ICCJ. Decizia nr. 6469/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6469/2013
Dosar nr. 5791/102/2011
Ședința publică de la 1 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 5791/102/2011, reclamantul T.H., în contradictoriu cu pârâţii I.J.P. Mureş şi I.G.P.R., a solicitat obligarea pârâtului de rang 1 la comunicarea către reclamant a Dispoziţiei şefului I.J.P. nr. 199905 din 19 aprilie 2011 şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia; în principal, anularea Deciziei I.G.P.R. nr. 4041 din 10 august 2011 şi a Dispoziţiei Şefului I.J.P. nr. 199905 din 19 aprilie 2011 şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum şi a sancţiunii disciplinare aplicate, iar în subsidiar, modificarea sancţiunii cu aceea a mustrării scrise; reîncadrarea reclamantului pe funcţia avută anterior, respectiv Agent 1 - Şef Principal de Poliţie al I.P.J. Mureş, în cadrul Poliţiei Oraşului Luduş, Compartiment Ordine Publică - Sisteme de Securitate, precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţei de drepturi salariale aferente funcţiei anterioare şi celei prezente, de la data retrogradării şi până la data reîncadrării efective, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin sentinţa nr. 3087 din 24 iulie 2012, Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.H., în contradictoriu cu pârâţii I.J.P. Mureş şi I.G.P.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut că, în cauză, capătul de cerere principal este anularea actului administrativ emis de către un organ al administraţiei publice centrale, iar potrivit art. 17 C. proc. civ., este unanim admis că, dacă cererile aflate în raport de accesorialitate sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, trebuie să opereze prorogarea în favoarea instanţei competente să judece cererea principală, chiar dacă s-ar nesocoti norme de competenţă materială sau exclusivă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 12 ianuarie 2013.
2.2. Prin Sentinţa nr. 199/2013 din 4 aprilie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că, reclamantul, prin acţiunea în contencios administrativ, a înţeles să solicite în principal, anularea Deciziei nr. 4041 din 10 august 2011 a I.G.P.R. şi a dispoziţiei din 19 aprilie 2011 a Şefului I.P.J. Mureş, celelalte petite fiind subsecvente.
Actul administrativ care produce efecte juridice şi este supus executării, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este dispoziţia emisă de Şeful I.P.J. Mureş şi nu Decizia nr. 4041 din 10 august 2011 a I.G.P.R. prin care s-a soluţionat reclamaţia administrativă.
Aşadar, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de tribunal, iar I.P.J. Mureş este o autoritate publică locală, actul emis de aceasta fiind supus cenzurii tribunalului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanţele au fost investite cu cererea formulată de către reclamantul T.H. prin care, în principal, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 4041 din 10 august 2011 a I.G.P.R. şi a dispoziţiei din 19 aprilie 2011 a Şefului I.P.J. Mureş, celelalte petite fiind subsecvente.
Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora:
„Art. 23 - (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2). Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(3). Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi,sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) .În cazurile prevăzute la alin. (1) și (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.”
De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
În raport de textele menţionate anterior, se constată că a intervenit o unificare a competenţei materiale în domeniul funcţiei publice la nivelul tribunalelor, fără a mai conta calitatea de autoritate centrală sau locală a instituţiei publice cu care s-a format raportul de serviciu.
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, în raport de dispoziţiile art. 4 şi art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe T.H., I.P.J. Mureş şi I.G.P.R. în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6468/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6515/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
