ICCJ. Decizia nr. 5933/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5933/2013
Dosar nr. 8432/2/2011
Şedinţa de la 25 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.G.G., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bacău, prin Consiliul Baroului şi U.N.B.R., a solicitat anularea deciziei nr. 18 din 24 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău (comunicată la 31 martie 2011), prin care i s-a respins cererea privind înscrierea directa pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, pentru a face ulterior dovada încetării stării de incompatibilitate şi cererea privind depunerea jurământului ca avocat.
Reclamantul a solicitat în principal, în mod alternativ, fie înscrierea sa direct pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitarea a profesiei, fie înscrierea direct pe Tabloul avocaţilor incompatibili, întrucât în prezent îşi exercită activitatea ca asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bacău, obligarea pârâtelor să îi permită depunerea jurământului de avocat, reparaţii pentru daune morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 100.000 euro; reparaţii pentru daune morale pentru discriminare, rezultate din încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 şi ale principiului „speranţei legitime” instituit de Cauza C.E.D.O. Beian vs. România, în cuantum de 100.000 euro, obligarea prin dispozitiv a conducerilor celor două pârâte, în temeiul Legii nr. 554/2004, la un termen de executare de 30 de zile, iar în cazul nerespectării acestuia, amenda legală; daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi întârziere în executarea sentinţei judecătoreşti ce se va pronunţa în cauză, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, reclamantul a solicitat să se constate, în temeiul art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 27/2003 (aprobata prin Legea nr. 486/2003), că a intervenit procedura aprobării tacite, deoarece U.N.B.R. nu a răspuns în termenul prevăzut de lege la solicitarea de a fi trecut pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi, în consecinţă, înscrierea sa pe Tabloul avocaţilor, obligarea pârâţilor în solidar la acordarea de reparaţii pentru daune morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 100.000 euro; în solidar, la acordarea de reparaţii pentru daune morale pentru discriminare, rezultate din încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 şi ale principiului „speranţei legitime” instituit de Cauza C.E.D.O. Beian vs. România, în cuantum de 100.000 euro, obligarea prin dispozitiv a conducerilor celor doua parate, în temeiul Legii nr. 554/2004, la un termen de executare de 30 de zile, iar în cazul nerespectării acestuia, amenda legala; daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi întârziere în executarea sentinţei judecătoreşti ce va pronunţa în aceasta cauză; plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 29 noiembrie 2010 a susţinut examen scris de admitere în profesie, examen în urma căruia a fost declarat admis şi a fost emisă decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010 a Baroului Bacău de primire în avocatură. Ulterior, a depus cerere pentru înscriere pe Tabloul avocaţilor, iar în data de 24 februarie 2011, a fost chemat să depună jurământul în faţă Consiliului Baroului. Însă, prin decizia nr. 18 din 24 februarie 2011 i s-a refuzat exercitarea acestui drept câştigat irevocabil prin examen şi a fost discriminat în raport cu alţi avocaţi, refuzându-i-se depunerea jurământului şi înscrierea pe tabloul avocaţilor, decizie pe care a contestat-o în termen Ia U.N.B.R.
A mai arătat că, deşi, de la data înregistrării contestaţiei au trecut şase luni, U.N.B.R. nu a răspuns în niciun fel, nici în sensul respingerii, nici în sensul admiterii contestaţiei, situaţie care echivalează cu o achiesare la cererea sa, recunoscându-se implicit justeţea şi legalitatea cererii.
Pe fondul contestaţiei a arătat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995, calitatea de avocat a nu se confunda cu exerciţiul profesiei de avocat, deşi întotdeauna noţiunea de incompatibilitate este definită de legiuitor doar prin raportare la exerciţiul profesiei de avocat, nu şi la calitatea de avocat.
Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, nu este aplicabil în situaţia sa, deoarece starea de incompatibilitate vizează doar exercitarea profesiei de avocat (art. 14 şi 15 din Legea nr. 51/1995), or, nu a ajuns în situaţia de a avea dreptul să o exercite, pentru aceasta trebuind, în prealabil, să fie înscris în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare, lucru care se poate face fie direct prin decizia de admitere în profesie, fie ulterior deciziei de admitere, la cererea sa.
Reclamantul a susţinut că prin respingerea cererii de către Baroul Bacău s-a născut astfel o gravă situaţie de discriminare, invocând dispoziţiile art. 1, alin. (2), (3) şi (4) din O.G. nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum şi faptul că decizia nr. 18/2011 a Baroului Bacău are ca efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului de a-şi alege în mod liber profesia, fapt ce încălcă şi prevederile C.E.D.O. şi ale Directivei Consiliului Europei nr. 2000/78/CE, din 27 noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de munca şi condiţiile de munca, dar şi prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 45.
Cererea privind reparaţiile pentru daune morale în cuantum de 100.000 euro a fost solicitată raportat la prejudiciul de imagine personală şi profesională suferit de contestator atât la nivel de colectivitate profesională (mediul juridic şi academic, cât şi umană), dar şi suferinţa sa psihică la care a fost suspus.
Prin întâmpinare, Baroul Bacău a invocat excepţia necompetenţei materiale, arătând că aceasta ar aparţine, din punct de vedere material, Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar din punct de vedere teritorial Tribunalului Bacău, întrucât competenţa în materia contenciosului administrativ se stabileşte, potrivit legii, în raport de actul administrativ atacat şi instituţia emitentă, iar cererile care însoţesc anularea au caracter accesoriu.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta U.N.B.R. a solicitat prin întâmpinare respingerea contestaţiei, invocând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, întrucât, contrar susţinerii reclamantului, contestaţia formulată la U.N.B.R. a fost soluţionată la data de 9 iunie 2011, fiind respinsă ca inadmisibilă, această decizie fiind şi comunicată contestatorului.
A invocat, de asemenea, excepţia prematurităţii acţiunii, aceasta fiind formulată mai înainte de soluţionarea contestaţiei de către U.N.B.R.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, înţelegând să cheme în judecată Baroul Bacău, prin Consiliul Baroului, U.N.B.R., precum şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru următoarele capete de cerere:
Intimatul Baroul Bacău să fie obligat, în mod alternativ, fie la înscrierea pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitarea a profesiei, fie la înscrierea direct pe Tabloul avocaţilor incompatibili, întrucât în prezent îşi exercită activitatea ca asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bacău, precum şi la depunerea jurământului de avocat.
În privinţa U.N.B.R., a arătat că nu solicită obligarea acesteia la soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva actului administrativ atacat, ci să se constate că, deşi a promovat în termen plângerea/recursul graţios împotriva deciziei 18/2011 a Baroului Bacău, U.N.B.R. nu i-a răspuns în termenul legal şi astfel a intervenit acordul tacit al U.N.B.R.-ului în raport cu contestaţia nesoluţionată în termen, acesta fiind decăzut din dreptul de a-i soluţiona contestaţia,
A solicitat reparaţii din partea Baroului Bacău şi a U.N.B.R., pentru daune morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 100.000 euro, reparaţii din partea Baroului Bacău şi a U.N.B.R., pentru daune morale pentru discriminare, rezultate din încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 şi ale principiului „speranţei legitime” instituit de Cauza C.E.D.O. Beian vs. România, în cuantum de 100.000 euro, obligarea prin dispozitiv a conducerilor celor doua parate, Baroul Bacău şi U.N.B.R., în temeiul Legii nr. 554/2004, la un termen de executare de 30 de zile, iar în cazul nerespectării acestuia, amenda legală; daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi întârziere în executarea sentinţei judecătoreşti ce va pronunţa în această cauză; plata cheltuielilor de judecată.
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 1362 din 27 februarie 2012, Curtea de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, excepţiile necompetenţei materiale, a prematurităţii şi a inadmisibilităţii ca neîntemeiate, a respins contestaţia precizată formulată de reclamantul P.G.G., în contradictoriu cu pârâţii Baroul de Avocaţi Bacău, prin Consiliul Baroului, U.N.B.R., ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata către pârâtul Baroul Bacău a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Asupra excepţiei necompetenţei materiale, a reţinut că aceasta este neîntemeiată având în vedere că prin modul în care contestatorul a înţeles să formuleze acţiunea precizată, acesta a chemat în judecată atât U.N.B.R., cât şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, autorităţi publice centrale, solicitând, urmare a eventualei constatări a unei situaţii de discriminare, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciile morale pretins suferite.
Cu privire la excepţiile prematurităţii şi a inadmisibilităţii cererii, Curtea a constatat, de asemenea, că acestea nu sunt întemeiate având în vedere că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 nu este prevăzută obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, contestatorul precizând în cuprinsul prezentei acţiuni faptul că nu doreşte obligarea pârâtului U.N.B.R. la soluţionarea contestaţiei şi înţelegând să se adreseze direct instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze prezenta cerere, solicitând acordarea unor daune morale pentru un refuz pretins nejustificat de a-i fi recunoscute drepturile care au făcut obiectul cererii respinsă prin actul administrativ atacat în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, a constatat că susţinerile contestatorului sunt neîntemeiate sub toate aspectele de pretinsă nelegalitate invocate cu privire la hotărârea emisă de pârâtul Baroul Bacău, prin Consiliul acestuia.
Instanţa de fond a observat că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în varianta în vigoare la data formulării cererii, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei.
Judecătorul fondului a reţinut că această dispoziţie legală îi este aplicabilă reclamantului-contestator, acesta deţinând atât la data emiterii deciziei de primire în profesia de avocat, cât şi la data formulării cererii, funcţia de asistent-judiciar în cadrul Tribunalului Bacău, astfel încât potrivit deciziei nr. 76 şi a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, se impune a se constata că reclamantul nu a dovedit pârâtului Baroul Bacău încetarea stării de incompatibilitate în termen de 2 luni de la comunicarea deciziei nr. 76/2010.
Curtea a constatat că reclamantul-contestator a solicitat conducerii Tribunalului Bacău suspendarea din exercitarea funcţiei de asistent judiciar doar pe durata a două zile, depunând în acest sens un act administrativ în susţinerea cererii respinsă prin hotărârea nr. 18/2011, împrejurare care nu atestă potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 încetarea stării de incompatibilitate, aceasta presupunând în mod obligatoriu suspendarea pe termen nedeterminat din exercitarea funcţiei de asistent judiciar, urmând ca reclamantul în această ipoteză să fie înscris pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, iar ulterior, să solicite înscrierea pe tabloul avocaţilor incompatibili, nefiind admisibilă înscrierea reclamantului direct pe tabloul avocaţilor incompatibili, demersurile întreprinse în acest sens de către acesta nefiind în concordanţă cu voinţa legiuitorului care a dorit să evite prin această reglementare situaţiile de incompatibilitate între profesia de avocat şi alte funcţii chiar începând cu data primirii în cadrul acestei profesii.
De asemenea, susţinerea privind necesitatea aplicării principiilor stabilite pe cale jurisprudenţială în cauza Beian împotriva României de C.E.D.O. nu poate fi reţinută având în vedere că practica administrativă a unor alte barouri nu poate fi avută în vedere în acest sens, nefiind dovedit caracterul constant şi majoritar pe întregul teritoriu naţional al acestei practici administrative.
În plus, s-a reţinut că reclamantul nu a dovedit producerea în cazul său a unei situaţii de discriminare întemeiată pe prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care să fi fost întemeiată pe criterii subiective şi fără respectarea principiului proporţionalităţii, nefiind dovedită existenţa unei similitudini între persoana reclamantului şi persoane aflate în aceeaşi situaţie.
Împrejurarea că prin emiterea actului atacat şi respingerea cererilor formulate de către reclamantul-contestator acesta nu a fost înscris în tabloul avocaţilor şi nu a avut posibilitatea de depune jurământul specific nu poate fi apreciată în sine drept un prejudiciu, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea ca în termen de 2 luni de la emiterea deciziei nr. 76/2010 să dovedească încetarea stării de incompatibilitate, în modalitatea anterior menţionată, condiţie suspensivă care nu a fost îndeplinită însă.
Curtea a reţinut că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 nu pot fi aplicabile în cauză, având în vedere că acestea vizează un alt domeniu de aplicare, respectiv domeniul autorizaţiilor emise de către autorităţile administraţiei publice, iar pe de altă parte, chiar în măsura în care s-ar aprecia că această autorizare ar fi inclusă în domeniul de aplicare al acestei reglementări, s-a constatat că potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, răspunsul negativ al autorităţii administraţiei publice competente, în termenul prevăzut de lege pentru emiterea autorizaţiei, nu echivalează cu aprobarea tacită.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut că actul administrativ atacat respectă dispoziţiile legale care au stat la baza emiterii acestuia, nefiind dovedită existenţa unui exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, urmând a fi respinse atât cererile formulate în principal, cât şi în subsidiar de către reclamantul-contestator.
Sub aspectul daunelor morale, Curtea a reţinut că acesta nu a dovedit producerea unui prejudiciu prin emiterea actului administrativ constatat a fi emis în mod legal de către pârâtul Baroul Bacău, iar în privinţa pârâtei U.N.B.R. s-a constatat că în cauză reclamantul nu a solicitat şi obţinut anularea unui act administrativ astfel încât în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 să solicite şi acordarea unor pretinse daune morale sau materiale determinate de eventualul act nelegal emis de către această din urmă pârâtă.
În plus, s-a constatat că nu revine U.N.B.R. competenţa recunoaşterii drepturilor reclamantului de a fi primit efectiv în cadrul profesiei, ci exclusiv pârâtului Baroul Bacău, astfel încât nu pot fi primite susţinerile reclamantului cu privire la pretinsa culpă a U.N.B.R. în nesoluţionarea cererilor acestuia, nefiind solicitată obligarea acesteia la soluţionarea contestaţiei administrative.
Faţă de aceleaşi considerente au fost respinse şi capetele accesorii ale acţiunii precizate privind obligarea la plata unor daune pentru întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 1362 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul P.G.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 5, pct. 6 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
2.1. Încălcarea normelor de procedură (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)
În dezvoltarea motivului de recurs formulat, recurentul a susținut că prin soluția pronunțată, instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care nu i-a fost comunicată întâmpinarea depusă în cauză de intimatul U.N.B.R., deși prin citaţie s-a făcut menţiunea comunicării întâmpinărilor formulate de Baroul Bacău şi U.N.B.R., recurentul sesizând în scris acest aspect instanţei de judecată.
Recurentul a considerat că prin necomunicarea întâmpinării depuse de U.N.B.R., instanța de fond a încălcat principiul dreptului de apărare, prevăzut de art. 156 C. proc. civ., precum și principiul egalității armelor, ceea ce i-a produs o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
2.2. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod repetat că reclamantul nu a solicitat obligarea U.N.B.R. la soluţionarea contestaţiei administrative, fără, însă, a avea în vedere precizările la acţiune prin care a învederat că nu solicită obligarea U.N.B.R. la soluţionarea contestaţiei, ci doar să se constate că aceasta nu a răspuns în termenul legal la contestaţie, fiind decăzut din dreptul de a o mai soluţiona.
2.3. Hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)
Prin criticile formulate recurentul a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, judecătorul fondului reţinând, pe de o parte, că reclamantul s-a adresat direct instanţei de contencios administrativ pentru soluţionarea cererii, iar pe de altă parte, reţinând că a fost formulată contestaţia administrativă, dar aceasta a fost respinsă de U.N.B.R. ca inadmisibilă.
A mai susţinut şi că instanţa a reţinut solicitarea de a se constata intervenită aprobarea tacită în raport cu Baroul Bacău, deşi în acţiunea precizată s-a solicitat a se constata de către instanţă această situaţie în raport cu U.N.B.R.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul a mai invocat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că nu a suferit niciun prejudiciu, dat fiind că nu şi-a pierdut dreptul de a fi avocat, deşi există la dosar dovada că a fost decăzut din dreptul de a fi înscris pe Tabloul avocaţilor. A mai invocat, de asemenea, o serie de aspecte, precum lipsa practicii judiciare unitare, a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, faptul că instanţa de fond a reţinut greşit că nu există o similitudine între persoana sa şi alte persoane ale căror acţiuni au fost admise, precum şi greşita apreciere a primei instanţe în sensul că nu poate fi reţinută aplicarea principiilor stabilite pe cale jurisprudenţială în cauza Beian împotriva României.
2.4. Greșita interpretare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
A arătat recurentul că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile Legii nr. 51/1995, reţinând existenţa stării de incompatibilitate, omiţând faptul că pentru a exercita profesia de avocat trebuie ca mai întâi să fie depus jurământul. Astfel, recurentul a susţinut că doar după depunerea jurământului ca avocat devine incompatibil.
Prima instanţa, însă, în mod nelegal, a reţinut că legea prezumă existenţa stării de incompatibilitate şi că reclamantul avea obligaţia de a dovedi încetarea acestei situaţii.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
3.1. Prin prisma motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat ca și neregularități procedurale, de natură a atrage sancțiunea nulității, încălcarea dreptului la apărare şi încălcarea principiului egalității armelor, prin necomunicarea întâmpinării depuse de pârâta U.N.B.R.
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nelegală hotărârea dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reține ca și prejudiciu procesual, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., împiedicarea recurentului de a-și pregăti apărarea prin necomunicarea întâmpinării depuse la dosarul de fond de către pârâta U.N.B.R., în considerarea cu precădere a faptului că din conținutul încheierii de ședință din data de 5 decembrie 2011, rezultă că instanța de fond a dispus comunicarea ambelor întâmpinări depuse în cauză, inclusiv cea formulată de către această pârâtă. Chiar dacă s-ar accepta susţinerea recurentului în sensul că odată cu citaţia a primit doar întâmpinarea depusă de pârâtul baroul Bacău, deşi aceasta cuprinde menţiunea comunicării ambelor întâmpinări, acest lucru nu ar fi de natură a justifica o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
De altfel, recurentul nu a indicat şi dovedit vătămarea care să-i fi fost produsă prin această împrejurare.
3.2. Critica privitoare la pronunţarea „plus petita” ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Critica este nefondată, având în vedere că dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. pot fi invocate numai în măsura în care prin hotărârea recurată, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiunea introductivă, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii.
Împrejurarea că judecătorul fondului, motivând respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, precum şi a capetelor accesorii ale acţiunii precizate privind obligarea la plata unor daune pentru întârziere şi plata cheltuielilor de judecată, a reţinut că, în privinţa pârâtei U.N.B.R., reclamantul nu a solicitat şi obţinut anularea unui act administrativ, astfel încât, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 să solicite şi acordarea unor pretinse daune morale sau materiale determinate de eventualul act nelegal emis de către această din urmă pârâtă şi fără a fi reţinută solicitarea acestuia de a se constata faptul că aceasta nu a răspuns în termenul legal la contestaţie, fiind decăzut din dreptul de a o mai soluţiona, nu este de natură să conducă la întrunirea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de fond pronunţându-se strict asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamant.
3.3. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu îşi găseşte incidenţa în cauză, în condiţiile în care hotărârea instanţei de fond corespunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa motivând în fapt şi în drept hotărârea pronunţată, fără a se putea reţine existenţa unor considerente contradictorii, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
3.4. Nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii, după cum se va releva în continuare.
Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010, Baroul Bacău, în temeiul art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995, coroborat cu art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, a admis cererea recurentului de primire în profesia de avocat, prevăzând expres că decizia urmează să-şi producă efectele condiţionat de încetarea oricărei stări de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de avocat în termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 din Legea nr. 51/1995.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 51/1995, (1) Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate.
(2) În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei.
Potrivit art. 28 din Statutul profesiei de avocat „ Pentru primirea în profesie şi pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Lege”.
Constată Înalta Curte că decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010 este o decizie de primire în profesie condiţionată de încetarea oricărei stări de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de avocat în termen de 2 luni conform art. 24 din Legea nr. 51/1995.
Problema de drept care se impune a fi dezlegată în cauză este aceea dacă o persoană căreia i s-a aprobat primirea în profesia de avocat şi care se află în stare de incompatibilitate, poate fi înscrisă direct în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei sau pe tabloul avocaţilor incompatibili, potrivit dispoziţiilor legale care guvernează profesia de avocat.
Potrivit art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la momentul emiterii hotărârii nr. 18 din 24 februarie 2011) „exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu lit. a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”.
Conform art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”.
Deşi textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată vizează data de la care se produc efectele deciziilor de primire în profesia de avocat şi anume „de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”, din art. 15 lit. f) coroborat cu art. 28 al Statutului profesiei de avocat rezultă că una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi primit în această profesie este aceea a inexistenţei unei stări de incompatibilitate.
În raport de aceste prevederi legale, pentru a avea loc înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi şi implicit dobândirea dreptului de exercitare a profesiei, este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe: existenţa unei decizii de primire în profesia de avocat şi dovada rezolvării stării de incompatibilitate în 2 luni de la emiterea deciziei.
Cum, însă, recurentul nu a îndeplinit condiţia privind rezolvarea stării de incompatibilitate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 25 alin. (2) din legea menţionată, în mod corect, instanţa de fond a confirmat legalitatea şi temeinicia deciziei contestate.
Pe de altă parte, în nici un caz nu poate fi dispusă înscrierea acestuia pe tabloul avocaţilor incompatibili, deoarece din interpretarea gramaticală şi teleologică a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, rezultă că înscrierea în acest tablou nu se poate face decât pentru avocaţii definitivi sau stagiari care au figurat în tabloul anual întocmit de Baroul local, conform art. 24 din lege şi în cursul exercitării profesiei acestora a intervenit un motiv de incompatibilitate dintre cele reglementate de art. 15 din lege sau art. 28 din Statutul profesiei de avocat. Or, recurentul nu se afla în această situaţie.
De asemenea, Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că starea de incompatibilitate intervine după depunerea jurământului.
Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se face aplicarea art. 274 C. proc. civ., în sensul obligării recurentului la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă U.N.B.R., în sumă de 500 RON reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.G.G. împotriva sentinţei nr. 1362 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 500 de RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U.N.B.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5925/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5935/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
