ICCJ. Decizia nr. 5881/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5881/2013
Dosar nr. 6369/2/2012
Şedinţa publică de la 20 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 7026 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. YY. din 23 martie 2012 a fost declanşată o investigaţie având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 pe segmentul concurenţial al pieţei producerii şi comercializării de energie electrică şi al pieţei furnizării de energie electrică, pe teritoriul României.
Printre întreprinderile active pe pieţele menţionate se află şi societatea SC A.R. SRL, aceasta fiind, conform dispoziţiilor art. 1 din ordinul amintit, una dintre companiile suspectate a fi participat la înţelegeri/practici concertate.
În baza Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 307 din 26 martie 2012, în data de 27 martie 2012 a fost efectuată o inspecţie inopinată la sediul reclamantei SC A.R. SRL (denumire anterioară: SC B.I. SRL), în cadrul căreia, în privinţa unui document (identificat, în procesul verbal de constatare şi inventariere încheiat în urma inspecţiei, cu nr. 44) pe care, având în vedere încadrarea in obiectul investigaţiei, echipa de inspecţie l-a selectat în vederea ridicării de copii, a fost invocat caracterul protejat al comunicării dintre societate şi avocat.
În conformitate cu procedura prevăzută de Legea concurenţei la art. 36 alin. (9), documentul pretins a beneficia de protecţia legală a fost depus în plic sigilat, iar ulterior, luând în considerare precizările scrise din solicitarea SC A.R. SRL adresată preşedintelui Consiliului Concurentei, a fost emisă decizia nr. G1./2012, prin care s-a respins caracterul protejat al documentelor sigilate.
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (11) din Legea concurenţei, decizia nr 39 din 18 iulie 2012 a fost atacată, acţiunea formând obiectul litigiului prezent, reclamanta SC A.R. SRL solicitând anularea deciziei şi constatarea! caracterului protejat al documentelor în discuţie.
În cuprinsul deciziei contestate s-au consemnat paşii procedurali urmaţi de pârâtă: depunerea documentului în plic şi sigilarea acestuia (în conformitate cu art. 36 alin. (9) din Legea concurenţei); solicitarea punctului de vedere al SC A.R. SRL prin care aceasta să precizeze motivele pentru care respectivele documente ar beneficia de protecţia conferită de norma legală (respectiv, de art. 36 alin. (8) din Legea concurenţei); întrucât, prin adresele nr. AA. din 04 aprilie 2012 şi nr. BB. din 17 aprilie 2012, SC A.R. SRL nu a adus suficiente argumente care să justifice cele susţinute, Consiliul Concurenţei a solicitat ca societatea să prezinte informaţii suplimentare care să poată determina ajungerea la o concluzie temeinică în privinţa conţinutului corespondenţei şi a măsurii în care aceasta se poate bucura de caracterul protejat prevăzut la art. 36 alin. (8) din Legea concurentei.
Prin adresa nr. CC. din 29 mai 2012 reclamanta a transmis pârâtei argumentele pentru care, în opinia sa, corespondenţa sigilată ar trebui să beneficieze de privilegiul prevăzut de Legea concurenţei. Ulterior, pârâtul a emis decizia nr. G1. din 18 iulie 2012, contestată în litigiu.
S-a dispus respingerea caracterului protejat al documentului în discuţie, având în vedere faptul că prin argumentele aduse, societatea nu a reuşit să dovedească îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute la art. 36 alin. (8) din Legea concurenţei, respectiv: corespondenţa este purtată între o întreprindere şi avocaţii săi; corespondenţa este purtată în vederea exercitării dreptului la apărare al SC A.R. SRL în legătura cu obiectul investigaţiei Consiliului Concurenţei.
De asemenea, astfel după cum rezultă şi din cuprinsul deciziei contestate, s-a dispus păstrarea documentelor disputate în plic sigilat, până la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care să se stabilească dacă acestea beneficiază sau nu de caracterul protejat prevăzut la art. 36 alin. (8) din Legea concurenţei.
În instanţă, plicul în cauză a fost păstrat la compartimentul documente confidenţiale al, secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, al Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a lămuri aspectul litigios, Curtea a apreciat că analiza trebuie făcută pe două mari paliere: în primul rând, acela al lămuririi limitelor dreptului la apărare, prin prisma dispoziţiilor speciale ale Legii concurenţei şi, în al doilea rând, acela al lămuririi caracterului în concret al conţinutului documentului confidenţial în litigiu.
1. Referitor la dreptul la apărare, inclusiv respectarea principiului confidenţialităţii, în lumina Legii concurenţei, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 36 alin. (9) din Legea concurenţei, puterile de inspecţie ale Consiliului sunt acelea de a cerceta orice spaţiu deţinut de întreprinderea inspectată, de a examina orice documente, registre, acte financiar contabile, indiferent de suportul pe care se află şi de a ridica copii ale acestora, de a aplica sigilii in situaţiile în care este necesar.
Puterea de inspecţie cunoaşte limite în sensul că: abilitarea cu puterile de inspecţie este făcută exclusiv în scopul investigării încălcărilor legii concurenţei, puterile de inspecţie se pot exercita exclusiv în privinţa faptelor şi documentelor legate de obiectul şi scopul 1 inspecţiei, astfel cum acestea sunt circumstanţiate prin ordinul de inspecţie emis în considerarea ordinului de declanşare a investigaţiei, dreptul de a ridica şi, ulterior, de a folosi comunicările dintre întreprinderea inspectată şi avocatul acesteia este limitat atunci când respectivele comunicări sunt realizate în cadrul şi în scopul exclusiv al exercitării dreptului la apărare în legătura cu obiectul procedurii de investigaţie instrumentate de Consiliul Concurenţei.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 51/1995 au următorul conţinut:
Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Perchezitionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii.
Nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.
Î n conflictul dintre cele nouă norme, se remarcă faptul că în materia litigiului de faţă se aplică norma specială reprezentată de art. 26 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, această concluzie reţinându-se din natura investigaţiei demarate - investigaţie administrativă, specifică dreptului concurenţei, iar o investigaţie, respectiv procedură specifică materiei procesual penale - percheziţionarea, ridicarea de înscrisuri, interceptarea convorbirilor, a corespondenţei profesionale [aceste din urmă ipoteze fiind avute în vedere la art. 35 alin. (1) teza a II-a, respectiv la alin. (2)].
În privinţa art. 10 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, invocat, de asemenea, de reclamanta, acesta trebuie, în primul rând, să fie interpretat ca fiind circumstanţial principiilor şi drepturilor consfinţite de Legea nr. 51/1995 şi, în al doilea rând, nu poate fi considerat ca având o forţă juridică superioară unei norme conţinute de o lege (organică), cum este legea concurentei.
În plus, instituirea principiilor de la art. 35, menţionat mai sus, are ca raţiune „asigurarea secretului profesional" pe care avocatul are obligaţia a-l păstra.
În consecinţă, trebuie făcută distincţia între conceptele de secret profesionali din Legea nr. 51/1995 şi comunicare protejată din Legea concurenţei".
Astfel, secretul profesional reprezintă o obligaţie, stabilită în sarcina avocatului, de a păstra confidenţialitatea asupra celor discutate cu clienţii şi de a nu le devoala terţilor. În mod corelativ, în cadrul procedurilor penale, acest principiu trebuie respectat şi de către terţi, astfel după; cum se distinge în art. 35 din Legea nr. 51/1995.
În opinia Curţii, conceptul de respectare a secretului profesional din Legea nr. 51/1995 nu poate fi aplicat „tale quale” în materia concurenţei, întrucât în cadrul investigaţiei devin incidente dispoziţiile speciale ale Legii nr. 21/1996, iar aprecierea, în ce măsură documentul este sau nu protejat, trebuie făcută prin prisma dispoziţiilor legale speciale.
Astfel, conceptul de comunicare protejată stipulat de Legea concurenţei la art. 36 alin. (8) acoperă acele documente care, datorită îndeplinirii celor doua condiţii prevăzute de norma legală, beneficiază de protecţie în sensul că nu pot fi ridicate şi folosite ca probe.
Acest tip de protecţie legală conferit comunicării avocat-client nu se identifică cu calificarea drept „confidenţiale" a unor informaţii/ documente.
În cazul avocaţilor, confidenţialitatea acoperă orice comunicare cu clientul, nu doar pe acelea care se bucură de protecţia legală conferită de Legea concurenţei, consecinţa fiind că avocatul are obligaţia de a nu divulga respectivele informaţii (în acest sens, dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 51/1995).
În contextul investigaţiilor privind fapte anticoncurenţiale, conceptul de „informaţii confidenţiale", acoperă acele date care, dacă ar ajunge la cunoştinţa unor terţi - în principal, cei aflaţi în relaţie de concurenţă-, ar determina prejudicii unei întreprinderi. Pentru acest motiv, Consiliul Concurenţei are obligaţia de a asigura confidenţialitatea acestui tip de informaţii (secrete de afaceri), fără, însă, ca întreprinderile să poată invoca natura confidenţială ca temei pentru limitarea dreptului autorităţii de a obţine respectivele informaţii şi de a le folosi ca probe.
Din cercetarea dispoziţiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, rezultă faptul că, pentru a fi protejate, comunicările trebuie să fie realizate în cadrul şi în scopul exclusiv al exercitării dreptului la apărare, trebuie să fie întocmite după deschiderea procedurii administrative sau anterior, dar, în mod necesar, să fie referitoare la obiectul procedurii. Consecinţele îndeplinirii acestor condiţii sunt acelea că limitează puterile de inspecţie conferite prin art. 36 alin. (1) - lipsa dreptului de a ridica asemenea comunicări şi determină imposibilitatea dreptului de a le utiliza ca probe în cursul procedurilor desfăşurate de Consiliul Concurenţei.
2. Cu privire la caracterul conţinutului documentului confidenţial în litigiu, s-a reţinut că documentul ridicat de la sediul SC A.R. SRL în plic sigilat a fost identificat în procesul-verbal de constatare şi inventariere, întocmit în urma inspecţiei inopinate.
Astfel, reclamanta a susţinut că documentul în cauză, sigilat cu procesul-verbal de sigilare nr. X1. din 27 martie 2012 reprezintă un e-mail transmis de dl. O.C. - director executiv la SC B.I. SRL (actual, SC A.R. SRL)- către dl. D.N., director general, iar e-mail-ul conţinea un ataşament, reprezentând un proiect incipient de scrisoare către SC H. SA pregătit de S.C.P.A. B. şi asociaţii, în care sunt redate în principal argumente cu relevantă juridică în apărarea poziţiei SC B.I. SRL faţă de o eventuală modificare a relaţiei contractuale cu SC H. SA (adresa SC A.R. SRL nr. CC. din 29 mai 2012).
Mai mult, în aceeaşi adresă, s-a menţionat că această consultanţă a fost acordată în temeiul unui contract de asistenţă juridică din anul 2006 (posibil, în jurul datei de 12 mai 2006), având ca obiect acordarea de consultanţă şi asistarea SC A.R. SRL.
Astfel după cum declară reclamanta în adresa către pârât, elementul declanşator al solicitării de asistenţă juridică l-a reprezentat, „eventuala modificare a relaţiei contractuale cu H.", fiind evident, aşadar, că necesitatea societăţii SC B.I. SRL (SC A.R. SRL) de a obţine consiliere juridică nu îşi avea sorgintea în considerarea exercitării unui drept la apărare faţă de o posibilă (iminentă) sancţiune contravenţională, ci în nevoia de a-şi proteja cât mai eficient interesele sale comerciale implicate de relaţia contractuală cu H.
Curtea a observat că nici unul din argumentele invocate de reclamanta SC A.R. SRL nu este de natură a motiva existenţa, în cuprinsul corespondenţei cu avocaţii săi, a unei solicitări/acordări de consultanţă juridică prin care SC A.R. SRL îşi exercită dreptul la apărare.
În al doilea rând, a constatat instanţa, întrucât corespondenţa în discuţie a fost purtată la momente anterioare declanşării procedurii de către Consiliul Concurenţei, trebuie apreciat dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 36 alin. (8) din Lege, în sensul că respectiva corespondenţă trebuie să aibă legătură cu obiectul procedurii.
Din descrierea indiciilor care au fundamentat declanşarea investigaţiei şi, respectiv, a obiectului acesteia, astfel cum rezultă din cuprinsul ordinului nr. YY. din 23 martie 2012, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din cercetarea cuprinsului documentului confidenţial care face obiectul litigiului (mai cu seamă a ultimelor trei rânduri ale documentului ataşat e-mail-ului în cauză) nu rezultă că solicitările/acordarea de consultanţă juridică pentru SC A.R. SRL de către avocaţii săi are legătură cu obiectul procedurii.
Astfel, obiectul investigaţiei autorităţii de concurenţă nu vizează drepturile şi obligaţiile pe care părţile unui contract le stipulează în cuprinsul acestuia şi cu privire la care se poartă negocieri/renegocieri, ci, posibila natură anticoncurenţială a relaţiei comerciale dintre respectivele companii, relaţie ai cărei termeni caracteristici de realizare sunt atât cei prevăzuţi în clauzele scrise ale contractelor, cât şi cei ce rezultă din conduita efectivă a părţilor.
Chiar dacă respectiva consiliere juridică viza relaţia dintre SC B.I. SRL (SC A.R. SRL) şi H., ambele companii fiind întreprinderi investigate, acest aspect nu are drept consecinţă imediată concluzia că respectiva consiliere din partea avocaţilor comportă şi asupra unor posibile acuze formulate de Consiliul Concurenţei, scopul urmărit fiind protejarea eficientă a intereselor comerciale ale SC A.R. SRL.
Aşa fiind, în mod corect pârâtul a conchis în decizia contestată în sensul că argumentele reclamantei nu au fost de natură a demonstra faptul că respectiva corespondenţă a fost realizată în vederea exercitării dreptului la apărare a întreprinderii în cadrul unei proceduri administrative a Consiliului Concurentei.
Prin urmare, din analiza documentului rezultă că în mod corect a reţinut pârâtul, în aceeaşi decizie contestată, faptul că acesta nu reprezintă o corespondenţă între client şi avocatul său şi că acesta nu a fost elaborat în vederea exercitării dreptului la apărare al întreprinderii în cadrul unei proceduri administrative prezente sau viitoare a Consiliului Concurenţei, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996.
Referitor la criticile reclamantei SC A.R. SRL legate de termenul în care a fost emisă decizia atacată, Curtea a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, apărarea de fond a reclamantei întemeiată pe aplicabilitatea procedurii aprobării tacite nu are relevanţă în speţă, nefiind aplicabilă, dat fiind faptul că legiuitorul a prevăzut aplicabilitatea respectivei proceduri pentru a se permite desfăşurarea unei activităţi, prestarea unui serviciu, exercitarea unei profesii, ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte apărările reclamantei privind incidenţa prescripţiei dreptului aplicabil faptelor ce pot face obiectul investigaţiei, Curtea a constatat că sunt străine de natura actului ce se contestă, având în vedere că incidenţa prescripţiei are relevanţă pentru un moment ulterior al investigaţiei, respectiv la constatarea eventualei fapte anticoncurenţiale şi aplicarea sancţiunii, iar nu în ceea ce priveşte momentul administrării de probe, în cazul unei eventuale fapte prohibite de lege, cum este cazul în speţă.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii, invocându-se atât motivele de nelegalitate cât şi de netemeinicie.
Ca motive de nelegalitate se invocă următoarele aspecte de nelegalitate.
Primul vizează încălcarea dreptului fundamental la apreciere prin permiterea dezvăluirii conţinutului absolut confidenţial al corespondenţei dintre client şi avocat în cadrul unei proceduri sancţionatorii care are caracter penal în interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a art. 6 din C.E.D.O.
Al doilea motiv de nelegalitate priveşte încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, aspect asupra căruia prima instanţă nu s-a pronunţat.
Ca motiv de netemeinicie se invocă faptul că prima instanţă nu a ţinut cont că documentul în discuţie face parte dintr-o comunicare protejată drept confidenţială, atât din perspectiva protecţiei generale a comunicării avocat-client, cât şi din perspectiva dispoziţiilor speciale ale art. 36 alin. (8) al Legii nr. 21/1996, dacă acestea ar fi aplicabile situaţiei de fapt.
Recurenta arată că în cauză autoritatea intimată a încălcat dreptul fundamental la apărare prin permiterea dezvăluirii conţinutului absolut confidenţial al corespondenţei dintre client şi avocat fiind încălcat art. 35 din Legea nr. 51/1995.
Se arată că nu există o contradicţie între art. 35 din Legea nr. 51/1995 şi art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 aşa cum a considerat greşit prima instanţă, ci art. 36 alin. (8) din legea concurentei reprezintă confirmarea principiului din art. 35 al legii avocaturii în ipoteza specială a comunicării dintre avocat şi client care are legătură cu obiectul investigaţiei şi s-ar dori a fi ridicat ori folosit ca probă.
Documentul al cărui caracter confidenţial este disputat în speţă se doreşte a fi ridicat de Consiliul Concurentei întrucât se consideră că ar avea legătură cu obiectul supus investigaţiei şi eventual ar putea fi folosit ca probă, dar reprezintă materializarea unei comunicări între avocat şi client astfel încât este protejat în temeiul art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 a concurentei.
Recurenta, cu privire la al doilea aspect de nelegalitate, respectiv încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, arată că documentul ce face obiectul litigiului nu ar putea face obiectul ridicării ori folosirii ca probă în baza art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996.
Aceasta deoarece documentul este parte a unei comunicări avocat - client din anul 2006, iar temeiul legal invocat pentru nesocotirea caracterului său confidenţial, art. 36 alin. (8), a fost introdus în Legea nr. 21/1996 prin modificarea şi completarea operată de art. 1 pct. 29 din O.U.G. nr. 75/2010 publicată în M. Of. nr. 459/06.07.2010 şi a intrat în vigoare după 30 de zile de la data publicării în M. Of. conform art. IV al acestui act normativ.
Nerectroactivitatea legii este un principiu constituţional cardinal - cuprins în art. 15 alin. (2) din Constituţia României conform căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile." - menit a asigura predictibilitatea regimului juridic al oricărui act ori fapt juridic în raport de ansamblul normativ în vigoare la data încheierii, respectiv producerii acestuia şi interzice modificarea acestui regim printr-o lege ulterioară.
Cu privire la acest aspect recurenta arată că prima instanţă nu a motivat înlăturarea acestui motiv de nelegalitate fiind încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi anularea deciziei nr. G1./2001 şi pe fond constatarea caracterului protejat al documentului, consemnat în procesul verbal de sigilare nr. X1./2012.
În termenul de amânare a pronunţării ambele părţi au depus concluzii scrise.
Curtea, analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, va aprecia pentru următoarele considerente că este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greşită a legii neputând fi reţinută în raport de situaţia de fapt.
Verificând probele administrate, în primă instanţă, Curtea apreciază că acestea au fost corect stabilite de prima instanţă.
Astfel prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. YY. din 23 martie 2012 a fost declanşată o investigaţie având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 pe segmentul concurenţial al pieţei producerii şi comercializării de energie electrică şi al pieţei furnizării de energie electrica, pe teritoriul României.
Printre întreprinderile active pe pieţele menţionate se afla şi societatea SC A.R. SRL, aceasta fiind, conform dispoziţiilor art. 1 din ordinul amintit, una dintre companiile suspectate a fi participat la înţelegeri/practici concertate.
În baza Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 307 din 26 martie 2012, în data de 27 martie 2012 a fost efectuată o inspecţie inopinata la sediul reclamantei SC A.R. SRL (până la sfârşitul anului 2009, societatea SC A.R. SRL s-a denumit SC B.I. SRL), în cadrul căreia, în privinţa unui document (identificat, în procesul verbal de constatare şi inventariere încheiat în urma inspecţiei) - pe care, având în vedere încadrarea în obiectul investigaţiei, echipa de inspecţie l-a selectat în vederea ridicării de copii - a fost invocat caracterul protejat al comunicării dintre societate şi avocat.
În conformitate cu procedura prevăzuta de Legea concurentei la art. 36 alin. (9), documentul pretins a beneficia de protecţia legala a fost depus în plic sigilat, iar ulterior, luând în considerare precizările scrise din solicitarea SC A.R. SRL adresată preşedintelui Consiliului Concurentei, a fost emisă decizia nr. G1./2012, prin care s-a respins caracterul protejat al documentelor sigilate.
Aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate în recurs privind soluţia de respingere a acţiunii formulate împotriva deciziei nr. G1./2012 nu sunt fondate.
Nu poate fi reţinută încălcarea dreptului la apărare al recurentei-respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 21/1996 care reglementează secretul profesional pe care avocatul, în relaţia cu clientul este obligat a-l păstra.
În mod corect prima instanţă a considerat aplicabile, cu prioritate, în raport de specificul situaţiei - investigaţie desfăşurată în baza Legii nr. 21/1996 dispoziţiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 prin care corespondenţa dintre avocat şi recurentă în calitate de client beneficiază de o protecţie specială în condiţiile în care corespondenţa îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996.
Perspectiva corecta prin care trebuie privit conţinutul normei art. 36 alin. (8) din Legea concurentei este aceea că regimul juridic aplicat acelei corespondenţe care îndeplineşte cerinţele legale are ca scop respectarea dreptului la apărare al întreprinderii investigate de către Consiliul Concurentei.
Textele legale de referinţă - art. 36 alin. (8) - (10) - au fost elaborate având la baza deja consistenta jurisprudenţa europeana prin care s-a recunoscut legitimitatea ocrotirii comunicărilor dintre agentul economic şi avocatul sau extern (independent), ca parte a dreptului la apărare de care se bucura întreprinderile implicate în procedurile desfăşurate de Comisia Europeană.
Natura procedurii în cadrul căruia s-a născut prezentul litigiu - procedura specială prevăzută de o lege organică şi care implică un raport de drept public determină aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 şi a principiilor jurisprudenţei naţionale şi europene aplicabile.
Pe cale de consecinţa, în prezenta cauză nu pot fi incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 51/1995 (invocate de recurenta SC A.R. SRL, nefiind îndeplinită ipoteza pe care norma legală o are în vedere: percheziţia persoanei avocatului sau a sediului acestuia sau interceptarea/ înregistrarea corespondenţei sale, procedura inspecţiei desfăşurate de Consiliul Concurentei având loc la sediul întreprinderii şi nefiind vorba de o interceptare / înregistrare a corespondenţei avocatului, astfel cum aceste concepte sunt definite în materie penală.
Mai mult, instituirea unui regim special în privinţa persoanei şi sediului avocatului îşi are ca raţiune, aşa cum rezultă din chiar textul legal (art. 35, menţionat) „asigurarea secretului profesional pe care avocatul are obligaţia a-l păstra. Aşadar, un asemenea regim juridic este prevăzut exclusiv în considerarea persoanei avocatului şi a obligaţiilor care îi revin acestuia, obligaţii ce sunt de esenţa profesiei pe care o desfăşoară.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 deoarece documentul ridicat şi sigilat reprezintă corespondenţă protejată în sensul dispoziţiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 şi care este diferită de conceptul de „secret profesional” prevăzut de art. 35 din Legea nr. 51/1995.
Al doilea aspect de nelegalitate privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii nu este fondat.
În cauză dispoziţiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 au fost aplicate unei situaţii de fapt ce avut loc la data de 26 martie 2012, dată la care a fost efectuată inspecţia inopinată la sediul recurentei.
În consecinţă nu are relevanţă, sub aspectul legii aplicabile momentul la care a fost întocmit documentul pretins privilegiat ci data care s-a născut situaţia de fapt în cadrul căruia s-a invocat protecţia specială asupra corespondenţei dintre întreprinderea inspectată societatea recurentă şi avocatul său, cu consecinţa posibilităţii recurente de a se folosi de toate instrumentele legale în vigoare la acel moment pentru a limita puterile de inspecţie şi a-şi proteja drepturile.
În ceea e priveşte aspectul de netemeinicie invocat, Curtea constată că în mod temeinic prima instanţă a examinat documentul ridicat de la sediul recurentei în plic sigilat şi a verificat îndeplinirea condiţiilor legale concluzionându-se corect prin decizia contestată că documentul nu reprezintă corespondenţă între client şi avocatul său, elaborat în vederea exercitării dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, nefiind îndeplinite pe fond dispoziţiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996.
Aceasta deoarece documentul în litigiu nu se încadrează, în cadrul exercitării dreptului la apărare, în sensul reglementat de Legea nr. 21/1996, respectiv ansamblul de drepturi şi proceduri pe care o persoană le poate utiliza în scopul protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, atunci când încălcarea unei norme legale ar putea atrage aplicarea unei sancţiuni contravenţionale sau penale după caz.
Documentul faţă de care s-a respins calificarea ca fiind protejat reprezintă o comunicare privind relaţia comercială, contractuală cu H., comunicare din anul 2006, anterioară declanşării investigaţiei şi care nu are legătură cu posibila natură anticoncurenţială a relaţiei comerciale dintre societatea recurentă şi H.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.R. SRL împotriva sentinţei nr. 7026 din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 586/2013. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5920/2013. Contencios → |
|---|
