ICCJ. Decizia nr. 6630/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6630/201
Dosar nr. 5636/2/2010
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1041 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins excepţia inadmisibilităţii și a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC T.A. SA în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., cât și D.G.A.M.C. și a obligat pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la emiterea procesului verbal privind calculul dobânzilor aferente rambursării cu întârziere T.V.A., dobânzi în suma de 725.880,93 lei.
Totodată, Curtea de apel a respins, în rest, acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, obligând pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. să plătească reclamantei suma de 6.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea actului administrativ prin care să-i fie soluţionată cererea de acordare de dobânzi, cerere formulată în temeiul art. 124 C. proc. fisc. și a revenit cu această solicitare şi prin adresele din 26 ianuarie 2010 şi 07 aprilie 2010, solicitări la care nu a primit răspuns nici până în prezent.
Judecătorul fondului a apreciat că nu are relevanţă, faptul că reclamanta a indicat greşit denumirea actului administrativ prin care se soluţionează cererea de acordare de dobânzi, ca fiind „confirmare extras dobânzi aferente anului 2009 în sumă de 1.828.829 lei pentru sumele de rambursat din deconturile de T.V.A. cu sumă negativă de opţiune de rambursare”, iar nu „proces verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului”, astfel cum se prevede în cap. 2 din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, întrucât din motivarea acţiunii şi a cererilor adresate A.N.A.F. - D.G.A.M.C., rezultă clar solicitarea reclamantei de acordare de dobânzi potrivit art. 124 C. proc. fisc.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, în condiţiile în care, pe baza probelor administrate în cauză, se poate stabili atât dacă pârâtele au răspuns sau nu la cererea reclamantei în termenul legal, cât şi răspunsul ce trebuie dat cererii reclamantului, (în cazul de faţă stabilirea cuantumului dobânzilor), instanţa de contencios administrativ poate obliga pârâtele nu numai să emită actul administrativ, ci şi ca acest act să aibă un anumit conţinut, o soluţie contrară fiind de natură a tergiversa nejustificat soluţionarea conflictului dintre părţi, astfel că este neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta A.N.A.F., prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că şi în situaţia în care, termenul de 45 de zile în care pârâta era obligată să răspundă reclamantei se calculează de la ultima dintre cererile reclamantei, în cauză acest termen a expirat, fără ca pârâta să emită, nici până în prezent fie înştiinţarea de respingere a cererii fie procesul verbal de stabilire a cuantumului dobânzilor cuvenite reclamantei.
Din înscrisurile depuse la dosar şi raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei de acordare dobânzi este întemeiată, având în vedere că în perioada septembrie 2008 - septembrie 2009, reclamanta a solicitat soluţionarea deconturilor cu sume negative de T.V.A. cu opţiune de rambursare, ce au fost soluţionate prin decizii de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, pentru suma totală de 30.917.269 lei, iar din această sumă, organele fiscale au procedat la compensarea obligaţiilor fiscale ale reclamantei pentru suma totală de 18.928.391 lei, pentru sumele rămase după compensare, organele fiscale întocmind note de restituire în sumă totală de 11.988.878 lei.
Curtea de apel a constatat, însă, că deşi deciziile de rambursare au fost emise în termenul legal de 45 de zile, prev. de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., întocmirea notelor de restituire şi încasarea efectivă a sumelor menţionate în notele de restituire, s-a făcut peste termenul legal de 45 de zile, astfel cum a fost prelungit ca urmare a solicitării de informaţii suplimentare potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.
Cu privire la dobânda solicitată de reclamantă, prima instanță a constatat că societatea are acest drept de la expirarea termenului de soluţionare, iar nu de la data soluţionării cererii, astfel că se va avea în vedere varianta a II-a raportului de expertiză privind calculul dobânzilor şi va reţine că reclamanta are dreptul la dobânzi în suma de 725.880,93 lei.
În fine, referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de penalităţi în cuantum de 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere, instanța de fond a apreciat că acesta este nefondat, întrucât reclamanta nu a dovedit că prin întârzierea în executarea obligaţiei de emitere a actului administrativ de stabilire a dobânzilor, i se cauzează un prejudiciu în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere.
De asemenea, în temeiul art. 274 coroborat cu art. 276 din C. proc., Curtea de apel a obligat pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M. să plătească reclamantei suma de 6.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs A.N.A.F., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de A.N.A.F. prin întâmpinare. Cererea de acordare a dobânzilor se soluţionează de către organul fiscal competent în conformitate cu dispoziţiile Cap. 2 „Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal” din Anexa 1 la O.M.F.P. nr. 1899/2004 fie prin emiterea unei înştiinţări, fie prin emiterea unui proces - verbal;
- Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte termenul de la care curge dreptul la dobândă al intimatei - reclamante, apreciind că acest termen curge de la expirarea termenului de soluţionare (45 de zile) şi nu de la data soluţionării cererii. Totodată, în ceea ce priveşte termenul de soluţionare prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., acesta este un termen de recomandare. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primiri informaţiilor solicitate”;
- În mod nelegal s-a dispus obligarea autorităţii pârâte (recurenta) la plata sumei de 6.500 lei cheltuieli de judecată, având în vedere că nu s-a stabilit culpa sa procesuală, iar complexitatea cauzei nu justifică un astfel de onorariu, instanţa de fond, dar şi cea de recurs, putând face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ („Legea nr. 554/2004”) şi că nu există obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, singura obligaţie fiind aceea de a formula o cerere la care nu s-a răspuns în termenul legal. De asemenea au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform cărora „Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal " În acest sens instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că termenul de 45 de zile stabilit de C. proc. fisc. pentru aprobarea cererii de acordare de dobânzii a fost depăşit de A.N.A.F. şi este de fapt singura condiţie impusă de legiuitor anterior formulării acţiunii.
Faţă de condiţia indicată mai sus, T.M.K. a făcut pe deplin dovada îndeplinirii acesteia, solicitând A.N.A.F. - D.G.A.M.C. acordarea dobânzilor în temeiul art. 124 C. proc. fisc. prin cererea din data de 2 septembrie 2009, revenind cu această solicitare prin adresele din data de 26 ianuarie 210 şi din data de 7 aprilie 2010, solicitări la care nu s-a răspuns nici de către recurenta A.N.A.F. şi nici de intimata D.G.A.M.C.
De asemenea, în mod corect instanţa a reţinut incidenţa articolului 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv faptul că " Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publica să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".
În mod corect s-a reţinut că, atâta vreme cât se poate stabili faptul că A.N.A.F. nu a răspuns la solicitarea T.M.K. în termenul legal, că exista un răspuns care trebuia formulat de A.N.A.F. respectiv transmiterea unui proces verbal de calculare a cuantumului dobânzilor care trebuie acordate, instanţa poate obliga A.N.A.F. nu numai să emită actul administrativ dar şi ce conţinut sa aibă acest act administrativ. Orice soluţie contrară nu ar duce decât la tergiversare inutilă a conflictului dintre părţi.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică formulat de recurent, în sensul că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. este unul de recomandare, aceasta este neîntemeiată şi neargumentată, existenţa alin. (2) al aceluiaşi articol instituind doar o excepţie, pentru situaţia în care, pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei. Autoritatea pârâtă nu a dovedit existenţa acestei ultime ipoteze, astfel că rezultă cu evidenţă că este aplicabil termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.
În privinţa obligării la cheltuieli de judecată, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., acordând părţii care a câştigat procesul 1/2 din cheltuielile efectuate, respectiv 6.500 lei din totalul de 12.955,58 lei, proporţional cu pretenţiile admise.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Referitor la cheltuielile de judecată din baza recursului, în sumă de 8.415,38 lei plus T.V.A., instanţa va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că redactarea şi susţinerea întâmpinării au presupus doar reluarea şi dezvoltarea unor apărări efectuate la fond, fără a exista un volum de muncă sau complexitate deosebite, în acest sens cheltuielile acordate vor fi reduse la suma de 5.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 1041 din 15 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta A.N.A.F. la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante SC T.A. SA, stabilite potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6610/2013. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 6634/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
