ICCJ. Decizia nr. 6649/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6649/2013
Dosar nr. 7509/299/2009
Ședința publică de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1009 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes în ce priveşte capătul 2 de cerere, invocată de pârâtă, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.A.A. în contradictoriu cu pârâta A.N..E.V.A.R., ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 7.612,36 lei.
Examinând cu prioritate excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtă, în ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea legitimaţiei de membru A.N.E.V.A.R. şi a parafelor care i-au fost retrase ca urmare a aplicării sancţiunii excluderii din asociaţie, susţinând pe de o parte că decizia de excludere nu putea fi pusă în executare până la data respingerii contestaţiei administrative adresate Conferinţei Naţionale a A.N.E.V.A.R.., iar pe de altă parte că restituirea însemnelor se impune ca o consecinţă a admiterii de către instanţă a cererii de anulare a deciziei de sancţionare, instanţa a reţinut netemeinicia acestei excepţii.
Având în vedere obiectul acestui capăt de cerere şi motivele invocate, Curtea a arătat că reclamanta tinde la înlăturarea măsurilor de punere în executare a deciziei de excludere din A.N.E.V.A.R., decizie pe care o contestă prin prezenta acţiune, astfel că interesul său este neîndoielnic, fiind lipsit de relevanţă sub acest aspect faptul că s-a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de excludere sau că exercitarea profesiei de evaluator nu este condiţionată de deţinerea calităţii de membru A.N.E.V.A.R.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Preşedintelui A.N.E.V.A.R., i-a fost aplicată reclamantei C.A.A. sancţiunea excluderii din asociaţie pentru încălcarea mai multor prevederi din Codul deontologic al profesiei de evaluator, anexă la Statutul A.N.E.V.A.R.
S-a reţinut că reclamanta a colaborat cu D.M. pentru elaborarea unor rapoarte de evaluare al căror beneficiar final era A.B., cu toate că se afla în raporturi de muncă cu această societate bancară, în calitate de director al departamentului evaluări, că nu a solicitat ca în rapoartele de evaluare astfel întocmite să se facă precizarea că nu sunt rapoarte de evaluare independente şi că a indus în eroare Biroul de analiză al Comisiei de Etică şi Disciplină cu privire la poziţia sa în bancă, afirmând că a fost absolvită de răspundere şi i s-a menţinut poziţia, în timp ce la data de 06 noiembrie 2008 raportul său de muncă cu A.B. încetase.
Această decizie, emisă conform art. 28 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (3) lit. b) teza I din Statutul A.N.E.V.AR., a avut la bază sesizarea Senatului şi a Comisiei de Etică şi Disciplină formulată de către D.M.l, membru A.N.EV.A..R., împotriva reclamantei, referatul din 26 noiembrie 2008 al Comisiei de Etică şi Disciplină, elaborat pe baza probelor administrate în cauză, inclusiv declaraţiile scrise şi audierea celor două persoane implicate, prin care s-au constatat abaterile disciplinare reţinute în sarcina reclamantei şi s-a propus sancţionarea sa cu excluderea din asociaţie, precum şi hotărârea din 17 decembrie 2008 prin care Consiliul Director a aprobat această sancţiune.
Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de sancţionare a fost respinsă prin Hotărârea din 24 aprilie 2009 a Conferinţei Naţionale a A.N.E.V.A.R.
Curtea a analizat primul motiv de nelegalitate a actului contestat invocat de reclamantă, care vizează faptul că ar fi fost sancţionată pentru încălcarea unor prevederi ale Codului deontologic care nu erau în vigoare la data săvârşirii faptelor investigate, reţinând că forma Codului deontologic în vigoare în 2008 (fila 43) se regăseşte în cuprinsul Standardelor Internaţionale de Evaluare - ediţia a 8-a (fila 130), obligatorii pentru membrii A.N.E.V.A.R. începând cu data de 01 ianuarie 2008, conform deciziei adoptate în acest sens de Preşedintele A.N.E.V.A.R. şi publicată în Buletinul Informativ al asociaţiei din 2007 (fila 129).
Totodată, s-a reţinut că reclamanta a fost sancţionată pentru încălcări ale normelor de deontologie profesională în vigoare atât la data comiterii faptelor analizate, cât şi la data aplicării sancţiunii, fiind astfel respectate exigenţele principiului legalităţii angajării răspunderii disciplinare.
Au fost înlăturate şi criticile aduse de reclamantă la adresa referatului întocmit de Comisia de Etică şi Disciplină (fila 123), întrucât, din conţinutul acestuia, rezultă că respectă cerinţele prevăzute de art. 15 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Etică şi Disciplină a A.N.E.V.A.R., respectiv poartă semnătura secretarului Comisiei şi prezintă într-o măsură suficientă descrierea faptelor reţinute în sarcina reclamantei şi motivarea în fapt a sancţiunii propuse. De altfel, menţiunile respective ale referatului nu sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, iar reclamanta nu a invocat şi nici nu a dovedit vătămarea care i s-ar fi produs prin pretinsele lipsuri ale referatului şi care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului şi a deciziei subsecvente de sancţionare.
În ce priveşte contraargumentele Comisiei la apărările persoanei investigate, instanţa a constatat că nemenţionarea acestora în referat nu este de natură a afecta validitatea actelor întocmite în cadrul procedurii disciplinare, în măsura în care, aşa cum rezultă din cuprinsul explicaţiilor scrise (fila 104) şi al celor verbale, astfel cum au fost consemnate în referat, reclamanta nu a formulat apărări pertinente şi concludente.
Referitor la principalul motiv invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii, lipsa dovezilor cu privire la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi calificate ca încălcări ale Codului deontologic, Curtea a constatat însă că săvârşirea faptelor rezultă din coroborarea sesizării formulate de D.M. împotriva reclamantei (fila 100), cu explicaţiile scrise date de părţi la solicitarea Comisiei de Etică şi Disciplină (fila 104, 118) şi, mai ales, cu explicaţiile date de reclamantă cu ocazia audierii în faţa Comisiei, aşa cum au fost consemnate în referatul întocmit la finalul investigaţiei disciplinare, în cuprinsul căruia s-a menţionat expres că reclamanta a confirmat faptul că a colaborat cu expertul Dunăreanu la întocmirea de rapoarte de evaluare inclusiv pentru clienţii A.B, fără a semna aceste rapoarte ca evaluator.
Prin contestaţia formulată împotriva deciziei de sancţionare şi prin acţiune, reclamanta neagă aceste afirmaţii, susţinând că nu a colaborat niciodată la întocmirea de rapoarte de evaluare având ca beneficiar final A.B., cu cel care a făcut sesizarea. Aceste susţineri au fost înlăturate de către instanţă, căci, în mod surprinzător, o asemenea precizare, cu adevărat relevantă, nu a fost făcută de reclamantă în cuprinsul explicaţiilor scrise date la solicitarea Comisiei de Etică şi Disciplină, ci pentru prima dată în cuprinsul contestaţiei, şi nici nu sunt confirmate de alte probe, pe care reclamanta ar fi fost în măsură să le facă, din care să rezulte că serviciile de consultanţă prestate dlui D. pentru care a fost remunerată, au vizat în exclusivitate evaluări fără legătură cu activitatea unităţii bancare a cărei angajată era.
Prin urmare, s-au apreciat ca fiind dovedite faptele reclamantei constând în aceea că, în perioada în care a ocupat funcţia de director al departamentului evaluări din cadrul A.B., a colaborat la realizarea de către D.M. a unor rapoarte de evaluare având ca beneficiar final banca, fără a semna aceste rapoarte în calitate de coautor şi fără a se face menţiune în cuprinsul lor că nu sunt rapoarte independente, şi totodată, a încercat pe parcursul derulării investigaţiilor să inducă în eroare Biroul de analiză al Comisiei de Etică şi Disciplină.
Curtea a reţinut totodată că faptele astfel descrise constituie abateri disciplinare, din descrierea faptelor rezultând cu evidenţă în ce constau, în concret, încălcările Codului deontologic reţinute în sarcina reclamantei, cu precizarea că prin încercarea de inducere în eroare a Biroului de analiză al Comisiei de Disciplină reclamanta şi-a încălcat obligaţia de a nu acţiona în mod înşelător sau fraudulos (pct. 2.1.1 Cap. 2.1 din Codul deontologic), iar sancţiunea aplicată respectă marja de apreciere recunoscută de lege organelor autorităţii pârâte cu competenţe în cadrul procedurii disciplinare.
În ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea legitimaţiei şi a parafelor, Curtea a apreciat că acesta este la rândul său neîntemeiat, pretenţiile formulate având caracter accesoriu faţă de primul capăt de cerere. Refuzul pârâtei de a-i elibera reclamantei legitimaţia şi parafele în perioada dintre aplicarea sancţiunii şi soluţionarea contestaţiei administrative este justificat, actul de aplicare a sancţiunii disciplinare fiind executoriu, ca orice act administrativ, în lipsa unei dispoziţii legale sau regulamentare care să prevadă în mod expres faptul că executarea sancţiunii se suspendă prin exercitarea unei căi de atac.
Totodată, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată reclamanta, partea căzută în pretenţii, să plătească pârâtei cheltuielile de judecată ocazionate de proces, respectiv suma de 7.612,36 lei reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta C.A.A. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Motivele de recurs au fost structurate astfel:
1. Referitor la fondul litigiului s-a imputat instanţei de fond:
- nesocotirea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., respectiv neexercitarea rolului activ pentru aflarea adevărului în sensul concret al administrării de probe chiar din oficiu;
- nesocotirea principiului neretroactivităţii legii, în contextul în care presupusele fapte de încălcare a Codului Deontologic se situau în timp până la finele lunii martie 2008, iar prin hotărârea de excludere se aplică Codul deontologic intrat ulterior în vigoare;
- aplicarea greşită a prevederilor art. 15(4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Etică şi Disciplină a A.N.E.V.A.R., reţinându-se în mod nelegal că în cauză au fost îndeplinite condiţiile cerute ad validitatem pentru întocmirea referatuluidin 26 noiembrie 2008 care a stat la baza deciziei de excludere;
- nesocotirea prevederilor statutului A.N.E.V.A.R. (art. 28 alin. (1) şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al A.N.E.V.A.R. (art. 20) în emiterea Deciziei nr. 4 din octombrie 2009, în sensul ignorării condiţiilor ce trebuie întrunite cumulativ pentru aplicarea sancţiunilor şi de criteriile pe care organele abilitate trebuie să le aibă în vedere la stabilirea sancţiunii.
S-a mai arătat că în ce priveşte cele 6 fapte reglementate distinct de Codul Deontologic al profesiei de evaluator, în lipsa unor probe, instanţa le-a considerat ca fiind dovedite faptele de încălcare şi, prin urmare, corectă sancţiunea aplicată, bazându-se în această analiză doar pe sesizarea făcută de expertul evaluator D.M. şi pe consemnarea greşită a explicaţiilor date de recurenta-reclamantă.
Or, sesizarea s-a făcut de către D.M. ca un gest de răzbunare, considerând-o vinovată pe recurentă de măsura excluderii acestuia de pe lista experţilor agreaţi de către A.B.
2. Referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 7.612,36 lei s-a apreciat de către recurentă că această sumă este exagerat de mare în raport cu obiectul, complexitatea, dificultatea pricinii deduse judecăţii, singurele probe administrate în cauză fiind înscrisurile depuse de părţi.
Examinând cauza prin perspectiva obiectului ei, a probatoriului existent la dosar şi a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi îl va admite pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acţiunea în anulare, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta C.A.Aț a cerut verificarea legalităţii actelor administrative reprezentate de Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 emisă de Preşedintele A.N.E.V.A.R. prin care i s-a aplicat sancţiunea cu „excludere din asociaţie” şi de Hotărârea Conferinţei Naţionale a A.N.E.V.A.R. din 25 aprilie 2009 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 4/2009. Totodată reclamanta a solicitat obligarea asociaţiei pârâte la eliberarea legitimaţiei şi parafelor care să-i permită exercitarea profesiei de evaluator în cadrul A.N.E.V.A.R.
Conform considerentelor sentinţei, instanţa şi-a motivat soluţia de respingere a acţiunii, considerând-o neîntemeiată, făcând referire la materialul probator furnizat de pârâtă, mai exact la următoarele înscrisuri: sesizarea formulată de expertul evaluator D.M. cu privire la activitatea reclamantei (fila 100 dosar fond înregistrat iniţial la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), explicaţiile punctuale date de reclamantă ca răspuns la adresele Comisiei de Etică şi Disciplină, filele 104-106 din dosarul sus-menţionat) şi Referatul din 26 noiembrie 2008 întocmit de Comisia de Etică şi Disciplină.
Înlăturarea apărărilor reclamantei în legătură cu actele contestate şi în final concluzia instanţei nu îşi găsesc corespondent în probatoriul existent, astfel că este întemeiată critica recurentei privind lipsa de rol activ conferit de 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
Reclamantei i-au fost imputate 6 fapte ce ar reprezenta încălcări ale Codului deontologic al profesiei de evaluator - încadrate în capitolele „Integritate”, „Conflicte de Interese” şi „Asistenţă din exterior” - iar înscrisurile depuse de pârâtă şi enumerate deja, nu pot constitui prin ele însele dovezi ale acestei încălcări, ale săvârşirii unor abateri a căror gravitate să atragă sancţiunea cu excluderea din cadrul A.N.E.V.A.R.
Cu ocazia discutării probatoriului în faţa instanţei de recurs, recurenta a solicitat ca intimata să depună la dosar, în integralitatea sa, dosarul disciplinar pe baza căruia s-a aplicat sancţiunea în discuţie.
Aşa cum s-a consemnat în practicarea deciziei de faţă, reprezentantul A.N.E.V.A..R. a precizat că toate înscrisurile care formează dosarul disciplinar al recurentei au fost depuse la dosarul cauzei şi că mai există alte înscrisuri în posesia intimatei.
Precizarea este extrem de relevantă, demonstrând că o evaluare reală, prin raportare la documente/probe care să dovedească săvârşirea abaterilor reţinute de C.E.D., vinovăţia reclamantei, oportunitatea şi legalitatea măsurii aplicate prin Decizia nr. 4/2009 a Preşedintelui A.N.E.V.A.R., nu poate fi făcută.
Chiar dacă actele administrative se bucură, de principiu, de prezumţia de legalitate,în lipsa oricăror elemente care să susţină realitatea celor menţionate în actul sancţionator, instanţa nu va primi afirmaţiile autorităţii pârâte, astfel că va admite acţiunea în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 1 din acelaşi act normativ.
În privinţa solicitării de obligare a A.N.E.V.A.R. la eliberarea legitimaţiei şi parafelor, se observă că această obligaţie nu ar mai putea fi dusă la îndeplinire faţă de Încheierea pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 27247/299/2012 prin care s-a luat act de dizolvarea Asociaţiei „Societatea Ştiinţifică de Evaluare” Soceval (fostă A.N.E.V.A.R.), s-a dispus înregistrarea dizolvării asociaţiei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, aflat la grefa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, luându-se act de numirea lichidatorului SP M.B. M. I.P.U.R.L.
În acest context apare ca neutilă cercetarea motivului de recurs ce vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligată recurenta-reclamantă.
Având în vedere cele punctate, instanţa de control judiciar constată incidenţa art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 („când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”), cu consecinţa admiterii recursului, a modificării sentinţei atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a anulării actelor administrative contestate.
Văzând şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.A.A. împotriva sentinţei civile nr. 1009 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta C.A.A.
Anulează Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Preşedintelui A.N.E.R. (în prezent Asociaţia Societatea Ştiinţifică de Evaluare - Soceval) şi Hotărârea din 25 aprilie 2009 a C.N.A.N.E.R. (în prezent Asociaţia Societatea Ştiinţifică de Evaluare - Soceval).
Respinge celelalte capete de cerere din acţiunea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6636/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6654/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
