ICCJ. Decizia nr. 5574/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5574/2013
Dosar nr. 1039/54/2012/a1
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova la data de 4 mai 2012, reclamanta S.C. M.P.I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. şi D.G.F.P. Olt, a solicitat anularea Deciziei nr. 182 din 9 aprilie 2012 emisă de A.N.A.F. în soluţionarea contestaţiei fiscale a reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 6 din 3 martie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 7080 din 2 martie 2011 emise de D.R.A.O.V. Craiova, precum şi anularea Deciziei nr. 490/2011 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 258 din 15 aprilie 2011 emise de D.G.F.P. Olt.
Prin cererea formulată la data de 8 iunie 2012, reclamanta S.C. M.P.I. S.R.L. a solicitat suspendarea actelor administrativ-fiscale atacate.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 757 din 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă şi a fost dispusă suspendarea executării actelor administrativ-fiscale atacate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că procedura fiscală cu privire la activitatea desfăşurată de reclamantă a fost demarată iniţial în urma controlului ce a avut loc în perioada 15 mai 2008 - 7 iulie 2008, iar actele de impunere emise anterior celor contestate în prezenta cauză au fost anulate prin deciziile nr. 124/2010 şi nr. 352/2010 emise de A.N.A.F.
Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că actele a căror suspendare se solicită au fost întocmite de inspectorii fiscali din cadrul D.R.A.O.V. în urma reanalizării cauzei ca urmare a deciziilor emise.
Toate aceste argumente au fost reţinute de instanţa de fond ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ-fiscale contestate.
Astfel, instanţa a constatat că procedura fiscală derulată în condiţii de parţială nelegalitate, aşa cum s-a stabilit prin deciziile emise de A.N.A.F., prin care s-a dispus reanalizarea creanţei fiscale a societăţii reclamante şi anularea actelor fiscale de impunere anterioare, aspect coroborat cu cel invocat de reclamantă prin care se arată că produsele sunt exceptate de la plata accizelor, fiind înlăturată contravenţia aplicată reclamantei, determină aprecierea existenţei cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la existenţa unei pagube iminente, instanţa de fond a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită, fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului în raport de suma reţinută prin deciziile de impunere, faţă de cifra de afaceri a societăţii reclamante.
3. Recursurile declarate de A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu şi pentru A.N.V. şi D.G.F.P. Olt.
D.G.F.P. Olt a criticat sentinţa instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii. A precizat că cererea de suspendare, ce a făcut obiectul sentinţei atacate, nu a fost comunicată acestei autorităţi, instituţia fiind astfel prejudiciată prin faptul că nu a formulat apărări pe această cerere.
De asemenea, a fost criticată hotărârea instanţei de fond şi pentru faptul că în mod greşit s-au considerat îndeplinite condiţiile necesare pentru suspendarea actului, hotărârea fiind astfel lipsită de temei legal.
D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu şi pentru A.N.V. a criticat sentinţa pronunţată ca nelegală şi netemeinică, invocând ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii au arătat că sentinţa atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
A fost criticată soluţia dată de instanţa de fond şi cu privire la faptul că în mod greşit s-a considerat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru considerentul că organul administrativ-fiscal a admis contestaţia reclamantei împotriva actelor anterioare de impunere emise de autorităţile fiscale. S-a arătat că deşi actele de impunere au fost desfiinţate în procedura prealabilă de contestare administrativă, organul de soluţionare a contestaţiilor nu a înţeles să anuleze actele administrativ-fiscale emise, în mod definitiv, ci a dispus desfiinţarea actelor administrativ-fiscale emise cu condiţia refacerii controlului, în limitele impuse de autoritatea fiscală.
Recurenţii au arătat că nici condiţia existenţei unei pagube iminente nu este îndeplinită, având în vedere faptul că reclamanta nu a probat susţinerile sale în ceea ce priveşte "imposibilitatea continuării activităţii", dar nici argumentul cuantumului însemnat al sumei cuprinse în actele administrativ-fiscale atacate.
A.N.A.F. a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală invocând ca temei juridic al cererii de recurs formulate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, recurenta a susţinut că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, întrucât instanţa de fond nu i-a comunicat cererea de suspendare formulată de reclamantă şi, astfel, instituţia nu a avut posibilitatea de a formula apărări pe cererea de suspendare.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru considerentul că a fost pronunţată hotărârea în contradictoriu cu A.N.A.F., deşi actele atacate au fost emise de D.R.A.O.V. Craiova, respectiv D.G.F.P. Olt, astfel încât instituţia recurentă nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursurile şi rejudecând cauza, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii invocate de reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Înalta Curte, rejudecând cererea de suspendare formulată, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de faţă, reţine că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar. Totodată, având în vedere soluţia dată de instanţa de fond asupra legalităţii actului ce se solicită a fi suspendat, Înalta Curte a reţinut că nu este întrunită condiţia existenţei unor indicii privind nelegalitatea actului atacat.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că nu suntem în prezenţa unui caz bine justificat, reţinând că motivele invocate de reclamantă nu se circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, Înalta Curte reţine că argumentele reclamantei care să conducă la concluzia producerii unei asemenea pagube, respectiv susţinerea că este vorba de un cuantum foarte mare al sumei ce urmează a fi executată ori în ceea ce priveşte imposibilitatea continuării activităţii" nu se circumscriu dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la critica formulată în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., Înalta Curte reţine că această critică nu este întemeiată şi nu va fi primită de această instanţă, având în vedere faptul că decizia ce face obiectul cererii de suspendare este emisă de această instituţie.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate şi va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea reclamantei de suspendare a efectelor actului administrativ atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de A.N.A.F., D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu şi pentru A.N.V. şi D.G.F.P. Olt împotriva Sentinţei nr. 757 din 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de S.C. M.P.I. S.R.L. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5550/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 5575/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
