ICCJ. Decizia nr. 5376/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5376/2013
Dosar nr. 4673/30/2011
Şedinţa de la 22 mai 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta, prin Primar, a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. VI/246 din 2 iunie 2011 prin care s-a soluţionat contestaţia din 4 ianuarie 2011 formulată împotriva Deciziei nr. 77 din 17 decembrie 2010 şi a procesului-verbal de constatare înregistrat la 10 decembrie 2010, solicitând modificarea în parte a deciziei în speţă, respectiv:
- anularea dispoziţiilor cuprinse la poziţia 11 din actul contestat, referitor la drepturile speciale acordate personalului din cadrul Primăriei Comunei Satchinez;
- anularea dispoziţiilor cuprinse la poziţiile 12, 13 referitor la primele de sărbători şi primele de vacanţă acordate personalului din cadrul Primăriei;
- anularea dispoziţiilor cuprinse la poziţia 15 şi 17 referitor la întreţinerea reţelelor de alimentare cu apă, respectiv cheltuielile de capital privind extinderea şi modernizarea reţelei de alimentare cu apă a localităţii;
- anularea dispoziţiilor cuprinse la poziţia 16 referitor la executarea contractului din 10 martie 2009 cu SC B.S. SRL.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma acţiunii de audit financiar, în perioada 10 noiembrie 2010 - 10 decembrie 2010, s-a efectuat auditul financiar asupra contului anual de execuţie şi a bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 2009.
Astfel, cu această ocazie au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate care au fost consemnate în procesul-verbal de constatare din 10 decembrie 2010, încheiat la Primăria Comunei Satchinez.
Pentru valorificarea procesului-verbal de constatare, Camera de Conturi Timiş a emis Decizia nr. 77 din 17 decembrie 2010, prin care a stabilit măsuri de remediere a deficienţelor, la pct. 11, 12, 13, 15, 16 şi 17, respectiv:
11. Stabilirea întinderii prejudiciului, estimat la suma de 480.144 RON inclusiv a folosului nerealizat, reprezentând drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
12. Stabilirea întinderii prejudiciului estimat la suma de 204.384 RON, inclusiv a folosului nerealizat, reprezentând valoarea brută a primelor de Paşti şi de Crăciun respectiv 43.449 RON reprezintă valoarea contribuţiilor de sănătate, asigurări sociale de sănătate fond de risc şi FUNASS datorate de entitate şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
13. Stabilirea întinderii prejudiciului estimat la suma de 35.292 RON inclusiv a folosului nerealizat, reprezentând prime de vacanţă şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia
15. Stabilirea întinderii prejudiciului estimat la suma de 37.062,55 RON, ce constituie un minus în gestiunea entităţii auditate şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
16. Dispunerea măsurilor prin care să fie reglementate aspectele de natura celor consemnate de auditorii publici privind obiectivul „Realizarea de totemuri de identificare vizuală, ce a constat în angajarea la plată a unei cheltuieli, pentru un obiectiv care nu a fost recepţionat de entitate în sumă de 5.000 RON, emiterea unei procedurii de lucru.
17. Stabilirea întinderii prejudiciului estimat la suma de 119.496,76 RON reprezentând plăti aprobate, nesusţinute prin documente justificative legal întocmite şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Împotriva măsurilor dispuse la pct. 11, 12, 13, 15, 16 şi 17 din decizie, entitatea verificată a formulat contestaţie, prin acţiune reclamanta solicitând:
- anularea pct. 11, 12, 13, 15, 16 şi 17 din Decizia nr. 77 din 17 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiş;
- anularea Încheierii nr. VI. 246 din 2 iunie 2011 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.
Reclamanta a înţeles să invoce nelegalitatea dispoziţiilor cuprinse la poziţia 11, 12, 13, 15, 16, şi 17 parţial din decizia atacată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 378/PI/CA din 10 februarie 2012, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinând, în esenţă, că potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate, art. 11 alin. (1) din aceeaşi lege dispunând în sensul că organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curţii de Conturi, în temeiul legii.
Astfel, în M. Of. nr. 832/13.12.2010 a fost publicată Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
S-a mai reţinut că noul Regulament a fost emis în temeiul prevederilor Legii nr. 94/1992 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 conform art. 3 din Hotărâre, începând cu aceeaşi dată abrogându-se Regulamentul adoptat prin Hotărârea nr. 1/2009.
Au fost reţinute dispoziţiile art. 228 din noile reglementări, potrivit cărora competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
S-a constatat că noul Regulament este în acord şi cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, încheierea atacată fiind pronunţată de o autoritate centrală, reţinându-se totodată că instanţa a fost sesizată la data de 29 iunie 2011, ulterior datei la care a intrat în vigoare noul Regulament.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 613 din 15 noiembrie 2012, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010. A fost de asemenea admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, fiind sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Astfel, în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2012 instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010, precum şi excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea pricinii.
Procedând la verificarea dispoziţiilor regulamentare în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004 şi cu cele ale Legii nr. 94/1992, instanţa a reţinut că acestea stabilesc competenţa de soluţionare în primă instanţă a căii de atac împotriva încheierilor în favoarea curţilor de apel, astfel că derogă de la lege, o atare situaţie fiind inadmisibilă.
În aceste condiţii instanţa a stabilit competenţa exclusiv în raport cu dispoziţiile Legii nr. 94/1992 şi cele ale Legii nr. 554/2004, reţinând că dispoziţiile regulamentare sunt nelegale, apreciind astfel că instanţa competentă este Tribunalul Timiş.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Prin acţiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta, prin Primar, a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. VI/246 din 2 iunie 2011 prin care s-a soluţionat contestaţia din 4 ianuarie 2011 formulată împotriva Deciziei nr. 77 din 17 decembrie 2010 şi a procesului-verbal de constatare înregistrat la 10 decembrie 2010, solicitând modificarea în parte a deciziei în speţă.
În drept, actele contestate s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative sus-menţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Comuna Satchinez, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Timiş în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5369/2013. Contencios. Somaţie de plată. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5380/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
