ICCJ. Decizia nr. 588/2013. Contencios. Suspendare provizorie a executarii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 588/2013
Dosar nr. 647/36/2012
Ședința publică din 7 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 14 mai 2012, reclamanta SC E.R.G. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând suspendarea provizorie a prevederilor pct. 22 lit. o) şi a pct. 57 lit. o) din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, referitoare la Titlul VII „Accize şi alte taxe speciale".
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat, în esenţă, că Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 50 din 25 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 78 din 31 ianuarie 2012, prin care au fost modificate şi completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., adoptate prin H.G. nr. 44/2004.
Invocând prevederile art. 215 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. fisc., ce fac trimitere la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reglementează instituţia suspendării actului administrativ în temeiul art. 14 şi art. 15, reclamanta a apreciat că cererea dedusă judecăţii este admisibilă, cu atât mai mult cu cât, în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt definite noţiunile de „pagubă iminentă" şi „cazuri bine justificate".
Expun ând motive de nelegalitate ale H.G. nr. 50/2012, precum şi aspectele privind prejudiciul care s-ar produce prin executarea prevederilor contestate, reclamanta a solicitat admiterea cererii de suspendare provizorie a executării, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 215 C. proc. fisc.
Prin încheierea nr. 10/ CA din 17 mai 2012, Curtea de Apel Constanta, secţia a 11-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei SC E.R.G. SRL în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect suspendarea provizorie a executării şi, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2006, a dispus suspendarea provizorie a executării prevederilor pct. 22 lit. o) şi pct. 57 lit. o) din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012 referitoare la Titlul VII - Accize şi alte taxe speciale, până la soluţionarea cererii având ca obiect suspendarea executării aceloraşi dispozi ţii - Dosar nr. 630/36/2012 al Curţii de Apel Constanţa, cu prim termen de judecată la 27 iunie 2012.
Pentru a pronun ţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Pentru admisibilitatea cererii, av ând ca obiect suspendarea provizorie a executării, legea contenciosului administrativ condiţionează îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, precum abordarea judecăţii; depunerea unei cauţiuni; luarea măsurii, prin examinarea condiţiilor de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 14, cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Curtea a apreciat c ă materialul probator administrat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., a făcut dovada îndeplinirii cumulative a sus-menţionatelor condiţii de admisibilitate impuse de lege, în sensul că reclamanta a înţeles a promova acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 630/36/2012, având ca obiect suspendare executare act administrativ şi a făcut dovada depunerii cauţiunii - Recipisa de consemnare C.E.C. B. din 14 mai 2012, în sumă de 1.000 lei. în ceea ce priveşte luarea măsurii suspendării provizorii a executării actelor administrativ fiscale, prima instanţă a apreciat că şi aceasta este îndeplinită.
Examin ând dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că, în speţă, s-a făcut dovada existenţei unui „caz bine justificat" deoarece, rezultă o „îndoială puternică şi evidentă" asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative atacate, atât timp cât dispoziţiile atacate contravin prevederilor Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Totodat ă, prima instanţă a reţinut că, prin aplicarea prevederilor pct. 22 lit. o), precum şi cele ale pct. 57 lit. o) din Titlul VII „Accize şi alte taxe speciale" din H.G. nr. 50/2012, sunt încălcate principiile reglementate în Legea nr. 21/1996 privind concurenţa, respectiv protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurențial normal.
Mai apreciaz ă instanţa de fond că, prin emiterea dispoziţiilor legale atacate, se încalcă şi prevederile art. 45 din Constituţie, potrivit cărora se garantează „accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii", nerespectându-se dispoziţiile cuprinse în Tratatul C.E. art. 85 (81) alin. (1), ce face referire la politica în domeniul concurenţei şi care trebuie să garanteze unitatea, omogenitatea şi viabilitatea pieţii interne.
Judec ătorul fondului a mai apreciat că H.G. nr. 50/2012 încalcă şi prevederile art. 116 din Tratatul U.E., în sensul că, denaturează condiţiile de concurenţă pe piaţa internă, odată ce, Curtea Europeană de Justiţie a statuat faptul că, trebuie să fie considerate produse similare, produsele care: „au caracteristici similare şi îndeplinesc aceleaşi nevoi din punct de vedere al consumatorului".
În plus, prevederile H.G. nr. 50/2012 încalcă prevederile Directivei nr. 92/12/ CEE şi sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 3 lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind C.fisc.
În acest context, a reţinut Curtea, prevederile atacate creează un sistem fiscal inechitabil şi astfel, generează dezechilibru la nivelul activităţii operatorilor economici pentru producţia de produse energetice.
Pe de alt ă parte, dispoziţiile atacate au fost adoptate cu încălcarea unuia dintre principiile fundamentale ale Codului fiscal cuprins în art. 4, din care rezultă că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; nu poate fi modificată cu încălcarea „principiului stabilităţii şi predictibilităţii", în sensul că sarcina fiscală a contribuabililor trebuie să fie stabilită şi predictată, astfel încât aceasta să fie aptă să conducă la decizii manageriale corecte, cel puţin pe parcursul unui an fiscal.
În acelaşi sens, s-a mai apreciat că dispoziţiile atacate au fost adoptate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu referire la cea de-a doua condi ţie de admisibilitate a cererii, Curtea a reţinut că probatoriul administrat în cauza face dovada îndeplinirii şi a celei de-a doua condiţii legale pentru luarea măsurii suspendării provizorii solicitată, dat fiind iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său, în condiţiile în care:
- folosirea resurselor financiare pentru majorarea capitalului social determin ă scăderea resurselor financiare pentru procesul de producţie, societatea nemaiavând resurse pentru achitarea garanţiei, a accizelor, a angajaţilor, fiind nevoită să îşi închidă activitatea;
- procedura de consemnare a garan ţiei de 2.000.000 euro, nu este de asemenea clară, nefiind reglementată sub aspectul datei de la care se aplică, în ce modalitate se aplică, dacă reclamanta trebuie să a ştepte să fie notificată pentru achitarea diferenţei dintre garanţia deja achitată anterior şi până la concurenţa sumei de 2.000.000 euro; -
inexisten ţa unor norme clare, cu privire la cele două aspectepct. 22 şi pct. 57 din H.G. nr. 50/2012, poate avea consecinţe şi subaspectul îngrădirii dreptului liberului acces la justiţie, în cazulcontestării deciziilor Comisiei, faţă de reclamantă, în contenciosadministrativ, în condiţiile în care, plângerea prealabilă nu maisuspendă aceste decizii;
- în timp ce societatea reclamantă este prejudiciată prin garanţiaşi capitalul social minim subscris, alte categorii de antrepozitari(destinatari autorizaţi, depozitari, transportatori) şi chiar producător de produse energetice - în speţă G.P.L., sunt favorizaţi prin actulnormativ incriminat, în sensul că, beneficiază de un regim fiscalpreferenţial din partea autorităţilor, raportat la producătorii de alteproduse energetice.
O eventual ă executare în baza actului administrativ atacat este de natură, a apreciat Curtea, a produce un „prejudiciu material viitor şi previzibil", ce ar determina perturbarea gravă a funcţionării societăţii şi, totodată, ar determina perturbarea activităţii altor agenţi economici şi a angajaţilor acesteia.
Concluzion ând, instanţa de fond a reţinut că, atât timp cât, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral solicitată de reclamantă, ce a dedus judecăţii cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ-fiscal emis de autoritate - poate fi formulată odată cu acţiunea principală, sau printr-o acţiune separată, iar în alin. (2) al art. 15 din legea contenciosului administrativ, legiuitorul a indicat că dispoziţiile alin. (2) şi alin. (4) ale art. 14 din lege sunt aplicabile în mod corespunzător, cererea dedusă judecăţii poate fi admisă, apreciind că se impune suspendarea provizorie a actului administrativ-fiscal, respectiv prevederilor pct. 22 lit. o) şi pct. 57 lit. o) din H.G. nr. 50din 25 ianuarie 2012 referitoare la Titlul VII "Accize şi alte taxe speciale", până la soluţionarea cererii având ca obiect suspendarea executării aceloraşi dispoziţii - Dosar nr. 630/36/2012 al Curţii de Apel Constanţa, cu prim termen de judecată stabilit aleatoriu - la 27 iunie 2012.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât procedura de citare cu Guvernul României nu s-a realizat.
De asemenea, se invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 85 şi art. 1141 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că soluţia instanţei de fond prin care s-a admis cererea de suspendare este nelegală.
Se menţionează că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta făcând numai simple afirmaţii care nu pot conduce către soluţia pronunţată.
Recurentul aduce şi argumente privind legalitatea şi temeinicia H.G. nr. 50/2012.
Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului-pârât Guvernul României care a fost respinsă, astfel cum rezultă din practicaua deciziei.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este întemeiat, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat.
Din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, se constată că recurentul-pârât a fost citat, fiind respectate dispoziţiile art. 85, 861 şi 89 C. proc. civ. (fila 98, 99 dosar fond).
Mai mult, recurentul-reclamant nu a solicitat amânarea cauzei după primirea citaţiei şi nici nu a dovedit vătămarea în raport de criticile formulate.
În altă ordine, analizând motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., se reţine că soluţia instanţei de fond este nelegală.
Se constată că instanţa de fond s-a pronunţat şi a admis, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 5574/2004, o cerere de „suspendare provizorie” a dispoziţiilor pct. 22 lit. o) şi pct. 57 lit. o) din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, până la soluţionarea cererii având ca obiect suspendarea executării aceloraşi dispoziţii ce formează obiectul Dosarului nr. 630/36/ 2012 al Curţii de Apel Constanţa.
Or, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut posibilitatea suspendării executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii privind anularea actului, în situaţia sesizării, în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege, a autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, în vederea revocării în tot sau în parte a acestuia.
Conform art. 15 din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată fie odată cu acţiunea pentru anularea acestuia, fie printr-o acţiune separată.
Deci, faţă de dispoziţiile legale menţionate care reglementează instituţia suspendării executării actului administrativ în ipotezele prezentate, se reţine că o astfel de cerere are ca obiect „suspendarea provizorie” până la soluţionarea unei alte cereri de suspendare a aceluiaşi act administrativ ce formează obiectul Dosarului nr. 630/36/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, nu are temei legal.
Legiuitorul nu a reglementat posibilitatea formulării unei astfel de cereri de „suspendare provizorie” cum este cea care a fost dedusă judecăţii şi admisă de prima instanţă prin sentinţa recurată.
Deci, în lipsa unui fundament legal, o astfel de cerere este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
În consecinţă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
Înalta Curte, faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a I- a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursul formulat de Guvernul României, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva Încheierii nr. 10/ CA din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5862/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5898/2013. Contencios → |
|---|
