ICCJ. Decizia nr. 6402/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6402/2013
Dosar nr. 1741/33/2011
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.C., Primarul municipiului Baia Mare, în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.D., C.C.R. şi M.D.R.T., a solicitat anularea Hotărârii din 15 noiembrie 2011, emisă de către Colegiul Director din cadrul C.N.C.D.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Colegiul Director din cadrul C.N.C.D., urmare a sesizării făcute de către C.C.R. şi înregistrată la 05 iulie 2011 la C.N.C.D., a sesizării M.D.R.T. înregistrată la 19 iulie 2011 şi a autosesizării înregistrate la 12 iulie 2011, a dispus sancţionarea Primarului municipiului Baia Mare, C.C., cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 lei pentru fapta reglementată de art. 2 alin. (5) şi cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, se recomandând demolarea zidului despărţitor şi luarea unor măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de locuire a romilor.
În motivarea hotărârii, autoritatea emitentă a constatat că reclamantul este responsabil pentru construirea unui zid despărţitor din beton de aproape 2 m înălţime, între locuinţele sociale ocupate în majoritate de romii din str. X şi strada principală, fără o justificare obiectivă, acesta reprezentând un comportament discriminatoriu, pe criteriul apartenenţei etnice care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant.
A mai arătat reclamantul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de hărţuire, aşa cum este definită prin art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, şi, mai mult, fapta nu se încadrează în niciunul dintre comportamentele prevăzute la art. 15, întrucât ridicarea zidului despărţitor nu a avut ca scop şi nu a vizat atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare faţă de persoanele care locuiesc.
Totodată s-a învederat instanţei că zidul nu închide un perimetru locuibil, unicul scop al ridicării acestuia fiind prevenirea accidentelor şi astfel că s-a apreciat că ridicarea zidului în zonă este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metoda aleasă de atingere a scopului este adecvată şi chiar necesară, fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (3) teza finală din O.G. nr. 137/2000.
A mai precizat reclamantul că şi în zonele unde există limitatoare de viteză s-au produs numeroase accidente de circulaţie, ridicarea acelui zid având drept consecinţă faptul că le conferă persoanelor un avantaj special, neputându-se vorbi despre existenţa unui comportament care a avut ca obiectiv sau ca efect lezarea demnităţii unor persoane şi crearea unui mediu de intimidare.
În susţinerea acţiunii s-a invocat şi Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 29 iunie 2000, cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea etnică sau rasială.
Pârâtul C.N.C.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În principal, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, dat fiind că reclamantul a executat benevol dispozitivul Hotărârii din 15 noiembrie 2011, achitând suma de 6.000 lei, astfel demersul său judiciar este lipsit de un interes legitim şi actual.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 141 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea şi a dispus anularea hotărârii contestate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Colegiul Director al C.N.C.D. a decis că ridicarea unui zid despărţitor între locuinţele sociale ocupate în majoritate de romii din mun. Baia Mare şi aleea pietonală, respectiv şoseaua destinată circulaţiei autovehiculelor reprezintă hărţuire conform art. 2 alin. (5) şi încalcă dreptul la demnitate reglementat de art. 15 al O.G. nr. 137/2000.
A constatat prima instanţă că din planşele foto depuse la dosarul cauzei reiese că cele trei blocuri ce adăpostesc locuinţe sociale, din Baia Mare, au fost împrejmuite cu un gard de către autoritatea municipală reprezentată prin primar C.C. Împrejmuirea are o lungime de 89 m şi o înălţime de 1,80 m şi a fost executată în baza autorizaţiei de construire din 30 iunie 2011. Potrivit memoriului tehnic, zidul a fost edificat din bolţari de beton, cu stâlpi din beton armat la intervale de 2,75 m în vederea rigidizării acestuia.
S-a mai reţinut că planşele foto relevă şi faptul că prin ridicarea acestui zid împrejmuitor, terenul aferent celor trei blocuri nu a fost separat complet de aleile pietonale situate în zona imediat adiacentă, ci au fost asigurate două căi de acces auto şi pietonale atât spre strada X cât şi spre strada Y. O parte dintre proprietăţile învecinate erau deja delimitate de terenul municipalităţii pe care sunt construite locuinţele sociale tot prin garduri netransparente şi de o înălţime similară. Ca atare, zidul incriminat a constituit o prelungire a gardurilor deja existente pe unele laturi ale terenului municipalităţii, zidul încadrându-se astfel în specificul zonei.
Pe baza acestor probe, curtea de apel a apreciat că edificarea gardului împrejmuitor nu împiedică în niciun caz comunicarea cu exteriorul şi nu o face mai dificilă, fiind asigurate două căi de acces adecvate către ambele străzi cu care se învecinează cele trei blocuri de locuinţe, astfel că nu se poate vorbi de segregare etnică în scopul marginalizării grupului de romi ce ocupă în proporţie majoritară clădirile respective.
Analizând chestiunea supusă dezbaterii judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut, în primul rând, că împrejmuirea unui spaţiu construit nu constituie în sine o măsură degradantă sau de natură a aduce atingere demnităţii umane.
În al doilea rând, prima instanţă a reţinut că raţiunea care a justificat edificarea acestui zid a fost determinată de dorinţa de a reduce şi preveni accidentele rutiere care se produceau în mod constant şi frecvent pe strada Horea din Baia Mare, împrejurare confirmată prin adresa din 17 octombrie 2011 a I.J.P. Maramureş - Serviciul Poliţia Rutieră.
Din cuprinsul acesteia reiese că, în anul 2011, în zona locuinţelor sociale, s-au produs cinci accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a trei persoane şi rănirea uşoară a altor două persoane, toate având drept cauză traversarea neregulamentară a pietonilor.
Pe acest aspect, prima instanţă a tras concluzia că dorinţa autorităţilor locale de a proteja populaţia împotriva accidentelor rutiere prin delimitarea spaţiului construibil în modalitatea edificării unui gard împrejmuitor reprezintă, în mod incontestabil, un scop legitim.
Analizând proporţionalitatea măsurii, curtea de apel a reţinut că decizia de a edifica gardul în litigiu este una proporţională, în acest sens fiind relevante explicaţiile scrise comunicate C.N.C.D. de către Primăria municipiului Baia Mare, care evidenţiază faptul că blocurile de pe strada X sunt ocupate de 317 persoane de etnie romă dintre care 159 sunt copii cu vârstă sub 18 ani, iar restul adulţi. A considerat instanţa că această împrejurare, coroborată cu faptul că strada X este intens circulată şi că riscul unor accidente determinat de trecerea neregulamentară a pietonilor este unul crescut, justifică limitarea accesului pietonilor la şoseaua publică doar prin anumite zone bine delimitate.
Răspunzând apărărilor formulate de C.N.C.D., instanţa de fond a constatat că nu s-a probat susţinerea potrivit căreia pe B-dul B. din Baia Mare există o situaţie comparabilă cu cea de pe strada X în privinţa numărului de minori care locuiesc în clădirile imediat adiacente arterei de circulaţie, astfel încât nu se poate susţine că municipalitatea ar fi adoptat măsuri diferite în situaţii similare.
A apreciat prima instanţă că în analiza proporţionalităţii măsurii prezintă relevanţă şi faptul că beneficiarii direcţi ai împrejmuirii nu au reclamat niciun moment că ar fi fost supuşi unui tratament degradant sau umilitor sau că le-ar fi fost lezată demnitatea prin edificarea zidului respectiv, astfel de acuze provenind doar de la asociaţii înfiinţate pentru apărarea drepturilor romilor, care nu au efectuat nici un demers concret pentru a verifica dacă măsura în sine adoptată de către autorităţile locale este percepută ca fiind benefică de către locatarii zonei respective sau, dimpotrivă, este de natură a-i umili şi de a le afecta demnitatea.
În concluzie, Curtea de Apel Cluj a apreciat că fapta reclamată nu constituie hărţuire în sensul art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 şi nu a avut drept scop atingerea demnităţii sau crearea unei atmosfere intimidante, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, pe motive etnice, astfel că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 15 din acelaşi act normativ.
3. Recursul exercitat împotriva sentinţei
Pârâtul C.N.C.D. a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a făcut o analiză detaliată a conţinutului celor două contravenţii reţinute în sarcina intimatului - reclamant, cu latura lor obiectivă şi subiectivă, arătând că, în pofida celor susţinute de acesta şi însuşite de instanţa de judecată, măsura edificării zidului care separă blocurile de aleea pietonală, zid mult mai înalt decât gardurile standard folosite de municipalitate în zonele cu risc de accidente rutiere, este lipsită de justeţe şi rezonabilitate în raport cu scopul declarat ca fiind legitim.
Explicând tehnica stabilirii criteriului apartenenţei etnice, ca element definitoriu al discriminării, recurentul - pârât a făcut referire la necesitatea „considerării exacte a atitudinii intelective şi volitive a autorului” şi a indicat, ca fiind relevantă, conduita publică a Primarului municipiului Baia Mare, care a făcut declaraţii repetate din care a rezultat că scopul măsurii nu a fost cel afirmat în documentarea prezentată, denotând dezinteresul şi reaua credinţă a administraţiei locale cu privire la un grup etnic vulnerabil social, confruntat cu probleme de respingere, marginalizare şi de integrare socială.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a combătut argumentele recurentului - pârât, arătând că instanţa de fond a aplicat corect legea, folosind raţional şi complet probele administrate.
În esenţă, a subliniat că scopul ridicării zidului este unul legitim, constând în evitarea procedurii accidentelor rutiere, atrăgând încadrarea faptei supuse analizei în norma de excepţie cuprinsă în teza finală a art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000: „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. I, faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practice sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
De asemenea, a menţionat formularea din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 29 iunie 2000 cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea etnică sau rasială, care statuează faptul că nu vorbim despre discriminare atunci când diferenţa de tratament e motivată de natura activităţilor sau situaţiilor particulare ori a contextului în care se manifestă, constituind o cerinţă cu obiectiv legitim, iar cerinţa este proporţională.
În fine, intimatul - reclamant a arătat că prin sentinţa civilă nr. 4506 din 13 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 75955/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de Romani C.R.I.S.S. - C.R.I.S.S. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Baia Mare, prin care s-a solicitat anularea Autorizaţiei de construire din 30 iunie 2011 şi obligarea Primarului la demolarea împrejmuirii efectuate pe str. X din municipiul Baia Mare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instant de contencios administrative, pe calea prevăzută în art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, hotărârea din 15 noiembrie 2011, prin care C.N.C.D. a stabilit că r idicarea unui zid despărţitor între locuinţele sociale ocupate în majoritate de romii din strada X din municipiul Baia Mare şi strada principala (aleea pietonală şi şoseaua destinată circulaţiei autovehiculelor) reprezintă hărţuire conform art. 2 alin. (5) şi încalcă dreptul de demnitate reglementat de art. 15 al O.G. nr. 127/2000, republicată.
Pe baza acestor constatări, C.N.C.D. a dispus sancţionarea autorităţii locale din Baia Mare, prin primarul C.C., cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 lei pentru fapta reglementată de art. 2 alin. (5), respectiv cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 7 din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.
Prevederile legale care definesc faptele contravenţionale constatate şi sancţionate de autoritatea emitentă au următorul conţinut:
- art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000: „ Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv”.
- art. 15 din O.G. nr. 137/2000: „ Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.”
În esenţă, soluţia de admitere a acţiunii, pronunţată de prima instanţă, s-a întemeiat pe considerentul că măsura edificării zidului împrejmuitor a avut scop protecţia populaţiei împotriva accidentelor rutiere, ce reprezintă, indiscutabil, un scop legitim, şi că mijlocul ales pentru atingerea acestui obiectiv nu este unul disproporţionat, de vreme ce în cele două blocuri împrejmuite locuiesc 317 persoane de etnie romă, dintre care 159 sunt minori, strada X este intens circulată, riscul unor accidente determinate de trecerea regulamentară a pietonilor este unul crescut, zidul nu îngrădeşte accesul la drumul public, iar “beneficiarii direcţi ai împrejmuirii” nu au reclamat un tratament degradant, umilitor sau care le-ar fi lezat demnitatea.
În cadrul propriei evaluări a raportului juridic dedus judecăţii, instanţa de control judiciar constată însă că sentinţa atacată este expresia interpretării greşite a prevederilor legale ce reglementează discriminarea, atât în litera, cât şi în spiritul lor.
Definind discriminarea, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 arată că aceasta vizează „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.
Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, “prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare”.
Fără a înlătura, la nivel de principiu, argumentul potrivit căruia reducerea şi prevenirea accidentelor rutiere poate constitui un scop legitim, Înalta Curte reţine că atât documentaţia tehnico - administrativă care a stat la baza lucrărilor de edificare a zidului, cât şi conduita publică a exponentului autorităţii publice locale prezintă elemente de natură să formeze convingerea că, în realitate, măsura supusă analizei s-a îndepărtat de la scopul declarat, intrând în câmpul de aplicare al normelor pe care s-a întemeiat actul administrativ în litigiu.
În acest sens, fără a mai relua în detaliu întregul context faptic descris la pct. 1 din prezenta decizie, Înalta Curte remarcă o serie de înscrisuri care, deşi depuse la dosarul de fond, nu au fost avute în vedere la fundamentarea soluţiei.
Astfel, la filele 138 - 139 din dosarul de fond se află copiile fişelor de audienţă din 16 martie 2011 şi din 24 noiembrie 2010 ale Primăriei Municipiului Baia Mare - Centrul de Relaţii Publice, Dialog Public şi Audienţă, în care sunt consemnate solicitările unor cetăţeni ai municipiului, privind un „gard de împrejmuire pe str. X între blocurile sociale şi private” şi, respectiv „un gard de departajare între blocuri”, pentru „ordinea publică în zona X”.
Fişa de audienţă din 24 noiembrie 2010 (prima, în ordine cronologică) conţine următoarea rezoluţie a viceprimarului: „Clarificarea situaţiei juridice a terenului pe care se face accesul la bl. 46 de pe strada Horea. Studierea posibilităţii de realizare a unui gard de împrejmuire a str. X în vederea eliminării accesului locuitorilor. Se vor prevedea fondurile necesare în bugetul anului 2011 în vederea efectuării gardului în trimestrul I al anului 2011”.
De asemenea, din conţinutul memoriului tehnic privind executarea lucrării „împrejmuirea la stradă a blocurilor de locuinţe din str. X, Baia Mare”, întocmit de Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi” Baia Mare, rezultă că nevoia socială a edificării zidului ar fi fost determinată de comportamentul ocupanţilor locuinţelor sociale din blocul situat în str. X, iar nu de interesul bunei desfăşurări a traficului rutier, opţiunea autorităţii locale fiind motivată astfel:
„În cursul anului 2009 la blocul de locuinţe sociale din str. X au fost executate lucrări de reabilitare si mansardare.
După câteva luni de folosinţa, în urma verificărilor repetate atât la exterior cât şi la interiorul blocului s-a constatat că chiriaşii acestui imobil au un comportament necorespunzător şi nu respectă normele de convieţuire în comun, provoacă pagube la părţile de folosinţă în comun şi aruncă gunoiul menajer de la ferestre, care se împrăştie pe str. X cât şi în zonele adiacente a imobilelor învecinate, iar copiii aruncă cu corpuri contondente în maşinile care sunt în trafic pe str. X. Pentru evitarea celor descrise mai sus se propune executarea unei împrejmuiri din zidărie din bolţari de beton”.
Judecătorul fondului a reţinut, ca probă a producerii frecvente a unor accidente de circulaţie pe strada X, adresa din 17 octombrie 2011, emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş - Serviciul rutier, din cuprinsul căreia rezultă că în anul 2011, pe strada X din municipiul Baia Mare, în zona locuinţelor sociale, s-au produs un număr de cinci accidente rutiere, soldate cu rănirea gravă a trei persoane şi rănirea uşoară a altor două persoane, toate având drept cauză generatoare traversarea neregulamentară a pietonilor.
Proba respectivă a fost însă preluată trunchiat, pentru că, tot în cuprinsul acelei adrese, există următoarea precizare: „Cele mai frecvente accidente rutiere, în care sunt implicaţi pietonii, s-au produs pe B-dul B. din municipiul Baia Mare, iar pentru prevenirea şi combaterea acestora s-au efectuat controale şi acţiuni tematice pe linia disciplinării acestora. Limita maximă de viteză pe str. X din municipiul Baia Mare este de 50 km/h, pe tot sectorul de drum din zona locuinţelor sociale.” Cu alte cuvinte, în zona cu cele mai frecvente accidente rutiere au fost considerate suficiente controalele şi acţiunile tematice efectuate de structurile poliţiei rutiere, în timp ce în zona locuinţelor sociale din strada Horea, autoritatea locală a apreciat necesară, pentru acelaşi scop legitim afirmat măsura disproporţionată a ridicării unui zid de beton cu grosimea de 25 cm şi înălţimea de 1,80 m.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a contravenţiei, definită generic în art. 1 din O.U.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, Înalta Curte reţine că în analiza manifestării exterioare de voinţă a autorului faptei nu poate fi ignorat elementul moral, conduita psihică a acestuia, modul în care se raportează el la faptă şi la urmăririle sale din punct de vedere intelectiv şi volitiv.
De aceea, contrar apărărilor intimatului - reclamant, Înalta Curte consideră pertinente şi relevante referirile făcute în motivarea recursului la afirmaţiile publice ale exponentului autorităţii publice locale, afirmaţii care contrazic scopul declarat al edificării zidului şi denotă o intenţie clară de segregare a minorităţii rome, partea susţinând, printre altele, că va demola zidul atunci când va constata că acea zonă a devenit una „normală”, „nu un ghetou, nu o zonă de mizerie” Zidul - Ţigănesc - Demolat - Primarul - C. - vrea să se păstreze doar o bucată din controversatul zid de pe strada X.).
În fine, Înalta Curte reţine că respingerea, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a acţiunii în anularea autorizaţiei de construire nu are semnificaţia juridică invocată în întâmpinarea intimatului – reclamant, pentru că instanţa învestită cu acel litigiu a avut de analizat un raport de drept administrativ diferit, din perspectiva legislaţiei specifice şi a exigenţelor de urbanism pe care trebuie să le îndeplinească o autorizaţie de construire.
Problema de drept a caracterului discriminatoriu al conduitei autorităţii emitente a fost analizată numai tangenţial, iar în motivarea sentinţei nr. 456 din 13 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, drept argument în sensul inexistenţei unei discriminări, chiar hotărârea de fond reformată în prezenta cauză.
2. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul de drept al acesteia.
Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia legalităţii constatărilor şi sancţiunilor contravenţionale dispuse prin actul administrativ supus contestării judiciare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinţei civile nr. 141 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului Primarul Municipiului Baia-Mare, C.C., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6394/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 6404/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
