ICCJ. Decizia nr. 6452/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 6452/2013
Dosar nr. 281/32/2012
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ţ.G.E., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi M.E.C.T.S., a solicitat obligarea acestora să elibereze diploma de licenţă şi să îi recunoască absolvirea studiilor superioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în sesiunea iulie 2009 a absolvit studii universitare de licenţă în cadrul Universităţii S.H., fiind eliberată o adeverinţă care atestă faptul absolvirii studiilor, iar în baza acesteia a participat la concursul unic de ocupare a posturilor vacante pentru învăţământul preuniversitar, iar în urma rezultatului obţinut a fost repartizat pe un post până în prezent.
A mai arătat reclamantul că, deşi a făcut numeroase solicitări, nu i s-a eliberat diploma de licenţă, fiind în imposibilitatea de a se înscrie la concursul de titularizare.
A invocat faptul că în momentul înscrierii a semnat un contract cu Universitatea S.H., a achitat taxa de susţinere a examenului de licenţă şi a susţinut examenul de licenţă în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică.
Prin întâmpinare, Universitarea S.H. arată că şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de reclamant în sensul că i-a eliberat adeverinţa de absolvire a studiilor, făcând totodată demersuri către M.E.C.T.S., în vederea aprobării tipăririi formularelor pentru diplome.
Totodată, a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., solicitând obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor.
Prin întâmpinare, M.E.C.T.S. a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie arătând că nu există un raport juridic între chematul în garanţie şi pârât, invocând dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 288/2004. Se invocă faptul că a avizat achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor din promoţiile 2008, 2009, 2010, că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 139 din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ţ.G.N.E. şi cererea de chemare în garanţie.
A obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licenţă şi M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, sub un prim aspect, a reţinut că nu este chemată a se pronunţa asupra legalităţii funcţionării Universităţii S.H., ci a aprecia dacă refuzul de a se elibera diploma de licenţă este justificat.
Prin urmare, a considerat că, în raport de obiectul acţiunii, analiza dispoziţiilor din hotărârile de Guvern invocate de părţi apare ca fiind de prisos.
Prima instanţă a reţinut că obligaţia de a elibera diploma de licenţă cade în sarcina Universităţii Spiru Haret, însă această obligaţie este interdependentă obligaţiei M.E.C.T.S. de a aviza tipărirea formularelor actelor de studii.
Aşadar, a apreciat că nu se poate reţine apărarea chematului în garanţie în sensul inexistenţei unui raport juridic.
Obligaţia chematului în garanţie îşi are izvorul în Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior.
Câtă vreme reclamantului i s-a eliberat în condiţiile art. 20 şi 38 din Ordinul nr. 2284/2007 adeverinţă de absolvire a studiilor prin care se atestă că este şi licenţiat (adeverinţă necontestată), reclamantul este îndreptăţit să i se elibereze diploma de licenţă de către Universitatea S.H.
Dat fiind faptul că obligaţia acestei pârâte nu poate fi executată decât prin avizarea tipăririi de către M.E.C.T.S. şi cu respectarea art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., pentru admiterea cererii de chemare în garanţie.
3. Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanţie M.E.C.T.S. (în prezent M.E.N.), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat, în esență, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învățământ este atributul exclusiv al M.E.N.
De asemenea, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că prima instanţă a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior şi nu a ţinut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituţia de învăţământ superior cu aprobarea ministerului, precum şi că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcţioneze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.
Procedura în fața instanței de recurs.
Intimata - pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Neamţ, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi al Universităţii S.H.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H., ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu M.E.N., neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea S.H.- competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Reţinând în mod greşit că este competentă să soluţioneze cauza de faţă în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.E.C.T.S. (în prezent M.E.N.) împotriva Sentinţei nr. 139 din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6451/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 6467/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
