ICCJ. Decizia nr. 5534/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5534/2013
Dosar nr. 792/32/2011
Şedinţa publică de la 31 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. C. S.A. Bacău, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, a solicitat, anularea Deciziei nr. 415 din 13 octombrie 2011 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 180 din 26 noiembrie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 25444 din 24 noiembrie 2010, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 559.260 RON cu titlu de accize pentru cărbune energetic, majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere arătând că a îndeplinit condiţiile legale pentru a beneficia de scutirea de plată a accizelor odată cu depunerea documentaţiei de eliberare a autorizaţiei - 28 februarie 2007.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 62 din 20 martie 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, având la bază raportul fiscal nr. 25443/2010, s-a emis Decizia de impunere pentru suma de 559.260 RON, reprezentând: 232.570 RON accize pentru cărbune energetic; 291.805 RON majorări de întârziere şi dobânzi aferente; 34.885 RON penalităţi de întârziere.
Suma a fost calculată pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 14 martie 2007, când reclamanta a achiziţionat 61.251,20 tone cărbune energetic, fără a avea obţinută Autorizaţia de utilizator final nr. ROMC0073PEA din 14 martie 2007, care prevede o scutire directă de plată a accizelor.
Reclamanta a considerat că acest drept de scutire îl are din momentul demarării procedurilor de obţinere a autorizaţiei, recunoscând că a fost emisă ulterior perioadei verificate. Instanţa de fond a apreciat că susţinerea reclamantei este nefondată, avându-se în vedere legislaţia în vigoare şi aplicabilă în speţă, respectiv Legea nr. 571/2003, O.G. nr. 47/2007, O.G. nr. 92/2003, H.G. nr. 44/2004.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a contestat modalitatea de calcul a sumei ci doar faptul că trebuia să beneficieze de scutire, avându-se în vedere că H.G. nr. 44/2004, a fost publicată în M.O. la 29 decembrie 2006, iar zilele de 30, 31 decembrie 2006 şi 1, 2 ianuarie 2007 au fost nelucrătoare, însă cererea a fost depusă la 28 februarie 2007, situaţie arătată de aceasta şi prin acţiunea introductivă (fila 3 verso), neprecizând că ar exista un articol care să prevadă efect anterior emiterii autorizaţiei pentru scutire.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. C. S.A. Bacău a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi anularea Deciziei nr. 415 din 13 octombrie 2011, iar pe cale de consecinţă, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 180 din 26 noiembrie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 25444 din 24 noiembrie 2010, astfel încât să fie înlăturată obligaţia de plată a sumei de 559.260 RON cu titlu de accize pentru cărbune energetic, majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv interpretarea greşită a prevederilor legale care reglementează regimul de scutire directă la accize pentru cărbune energetic.
S-a considerat că deşi instanţa de fond a respins menţiunile reclamantei ca nefondate nu a adus argumente, deşi nu există niciun text de lege care să prevadă că scutirea este operantă numai din momentul eliberării autorizaţiei de utilizator final.
Recurenta susţine că, cu înscrisurile depuse la dosar face dovada îndeplinirii celor trei condiţii pentru a fi scutiţi de plata accizelor, iar regimul de scutire este aplicabil înainte de 14 martie 2007 când a obţinut autorizaţia de utilizator final aducând ca argumente prevederile pct. 23.2 alin. 2, care se referă la solicitarea autorizaţiei finale şi faptul că autorizaţia eliberată prevede că beneficiază de scutire directă pentru cantitatea de 285.062,04 tone cărbune energetic, exact cantitatea solicitată în cererea depusă sub nr. 144261 din 28 februarie 2007, cerere formulată conform pct. 23.2 alin. (3) din H.G. nr. 44/2004.
În cauză, organele de control sau pârâta nu au făcut dovada că recurenta ar fi achiziţionat şi consumat o cantitate mai mare decât cea pentru care a obţinut autorizaţia de utilizator final şi, de aceea, s-a apreciat că trebuie să beneficieze de regimul de scutire pentru întreaga cantitate aprobată, respectiv pentru cele 61.251,20 tone, achiziţionată în intervalul 01 ianuarie 2007 - 14 martie 2007 întrucât fundamentarea cantităţii s-a făcut pe întreg anul 2007.
A fost invocat şi faptul că autorizaţia de utilizator final nr. ROMC0073PEA din 14 martie 2007 nu are trecut termenul de început al valabilităţii, însă are trecută întreaga cantitate solicitată pentru regim de scutire directă, spre comparaţie cu autorizaţia emisă la 22 februarie 2008 care are trecut termenul de valabilitate, precum şi faptul că, dată fiind ziua publicării normelor de aplicare în M. Of. (29 decembrie 2006) era imposibil să poţi beneficia de regim de scutire directă de la data de 01 ianuarie 2007 dacă s-ar accepta interpretarea restrictivă a pârâtei.
Intimata Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Deciziei nr. 415 din 13 octombrie 2011 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamanta S.C. C. S.A. Bacău împotriva Deciziei de impunere nr. 180 din 26 noiembrie 2010 pentru suma de 559.260 RON, reprezentând 232.570 RON accize pentru cărbune energetic, 291.805 RON - majorări aferente şi dobânzi, 34.885 RON penalităţi de întârziere aferente accizelor pentru cărbune energetic, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată.
Criticile din recurs vizează, pe de altă parte, greşita respingere a acţiunii deoarece reclamanta ar beneficia de scutire de plată a accizelor pentru cantitatea de 61.251,20 tone cărbune energetic, cantitate aprovizionată în perioada 01 ianuarie 2007 - 14 martie 2007 şi pe de altă parte, reclamanta îndeplinea condiţiile de scutire a plăţii accizelor începând cu data depunerii cererii şi a documentaţiei pentru eliberarea autorizaţiei de utilizator final pentru produse energetice - 28 februarie 2007 şi nu de la data obţinerii acestei autorizaţii - 14 martie 2007, însă aceste critici sunt nefondate.
Cărbunele energetic a fost accizat începând cu 01 ianuarie 2007, dar potrivit art. 201 lit. d din C. fisc. sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice şi energia efectivă utilizată pentru producţia combinată de energie electrică şi energie termică.
Corespunzător acestor modificări aduse C. fisc. prin Legea nr. 343 din 17 iulie 2006 au fost modificate şi Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Conform 23.2 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal pentru obţinerea scutirii de la plata accizelor pentru cărbunele energetice aprovizionat de reclamanta-recurentă trebuiau îndeplinite anumite condiţii, condiţii a căror îndeplinire nu a fost contestată de către organele de control.
Potrivit pct. 23.2 alin. (2) din aceleaşi Norme metodologice: "Pentru aplicarea scutirii, titularii centralelor de producţie de energie electrică, ale centralelor combinate de energie electrică şi termică, precum şi operatorii economici utilizatori ai produselor energetice furnizate la art. 201 alin. (1) lit. d din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, vor solicita autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi au sediul, autorizaţii de utilizator final pentru produse energetice."
În raport de aceste prevederi se constată că nu se poate aprecia că recurenta-reclamantă ar putea beneficia de scutire de la plata accizelor fără obţinerea autorizaţiei de utilizator final, având în vedere că această autorizaţie se obţine înainte de aprovizionarea cu cărbunele energetic, scutit de la plata accizelor.
Argumentele invocate de recurentă nu pot fi reţinute pentru că nici cel de logică nu pot conduce la concluzia scutirii de la plata accizelor pentru cantitatea de cărbune aprovizionat în perioada 01-01.2007 - 14. martie 2003, data obţinerii autorizaţiei de antrepozit fiscal.
În ceea ce priveşte argumentul de text, pct. 23.2 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, prin timpul folosit "vor solicita autorităţii fiscale" "autorizaţii de utilizator final pentru produse energetice", nu poate fi interpretat în sensul că nu ar fi necesară deţinerea autorizaţiei de utilizator final pentru a beneficia de scutire de la plata accizelor pentru cărbunele energetic, ci, dimpotrivă, subliniază cerinţe obţinerii acestei autorizaţii pentru a putea aproviziona cărbunele energetic fără plata accizelor bineînţeles, în condiţiile în care se depune documentaţia aferentă.
Toate aceste dovedesc şi faptul că şi susţinerile recurentei-reclamante privind o eventuală scutire de la plata accizelor începând cu data depunerii cererii de autorizare sunt nefondate.
Referitor la argumentul de logică invocat nici acesta nu poate fi reţinut pentru că el se referă la autorizaţia eliberată la 14 martie 2007 pentru cantitatea de 285.062,04 tone, exact cantitatea solicitată dar care urma să fie aprovizionată cu scutire de la plata accizelor începând cu acea dată.
Pentru că recurenta-reclamantă a achiziţionat şi consumat cantitatea pentru care a obţinut autorizaţia de utilizator final la 14 martie 2007 în perioada 14 martie 2007 - 14 martie 2009 nu poate duce la concluzia că ar trebui să beneficieze scutire şi pentru cantitatea de cărbune energetic pentru intervalul 01 ianuarie 2007 - 14 martie 2007, aşa cum susţine recurenta.
Faptul că, în autorizaţia de utilizator final nr. ROMC0073PEA din 14 martie 2007 nu s-a trecut termenul de început al valabilităţii acesteia nu prezintă nicio relevanţă şi nu poate conduce la ideea aprobării scutirii de la plata accizelor pentru cantităţile aprovizionate anterior eliberării autorizaţiei.
Tot lipsit de relevanţă este şi momentul publicării Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal în M. Of. (29 decembrie 2006) având în vedere că între acest moment şi data depunerii documentaţiei la autoritatea fiscală au trecut 2 luni (28 februarie 2007) perioadă în care recurenta-reclamantă a efectuat aprovizionări de cărbune energetic, deşi cunoştea noua reglementare, astfel că nu poate invoca propria culpă pentru a obţine scutire de la plata accizelor.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. "C." S.A. Bacău împotriva Sentinţei nr. 62 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5513/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5541/2013. Contencios → |
|---|
