ICCJ. Decizia nr. 6439/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 6439/2013
Dosar nr. 8808/2/2012
Şedinţa de la 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş la data de 22 noiembrie 2012, în Dosarul nr. 5409/280/2012, s-a dispus, în baza art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu privire la excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002, excepţie invocată de reclamanta A.D.S.
Totodată, a fost suspendată judecata cauzei privind pe reclamanta A.D.S. şi pârâta Comuna Cicăneşti, judeţul Argeş.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza având ca obiect excepţie de nelegalitate a fost înregistrată la data de 27 noiembrie 2012.
La data de 5 decembrie 2012, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza având ca obiect excepţie de nelegalitate, având în vedere adresa emisă de Judecătoria Curtea de Argeş prin care a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti Dosarul nr. 5409/208/2012 al Judecătoriei Curtea de Argeş, dosar în care a fost invocată excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002.
În cauza înregistrată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus citarea, în calitate de pârât, a Guvernului României, emitentul actului administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate, şi a înaintat dosarul instanţei mai întâi investite, în vederea soluţionării cererii de conexare a Dosarului nr. 9007/2/2012 la Dosarul nr. 8808/2/2012.
Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2013, Curtea a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., admiterea excepţiei de conexitate invocată de reclamanta A.D.S. şi conexarea Dosarului nr. 9007/2/2012 la Dosarul nr. 8808/2/2012.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12 decembrie 2012, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, susţinând că în privinţa excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 66 din data de 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta A.D.S., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Cicăneşti, prin Primar şi Guvernul României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că actul administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate este un act administrativ unilateral cu caracter individual, care a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cu privire la această categorie de acte administrative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a cristalizat jurisprudenţa în considerarea rolului de revine judecătorului naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei europene a drepturilor omului şi de prim judecător comunitar, reţinând că, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, se impune a fi înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
S-a apreciat că, în măsura în care permit cenzurarea fără limită de timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile sus - menţionate din Legea contenciosului administrativ încalcă dreptul la un proces echitabil, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice, care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.
3. Recursul
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.D.S. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.
În memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a expus situaţia de fapt privind înfiinţarea A.D.S. prin Legea nr. 268/2001 şi regimul juridic al circumscripţiilor sanitar veterinare şi a arătat că deşi clădirea şi terenul aferent Circumscripţiei Sanitar Veterinare Cicăneşti aparţineau domeniului public al statului, în data de 16 mai 2002 a fost emisă H.G. nr. 447/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Argeș care cuprinde în Anexe şi C.S.V. Cicăneşti, ca aparţinând domeniului public al acestei localităţi.
A mai învederat recurenta că prin O.U.G. nr. 89/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2005 s-a dispus vânzarea unor bunuri imobile în care se desfăşoară asistenţă sanitar – veterinară, în anexa acestui act normativ fiind cuprins şi imobilul în litigiu.
S-a concluzionat că prin acte normative superioare şi ulterioare H.G. nr. 447/2002 în anexa căruia figurează şi C.S.V. Cicăneşti ca aparţinând domeniului public al localităţii, acelaşi imobil este atestat ca făcând parte din domeniul privat al statului, în administrarea A.D.S., astfel că se poate concluziona că H.G. nr. 447/2002 a fost abrogată implicit, conform art. 65 din Legea nr. 24/2000.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele expuse în continuare.
1.Considerentele de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Argeș, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Argeș, în ceea ce priveşte includerea în anexe a Sălătrucu (C.S.V.) ca aparţinând domeniului public a acestei localităţi.
Instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate invocată pentru că aceasta viza un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Reevaluând întregul ansamblu probator prin prisma susţinerilor părţilor, Înalta Curte constată că soluţia adoptată de prima instanţă este legală, nefiind identificate motive care să atragă reformarea acesteia.
Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data de 16 mai 2002, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, iar potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
De asemenea, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reţinut, într-adevăr, că dispoziţiile sus-menţionate sunt constituţionale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală.
Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene).În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
Raportându-se, aşadar, în special la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la practica C.E.D.O., Înalta Curte va reţine că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi în practica C.E.D.O., precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).
În acest sens, C.E.D.O. a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată (…) trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie”, garantat de art. 6 din Convenţie.
Argumentele C.E.D.O. expuse în speţa citată, sunt perfect valabile şi în cauza de faţă, validitatea lor fiind susţinută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Împrejurarea că O.U.G nr. 89/2004 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/03 mai 2005, cuprinde, în anexă, C.S.V. Cicăneşti, ca bun aparţinând domeniul privat al statului, operând abrogarea implicită a H.G. atacată, urmează a fi avută în vedere de judecătorul fondului cauzei, în care s-a invocat excepţia de nelegalitate, fiind o problemă de activitate a legii.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.D.S. împotriva Sentinţei nr. 66 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6438/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6448/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
