ICCJ. Decizia nr. 6515/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6515/2013
Dosar nr. 39170/2/2005
Ședința publică de la 4 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal, anularea Deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005 şi absolvirea sa de plata amenzii aplicate prin aceasta, iar, în subsidiar, diminuarea amenzilor aplicate, urmare a aplicării corecte a mecanismului legal de individualizare a sancţiunii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat prescripţia dreptului de aplicare a sancţiunii amenzii.
Reclamanta a contesat aplicabilitatea în cauză a reglementărilor privind prescripţia cuprinse în Decretul nr. 167/1958, care se aplică raporturilor juridice civile, de drept privat. Or, dreptul contravenţional face parte din sfera dreptului public, instituţia prescripţiei fiind reglementată în materie contravenţională de o lege cadru, respectiv de O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, reclamanta a contestat caracterul anticoncurenţial al faptelor reţinute de pârât în sarcina sa.
Prin sentinţa civilă nr. 1880 din 9 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC A.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut
că prin Decizia nr. 224 din 19 decembrie 2005, Consiliul Concurenţei a reţinut, în baza concluziilor raportului de investigaţie, că un număr de societăţi comerciale, printre care şi reclamanta, au încălcat pe de o parte prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, prin încheierea unor înţelegeri verticale având ca obiect fixarea concertată, în mod direct şi indirect, prin discount-uri, a preţurilor de revânzare a produselor SC W.R. SRL, iar pe de altă parte prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, prin convenirea împărţirii pieţelor de desfacere şi alocării clienţilor.
Astfel, s-a reţinut că distribuitorii agreaţi de SC W.R. SRL ca parte a reţelei sale de distribuţie şi care cumpără produse de la SC W.R. SRL în scopul revânzării, sunt agenţi economici în sensul art. 5 alin. (1) din Lege.
Aceste acorduri au avut ca obiect stabilirea preţului de revânzare, prin aceasta restrângând sau denaturând concurenţa prin preţ, indiferent de gradul exact în care aceste acorduri au fost puse în aplicare. Convenirea preţului la care cumpărătorul revinde produsele furnizorului reprezintă o restricţionare evidentă a concurenţei care este în mod expres interzisă de art. 5 alin. (1) din Lege.
Cu privire la acest aspect, Curtea de apel a subliniat inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 13 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Relativ la motivul de nelegalitate din cererea completatoare a reclamantei, constând în nelegalitatea procedurii de investigaţie în ce le priveşte fără a exista un ordin în acest sens, instanţa de fond l-a apreciat ca neîntemeiat, reţinând că prin Ordinul nr. 384 din 25 octombrie 2004 s-a dispus declanşarea procedurii de investigaţie având ca obiect „posibila încălcare a art. 6 şi art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 de către SC W.R. SRL, însă prin Ordinul din 05 noiembrie 2005 primul ordin a fost modificat în sensul dispunerii unei investigaţii având obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) „de către SC W.R. SRL şi partenerii săi contractuali”.
Acordul înch.eiat de reclamantă cu furnizorul SC W.R. SRL, având ca obiect, prohibit, fixarea preţurilor de maniera arătată, constituie înţelegeri anticoncurenţiale per se, fără a fi necesară nu doar probarea mai departe a efectelor restrictive produse în concret asupra concurenţei, dar nici măcar ca astfel de efecte restrictive să se fi produs pe piaţă.
Art. 5 al Legii concurenţei reglementează în alin. (1) principiul interdicţiei practicilor coluzive, consacrând în alin. (2) și (3) posibilitatea de a obţine o exceptare individuală, dacă aceasta nu a fost obţinută prin intermediului vreunui regulament de exceptare pe categorii.
Astfel, neîncadrându-se în niciuna din situaţiile de exceptare pe categorii, SC W.R. SRL trebuia să solicite Consiliului Concurenţei acordarea unei exceptări individuale, care se acordă, potrivit alin. (3) prin decizie a Consiliului, decizie care produce efecte pentru viitor, decizie pe care nu o solicitat-o/obţinut-o anterior perioadei de referinţă în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa de fond a reţinut că art. 52 al Legii concurenţei instituie criteriile de individualizare a acesteia, în funcţie „de gravitatea şi durata faptei şi a consecinţelor sale asupra concurenţei”, acestea fiind detaliate, potrivit delegării de competenţe din acest text, potrivit căruia „(...) Sancţiunile vor fi gradate pe tranşe, prin instrucţiuni adoptate de către Consiliul Concurenţe”.
Curtea de apel a apreciat că legea prevede suficiente elemente de individualizare în concret a sancţiunii, astfel încât să nu se pună problema încălcării principiului legalităţii sancţiunii, elemente care au şi fost avute în vedere de pârât la stabilirea amenzilor.
Astfel, la stabilirea nivelului de bază al amenzilor aplicate s-a reţinut, pentru reclamantă, o gravitate medie, iar în privinţa duratei (care se adiţionează gravităţii în determinarea nivelului de bază) s-a reţinut o durată medie.
Raportarea la cifra de afaceri totală, în cote procentuale din aceasta, îşi are temei legal în art. 51 alin. 1 al legii, potrivit căruia „(…). se sancţionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii următoarele fapte: (…)”
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta SC A.I. SRL, prin administrator special C.I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta, în motivarea recursului a arătat că este sub incidenţa prevederilor Legii nr. 85/2006, iar procedura insolventei demarată în ceea ce o priveşte face obiectul Dosarului nr. 6607/108/2010 al Tribunalului Arad.
La data de 30 decembrie 2011 a fost depus la Tribunalul Arad Planul de reorganizare al SC A.I. SRL.
În termenul legal prevăzut de Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar a convocat Adunarea Generală a Creditorilor SC A.I. SRL pentru data de 03 februarie 2012 având ca unic punct pe ordinea de zi "votarea planului de reorganizare propus de către debitoarea SC A.I. SRL.
La data de 03 februarie 2012 în cadrul şedinţei adunării generale a creditorilor, cu respectarea condiţiilor de cvorum şi de majoritate prevăzute de lege, cu votul a 3 categorii de creanţe din 5, a fost aprobat planul de reorganizare propus de către debitoarea SC A.I. SRL, prin administrator special.
Dat fiind faptul că împotriva hotărârii creditorilor prin care a fost votat planul de reorganizare nu au fost înregistrate contestaţii, la termenul din data de 12 martie 2012, prin sentinţa civilă nr. 613/2012 judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare a societăţii SC A.I. SRL.
Conform acestui plan de reorganizare, creanţa Consiliului Concurentei este înscrisă la capitolul creanţe bugetare, într-un cuantum de 415.000 lei.
Această sumă va fi plătită în condiţiile stabilite expres în planul de reorganizare.
În consecinţă, orice sumă care excede sumei de 415.000 lei nu este datorată şi nu-i poate fi imputată.
Planul de reorganizare propus a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 94, 95, 96, 101 din Legea nr. 85/2006: hotărârea adunării creditorilor asupra planului a fost legal adoptată, în conformitate cu art. 100 şi 101 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006, iar planul prevede că gradul de îndestulare a creditorilor este mai mare în ipoteza reorganizării decât în ipoteza falimentului.
Recurenta a mai arătat că nu poate susţine financiar nicio plată cu un cuantum mai mare decât cele previzionate în planul de reorganizare. Prin urmare, se impune modificarea hotărârii judecătoreşti în sensul diminuării sumei pe care trebuie să o plătească până la concurenţa cu suma stabilită prin planul de reorganizare.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În urma investigaţiei dispusă prin Ordinul din 25 octombrie 2004 modificat prin Ordinul din 05 septembrie 2005, a analizei raportului întocmit de echipa de investigaţie şi observaţiilor la acesta formulate de părţile implicate precum şi a declaraţiilor din timpul audierilor, Plenul Consiliului Concurenţei a emis Decizia nr. 224 din 19 decembrie 2005 prin care SC W.R.P.Z SRL şi din partenerii săi, respectiv distribuitorii SC R. SA, partener comercial direct al SC W.R. SRL, au fost sancţionaţi pentru încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, prin fixarea preţului de revânzare, direct prin clauza contractuală referitoare la preţ şi indirect prin fixarea nivelului discount-urilor acordate în piaţă, în baza unei politici de vânzări riguros stabilită, precum şi împărţirea pieţelor de desfacere şi alocare clienţilor.
Astfel, pe prima verigă a lanţului de distribuţie se stabilea, printr-o înţelegere verticală, preţul la care cumpărau agenţii economici de pe cea de a doua verigă (distribuitori-clienţi), majoritatea acestora fiind magazine care se adresează consumatorului final.
Stabilirea preţului de revânzare şi alocarea clienţilor a eliminat complet concurenţa dintre distribuitori. Prin practicarea preţurilor convenite, consumatorul final a fost afectat, fiind obligat să plătească pentru produsele W. un preţ care nu s-a format pe baza jocului liber dintre cerere şi ofertă pe toate verigile lanţului de distribuţie.
Constatând încheierea unor înţelegeri având ca obiect fixarea preţului de revânzare, Plenul Consiliului Concurenţei a stabilit, de asemenea, interdicţia pentru W. de a recomanda preţul de revânzare al produselor sale, chiar la nivel maximal, distribuitorilor săi sau oricărui partener comercial.
Instanţa de recurs constată că recursul, astfel cum a fost formulat, nu aduce absolut nicio critică sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, fiind întemeiat exclusiv pe considerente ce au intervenit după emiterea actului administrativ contestat, respectiv deschiderea procedurii insolvenţei, în anul 2010, în ceea ce o priveşte pe recurentă.
Pentru că sunt aspecte ce au intervenit ulterior aplicării sancţiunii prin emiterea deciziei de către Consiliul Concurenţei, acestea nu pot afecta legalitatea actului administrativ, având în vedere că ea nu poate fi stabilită decât în raport cu momentul emiterii acestuia, în funcţie de elementele de fapt şi de drept existente la momentul adoptării.
Recurenta a solicitat, prin motivele de recurs, reducerea amenzii aplicate, dar, declararea stării de insolvabilitate nu poate constitui motiv de reducere al cuantumului sancţiunii aplicate.
În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Tribunalului de Primă instanţă s-a subliniat faptul că, la stabilirea cuantumului amenzii, nu poate fi avută în vedere situaţia financiară precară a unei întreprinderi pentru că aceasta ar echivala cu acordarea unui avantaj competitiv nejustificat.
De asemenea, instanţa de control judiciar constată că în ceea ce o priveşte pe recurentă nivelul amenzii a fost stabilit, în conformitate cu prevederile "Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 56 din Legea concurenţei nr. 21/1996" în vigoare la momentul emiterii deciziei, pe baza unor criterii obiective şi concrete, într-un procent de 0,8% din cifra de afaceri realizată în anul 2004 de recurentă, deşi potrivit art. 51 alin. (1) din Lege: "Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii următoarele fapte: a) încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) (...)".
Faptele săvârşite de W. şi distribuitorii săi s-au desfăşurat pe o perioadă lungă de timp, respectiv peste 4 ani, timp în care recurenta a cules beneficiile practicii anticoncurenţiale, fără a se teme de concurenţa celorlalţi distribuitori, iar amenda a fost individualizată la nivelul cifrei de afaceri obţinute într-un singur an, respectiv cel anterior emiterii deciziei, anul 2004. Cifra de afaceri realizată recurentă în anul 2004 a fost de 3.754.293.114 lei iar profitul net 39.336.737 lei, amenda aplicată fiind de 3.003.434 lei.
Prin urmare, în mod corect autoritatea de concurenţă a aplicat o sancţiune corelată cu capacitatea financiară a întreprinderii contraveniente.
În ceea ce priveşte situaţia precară şi incapacitatea de a plăti amenda invocate de recurentă, Înalta Curte constată că acestea sunt ulterioare emiterii actului administrativ contestat, recurenta înregistrând profit până în anul 2008, inclusiv, perioadă în care putea să îşi constituie provizioanele necesare pentru a acoperi amenda aplicată, demonstrând astfel un comportament prudent şi totodată diligent.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL prin administrator special C.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 1880 din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6469/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6610/2013. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
