ICCJ. Decizia nr. 5667/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5667/2013
Dosar nr. 596/59/2011
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 3 mai 2011 sub nr. 596/59/2011, reclamantul G.A. chemat în judecată pârâta Universitatea „S.H.” Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa oblige pârâta la eliberarea diplomei de licenţă corespunzătoare precum şi a suplimentelor sale în termen de 30 zile de la pronunţarea hotărârii sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 54/2004 şi a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON pe fiecare zi de întârziere până la eliberarea actelor de studii solicitate.
În motivare reclamantul a arătat că a urmat şi a absolvit Ciclul I - studii universitare de licenţă (sistem Bologna) - Facultatea de Management din Braşov, specializarea Management, din cadrul Universităţii S.H., Bucureşti, cu un număr de credite (ECTS) 180, promoţia 2009; de asemenea, a susţinut şi promovat în cadrul aceleaşi facultăţi Examenul de Licenţă în sesiunea 2009, dobândind Titlul de licenţiat în ştiinţe economice.
A mai arătat că i s-a eliberat Adeverinţa nr. 805 din din 23 iulie 2009, cu termen de valabilitate 12 luni, iar după expirarea acestui termen nu i-a fost eliberată diploma de licenţă, Universitatea S.H. Bucureşti neîndeplinindu-şi obligaţia prevăzuta de art. 5 al Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, respectiv de a-i gestiona, completa şi elibera Diploma de Licenţă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi art. 24 al Legii nr. 54/2004, pe dispoziţiile art. 5, art. 8, art. 11, art. 20, art. 22 al Regulamentul din 28 septembrie 2007 privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007, pe dispoziţiile art. 4 şi art. 6 al Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, precum şi pe dispoziţiile Legii Educaţiei Naţionale.
Pârâta Universitatea „S.H.” a formulat întâmpinare prin care a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a emite Adeverinţa de studiu pentru reclamant, şi a făcut demersuri către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 60 - 63 C. proc. civ., art 18 alin. (1), alin. (6) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege, a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licenţă şi suplimentul la diplome pentru reclamant în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi daune cominatorii în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere până la aprobare, cu cheltuieli de judecată.
Chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 126 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” şi în consecinţă a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă. S-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a fost obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licenţă şi suplimentul la diplomă. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată şi s-a respins cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că deşi reclamantul a promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009 nu i s-a eliberat până în prezent diploma corespunzătoare deşi a formulat cerere în acest sens.
A reţinut instanţa fondului că regimul actelor de studii în sistemul învăţământului superior este dat de Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007, emis în temeiul Legii nr. 84/1995, în vigoare la data absolvirii facultăţii de către reclamant, iar potrivit art. 20 alin. (1) din Regulament, titularul are dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituţiei, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că MECTS nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aviza achiziţionarea de la SC R. SA a formularelor tipizate pentru toţi absolvenţii promoţiei 2009.
Altfel, s-a constatat că există o lipsă de coordonare între două autorităţi publice (MECTS şi USH, cea din urmă asimilată unei autorităţi publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) care converge spre vătămarea dreptului reclamantului de obţinere a diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă (supliment reprezentând anexă la diplomă, conform Ordinului MECT nr. 5289/2008), vătămare care trebuie înlăturată prin obligarea fiecărei autorităţi la executarea obligaţiilor din domeniul lor de activitate.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate, în sensul că formularele tipizate nu pot fi eliberate decât corelat cu datele existente la Direcţia Generală de Învăţământ Superior din cadrul ministerului şi cu cele ale ARACIS, doar pentru absolvenţii care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare acreditată sau autorizată la momentul înscrierii în anul I de facultate.
S-a mai arătat că în cadrul universităţii pârâte, specializările de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate fără respectarea prevederilor legale, Legea nr. 88/1993, O.U.G. nr. 75/2005, aspecte care nu au fost verificate de către instanţa de fond.
S-a susţinut în concluzie că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantului de a solicita eliberarea diplomei de licenţă, astfel că acţiunea, prin admiterea recursului, trebuie respinsă în totalitate împreună cu cererea de chemare în garanţie formulată de universitate.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Intimata-pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamantului, absolvent al Universităţii „S.H.”.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.”, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului) împotriva Sentinţei nr. 126 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Timiş Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5666/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5668/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
