ICCJ. Decizia nr. 6386/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6386/2013
Dosar nr. 4395/101/2013
Şedinţa de la 26 septembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată la data de 9 noiembrie 2012, pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 2156/54/2012, reclamanta UAT Comuna Iloviţa prin Primar a chemat în judecată pârâţii M.A.D.R. şi A.P.D.R.P. - Centrul Regional 4 SV Oltenia, precum şi C.R.P.D.R.P. 4SV Oltenia, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună anularea raportului de verificare din 18 iunie 2012 si să fie obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 186.508,33 lei, echivalentă a 41.904,81 euro.
În motivare, a arătat că prin contractul de finanţare din 11 iunie 2012, pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului naţional pentru dezvoltare rurală România, s-a hotărât acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul integrat - înfiinţarea sistem centralizat de alimentare cu apă în localităţile Iloviţa şi Bahna, înfiinţarea reţelei de canalizare şi realizare staţie de epurare, modernizare drum comunal Moişeşti, reabilitare cămin cultural, grădiniţa, P+M, finanţat pe programul F. care s-a derulat începând din anul 2010 şi până la data de 30 iulie 2012, când s-a respins la plată suma menţionată, cu motivarea că valoarea cheltuielilor neeligibile, depăşesc 3% din valoarea solicitată la plată pe considerentul că nu s-ar fi respectat prevederile art. 30 din regulamentul 65/2011, situaţie interpretată în mod greşit de către autoritatea contractantă.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 52/2013 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta U.A.T. Comuna Iloviţa, în contradictoriu cu pârâţii M.A.D.R. – A.P.D.R.P. - Centrul Regional 4SV Oltenia şi C.R.P.D.R.P. 4SV Oltenia, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut, în principal, că în speţă este vorba de gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european agricol de dezvoltare rurală, fiind aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 74/2009, H.G. nr. 224/2008, O.U.G. nr. 79/2009, O.U.G. nr. 66/2011, sumele de rambursat ca urmare a neîndeplinirii prescripţiilor legale în procedura executării contractului de finanţare sunt creanţe bugetare, actele prin care s-au constatat neregulile si s-au stabilit sumele de rambursat se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Acţiunea având ca obiect anularea unor astfel de acte este de competenţa instanţei de contencios administrativ determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 3340/2013 din 10 aprilie 2013, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării asupra regulatorului de competenţă
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Mehedinţi a reţinut că în soluţionarea cauzei de faţă a intervenit o modificare în materia competenţei materiale de soluţionare potrivit dispoziţiei de mai sus - art. 54 din Legea cu numărul 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Formularea art. 23 - „schimbarea competenţei potrivit prevederilor prezentei legi” trebuie înţeleasă ca referindu-se la legea noului cod de procedură - 134/2012 şi de punere în aplicare a acestuia - pentru dispoziţii de modificare a competenţei în materia contenciosului administrativ nu se regăsesc în Legea cu numărul 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010.
Pe de altă parte, Curtea a observat că însăşi „pretenţia” reclamantei se întemeiază pe interpretarea şi aplicarea contractului de finanţare din 11 iunie 2010 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului naţional pentru dezvoltare rurală România, care are natură administrativă.
În concluzie, întrucât chiar din momentul formulării acţiunii, cauza era una de natură contencioasă, iar pârâtă era o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare aparţine curţii de apel.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Raportului de verificare nr. 678 din 18 iunie 2012 emis de A.P.D.R.P. şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 186.508,33 lei, echivalentă a 41.904,81 euro.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanţe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv suma de 186.508,33 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012, de modificare a dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzelor privind actele administrative ce au ca obiect sume reprezentând fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene în favoarea curţilor de apel, întrucât aceste dispoziţii se aplică cererilor înregistrate după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, respectiv după 15 februarie 2013.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că reclamanta a optat pentru instanţa de la sediul său.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Iloviţa prin primar în contradictoriu cu pârâţii M.A.D.R. - A.D.R.P. - Centrul Regional 4SV Oltenia şi C.R.P.D.R.P. 4 SV Oltenia, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6384/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6392/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
