ICCJ. Decizia nr. 5735/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5735/2013
Dosar nr. 2557/2/2011
Şedinţa publică de la 14 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" - SA, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Control Financiar, a solicitat anularea Deciziei nr. 101 din 21 septembrie 2010 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate de CNCF CFR SA împotriva Procesului-verbal de control financiar 1/376 din 21 ianuarie 2010, anularea, în parte, a Procesului-verbal de control financiar 1/376 din 21 ianuarie 2010 pe aspectele contestate în plângerea prealabilă, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 564 din 30 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A., a solicitat anularea Deciziei nr. 101 din 21 septembrie 2010, a Procesului-verbal de control financiar nr. 1/376 din 21 octombrie 2010 întocmite de Direcţia Generală de Control Financiar din cadrul ANAF.
S-a reţinut că ANAF - DGCF a efectuat un control financiar la compania reclamantă în perioada 1 octombrie 2009 - 20 ianuarie 2010 pentru verificarea modului de constituire şi asigurare a surselor de rambursare a ratei de capital, plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului BEI nr. 20777/2000 scadente la data de 23 ianuarie 2010 în sumă de 892.107 euro din care rata de capital 750 euro şi dobânda aferentă 142.107 euro.
Procesul-verbal de control financiar a fost transmis reclamantei cu Adresa nr. 853092 din 20 ianuarie 2010, astfel încât nu se susţine apărarea reclamantei în sensul că nu i-a fost comunicat actul administrativ atacat.
Instanţa de fond a mai constatat că reclamanta nu a făcut observaţii la proiectul procesului-verbal de control financiar, astfel cum rezultă din datele consemnate în actul administrativ fiscal contestat.
În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 516/2001 privind ratificarea contractului de finanţare dintre România şi BEI şi compania reclamantă, pentru finanţarea proiectului de modernizare a căilor ferate „fondurile necesare în vederea împrumutului plăţii dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumutului se vor asigura din surse proprii de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA”.
Din actul de control rezultă că disponibilităţile din conturile bancare ale companiei erau în sumă de 946.779 RON la 20 ianuarie 2010 iar aceasta era obligată să o utilizeze pentru plata parţială a ratei scadente din data de 25 ianuarie 2010.
În ce priveşte măsura nr. 3 dispusă de organul de control financiar prin Dispoziţia de măsuri nr. 853098 din 22 ianuarie 2010 s-a constatat că reclamanta avea disponibilităţile necesare achitării ratei scadente la 25 ianuarie 2010, ori la data formulării cererii adresată MFP prin care se solicită sprijin în vederea achitării ratei scadente s-a constatat în mod corect de către organele de control financiar că reclamanta avea disponibilităţile necesare pentru achitarea în întregime a ratei scadente.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 516/2001, reclamanta avea obligaţia de a asigura din surse proprii fondurile necesare în vederea rambursării împrumutului, plăţii dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumutului.
Astfel, în mod corect s-a dispus prin actele administrativ fiscale atacate ca reclamanta să-şi respecte obligaţia de a achita cu prioritate rata scadentă conform dispoziţiilor legale.
În ce priveşte măsura nr. 4 din procesul-verbal de control, cum reclamanta este evident că la data controlului avea disponibil în cont suma de 946.779 RON, aceasta trebuia achitată cu prioritate în contul ratei scadente, neputând solicita sprijin la MFP decât pentru o eventuală diferenţă pe care nu ar fi avut-o disponibilă.
În acest sens sunt şi dispoziţiile pct. 6 pct. 8 din H.G. nr. 1470/2007 potrivit cărora în cazul în care nu se poate asigura plata totală sau parţială se poate solicita sprijinul MFP.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 3041, 304 pct. 9 şi 305 C. proc. civ.
Recurenta precizează că după pronunţarea Sentinţei civile nr. 564 din 30 ianuarie 2012 Guvernul României a emis O.G. nr. 10 din 3 aprilie 2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către CNCF CFR SA, publicată în M. Of. nr. 230 din 5 aprilie 2012.
Scopul controlului financiar a fost verificarea modului de constituire şi asigurare a surselor de rambursare a ratei de capital, plata dobânzilor, comisioanelor şi/sau a altor costuri aferente împrumutului BEI nr. 20.777/2000.
Potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 10 din 3 aprilie 2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către CNCF CFR SA, aceste sume ce au format obiectul acelui control financiar, au fost scutite la plata prin conversia acestor datorii în acţiuni, nemaifiind datorate.
Cum acest înscris nu a putut fi administrat cu ocazia judecării cauzei la instanţa de fond, deoarece a fost emis ulterior pronunţării hotărârii de către instanţa de fond, şi este esenţial în soluţionarea cauzei având efect direct în modificarea soluţiei, rezultă că sumele au fost stinse prin voinţa legiuitorului, astfel încât şi hotărârea judecătorească trebuie să fie în acord cu voinţa legii.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Organul de control financiar a efectuat un control în perioada 1 octombrie 2009 - 20 ianuarie 2010, având ca scop „(..) verificarea modului de constituire şi asigurare a surselor de rambursare a ratei de capital, plata dobânzilor, comisioanelor şi/sau a altor costuri aferente împrumutului BEI nr. 20.777/2000, scadente la dala de 25 ianuarie 2010, în suma de 892.107 euro, din care rata de capital 750.000 euro şi dobânda 142.107 euro. "
Urmare acestui control s-a încheiat procesul-verbal de control, stabilindu-se în sarcina recurentei luarea a două măsuri, respectiv, suma disponibilă în cont la data de 20 ianuarie 2010 (946.779 RON) se va utiliza pentru plata parţială a ratei scadente în data de 25 ianuarie 2010 şi informarea imediată a Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală de Trezorerie şi Datorie Publică şi modificarea corespunzătoare a solicitării de sprijin pentru plata ratei cu termen în data de 25 ianuarie 2010.
Ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. 564 din 30 ianuarie 2012 a fost adoptată O.G. nr. 10 din 3 aprilie 2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către CNCF CFR SA.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 10/2012: (..) (1) Se aprobă stingerea, prin conversie în acţiuni, a obligaţiilor principale şi accesoriilor aferente, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, cu excepţia importului pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, individualitate în titluri de creanţă, emise până la data de 29 februarie 2012, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - SA, denumită în continuare Compania, la această dată şi neachitate la data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit alin. (3).
Deci, sumele ce au format obiectul acelui control financiar, au fost scutite la plată, prin conversia acestor datorii în acţiuni, nemaifiind datorate.
Înalta Curte constată că, la dosar, a fost depusă „nota” emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică privind operarea în evidenţele contabile a scăderii obligaţiilor principale şi a accesoriilor cuvenite fondului de risc datorate şi neachitate de către Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" - SA.
Potrivit acestei note data stingerii obligaţiilor din certificatul de atestare fiscală este data realizării conversiei în acţiuni, care s-a realizat prin Hotărârea nr. 8 din 11 martie 2013 a Adunării Generale a Acţionarilor a CNCF „CFR” SA.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu mai are interes în soluţionarea prezentului recurs.
Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Or, în cauza de faţă recurenta-reclamantă nu mai justifică interes în soluţionarea recursului, având în vedere că datoria a fost stinsă, conform O.G. nr. 10/2012.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA împotriva Sentinţei nr. 564 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5732/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5736/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
