ICCJ. Decizia nr. 5668/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5668/2013
Dosar nr. 697/64/2011
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub nr 697/64/2011, reclamanţii C.(F.)E., D.F., A.N.V. şi N.(M.)A.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” Braşov să le elibereze diplomele de licenţă şi suplimentele de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei.
În motivare acţiunii, reclamanţii au arătat că au absolvit studiile universitare ale Facultăţii de Management din Braşov din cadrul Universităţii S.H., specializarea Management, în perioada 2006 - 2009 şi au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, fiindu-le eliberate Adeverinţele nr. 2334 din 17 februarie 2010, nr. 1294 din 23 iulie 2009, nr. 642 din 23 iulie 2009 şi, respectiv, nr. 314 din 23 iulie 2009 cu termen de valabilitate de maxim 12 luni, la expirarea acestuia solicitând eliberarea diplomelor de licenţă.
Reclamanţii au mai susţinut că din momentul înscrierii la facultate şi până la absolvirea acesteia, şi-au îndeplinit toate obligaţiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta şi Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor, iar în aceste condiţii, potrivit Metodologiei organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum şi art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, pârâta era obligată să le elibereze actele de studii completate.
Prin aceeaşi cerere s-a solicitat şi chemarea în garanţie a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru recunoaşterea diplomelor de licenţă.
Pârâta Universitatea S.H. a depus la dosar întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanţi, prin care a invocat excepţia lipsei de interes motivată de faptul că prin acţiunea introductivă reclamantele solicită obligarea MECTS la recunoaşterea unor diplome de licenţă care nu au fost încă emise de pârâtă, interesul lor nefiind încă născut.
De asemenea, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă, conform art. 60 C. proc. civ.
În întâmpinarea la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, au fost de asemenea invocate dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. şi s-a arătat că între minister şi pârâtă nu există un raport juridic care să determine admiterea cererii.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 248/F din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.(F.)M., D.F., A.N.V. şi N.(M.)A.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.; a fost obligată pârâta să elibereze fiecărui reclamant diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, urmare a absolvirii cursurilor Facultăţii de Management din Braşov, Specializarea Management, din cadrul Universităţii S.H., promoţia 2009 şi a susţinerii şi promovării examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009; au fost respinse în rest pretenţiile reclamanţilor.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 8,6 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată şi respinse restul cheltuielilor de judecată solicitate.
S-a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului formulată de reclamanţi.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului formulată de pârâtă şi, în consecinţă, a fost obligat chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licenţă şi suplimentele la diplomă pentru reclamanţi.
Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de pârâta Universitatea S.H. prin cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că pârâta avea obligaţia de a efectua demersurile necesare ca în intervalul de 12 luni de valabilitate a adeverinţelor să obţină avizele necesare şi să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către reclamanţi a studiilor, respectiv diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
A reţinut instanţa că cererile formulate de pârâtă şi adresate chematului în garanţie sunt ulterioare datei la care reclamanţii au absolvit studiile, respectiv 25 august 2009, 8 octombrie 2009 şi 26 octombrie 2009.
De asemenea, a reţinut că susţinerile pârâtei, invocate prin întâmpinare, potrivit cu care nu a fost aprobat tot necesarul de formulare tipizate, nu sunt probate de înscrisurile existente la dosar, astfel că MECTS şi-a îndeplinit obligaţia legală de a aviza achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studii de către pârâta Universitatea S.H., astfel că pârâta este cea care are obligaţia de a completa şi elibera actele de studii absolvenţilor.
S-a arătat în considerentele sentinţei că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 îşi găsesc aplicarea în executarea oricărei hotărâri de obligare a unei autorităţi la eliberarea unui înscris, termenul de 30 de zile fiind prevăzut de lege, astfel că nu este necesară o astfel de dispoziţie dată prin hotărâre, în executarea hotărârii.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a MECTS formulată de reclamanţi, s-a considerat că este inadmisibilă întrucât, prin prisma dispoziţiilor art. 60 C. proc. civ., reclamanţii nu ar putea cădea în pretenţii şi, ca urmare, nu pot formula o astfel de cerere, iar în consecinţă instanţa nu a mai analizat excepţiile invocate de MECTS, privind lipsa procedurii prealabile şi a lipsei de interes.
Relativ la chemarea în garanţie a MECTS formulată de pârâtă, a arătat judecătorul fondului că la dosar există dovada că MECTS a adus la cunoştinţă pârâtei, la 30 iunie 2009, să-i solicite aprobarea notei de comandă privind eliberarea de către R. SA a formularelor tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor. De asemenea, s-a făcut dovada conformării pârâtei la aceste solicitări, astfel că, în mod nejustificat, chematul în garanţie nu a procedat la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, obligaţia pârâtei neputând fi dusă la îndeplinire întrucât chematul în garanţie MECTS nu asigură tipărirea formularea tipizate.
Pentru aceste motive, s-a apreciat întemeiată şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H.
În fine, în temeiul art. 274 alin. (1) şi art. 276 C. proc. civ. instanţa a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant cheltuieli de judecată parţiale.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învăţământ este atributul exclusiv al Ministerului Educaţiei Naţionale.
S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcţioneze provizoriu structurile de învăţământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Intimata-pârâtă Universitatea S.H. şi intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi ai Universităţii „S.H.”.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.”, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) împotriva Sentinţei nr. 248/F din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5667/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5671/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
