ICCJ. Decizia nr. 5924/2013. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5924/2013

Dosar nr. 896/42/2012

Şedinţa publică de la 21 iunie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 62/CC din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Judecătoria Târgovişte a constatat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul Primarul Oraşului P., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide”, în favoarea Judecătoriei Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că prin acţiunea formulată, reclamantul Primarul Oraşului P. a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Reabilitarea Colectării Transportului,Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa”, solicitând anularea hotărârii nr. X din 9 septembrie 2010 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa; anularea Hotărârii nr. Y din 9 septembrie 2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa”; anularea hotărârii nr. Z din 9 septembrie 2010 privind modificarea şi completarea Metodologiei de instituire şi colectare a taxei de habitat la nivel judeţean cu destinaţia specială de salubrizare; anularea hotărârii nr. W din 9 septembrie 2010 privind aprobarea mecanismului de plată pentru perioada de început a facturării serviciilor de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor solide în Judeţul Dâmboviţa; anularea hotărârii nr. Q din 9 septembrie 2010 privind aprobarea modelului contractului cadru de prestări servicii dintre SC S. SA şi terţi; anularea hotărârii nr. K din 9 septembrie 2010 privind aprobarea actului adiţional la actul constitutiv şi Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în Judeţul Dâmboviţa.

Reclamantul a depus la dosar hotărârile ce fac obiectul prezentei acţiuni, acestea fiind emise de adunarea generală a membrilor Asociaţiei „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa”, fiind întemeiate pe dispoziţiile H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Conform dispoziţiilor H.G. nr. 855/2008 din 13 august 2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitare sunt constituite şi funcţionează pe baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.

Cum legea specială a asociaţiilor şi fundaţiilor respectiv O.G. nr. 26/2000 prevede în mod expres la art. 23 alin. (3) că „cererea de anulare a hotărârii A.G.A. a asociaţiei se soluţionează în Camera de Consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul”, Curtea de Apel a constatat că, în mod legal, Tribunalul Dâmboviţa a procedat la declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Împotriva hotărârii Curţii de Apel, reclamantul Primarul Oraşului P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se precizează hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit competenţa materială a litigiilor ce au ca obiect anularea unor hotărâri adoptate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa", în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurentul susţine că, în mod greşit, Curtea de Apel a procedat la declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte, deoarece, aşa cum reiese din jurisprudenţă, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa" este (asimilată) o autoritate publică şi, prin urmare, actele emise de aceasta sunt acte administrative, fiind atrasă competenţa Tribunalului, secţia de contencios administrativ.

Se mai arată că, având în vedere faptul că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa" este asimilată unei autorităţi publice [potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004], iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică (...) se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente (...)", prevederile art. 2 pct. 1 lit. d) din C. proc. civ., rezultă fără dubiu că Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ, este competent să judece cauza de faţă şi nu Judecătoria Târgovişte.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte soluţionarea cererii privind anularea hotărârilor nr. Y şi Z din 17 septembrie 2010 emise de Adunarea Generală a Membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa", Înalta Curte constată că Judecătoria Târgovişte este competentă să soluţioneze acest capăt de cerere.

Pentru a hotărî astfel, instanţa constată că aceste hotărâri au fost emise de adunarea generală a membrilor Asociaţiei „Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa”, fiind întemeiate pe dispoziţiile H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Conform dispoziţiilor H.G. nr. 855/2008 din 13 august 2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitare sunt constituite şi funcţionează pe baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.

O.G. nr. 26/2000 prevede în mod expres la art. 23 alin. (3) că: „cererea de anulare a hotărârii A.G.A. a asociaţiei se soluţionează în Camera de Consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul”.

Având în vedere obiectul hotărârilor atacate, Înalta Curte constată că acestea nu intră în categoria actelor administrative ce pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, deci Judecătoria este competentă a soluţiona acest capăt de cerere, având în vedere dispoziţiile O.G. nr. 26/2000.

În ceea ce priveşte anularea hotărârilor W, Q, K, R din 17 septembrie 2012 Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze acest capăt de cerere este Tribunalul Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele în continuare arătate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 „Soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal şi se face, cu precădere, în procedură de urgenţă”.

Prin urmare, obiectul cauzei este circumscris prevederilor art. 51 din Legea nr. 51/2006 pentru că obiectul hotărârilor atacate priveşte executarea contractelor reglementate de această lege, iar soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa") sunt asimilate autorităţilor publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Deci, faţă de aceste hotărâri trebuie aplicată regula prevăzută de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, instanţa competentă să soluţioneze capătul de cerere privind anularea acestor hotărâri fiind Tribunalul.

Prin urmare, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va stabili competenţa de soluţionare a cererii de anulare a hotărârii nr. Y din 17 septembrie 2010 şi a hotărârii nr. Z din 17 septembrie 2010 emise de Adunarea Generală a Membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

De asemenea, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de anulare a hotărârii nr. W din 17 septembrie 2010, a hotărârii nr. Q din 17 septembrie 2013, a hotărârii nr. K din 17 septembrie 2013 şi a hotărârii nr. R din 17 septembrie 2013 emise de Adunarea Generală a Membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi va trimite dosarul la Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea disjungerii capetelor de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Primarul Oraşului P. împotriva sentinţei nr. 62CC din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de anulare a hotărârii nr. Y din 17 septembrie 2010 şi a hotărârii nr. Z din 17 septembrie 2010 emise de Adunarea Generală a Membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de anulare a hotărârii nr. W din Q septembrie 2010, a hotărârii nr. Q din 17 septembrie 2013, a hotărârii nr. K din 17 septembrie 2013 şi a hotărârii nr. R din 17 septembrie 2013 emise de Adunarea Generală a Membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deşeurilor Solide în Judeţul Dâmboviţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite dosarul la Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea disjungerii capetelor de cerere.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5924/2013. Contencios