ICCJ. Decizia nr. 5711/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5711/2013
Dosar nr. 693/45/2012
Şedinţa publică de la 13 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 693/45/2012 reclamanţii F.G., A. (M.) M., A. (H.) C., B. (R.) T., G.C., M. (N.) N., F. (D.) M., P. (I.) C.M., M.M., T.A., O. (R.) N., K.Z., F.J., N. (B.) E., R.L., M. (M.) H., K.I., A. (H.) M., A. (I.) G.L., A. (D.) M., P. (S.) E., P. (G.) M., L. (M.) M., D. (N.) A. şi A. (P.) M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Universitatea SH şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea U.S.H. la eliberarea actului de studii cu regim special, denumit "Diplomă de licenţă" şi suplimentul la diploma de licenţă constând în foaia matricolă iar pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt absolvenţi ai Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie Braşov, ai Facultăţii de Management Braşov, ai Facultăţii de Psihologie Bucureşti, ai Facultăţii de Sociologie-Psihologie Bucureşti din cadrul Universităţii SH promoţia 2009 şi au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009.
Au mai arătat reclamanţii că nu li s-a eliberat diploma de licenţă, iar aceştia, prin cererea adresată Universităţii au solicitat să li se elibereze actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învăţământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009.
S-a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
În ceea ce priveşte excepţia invocată instanţa a apreciat că este neîntemeiată.
Reclamanţii au calitate procesuală activă, în condiţiile în care aceştia nu pot obţine diplomele de absolvenţi din cauza refuzului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a elibera formularele tipizate.
Prin Sentinţa nr. 398 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamanţii F.G., A. (M.) M., A. (H.) C., B. (R.) T., G.C., M. (N.) N., F. (D.) M., P. (I.) C.M., M.M., T.A., O. (R.) N., K.Z., F.J., N. (B.) E., R.L., M. (M.) H., K.I., A. (H.) M., A. (I.) G.L., A. (D.) M., P. (S.) E., P. (G.) M., L. (M.) M., D. (N.) A. şi A. (P.) M. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea SH şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea SH în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a obligat pe pârâta Universitatea SH să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim special, denumit "Diplomă de licenţă", suplimentul la diploma de licenţa constând în foaia matricolă, a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licenţă care să asigure realizarea dreptului reclamanţilor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţi SH.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui moment, Ministerul Educaţiei, în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcţionarii domeniilor de studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare provizorie, precum şi în cel al susţinerii examenului de licenţă, organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de organizator şi conducător al sistemului naţional de educaţie, este obligat să recunoască valabilitatea examenelor susţinute de reclamanţi şi să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licenţă, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007, act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverinţelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licenţă la maxim 12 luni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educaţiei Naţionale criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 13 iunie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În legătură cu această chestiune, instanţa de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanţă şi prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum şi cele ale art. 1591alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.
Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Potrivit art. 1591alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
Înalta Curte constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei.
Mai precis, învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Iaşi nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina.
Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situaţia dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menţionează faptul că dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanţă, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de competenţă între instanţe.
Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competenţa instanţei, respectiv cu respectarea prevederilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă.
Obiectul litigiului, în faţa instanţei de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universităţi la eliberarea unei diplome de licenţă, dar a fost chemat în judecată şi MECTS, pentru un capăt de cerere subsidiar.
Pârâta Universitatea SH poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "SH" din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de faţă, Universitatea "SH" nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea "SH" din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "SH" nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei revine, în primă instanţă, tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, trebuie precizat că dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 398 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5708/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5717/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
