ICCJ. Decizia nr. 5862/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5862/2013
Dosar nr. 5095/2/2011
Şedinţa publică de la 20 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.G.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat obligarea pârâtei de a emite răspuns la adresa din 04 aprilie 2011, înaintată de către societatea reclamantă către Autoritatea Naţională a Vămilor, la care nu s-a primit niciun răspuns până în prezent.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat, în esență, că, prin adresa din 04 aprilie 2011, înregistrată adresa X din 04 aprilie 2011 Și înaintată către Autoritatea Naţională a Vămilor în atenţia vicepreşedintelui V.C., s-a solicitat respectuos dispunerea unui control intern în vederea stabilirii vinovaţilor pentru abuzurile realizate de către reprezentanţii autorităţii vamale asupra societăţii reclamante.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 913 din 10 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC D.G.P. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Autoritatea Naţională a Vămilor şi a obligat pârâta să răspundă cererii petentei din 04 aprilie 2011 înregistrată X din 04 aprilie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 lit. h) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a apreciat că autoritatea pârâtă trebuie să răspundă cererii formulate de reclamantă şi, dacă este cazul, să emită un act administrativ-fiscal.
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a obligat autoritatea pârâtă să răspundă reclamantei la adresa indicată şi apoi să emită actul administrativ fiscal, respectiv raportul de inspecţie fiscală din 17 noiembrie 2011 şi a deciziei de impunere din 18 noiembrie 2011.
În opinia recurentei în speţă nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale conform art. 998-999 C. civ., ca urmare a verificărilor efectuate fiind emis actul de control, în urma căruia reclamanta poate să-şi valorifice drepturile în faţa instanţei de judecată. Mai mult, reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 1169 C. civ., nedovedind pretenţiile sale, ceea ce face ca cererea sa de antrenare a răspunderii pentru un pretins abuz de drept să fie inadmisibilă.
Prin întâmpinare, intimata SC D.G.P. SRL a solicitat menţinerea sentinţei pe care a apreciat-o ca fiind legală şi temeinică, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi faţă de lipsa oricărui răspuns al autorităţii recurente la cererea din 4 aprilie 2011.
Examinând cauza, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare.
Acţiunea reclamantei SC D.G.P. SRL a avut ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale a Vămilor să emită un răspuns la adresa înregistrată din 4 aprilie 2011.
Prin adresa menţionată, reclamanta solicita autorităţii să dispună un control intern asupra unor aspecte punctuale privind abuzurile realizate de reprezentanţii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale cu ocazia controlului fiscal parţial pentru accize efectuat la sediul societăţii reclamante, început în data de 16 noiembrie 2009.
Analizând acţiunea cu care a fost învestită, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a observat în mod corect că în lipsa unui răspuns la cererea reclamantei din 4 aprilie 2011 sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen” se circumscrie sintagmei „nesoluţionare în termenul legal a unei cereri” şi că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ persoana vătămată în acest fel se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.
Nici în faţa primei instanţe şi nici în faţa instanţei de recurs Autoritatea Naţională a Vămilor nu a făcut dovada contrară celor susţinute de societatea reclamantă, iar prin motivele de recurs această autoritate face confuzie între obiectul cauzei deduse judecăţii – nesoluţionarea unei cereri în termenul legal – şi eventuala antrenare a răspunderii civile delictuale a autorităţii, practic motivele de recurs fiind străine de obiectul dosarului şi de dezlegarea dată de Curtea de Apel Bucureşti prin obligarea Autorităţii Naţionale a Vămilor să răspundă cererii reclamantei din 4 aprilie 2011.
Niciunde în considerentele sentinţei recurate, cu atât mai mult în dispozitivul acesteia, nu se specifică faptul că întocmirea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere din 18 noiembrie 2011 trebuiau precedate de un răspuns la cererea menţionată, fiind aspecte total distincte.
Prin soluţia pronunţată, prima instanţă a sancţionat Autoritatea Naţională a Vămilor pentru nesoluţionarea în termenul legal a cererii prin care reclamanta solicita un control intern la nivelul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti în vederea stabilirii eventualelor abuzuri şi a persoanelor vinovate de acestea cu ocazia controlului fiscal parţial la sediul societăţii reclamante.
Soluţia a fost corect argumentată în fapt şi în drept şi nu există motive pentru reformarea ei, astfel că văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 913 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5861/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 588/2013. Contencios. Suspendare provizorie a... → |
|---|
