ICCJ. Decizia nr. 5751/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5751/2013
Dosar nr. 10318/2/2011
Şedinţa publică de la 14 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul N.I. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să-i răspundă la petiţia înregistrată sub nr. 10441 din 21 decembrie 2010.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu a primit niciun răspuns la petiţia prin care a solicitat pârâtului să anuleze discriminarea pozitivă de care beneficiază cei ce au făcut parte din structura de rezistenţă a sistemului ceauşist şi anume, foştii activişti PCR, UTC, UGSR, foştii secretari de partid din marile întreprinderi şi universităţi, directorii de instituţii de artă şi cultură şi nu numai.
Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, arătând că, la data de 21 decembrie 2010, reclamantul a depus două petiţii înregistrate sub nr. 10441 şi respectiv 10442, acestea având acelaşi obiect
Petiţia înregistrată sub numărul 10441 din 21 decembrie 2010 a fost conexată la petiţia nr. 10442 din 21 decembrie 2010, fiind soluţionate prin Hotărârea nr. 328 din 5 septembrie 2011, comunicată la domiciliul indicat de reclamant prin Adresa nr. 6508 din 18 noiembrie 2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 1034 din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului N.I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în mod legal pârâtul a dispus conexarea celor două petiţii, dat fiind că obiectul acestora este identic.
De asemenea, s-a constatat că membrii Colegiului director, din oficiu, pot ridica excepţia de necompetenţă când în mod vădit constată că petiţia formulată nu este de competenţa Consiliului, această excepţie putând fi invocată şi în cursul soluţionării petiţiei.
Astfel, instanţa de fond a constatat că în mod legal şi temeinic pârâtul a admis această excepţie prin Hotărârea nr. 328/2011, având în vedere că această autoritate nu are iniţiativă legislativă şi, pe cale de consecinţă, nu are competenţa de a soluţiona cererea reclamantului.
S-a mai reţinut că la data la care reclamantul a formulat prezenta acţiune (5 decembrie 2011), petiţia sa fusese deja soluţionată prin Hotărârea nr. 328 din data de 5 septembrie 2011, răspunsul fiindu-i comunicat ulterior la adresa indicată.
Rezolvarea unei cereri într-un sens care nu mulţumeşte pe deplin pe petiţionar nu echivalează cu un refuz nejustificat, dacă soluţia este în conformitate cu prevederile legale, autoritatea fiind obligată doar să soluţioneze cererea şi nu să dea o soluţie favorabilă sau mulţumitoare pentru petiţionar.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul N.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a interpretat greşit faptul că recurentul ar fi solicitat de două ori, în petiţii diferite, rezolvarea unui singur caz de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
La data de 21 decembrie 2010 recurentul-reclamant a depus la sediul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării două petiţii înregistrate sub nr. 10441 şi respectiv nr. 10442, cu acelaşi obiect şi anume „discriminarea produsă prin refuzul creării unui cadru legislativ care să anuleze abuzurile/discriminările pozitive de care beneficiază cei ce au făcut parte din structura de rezistenţă a sistemului criminal ceauşist, a foştilor activişti PCR, UTC, UGSR”.
Potrivit art. 12 alin. (3) din Procedura Internă de soluţionare a Petiţiilor şi Sesizărilor aprobată prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii: „În cazul în care un petent adresează mai multe petiţii cu acelaşi obiect, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns, care trebuie să facă referire la petiţiile primite”.
Având în vedere aceste prevederi legale, pârâtul a dispus conexarea celor două petiţii formulate de recurentul-reclamant.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte constată că nemulţumirea recurentului-reclamant faţă de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat al intimatului de a răspunde solicitării formulate.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Dispoziţiile art. 2 lit. o) din legea sus-menţionată definesc dreptul vătămat ca fiind “orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ”.
În raport cu aceste dispoziţii şi cu solicitarea reclamantului, Înalta Curte constată că acesta nu a fost vătămat într-un drept sau într-un interes legitim, astfel cum este definit de art. 2 lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte constată că rezolvarea unei cereri într-un sens care nu mulţumeşte pe petiţionar nu echivalează cu un refuz nejustificat, autoritatea fiind obligată doar să soluţioneze cererea şi nu să dea o soluţie favorabilă sau mulţumitoare petiţionarului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, aflată la adăpost de orice critică sub acest aspect.
Astfel, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.I. împotriva Sentinţei nr. 1034 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5750/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5753/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
