ICCJ. Decizia nr. 5960/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5960/2013
Dosar nr. 544/42/2012
Şedinţa publică de la 25 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub numărul 41/105/2012, reclamanta PFA C.D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova, anularea deciziei nr. 894/2011, a deciziei de impunere din 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2011 şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 27.647 RON.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1, lit. B, pct. 15. din H.G. nr. 150/2011 pentru completarea şi modificarea normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., respectiv modificarea pct. 1351 din H.G. nr. 44/2004, publicată în M. Of. al Românei nr. 150/1.03.2011.
În motivarea excepţiei, reclamanta a considerat că raţiunea care a stat la baza introducerii acestor dispoziţii legale consta în necesitatea constituirii şi explicării cadrului legal referitor la modul de impozitare al sumelor încasate din cedarea folosinţei bunurilor.
Astfel, a precizat că art. 62. alin. (1) C. fisc. prin care se arată că sumele încasate din cedarea folosinţei bunurilor (venitul brut) se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă, au fost explicate prin pct. 1351 din H.G. nr. 44/2004, introdus prin H.G. nr. 1861/2006 pentru completarea şi modificarea normelor metodologice de aplicarea a C. fisc.
A susţinut că este considerat venit doar acela care rezultă din valoarea investiţiilor efectuate la bunurile ce fac obiectul unor contracte de cedarea folosinţei, şi care conform C. fisc., sunt doar contracte cu titlu oneros.
A considerat reclamanta că prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 150/2011, a fost completat în mod nelegal pct. 1351, prin introducerea expresiei „inclusiv al contractelor de comodat” ocazie cu care s-a produs o adăugare la dispoziţiile C. fisc., printr-o hotărâre de guvern.
S-a mai precizat prin acţiune că raportat la perioada în care au fost efectuate reparaţiile la imobilul folosit ca pensiune, respectiv 2008-2009, pentru explicarea modului de deducere al unor astfel de activităţi (reparaţii, întreţineri, etc.) trebuie să se aibă în vedere dispoziţiile H.G. nr. 1861/2006 pentru completarea şi modificarea normelor metodologice de aplicarea a C. fisc., în forma lor nemodificată, potrivit cărora era instituită obligaţia declarării doar pentru bunurile ce fac obiectul unor contracte de cedarea folosinţei nu şi pentru cele date în comodat.
Prin încheierea din data de 21 mai 2012, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea de Apel Ploieşti cu excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 150/2011, art. 1, lit. B, pct. 15 şi a suspendat judecata cauzei, până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 411 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia de nelegalitate a art. 1 lit. N pct. 15 din H.G. nr. 150/2011, invocată de reclamanta PFA C.D.N., în contradictoriu cu intimatele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că H.G. nr. 150/2011 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 a fost adoptat pentru modificarea şi completarea normelor metodologice deja existente şi în vederea executării legii fiscale, conform art. 108 alin. (2) din Constituţie.
S-a mai reţinut prin considerentele sentinţei atacate că norma legală criticată de reclamantă nu instituie prin ea însăşi o adăugare la dispoziţiile C. fisc., ci detaliază situaţiile în care valoarea investiţiilor la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor reprezintă venit brut, cu referire la contractul de comodat, organizând executarea acestor prevederi fiscale în limitele prevăzute de art. 108 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
A avut în vedere judecătorul fondului că, prin contractul de comodat se transmite dreptul la folosinţă, acesta făcând parte din categoria „contractelor de cedare a folosinţei” prevăzută de dispoziţiile C. fisc. şi deşi este un contract esenţialmente gratuit (fiind un împrumut de folosinţă) aşa cum susţine reclamanta, textul de lege nu distinge cu privire la caracterul acestor contracte, în sensul stipulării exprese a celor cu titlu oneros, astfel încât din categoria „contractelor de cedarea folosinţei bunurilor” pot face parte şi contractele cu titlu gratuit (cum este cel de comodat).
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta PFA C.D.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. invocându-se aplicarea şi interpretarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. B pct. 5 din H.G. nr. 150/2011.
Se apreciază că hotărârea recurată este greşită pe motiv că s-a apreciat ca legală dispoziţia contestată pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta arată că norma criticată este nelegală prin raportare la prevederile art. 108 alin. (2) din Constituţia României prin care se arată că „hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Se arată că norma criticată reprezintă o adăugare nepermisă la lege peste voinţa legiuitorului, deoarece priveşte venituri obţinute din cedarea folosinţei locuinţei transformă un contract cu titlu gratuit, cum este contractul de comodat, în contract cu titlu oneros.
Se arată că modificarea textului legal, respectiv a pct. 1351 prin introducere şi a contractului de comodat reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii deoarece produce efecte asupra unor situaţii întâmplate sub legea nemodificată.
Aceasta reprezintă o modificare prin adăugarea nelegală la o lege, în cauză a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. printr-un act normativ inferior hotărâre de guvern şi care nu reprezentă doar o detaliere, în opinia instanţei de fond.
Adăugarea unor dispoziţii referitoare la „contractele de comodat” printr-o hotărâre de guvern în contextul reglementarii „impozitului pe venit din cedarea folosinţei bunurilor” realizată prin lege, reprezintă o modalitate de reglementare ce contravine tehnicii legislative şi dispoziţiilor constituţionale.
De altfel contractul de comodat este prin esenţa sa cu titlu gratuit condiţii în care, eventualele investiţii efectuate de comodatar ce ar trebui să cadă în sarcina comodantului ar trebui legiferate distinct sub forma unui venit, şi impozitate ca atare dar doar de la momentul intrării în vigoare a actului normativ.
Recurenta solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate astfel cum a fost invocată.
La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că recursul este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greşită a legii.
Nu poate fi reţinut aspectul de nelegalitate invocat în cadrul motivelor de recurs respectiv încălcarea principiului constituţional privind limitarea adoptării hotărârilor de guvern, numai în scopul executării legii, prevăzut de art. 108 din Constituţia României sau încălcarea dispoziţiilor referitoare la tehnica legislativă pe motiv că textul criticat s-ar aplica retroactiv deoarece produce efecte asupra unor raporturi deja consemnate.
Curtea constată că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. B pct. 15 din H.G. nr. 150/2011 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 este legală, deoarece norma criticată a fost adoptată pentru modificarea şi completarea normelor metodologice existente şi în vederea executării legii fiscale conform art. 108 alin. (2) din Constituţia României.
Potrivit art. 62 alin. (1) C. fisc. venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
Pct. 1351 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., în aplicarea art. 62 alin. (1) precizează „reprezintă venit brut şi valoarea investiţiilor la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, care face obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor şi care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă”.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. B pct. 15 din H.G. nr. 150/2011 pct. 1351 are următorul cuprins: „reprezintă venit brut şi valoarea investiţiilor la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor, inclusiv a contractului de comodat şi care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
Curtea nu va reţine motivul de nelegalitate invocat respectiv adăugarea la lege prin introducerea contractului de comodat în situaţia în care valoarea investiţiilor la bunurile mobile sau imobile care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor reprezintă venit brut.
Norma legală criticată de recurentă nu instituie prin ea însăşi o adăugare la dispoziţiile C. fisc., ci detaliază situaţiile în care valoarea investiţiilor la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor reprezintă venit brut, cu referire la contractul de comodat, organizând executarea acestor prevederi fiscale în limitele prevăzute de art. 108 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Contractul de comodat este un contract prin care una dintre părţi, comodant transmite în folosinţa temporară şi gratuită a unei alte părţi, comodatar un bun determinat cu obligaţia că acesta din urmă să-l înapoieze în individualitatea sa, comodantului.
Prin urmare, contractul de comodat este un contract prin care se transmite dreptul la folosinţă şi face parte din categoria (...) contractelor de cedare a folosinţei prevăzută de dispoziţiile C. fisc.
Contractul de comodat este un contract esenţialmente gratuit (fiind un împrumut de folosinţă), dar textul de lege nu distinge cu privire la caracterul acestor contracte, în sensul stipulării exprese a celor cu titlu oneros, astfel încât din categoria „contractelor de cedarea folosinţei bunurilor” pot face parte şi contractele cu titlu gratuit (cum este cel de comodat).
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de PFA C.D.N. împotriva sentinţei nr. 411 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5957/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5973/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
