ICCJ. Decizia nr. 5939/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5939/2013
Dosar nr. 555/39/2012
Şedinţa publică de la 25 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 28 iunie 2012, reclamanţii M.T.M., P.M.F. (I.), P.I.M. (L.) şi L.C., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea „S.H.” Bucureşti şi M.E.C.T.S., au solicitat obligarea pârâtei Universitatea „S.H.” Bucureşti la eliberarea diplomelor de licenţă în ştiinţe administrative pentru reclamanţii M.T.M. şi P.M.F. (I.), respectiv drept pentru reclamanţii P.I.M. (L.) şi L.C. şi a suplimentelor la diplomele de licenţă, pentru examenul de licenţă susţinut în sesiunea iulie 2009 şi obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licenţă.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au urmat cursurile Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „S.H.” Braşov, respectiv Bucureşti, forma de învăţământ ID, în perioada 2006-2009, susţinând şi promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, potrivit adeverinţelor de licenţă, care confirmă Titlul de licenţiat în Ştiinţe Administrative şi Drept.
Au mai arătat că, pe toată perioada studiilor universitare şi-au îndeplinit toate obligaţiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate şi potrivit Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor, în sensul achitării taxelor impuse de universitate şi a promovării examenelor, inclusiv al celui de licenţă.
Legal citată, pârâta Universitatea „S.H.” a depus întâmpinare prin care a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi că a făcut demersurile legale către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor din anul 2009, spre a se putea comanda formularele tipizate.
Totodată, pârâta Universitatea „S.H.” a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., solicitând să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamante, sub sancţiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, iar pe fond solicitând respingerea acesteia ca nefondată. A depus la dosar şi note de şedinţă, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 330 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul M.E.C.T.S., ca neîntemeiată; s-a admis acţiunea în contencios administrativ şi cererea de chemare în garanţie; a fost obligată pârâta Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantului M.T.M., respectiv reclamantei P.M.F. (I.) diploma de licenţă în ştiinţe administrative şi reclamanţilor P.I.M. (L.) şi L.C. diploma de licenţă în drept, pentru examenul de licenţă susţinut în sesiunea iulie 2009.
A fost obligat pârâtul - chemat în garanţie M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi supliment de diplomă, pentru fiecare reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia invocată, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamanţii, absolvenţi ai Universităţii „S.H.” justifică un interes legitim şi actual constând în tipărirea formularelor tipizate a diplomei de licenţă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că la data semnării de către reclamanţi a contractelor de studii - octombrie 2006, cu Universitatea „S.H.”, erau în vigoare Legea nr. 84/1995 - a învăţământului şi respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.
Atât Legea nr. 84/1995 cât şi Legea nr. 288/2004, în formularea existentă la data admiterii reclamantelor, conţineau prevederi în sensul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării actualizează periodic, la propunerea Consiliului Naţional al Rectorilor, lista domeniilor şi specializărilor de licenţă, care se aprobă prin hotărâre de Guvern.
H.G. nr. 1175 din 6 septembrie 2006 - privind organizarea studiilor universitare de licenţă şi aprobarea listei domeniilor şi specializărilor din cadrul acestora - în vigoare la data înmatriculării în anul I al reclamantelor, stabileşte în art. 5 că, durata ciclului de licenţă la formele de învăţământ de zi, cu frecvenţă redusă şi la distanţă este aceeaşi, iar în anexa 1 a HG sunt prevăzute „ştiinţele sociale şi politice” - drept - ca domeniu de studiu universitar de licenţă.
Raportat la aceeaşi dată, H.G. nr. 916/2005 a aprobat structura instituţiilor de învăţământ superior acreditate, precum şi specializările acestora, sens în care în anexa 1 se regăseşte la lit. b) - Universitatea S.H. Bucureşti - Facultatea de Drept şi Administraţie Publică.
Actele normative menţionate anterior, în vigoare la data înmatriculării reclamanţilor, nu conţineau şi reglementări exprese cu privire la forma de învăţământ (zi, seral, frecvenţă redusă, la distanţă) pentru specializările acreditate/autorizate, aşa încât se subînţelege că acest domeniu a fost lăsat în competenţa de reglementare a fiecărei instituţii de învăţământ superior, în considerarea autonomiei universitare, aşa cum de altfel a procedat şi universitatea pârâtă.
Curtea a reţinut că reclamanţilor li se pot opune numai actele normative în vigoare la data înmatriculării lor, întrucât la acea dată au putut în mod legitim („speranţa legitimă”) să considere că admiterea şi respectiv parcurgerea studiilor universitare, în forma şi coordonatele legale raportate la acea dată, asigură legalitatea şi recunoaşterea publică a studiilor lor universitare şi fără ca acestea, prin acte normative ulterioare, să fie invalidate retroactiv.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, Curtea a observat că eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă de către Universitatea S.H. este legată de disponibilitatea M.E.C.T.S. de a tipări formularele în discuţie, acesta aflându-se în postura de a cădea în pretenţii faţă de reclamanţi.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (fost M.E.C.T.S.) , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din C. proc. civ., întrucât organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învăţământ este atributul exclusiv al Ministerului Educaţiei Naţionale.
S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca motiv de recurs, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcţioneze provizoriu structurile de învăţământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Intimata - pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi al Universităţii „S.H.”.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.”, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Reţinând în mod greşit că este competentă să soluţioneze cauza de faţă în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Suceava, secţia contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (fost M.E.C.T.S.) împotriva sentinţei nr. 330 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5938/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5941/2013. Contencios → |
|---|
