ICCJ. Decizia nr. 6316/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6316 /2013
Dosar nr. 7348/198/2012
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi, petentul T.A.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – Institutul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică, anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei din 14 noiembrie 2012, emis de intimată.
În motivarea acţiunii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenţie este nelegal şi netemeinic, impunându-se anularea acestuia.
Prin sentinţa nr. 1277 din 15 martie 2013, Judecătoria Brezoi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în consecinţă, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, către Judecătoria Alba Iulia.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, pe de o parte, dispoziţiile art. 10¹ din O.G. nr. 15/2002, incidentă în speţă, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, prevăd că plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, dispoziţiile procedurale fiind de imediată aplicare, iar, pe de altă parte, contravenientul are sediul în localitatea Alba Iulia, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Alba Iulia.
La rândul său, prin sentinţa nr. 1860/2013 din 29 aprilie 2013, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că nici la momentul constatării contravenţiei şi nici la data introducerii plângerii contravenţionale, O.G. nr. 15/2002 nu fusese modificată de Legea nr. 2/2013.
Iar instanţa competentă să judece prezenta cerere, în temeiul dispoziţiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001, era judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta contravenţională .
A mai reţinut că dispoziţiile art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 care prevăd trimiterea dosarelor la instanţele devenite competente să le judece nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea se aplică numai proceselor în materia contenciosului administrativ şi fiscal.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Judecătoria Alba Iulia a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Brezoi.
În cauză, este necontestat că obiectul plângerii îl formează Procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 14 noiembrie 2012, încheiat de către C.N.A.D.N.R. SA – C., prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul T.A.D. a fost sancţionat cu amendă contravenţională, întrucât la data de 14 noiembrie 2012 s-a constatat că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXX, aparţinând reclamantului, a circulat la data de 24 octombrie 2012, ora 22.07 pe DN 7 km 188+900m, S., Jud.Vâlcea fără a deţine rovinietă valabilă.
De asemenea, este necontestat că potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin Art. III din Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 29 noiembrie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. , dispoziţiile legii noi de procedură aplicându-se numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
În opinia Înaltei Curţi, norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a actelor normative prin care s-au modificat normele procedurale sus-menţionate.
În ceea ce priveşte dispoziţiile legale invocate de Judecătoria Brezoi, respectiv prevederile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se reţine că acestea se aplică numai în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Or în prezenta cauză se contestă procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 14 noiembrie 2012, prin care s-a reţinut că, la data de 24 octombrie 2012, orele 22.07, pe DN 7, km 188+900 m, Localitatea S., jud. Vâlcea, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXX a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, anterior modificărilor aduse de Legea nr. 2/2013, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentului, este Localitatea S., jud. Vâlcea, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Brezoi, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul T.A.D. în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA –C., în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 6232/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6388/2013. Contencios. Anulare act... → |
---|