ICCJ. Decizia nr. 6357/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6357/2013
Dosar nr. 313/2/2011
Ședința publică de la 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2186 din 27 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii ca neîntemeiată şi, de asemenea, a respins şi acţiunea formulată de reclamantul S.N.P.V. P.L.
Analizând excepţia tardivităţii invocată de pârâtul C.N.C.D., Curtea a constatat că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantului la 28 decembrie 2009 (fila 43 verso), acţiunea fiind introdusă în termenul legal, la 13 ianuarie 2011.
Analizând probele administrate în cauză, susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea a reţinut, pe fondul cauzei, că, deşi contestaţia priveşte legalitatea unui act administrativ: Hotărârea din 20 septembrie 2010 a C.N.C.D., motivele invocate prin acţiune nu se referă la considerentele de fapt şi de drept care au stat la baza acestuia, fiind reluate aspectele considerate relevante de reclamantă în susţinerea discriminării.
Astfel, prin acţiune reclamanta a invocat restrângerea accesului la reţeaua de comunicaţii interne I.N.T.R.A.P.O.L. pentru comunicarea cu membrii de sindicat, însă Curtea a constatat că nu există nicio dispoziţie legală potrivit căreia I.G.P.R. este obligat să permită accesul organizaţiei sindicale la site-ul I.N.T.R.A.P.O.L.
În ceea ce priveşte nevirarea cotizaţiei membrilor de sindicat începând cu luna septembrie 2009, prima instanţă a constatat că nu există nicio dispoziţie legală potrivit căreia instituţia este obligată să reţină şi să vireze cotizaţiile membrilor de sindicat în conturile organizaţiei sindicale, ci această operaţiune se realizează pe baza unei convenţii încheiate la nivelul M.A.I.
Referitor la nealocarea unui spaţiu de birou pentru desfăşurarea activităţilor sindicale, Curtea a constatat că nu au fost identificate spaţii care pot fi alocate organizaţiei sindicale.
Pe de altă parte, a reţinut că, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti se află Dosarul nr. 4978/302/2009, având ca reclamant S.N.P.V. P.L. şi ca obiect obligarea pârâtului I.G.P.R. la plata sumei de 57.222,18 lei, majorată ulterior, cu titlu de despăgubiri aferente contravalorii cheltuielilor suportate de sindicat cu titlu de chirie, pentru asigurarea spaţiului necesar desfăşurării activităţii pe perioada septembrie 2008 - aprilie 2009. Acest dosar este suspendat în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte neinvitarea reprezentanţilor sindicatului să participe în consiliile de administraţie (conducere) la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv, necomunicarea Hotărârilor consiliului de administraţie sau ale altor organe asimilate acestora, privitoare la probleme de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv şi neconsultarea asupra proiectelor de dispoziţii care privesc poliţiştii din subordinea I.G.P.R., prima instanţă a reţinut că I.G.P.R. a răspuns acestor critici arătând că datorită situaţiei juridice incerte referitoare la mandatul preşedintelui organizaţie sindicale şi pe fondul numeroaselor adrese transmise instituţiei atât de domnul L.V. cât şi de domnul V.F., ambii arogându-şi calitatea de preşedinte al S.N.P.V. P.L., precum şi al declanşării urmăririi penale faţă de cei doi lideri de sindicat, conducerea I.G.P.R. a decis restrângerea colaborării cu această organizaţie sindicală, până la stabilirea de către instanţa de judecată a existenţei unor modificări ulterioare a statutului referitoare la mandatul preşedintelui sindicatului.
Acestora li s-a adus la cunoştinţă măsura luată, cu precizarea că se impune să fie desemnat în acest scop un alt reprezentant al organizaţiei sindicale, până la soluţionarea din punct de vedere juridic, a situaţiei create.
Referitor la refuzul negocierii acordului colectiv de muncă la nivelul I.G.P.R., precum şi al comunicării informaţiilor necesare pentru negocierea acestor acorduri, s-a reţinut că, la data solicitării formulate de S.N.P.V. P.L. prin adresa din 18 februarie 2008, exista un acord privind raporturile de serviciu încheiat la nivelul M.A.I., aplicabil şi I.G.P.R.
De asemenea, Curtea a înlăturat susţinerile reclamantului referitoare la refuzul de a răspunde la adrese sau refuzul de a transmite corespondenţa prin poşta specială (S.R.I.) astfel cum procedează în cazul S.N.P.P.C.
Curtea a constatat că, prin hotărârea atacată, C.N.C.D. a reţinut că I.G.P.R. nu recunoaşte reprezentativitatea conducerii S.N.P.V. P.L., deoarece nu i s-a adus la cunoştinţă o hotărâre judecătorească.
C.N.C.D. a reţinut că împrejurările invocate de petent exced incidenţei art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată. Chiar dacă s-ar prezuma că faptele ce fac obiectul prezentului dosar pun în discuţie un tratament diferit, situaţia invocată de petent nu se plasează în raport de comparabilitate sau analogie cu situaţia S.N.P.P.C.
Colegiul a reţinut că un aspect definitoriu al discriminării îl constituie faptul că diferenţa de tratament este bazată pe o caracteristică, respectiv un criteriu interzis. Ca atare, tratamentul aplicat trebuie să fie diferit de cel care a fost sau ar fi aplicabil unei persoane dintr-un grup relevant în circumstanţe similare sau comparabile.
Astfel, Colegiul trebuie să analizeze din mijloacele de probă şi din înscrisurile aflate la dosar în ce măsură se poate reţine un raport de cauzalitate direct sau indirect între faptele imputate şi un eventual criteriu invocat, respectiv existenţa unui raport de analogie sau comparabilitate între persoane în privinţa cărora s-a indus un tratament mai puţin favorabil.
Prezumţiile care decurg în cauză nu sunt de natură a presupune existenţa unei legături de cauzalitate directă sau cel puţin indirectă între acţiunile imputate părţii reclamate şi un eventual criteriu interzis de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, în speţă apartenenţa sindicală.
În lipsa elementelor constitutive de natură a evidenţia posibile discriminări în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, justificarea drepturilor subiective invocate în legătură cu raporturile de muncă poate fi cenzurată de instanţele de judecată conform dreptului aplicabil.
Curtea a reţinut că aspectele reţinute de C.N.C.D. la soluţionarea dosarului sunt corecte, reclamanta nedovedind că diferenţele de tratament între cele două sindicate raportat la aspectele concrete puse în discuţie s-ar baza pe vreunul dintre criteriile reglementate de art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice).
I.G.P.R. a avut în vedere o situaţie juridică specifică în ceea ce priveşte Sindicatul P.L., dedusă din actele puse la dispoziţie de reclamant referitoare la componenţa organelor de conducere şi demersurile efectuate de cele două persoane care reclamă calitatea de preşedinte.
Reclamanta nu a dovedit şi nici măcar nu a invocat faptul că aceste aprecieri sunt în mod evident nefondate încât ascund de fapt o discriminare a celor două sindicate în funcţie de unul dintre criteriile sus menţionate.
Apărările pârâtului I.G.P.R. care arată că pretenţiile reclamantului întemeiate pe prevederile Legii nr. 54/2003 „au rămas fără obiect începând cu data de 10 mai 2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2001 a dialogului social” nu au fost reţinute de prima instanţă, deoarece în speţă nu se analizează existenţa dreptului reclamantului la primirea cu titlu gratuit spre folosinţă a spaţiului necesar funcţionării acestuia, respectiv a dreptului de a participa în consiliile de administraţie la discutarea problemelor de interes profesional economic social, cultural sau sportiv, ci săvârşirea unei fapte de discriminare faţă de S.N.P.P.C.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că în mod corect C.N.C.D. a constatat că nu pot fi reţinute aspecte care intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, dispunând clasarea dosarului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul S.N.P.V. P.L., formulând următoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate:
- instanţa de fond nu a analizat discriminarea invocată şi dovedită cu documente de către reclamant în ceea ce priveşte accesul său la site-ul I.N.T.R.A.P.O.L., spre deosebire de celelalte organizaţii sindicale cărora li s-a permis acest acces de către I.G.P.R.;
- nu s-a ţinut cont, de către prima instanţă, de comportamentul discriminatoriu şi abuziv al I.G.P.R. care, în baza unor convenţii încheiate între sindicate şi M.A.I. şi pe baza acordului expres al fiecărui membru (exprimat în adeziune) virează banii reţinuţi pentru cotizaţii către fiecare sindicat, cu excepţia recurentului (căruia a refuzat să-i vireze cotizaţiile reţinute);
- o altă discriminare neanalizată de instanţa de fond se referă la realocarea unui spaţiu de birou pentru desfăşurarea activităţilor sindicale conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 54/2003, în timp ce în aceeaşi perioadă, I.G.P.R. a repartizat un astfel de spaţiu S.N.P.P.C.;
- instanţa de fond a refuzat să analizeze şi alte aspecte ale discriminării Sindicatului reclamant faţă de alte sindicate, respectiv: neinvitarea reprezentanţilor reclamantului la consiliile de administraţie, la discutarea problemelor de interes economic, social, cultural sau sportiv şi necomunicarea hotărârilor acestor consilii în problemele menţionate; refuzul negocierii acordului colectiv de muncă la nivelul I.G.P.R. şi al comunicării informaţiilor necesare pentru negocierea acestor acorduri; refuzul I.G.P.R. de a transmite corespondenţa reclamantului prin poşta specială (S.R.I.), astfel cum procedează în cazul S.N.P.P.C.
În drept, din punct de vedere procedural, recurentul şi-a încadrat criticile formulate în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În fapt, atât în cadrul procedurii desfăşurate în faţa C.N.C.D., cât şi în cadrul dezbaterilor în instanţă a rezultat că reclamantul nu a fost în măsură să invoce şi să dovedească, la data sesizării C.N.C.D., o situaţie comparabilă cu cea a S.N.P.P.C. (sindicatul faţă de care se invocă discriminarea).
Astfel, chiar dacă faptele invocate pun în discuţie un tratament diferenţiat, la data respectivă I.G.P.R. avea argumente să nu recunoască reprezentativitatea conducerii S.N.P.V. P.L., deoarece nu i s-au comunicat anumite hotărâri judecătoreşti privind modificările intervenite în componenţa biroului executiv al sindicatului, situaţie ce nu se regăsea şi în cazul S.N.P.P.C. Prin urmare, nu se poate reţine apartenenţa sindicală ca un criteriu de discriminare în situaţiile invocate de recurentul - reclamant, după cum nu se pot reţine nici alte criterii menţionate în art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv).
Prin urmare, în mod corect, atât C.N.C.D. cât şi instanţa de fond s-au limitat a constata că, în lipsa unui criteriu interzis de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, care să stea la baza acţiunilor părţii reclamate nu se poate reţine incidenţa acestui act normativ şi aplicarea unei sancţiuni pentru discriminare. Cu toate acestea, eventualele încălcări de drepturi subiective, invocate de reclamant în legătură cu raporturile de muncă, prevăzute de Legea nr. 54/2003 şi de alte acte normative (în legătură cu alocarea unui spaţiu, restituirea cotizaţiilor, participarea la consiliile de administraţie ş.a.) pot fi cenzurate de instanţele de judecată conform dreptului aplicabil. În acest sens, prin Decizia nr. 1530 din 19 martie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat: „O.G. nr. 137/2000 analizează fapte de discriminare care, prin criteriile mai sus enunţate (n. n. art. 2 alin. (1)) se diferenţiază de fapte care sunt de natură să producă aceleaşi consecinţe, dar intră sun incidenţa altor acte normative”.
Pentru considerentele menţionate, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.N.P.V. P.L. împotriva sentinţei civile nr. 2186 din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6355/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 6360/2013. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
