ICCJ. Decizia nr. 5585/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5585/2013
Dosar nr. 1683/2/2013
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 1683/2/2013, A.G. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei nr. 142 din 16 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, motivat de faptul că sentinţa criticată de revizuentă nu este o hotărâre prin care să se fi rezolvat fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
2. Hotărârea instanţei de revizuire
Prin Sentinţa nr. 1096 din 22 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamanta A.G., în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pot face obiectul cererii de revizuire doar hotărârile prin care s-a soluţionat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii, iar cererea de revizuire poate fi întemeiată doar pe motivele enumerate expres şi limitativ de art. 322 C. proc. civ.
Instanţa de fond a revizuirii în cauza de faţă a constatat că prin hotărârea criticată, instanţa de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acţiunea ce face obiectul Dosarului nr. 177/2/2013, pentru motivul că procedura sancţiunii pentru neexecutare nu este aplicabilă în cauză, situaţie în care nu a procedat la judecarea pe fond a cauzei, luând act că sentinţa civilă criticată nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de revizuire.
3. Recursul declarat de A.G.
Recurenta a criticat soluţia dată de instanţa de revizuire, ca netemeinică şi nelegală, arătând că cererea de revizuire a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 322 teza I C. proc. civ., iar condiţia evocării fondului prevăzută în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 322 teza a II-a este specifică hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs.
Recurenta a apreciat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire, această excepţie fiind invocată de o parte fără calitate procesuală pasivă în cauză. A susţinut că atât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cât şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti nu au calitate procesuală în cauză.
A fost criticată sentinţa pronunţată şi pentru faptul că nu a fost amânată cauza la instanţa de revizuire pentru a se comunica Preşedintelui Casei de Pensii Publice înscrisurile depuse la dosar.
Totodată, a arătat că sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate de recurentă şi le va respinge având în vedere argumentele ce urmează.
Prin Sentinţa nr. 142 din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, ce face obiectul cererii de revizuire, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei A.G. formulată în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, privind sancţionarea Preşedintelui Casei de Pensii pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, respectiv Sentinţa nr. 10108 din 15 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 45819/3/2010, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1645 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, indicate ca temei de drept al acţiunii ce a format obiectul cauzei, în care a fost pronunţată Sentinţa nr. 142 din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, referitoare la sancţionarea pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, au instituit o modalitate de constrângere a autorităţilor publice în vederea executării hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ. S-a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, sentinţa ce se solicită a fi executată nu a fost pronunţată în materia contenciosului administrativ de o instanţă specializată în acest sens şi constatând că procedura de sancţionare pentru neexecutare este reglementată exclusiv în materia contenciosului administrativ, a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii reclamantei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Înalta Curte a reţinut că nu pot fi reţinute critici de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii atacate cu recurs, întrucât interpretarea dată de recurentă dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., cu privire la condiţia de evocare a fondului, nu poate fi acceptată.
Înalta Curte prin deciziile sale în mod constant a reţinut că prevederea din finalul textului art. 322 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la condiţia evocării fondului, trebuie interpretată în sensul că evocarea fondului este o condiţie pe care trebuie să o întrunească orice hotărâre pentru a fi supusă revizuirii, acesta fiind sensul dat de legiuitor dispoziţiei arătate.
Este evident că acţiunea reclamantei fiind soluţionată pe excepţie, fiind respinsă ca inadmisibilă, nu întruneşte condiţia de admisibilitate a cererii de revizuire, astfel încât hotărârea dată de instanţa de revizuire nu este susceptibilă de nicio critică.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, sentinţa instanţei de revizuire va fi menţinută şi, pe cale de consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A.G. împotriva Sentinţei nr. 1096 din 22 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5583/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 5586/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
