ICCJ. Decizia nr. 6286/2013. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6286/2013
Dosar nr. 9956/117/2011
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin încheierea din 20 august 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 9956/117/2011, Curtea de Apel Cluj a fost legal învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate cu privire la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (4) şi art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele C.N.A.S.
În motivarea excepţiei de nelegalitate invocate, reclamantul L.V.C.M. a susţinut că, prin textele criticate, se adaugă nepermis la Legea nr. 95/2006, în sensul că se stabileşte modul de calcul al unei contribuţii bugetare şi termenele de plată şi se extinde competenţa Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadenţă, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 924/2012 din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a art. 8 alin. (1) şi (4) şi a art. 35 din Ordinul nr. 617/2006 emis de Preşedintele C.N.A.S., invocată de reclamantul L.V.C.M., în contradictoriu cu intimaţii Casa Judeţeană de Sănătate a Judeţului Cluj, Preşedintele C.N.A.S. şi C.N.A.S.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă, examinând dispoziţiile legale criticate, a apreciat, mai întâi, că dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (4) din Ordin nu fac decât să expliciteze şi să detalieze modalitatea de calculare a termenului de plată stabilit în Legea nr. 95/2006, fără a afecta termenul de plată.
În continuare, instanţa fondului a mai constatat că dispoziţiile art. 35 din Normele Metodologice nu adaugă la lege, întrucât C.N.A.S. este abilitată de Legea nr. 95/2006 să aibă calitate de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanţele cu titlu de contribuţii la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi, totodată, de organ execuţional, respectiv de a proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în condiţiile prevăzute de legea procesual fiscală, iar măsurile de executare silită pentru care este abilitată Casa conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 se pot întreprinde doar dacă există un titlu executoriu formal valabil şi în fond temeinic.
Ca atare, prevederea din textul art. 35 din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de C.N.A.S. conform căreia Casa este abilitată să emită decizii de imputare care la scadenţă au valoare de titlu executoriu nu modifică dispoziţiile legale mai sus analizate, ci doar explicitează modalitatea concretă de realizare.
Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui C.N.A.S., cu motivarea că actul administrativ cu caracter normativ a fost emis de preşedintele C.N.A.S. în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, precum şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administraţie care avea competenţa de a elabora norme privind aplicarea măsurilor de executare silită şi de urmărire a contribuţiilor datorate la Fond pentru persoanele fizice.
3.Recursul reclamantului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul L.V.C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a reluat criticile privind introducerea, prin art. 8 alin. (1) şi (4) a unor termene pentru plata obligaţiilor ce exced cadrului stabilit de Legea nr. 95/2006 arătat că instanţa de fond a ocolit rezolvarea directă a cauzei deduse judecăţii, apelând la o interpretare proprie, considerată „raţională”, numai prin prisma politicii de gestionare a fondului de asigurări sociale de sănătate.
A mai arătat că analiza concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde dispoziţii privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a stabili impozite, taxe sau contribuţii, respectiv de a emite decizii de impunere.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant a reluat argumentele invocate în motivarea excepţiei de nelegalitate, arătând că art. 216 din Legea nr. 95/2006 conferă C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, numai atribuţia de a aplica măsurile de executare silită, iar nu de a emite decizii de impunere.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Odată cu instituţionalizarea excepţiei de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ stabileşte, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.
Prin urmare, excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanţa unui act juridic care produce efecte cu o forţă juridică inferioară faţă de actul juridic care produce efecte cu forţă juridică superioară, fundamentul constituţional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţie.
Ordinul nr. 617/2007, din care fac parte normele administrative atacată pe calea excepţiei de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. 3 şi 4, art. 216, art. 256 - 260 ş.a) şi din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. 5 şi art. 18 pct. 36).
Soluţia adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, atât dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (4), cât şi ale art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege şi necontravenind sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat
De asemenea sentinţa este motivată în mod logic şi convingător, întrunind cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Mai întâi, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (4) din Ordin nu fac decât să expliciteze şi să detalieze modalitatea de calculare a termenului de plată stabilit în Legea nr. 95/2006, fără a afecta în vreun fel acest termen sau a excede cadrului stabilit de legea în executarea căreia au fost emise normele metodologice.
În continuare, se constată că art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile Codului de procedură fiscală în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor ce revin C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproşa instanţei de fond că a raportat fără temei analiza legalităţii ordinului la prevederile Codului de procedură fiscală, în loc să se limiteze la cele ale Legii nr. 95/2006, aşa cum afirmă recurentul - reclamant.
Potrivit art. 141 din C. proc. fisc., executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în acelaşi cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S.. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce la concluzia că, în cadrul competenţei atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă şi atribuţia de a emite decizii de impunere şi titluri executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate .
O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care gestionarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin C.N.A.S. ca şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din C. proc. fisc.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L.V.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 924 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 6284/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6294/2013. Contencios → |
---|