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.A.”) solicitând anularea Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011 şi, implicit, a Deciziei nr. 401 din 02 iunie 2011, prin care a fost sancţionată cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în ceea ce priveşte Decizia de sancţionare nr. 401 din 2 iunie 2011 şi excepţia inadmisibilităţii anulării Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1028 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis excepţia tardivităţii contestării Deciziei nr. 401 din 02 iunie 2011 a pârâtului C.N.A. şi a respins contestaţia formulată de reclamanta Societatea Română de Televiziune, ca tardiv formulată;
- a admis excepţia inadmisibilităţii contestării Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011 a pârâtului Consiliul Naţional al Audiovizualului şi a respins contestaţia privind această decizie, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţiile invocate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Raportat la împrejurarea că pârâtul C.N.A. a comunicat reclamantei Decizia de sancţionare la data de 3 iunie 2011, instanţa a reţinut că, la data de 20 iunie 2011, a expirat termenul legal prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 în care putea fi introdusă contestaţia reclamantei împotriva Deciziei de sancţionare nr. 401 din 2 iunie 2011.
Reclamanta a depus contestaţia la poştă (conform plicului de la fila 14 din dosar) abia la 30 iunie 2010, după expirarea termenului legal de contestare, fiind înregistrată la instanţă la 1 iulie 2011.
În privinţa termenului de contestare a Deciziei de sancţionare se aplică prevederile legii speciale, Legea nr. 504/2002, iar nu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, care are caracter de lege generală.
În atare situaţie formularea unei plângeri prealabile nu suspendă şi nu întrerupe termenul legal în care putea fi introdusă la instanţă acţiunea privind anularea Deciziei nr. 401/2011, iar reclamanta nu poate invoca în favoarea sa necunoaşterea legii.
În consecinţă, instanţa a reţinut că este întemeiată excepţia tardivităţii acţiunii.
Totodată, curtea de apel a reţinut că cererea este tardiva şi în ipoteza în care s-ar considera că reclamanta a luat la cunoştinţă de decizia contestată abia la 7 iunie 2011 când a fost înregistrată la C.N.A. contestaţia sa, conform celor menţionate în Decizia nr. 457 din 16 iunie 2011.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii contestării Deciziei nr. 457/2011, prima instanţă a reţinut că este întemeiată, deoarece, pe de o parte, decizia respectivă nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece Decizia care dă naştere unor raporturi juridice este Decizia nr. 401/2011, iar contestaţia împotriva acestei decizii este tardiv formulată, conform celor expuse anterior.
Legea nr. 504/2002 nu prevede obligativitatea unei plângeri prealabile, astfel încât atunci când aceasta este făcută totuşi, prin decizia de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv a contestaţiei, nu se pot naşte, nici modifica şi nici stinge raporturi juridice.
Pe de altă parte, anularea deciziei nu poate produce niciun efect asupra deciziei de sancţionare întrucât este tardivă contestaţia reclamantei în ceea ce priveşte această decizie.
Chiar dacă s-ar admite că Decizia nr. 457/2011 este un act administrativ şi poate fi contestat separat, atunci acţiunea reclamantei este inadmisibilă deoarece nu a fost formulată plângere prealabilă.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 1028 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea Română de Televiziune, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra criticile în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine că S.R.T. înţelege să conteste reglementarea de principiu, instituită prin menţinerea Deciziei nr. 401/2011, şi anume interdicţia impusă S.R.T. de a splita/ fragmenta programele din propria grilă de emisiuni construită în interesul telespectatorului.
Se arată că în mod greşit prima instanţă a ignorat procedura plângerii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004, susţinând că formularea din legea specială „fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile” nu echivalează cu exceptarea de la îndeplinirea procedurii prealabile, ci dă dreptul S.R.T. să opteze pentru această cale înainte de a se adresa instanţei competente. Astfel, se susţine că S.R.T. a respectat prevederile art. 7 şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, a dat dovadă de bună-credinţă şi de diligenţă în demersul său de contestare a Deciziei nr. 401/2011.
Totodată, recurenta-reclamantă arată că a primit Decizia nr. 401/2011 la data de 3 iunie 2011, a formulat plângere prealabilă la data de 7 iunie 2011, iar la data de 20 iunie 2011 i-a fost comunicată Decizia nr. 457 din 16 iunie 2011 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă şi a sesizat instanţa de contencios administrativ cu acţiune în anulare, respectând art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă expune argumente în susţinerea acţiunii în anularea actelor contestate.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea următoarelor acte:
- Decizia C.N.A. nr. 401 din 02 iunie 2011 privind somarea S.R.T., pentru postul de televiziune TVR1, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002;
- Decizia C.N.A. nr. 457 din 16 iunie 2011 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de SRTv împotriva Deciziei C.N.A. nr. 401 din 02 iunie 2011.
Prin Decizia nr. 401 din 02 iunie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, C.N.A. a decis adresarea unei somaţii publică S.R.T. pentru postul de televiziune T.V.R.1 şi a dispus intrarea de îndată în legalitate, iar, potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, C.N.A. a prevăzut că S.R.T. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, cel puţin de 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principalele emisiuni de ştiri a unei mesaj referitor la sancţiunea aplicată.
Conform art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 - forma în vigoare la data emiterii deciziilor contestate:
„Art. 93. - (1) Sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, care acţionează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop.
(2) Deciziile de sancţionare adoptate de Consiliu în conformitate cu prevederile art. 90 şi 91 îşi produc efectele de la data comunicării.
(3) Actele emise în condiţiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.
(4) Actele emise în condiţiile alin. (1) şi neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu.”
Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod corect a admis excepţia tardivităţii acţiunii, constatând că Decizia nr. 401/2011 a fost comunicată S.R.T. la data de 3 iunie 2011, iar acţiunea în anulare, depusă la oficiul poştal la data de 30 iunie 2011, a fost promovată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.
Apărările recurentei-reclamante în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi primite, întrucât prevederile art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 reprezintă reglementarea specială în materia audiovizualului, aplicabilă cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Pentru aceleaşi considerente, sunt lipsite de relevanţă sub aspectul tardivităţii acţiunii susţinerile recurentei referitoare la admisibilitatea procedurii plângerii prealabile pe care a formulat-o împotriva deciziei de sancţionare, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică. A admite teoria recurentei echivalează cu lipsirea de eficienţă a dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 care reglementează termenul de introducere a acţiunii în anularea actelor prin care C.N.A. aplică sancţiuni pentru încălcarea dispoziţiilor legii.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.R.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R.T. împotriva Sentinţei civile nr. 1028 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5845/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5224/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
