ICCJ. Decizia nr. 6468/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R OM Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6468/2013
Dosar nr. 400/33/2013
Ședința de la 1 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 5158/84/2012, reclamantul O.V., în calitate de comisar în cadrul Comisariatului Judeţean Sălaj al Gărzii Naţionale de Mediu, în contradictoriu cu Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi D.O.C. - Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu, a solicitat anularea Deciziei nr. 532 din 01 august 2012 emisă de Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, prin care s-a dispus delegarea sa la Comisariatul Judeţean Călăraşi din cadrul Comisariatului Regional Argeş, pentru eficientizarea activităţii acestei instituţii; obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale care i se cuvin pe lunile august şi septembrie 2012, actualizate pe baza indicilor de preţuri şi dobânda legală până la plata efectivă a acestora, precum şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin Sentinţa nr. 864 din 15 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosar nr. 5158/84/2012, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sălaj şi declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul O.V. în contradictoriu cu Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi D.O.C. - Comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Sălaj a reţinut că decizia contestată de reclamant este emisă de Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, care are calitatea de autoritate publică centrală. Din aceste motive devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Având în vedere că reclamantul s-a adresat instanţei de la domiciliul său, chiar necompetentă material, instanţa a constatat că devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cauza urmând a fi declinată în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 13 martie 2013, sub nr. 400/33/2013.
2.2. Prin Sentinţa nr. 248 din 3 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 400/33/2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.
A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la obiectul cauzei, litigiile de primă instanţă legate de raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa tribunalului, având în vedere dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 modificat prin art. 4 din Legea nr. 2/2013.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanţele au fost investite cu cererea formulată de către reclamantul O.V. prin care, în principal, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 532 din 01 august 2012 emisă de Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, prin care s-a dispus delegarea sa la Comisariatul Judeţean Călăraşi din cadrul Comisariatului Regional Argeş, pentru eficientizarea activităţii acestei instituţii, solicitându-se şi obligarea pârâţilor la acordarea drepturilor de care a fost privat şi despăgubiri morale.
Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora:
„Art. 23. - (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2). Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(3). Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi,sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
(4. )În cazurile prevăzute la alin. (1) și (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.”
De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
In raport de textele menţionate anterior, se constată că, astfel cum a reţinut chiar şi curtea de apel in soluţia de declinare, a intervenit o unificare a competenţei materiale în domeniul funcţiei publice la nivelul tribunalelor, fără a mai conta calitatea de autoritate centrală sau locală a instituţiei publice cu care s-a format raportul de serviciu.
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 4 şi art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe O.V., Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu şi D.O.C. - Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 6467/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6469/2013. Contencios. Conflict de... → |
---|