ICCJ. Decizia nr. 6211/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6211/2013
Dosar nr. 70149/3/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 17 septembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin cererea înregistrata iniţial pe rolul Tribunalului BucureȘti, secția a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale la data de 16 septembrie 2011, reclamanta A.N.I. a chemat în judecată pe pârâta B.P.I. solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 223 RON reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.
În motivarea cererii reclamanta a menționat că, urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi a Municipiului BucureȘti s-a constatat ca aceste sume au fost încasate necuvenit, iar prin Decizia directorului Camerei de Conturi din 21 iulie 2009 s-a dispus recuperarea prejudiciului, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit pe perioada menționata.
Prin încheierea de Ședința de la 14 octombrie 2011 pronunțata de secția a VIII-a conflicte de munca şi asigurări sociale a T.B. s-a admis excepția necompetentei funcționale şi s-a înaintat cauza, spre competenta soluționare Tribunalului BucureȘti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 3779 din data de 9 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul BucureȘti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia de necompetenta materiala şi s-a declinat cauza către Curtea de Apel Bucureşti , secția a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, a considerat instanţa ca în speţă sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 3 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ ale Curţilor de Apel.
2.2.Prin sentinţa nr. 601 din data de 8 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 281 C. proc. civ. s-a îndreptat eroarea materială strecurată în încheierea din 07 decembrie 2012, în sensul că s-a admis excepţia necompetenţei materiale, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi art. 2 pct 1 lit. d) C. proc. civ.
S-a dispus trimiterea cauzei formulată de reclamanta A.N.I. în contradictoriu cu pârâta B.P.I., la Tribunalul Bucureşti spre competentă soluţionare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a constatat că dosarele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanţele au fost investite cu cererea formulată de reclamanta A.N.I. in contradictoriu cu pârâta B.P.I. prin care s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 223 RON reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.
Astfel, reţine Înalta Curte, raportat la actele dosarului, că litigiul este ivit intre reclamantă in calitate de angajator al pârâtei B.P.I., inspector de integritate, ca urmare a avansării unor drepturi salariale apreciate de către Curtea de Conturi ca fiind necuvenite, vizând un raport de serviciu al funcţionarului public, raport aflat sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 188/1999.
Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora:
„Art. XXIII. - (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa Curţilor de Apel se trimit la Curţile de Apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi,sunt de competenţa Tribunalelor se trimit la Tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.”
De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. IV şi art. XXIII alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe A.N.I. şi B.P.I. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 621/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6215/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
