ICCJ. Decizia nr. 6382/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6382/2013
Dosar nr. 1036/57/2012
Şedinţa de la 26 septembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta CN H. SA a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României solicitând desfiinţarea Încheierii nr. 129 din 11 octombrie 2012 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi; anularea în parte a deciziei nr. 17 din 07 august 2012, respectiv a măsurilor cuprinse la punctul II şi anularea actelor care au stat la baza emiterii deciziei nr. 17 din 07 august 2012.
În motivarea acţiunii, se arată că aspectele reţinute de organul de control nu constituie abateri de la legalitate şi regularitate care să fi determinat producerea unor prejudicii în patrimoniul CN H. SA.
Prin completarea de acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia în data de 19 decembrie 2012, reclamanta a solicitat şi suspendarea executării deciziei atacate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 14/2013 din 21 ianuarie 2013, Curtea Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta CN H. SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, este decizia 17 din 07 august 2012 aceasta fiind emisă de o structură judeţeană a Curţii de Conturi. Încheierea dată în soluţionarea contestaţiei este doar actul emis în recursul ierarhic.
Dispoziţiile art. 228 din regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că încât competenţa materială se va stabili în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Curtea, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., a apreciat că revine tribunalului - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de soluţionare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este anularea unui act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 3548/CA/2013 din 06 iunie 2013, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Hunedoara şi în consecinţă: a declinat în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ si fiscal, competenţa de soluţionare a acţiunii, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi, în baza art. 21 C. proc. civ., a dispus înaintarea prezentului dosar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul, examinând Decizia nr. 17 din 7 august 2012, a constatat că aceasta este emisă de Departamentul IV al Curţii de Conturi, în numele Curţii de Conturi. Or, cum aceasta este o instituţie asimilată unei autorităţi publice centrale, decizia nefiind emisă de o structură judeţeană cum greşit s-a reţinut.
În ce priveşte disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că prin N.C.P.C. şi Legea de punere în aplicare a acestuia, nu s-au modificat şi competenţele Curţii de Apel referitoare la actele emise de autorităţile centrale:
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În concluzie, faţă de cele de mai sus, Tribunalul a considerat că revine Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia de contencios administrativ si fiscal, competenţa de soluţionare a acţiunii.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea în parte a deciziei nr. 17 din 07 august 2012 şi a încheierii nr. 129 din 11 octombrie 2012 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale al Curţii de Conturi.
Ca atare, emitentul actelor administrative a căror anulare se solicită îl reprezintă o autoritate centrală, respectiv Curtea de Conturi prin Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ - teritoriale.
Acţiunea formulată de reclamantă se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum aceasta este definită, din perspectiva subiectelor de sezină, la art. 1 alin. (1) din lege.
Or, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel” .
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de dispoziţiile legale citate, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut, cu caracter unitar, că ele instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligaţia corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
În cauză, emitentul actelor administrative contestate este o autoritate publică de nivel central, astfel încât, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel ca instanţă de contencios administrativ.
Pe cale de consecinţă, este corect raţionamentul judecătorului de la Tribunalul Hunedoara, care a reţinut că Departamentul IV al Curţii de Conturi - care a emis Decizia nr. 17 din 7 august 2012 - este asimilat unei autorităţi publice centrale, nefiind o structură judeţeană a Curţii de Conturi.
În consecinţă având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta CN H. SA Petroşani în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6364/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6384/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
