ICCJ. Decizia nr. 6415/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6415/2013
Dosar nr. 4043/2/2011
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 aprilie 2011, reclamantul C.J.V. a chemat în judecată pe pârâtul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului să completeze în mod explicit Decretul nr. 230 din 28 februarie 2011, privind eliberarea reclamantului din funcţia de judecător, cu menţiunea „de la data de 16 decembrie 2010”.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 29 noiembrie 2010, în calitate de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat cerere de eliberare din funcţie ca urmare a pensionării, începând cu data de 1 decembrie 2010, rectificată ulterior cu data de 16 decembrie 2010, şi a solicitat insistent ca această dată să fie înscrisă în ambele acte administrative - Hotărârea C.S.M. şi Decretul Preşedintelui României.
Prin Hotărârea din 16 decembrie 2010 a Plenului C.S.M. s-a ţinut seama de cererea sa şi s-a propus pârâtului eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu 16 decembrie 2010. În conţinutul aceleiaşi hotărâri s-a menţionat că "domnul judecător C.J.V. a solicitat ca data de 16 decembrie 2010 să fie înscrisă şi în decretul Preşedintelui României de eliberare din funcţie."
A mai arătat că a dobândit dreptul la pensia de serviciu, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie şi de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, la data de 19 august 1999, când a împlinit 25 de ani de vechime numai în funcţia de procuror, însă a continuat să lucreze în funcţiile de procuror şi judecător alţi 11 ani.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1275/2006, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, drepturile la pensia de serviciu se acordă şi se plătesc la data depunerii cererii de pensionare, dacă această cerere a fost depusă ulterior îndeplinirii condiţiilor de pensionare.
Reclamantul consideră că şi-a exercitat dreptul la pensia de serviciu abia după 11 ani de la dobândirea lui, fiind, aşadar legal ca plata pensiei să se facă de la data de 16 decembrie 2010, dar Preşedintele României, prin Decretul nr. 230 din 28 februarie 2011, a dispus eliberarea din funcţie ca urmare a pensionării, fără, însă, a menţiona expres data pensionării la 16 decembrie 2010, fapt care a atras plata pensiei doar de la data publicării acestui decret în M. Of., potrivit art. 851 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu consecinţe patrimoniale negative asupra sa.
De altfel, Înalta Curte, prin adresa nr. 211 din 10 martie 2011, a cerut Casei de Pensii a Sectorului 5 Bucureşti punerea în aplicare a Deciziei de pensionare nr. 183262 din 18 noiembrie 2009 începând cu data de 4 martie 2011, aşadar, simpla invocare în expozitivul Decretului nr. 230/2011 a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1140/2010 nu a fost luată în seamă pentru plata dreptului său la pensie de la 16 decembrie 2010. Recurentul a conchis că această omisiune din decret îi afectează grav patrimoniul, deoarece în perioada 16 decembrie 2010 - 4 martie 2011 a avut venituri reduse în mod substanţial şi nu a mai putut beneficia de indemnizaţia prevăzută de art. 81 din Legea nr. 303/2004, datorită noii legi privind salarizarea, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
În fine, reclamantul a subliniat că este în practica Preşedintelui României să menţioneze, în decretele de eliberare din funcţie prin pensionare, data de la care încetează raporturile de serviciu şi, implicit, data de la care urmează să fie plătită pensia făcând referire în acest sens la Decretul nr. 1202 din 13 februarie 2010.
Reclamantul a mai arătat că la 30 martie 2011 a formulat plângere prealabilă la Preşedintele României, dar nu a primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. g), raportat la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată, arătând că a răspuns petiţiei în cadrul termenului legal, la data de 29 aprilie 2011.
Pârâtul a invocat art. 1 alin. (5), art. 100 alin. (1) şi art. 134 din Constituţie, precum şi art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, arătând că sintagma "data prevăzută în decretul Preşedintelui României ca fiind cea a eliberării din funcţie" se referă la o dată ulterioară datei publicării decretului în M. Of., orice interpretare contrară fiind profund neconstituţională, pentru că încalcă prevederile art. 100 alin. (1) teza finală din Constituţia României.
Autoritatea pârâtă a mai precizat că Preşedintele României a fost sesizat cu propunerea C.S.M. la data de 18 ianuarie 2011, la mai mult de o lună de la data emiterii acesteia (16 decembrie 2010), astfel că emiterea decretului cu menţiunea solicitată de reclamant, în afară de încălcarea dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 134 şi art. 100 alin. (1), ar conduce şi la încălcarea principiilor ce guvernează activitatea judiciară, cu consecinţe directe pe planul efectelor actelor jurisdicţionale pe care magistratul le-ar putea emite între momentul propunerii C.S.M. şi momentul publicării decretului, dar şi pe planul dreptului la un proces echitabil şi la judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe externe.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 858 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În urma cererii de pensionare formulate de reclamantul C.J.V., înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 342 din 29 noiembrie 2010, Plenul C.S.M. a emis hotărârea nr. 1140 din 16 decembrie 2010, prin care a propus Preşedintelui României eliberarea reclamantului din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 16 decembrie 2010, prin pensionare.
Pârâtul Preşedintele României a soluţionat propunerea de mai sus prin Decretul nr. 230 din 28 februarie 2011, publicat în M. Of. nr. 157 din 04 martie 2011, prin care a dispus eliberarea reclamantului C.J.V. din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a pensionării.
Potrivit art. 100 alin. (1) din Constituţia României, decretul de pensionare a reclamantului a produs efecte de la data publicării în M. Of., şi anume de la data de 04 martie 2011.
În raport cu pretenţiile deduse judecăţii, instanţa de fond a apreciat că reclamantul îşi întemeiază acţiunea pe un pretins refuz nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea, fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pornind de la definiţia legală a noţiunii, prima instanţă a constatat că refuzul pârâtului de a completa Decretul nr. 230 din 28 februarie 2011, prin înscrierea, ca dată a pensionării, a datei de 16 decembrie 2010, este unul justificat, nefiind emis cu încălcarea drepturilor reclamantului, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 pensionarea reprezintă un motiv de eliberare a judecătorilor din funcţie, eliberare care se dispune prin decret al preşedintelui României, la propunerea C.S.M.
Rezultă din textul de mai sus că actul prin care un judecător este eliberat din funcţie îl reprezintă decretul Preşedintelui României, care produce efecte, potrivit art. 100 alin. (1) din Constituţia României, începând cu data publicării în M. Of.
Prin urmare, a conchis prima instanţă, nu cererea de eliberare din funcţie prin pensionare a dus la încetarea de drept a raporturilor de serviciu, cum afirmă reclamantul în concluziile scrise depuse la dosar, ci decretul Preşedintelui României, care nu este un act prin care se constată intervenită încetarea de drept a funcţiei de judecător, ci este un act de dispoziţie care a produs efectul eliberării reclamantului din funcţia de judecător.
Faţă de toate argumentele expuse, curtea de apel a apreciat că pârâtul Preşedintele României nu putea emite decretul de pensionare a reclamantului prin menţionarea unei date anterioare publicării decretului în M. Of., întrucât ar fi încălcat principiul neretroactivităţii actelor administrative, potrivit căruia actele administrative produc efecte numai pentru viitor.
Judecătorul fondului a mai reţinut că procedura de eliberare din funcţia de judecător prin pensionare este prevăzută de Legea nr. 303/2004 şi era cunoscută de către reclamant, în sensul că presupune o durată în timp de care trebuia să ţină seama reclamantul în momentul formulării cererii de pensionare, procedura neputând fi finalizată în termenul menţionat de reclamant în cererea de pensionare din 29 noiembrie 2010 (01 decembrie 2010, modificat ulterior la 16 decembrie 2010).
3. Recursul reclamantului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.J.V., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a invocat o serie de prevederi ale Constituţiei României, Legii nr. 303/2004 şi C. muncii, cu incidenţă asupra statutului şi dreptului la pensia de serviciu al magistraţilor, arătând că prin modul în care autoritatea emitentă şi instanţa de fond au interpretat sensul normelor juridice se ajunge la încălcarea unui drept constituţional, ca urmare a nesocotirii datei exercitării dreptului la pensie, cu consecinţe patrimoniale severe, constând în reducerea substanţială a cuantumului pensiei şi lipsirii de indemnizaţia prevăzută în art. 81 din Legea nr. 303/2004, în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011.
În altă ordine de idei, recurentul - reclamant a arătat că prin refuzul nejustificat al menţionării în decret a datei pensionării, propuse de Plenul C.S.M., în practica administrativă a autorităţii emitente s-a ajuns la situaţii particulare în care, fie o persoană a fost menţinută în funcţie în afara legii, după împlinirea vârstei maxime reglementate prin art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fie, în cazul unor judecători, decretele de numire sau de eliberare din funcţie au fost emise în mod discriminatoriu, în aceeaşi zi cu propunerea Plenului C.S.M. sau, dimpotrivă, la intervale foarte mari după data acesteia
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, Departamentul Constituţional Legislativ, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În esenţă, a arătat că instanţa de fond a calificat corect obiectul acţiunii, constând în atacarea refuzului de soluţionare a unei cereri, iar argumentele juridice reţinute în motivarea sentinţei sunt la adăpost de orice critică, interpretând corect prevederile legale pertinente.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1 al prezentei decizii, recurentul - reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul - considerat nejustificat - de rezolvare a cererii de completare a Decretului nr. 230 din 28 februarie 2011, emis de Preşedintele României, cu menţiunea datei de 16 decembrie 2010 ca fiind data eliberării din funcţia de judecător, prin pensionare.
Prima instanţă a identificat corect atât obiectul demersului judiciar, cât şi reperele normative cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ:
- art. 2 alin. (1) lit. i), care defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
- art. 2 alin. (1) lit. n), care conţine definiţia legală a excesului de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Transpunând aceste prevederi de principiu în raportul juridic individual dedus judecăţii, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor ce reglementează eliberarea judecătorilor din funcţie, prin pensionare, concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, aceea a inexistenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, fiind însuşită şi de instanţa de control judiciar.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcţie a judecătorilor sau procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea C.S.M., pensionarea - potrivit legii - constituind un caz de eliberare din funcţie, conform alin. (1), lit. b) din acelaşi articol.
Plata pensiei de serviciu se face, potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, de la data prevăzută în decretul Preşedintelui României ca fiind cea a eliberării din funcţie sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în M. Of. al României, Partea I a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, conţine norme speciale aplicabile acestor categorii de persoane, excluzând incidenţa normelor de drept comun cuprinse în C. muncii.
Din interpretarea textelor normative citate rezultă, de asemenea, că actul administrativ care produce efectul juridic al eliberării din funcţie este decretul Preşedintelui României, iar nu propunerea formulată de C.S.M., care, în logica reglementării, are doar valoarea juridică a unei operaţiuni administrative prealabile actului juridic final.
În ceea ce priveşte momentul eliberării din funcţie, prin pensionare, Înalta Curte constată că, într-adevăr, din interpretarea art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, rezultă că în decret poate fi inserată expres o anumită dată, diferită de cea a publicării în M. Of., ceea ce înseamnă că legiuitorul a conferit autorităţilor publice implicate în derularea procedurii un drept de apreciere în acest sens.
Dar de vreme ce, potrivit regulii statuate în art. 100 alin. (1) din Constituţia României, pentru a produce efecte juridice în ordinea de drept, decretele Preşedintelui României se publică în M. Of. al României, sub sancţiunea drastică a inexistenţei, nu i se poate imputa autorităţii emitente o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere menţionat mai sus, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin neinserarea, în cuprinsul decretului, a unei date anterioare publicării lui.
Cu atât mai puţin ar putea fi reţinut un exces de putere în condiţiile concrete ale cauzei de faţă, în care data solicitată de recurentul - reclamant nu este anterioară doar publicării decretului în M. Of., ci înseşi datei transmiterii propunerii C.S.M. către Preşedintele României, 18 ianuarie 2011 (fila 28 dosar fond).
2. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul legal al acesteia
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.V. împotriva sentinţei civile nr. 858 din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6404/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6438/2013. Contencios → |
|---|
