ICCJ. Decizia nr. 6654/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6654/2013
Dosar nr. 1031/42/2011
Ședința publică de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cicumstanţele cauzei. Susţinerile părţilor
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la nr. 1031/42/2011, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova - B.S.C. şi D.G.F.P. Prahova - Activitatea de Control Fiscal, solicitând modificarea Deciziei 369 din 02 iunie 2011 privind soluţionarea contestaţiei formulate de societate, în sensul:
- anulării procesului-verbal încheiat la data de 29 septembrie 2005 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală din 11 octombrie 2005, prin care s-au stabilit suplimentar obligaţii de plată în sumă de 936.264 lei (669.026 lei T.V.A. de plată şi 267.238 lei majorări şi penalităţi de întârziere aferente T.V.A. de plată);
- anulării obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite de D.G.F.P. Prahova - Activitatea de Control Fiscal prin procesul-verbal din data de 11 octombrie 2005 şi Raportul de Inspecţie Fiscală din 11 octombrie 2005, constând în 666.151 lei T.V.A. de plată şi 260.252 lei accesorii aferente T.V.A. de plată;
- obligării A.N.A.F. la plata sumei de 415.000 lei reprezentând contravaloarea T.V.A. achitată de societate (potrivit ordinelor de plată din perioada 27 februarie 2006 - 3 iulie 2007 anexate) împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plăţii până la data restituirii sumei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:
- În cursul anului 2005 a fost supusă unei inspecţii fiscale efectuate de inspectori din cadrul pârâtei, printre obiectivele supuse verificărilor s-a numărat şi verificarea T.V.A., în perioada 1 martie - 30 iunie 2005, fiind stabilite obligaţii suplimentare de plată cuprinse în Raportul de Inspecţie Fiscală din 11 octombrie 2005 şi procesul verbal încheiat la data de 11 octombrie 2005.
- În urma întocmirii acestor documente, societatea a formulat contestaţie împotriva Raportului de Inspecţie Fiscală, a procesului-verbal, precum şi a împotriva Deciziei de impunere nr. 6662 din 11 octombrie 2005 având ca obiect obligaţia de plată a sumei de 936.264 lei, respinsă de organele de soluţionare prin Decizia nr. 26 din 16 februarie 2006; a atacat Decizia nr. 26 din 16 februarie 2006, iar în timpul soluţionării cauzei la Curtea de Apel Ploieşti a intervenit un proces penal, care a determinat suspendarea până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penala.
- Contestaţia reclamantei a fost soluţionată de D.G.F.P. Prahova, prin Decizia nr. 369 din 2 iunie 2011, în sensul respingerii acesteia.
- Autoritatea emitentă a Deciziei nr. 369 din 02 iunie 2011 a respins în mod eronat contestaţia formulată de societatea reclamantă, prejudiciindu-o astfel prin prisma a 3 aspecte majore: prin neacordarea dreptului de deducere a T.V.A. pentru materialele aprovizionate legal pe baza facturilor fiscale, prin majorările şi penalităţile aferente acestora, prin achitarea T.V.A. colectată pentru materialele ce au fost puse în manoperă şi facturile beneficiarilor, pentru care nu s-a acordat drept de deducere.
În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a dezvoltat contraargumente referitoare la modul în care organul fiscal a înţeles să soluţioneze criticile formulate prin contestaţia administrativ-fiscală, acestea fiind reţinute de către instanţa de fond în considerentele sentinţei pronunţate.
Pârâta D.G.F.P. Prahova a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată. A arătat, în esenţă, că reclamanta nu beneficiază de dreptul de deducere a T.V.A. în sumă de 666.151 lei, provenind din 13 facturi fiscale emise de 3 furnizori la care administratorul reclamantei avea calitatea de acţionar majoritar, întrucât nu s-a dovedit că au fost utilizate în folosul operaţiunilor taxabile.
2. Hotărârea curţii de apel
Prin sentinţa nr. 52 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova - B.S.C. şi D.G.F.P. Prahova - Activitatea de Control Fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În perioada 12 iulie -27 iulie 2005, A.N.A.F. - Activitatea de Control Prahova a efectuat controlul asupra modului de calcul, evidenţiere şi virare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului consolidat al statului de către reclamanta SC R. SA Brazi.
Urmare efectuării inspecţiei fiscale, au fost întocmite procesul verbal din data de 29 septembrie 2005 şi Raportul de Inspecţie Fiscală din 11 octombrie 2005 şi a fost emisă Decizia de impunere nr. 6662 din 11 octombrie 2005 având ca obiect obligaţia de plată a sumei de 936.264 lei reprezentând 669.026 lei TVA de plată şi 267.238 lei majorări şi penalităţi de întârziere aferente, consecinţă a neacordării dreptului de deducere pentru T.V.A. în sumă de 666.151 lei aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate de reclamantă, colectării suplimentare a T.V.A. în sumă de 2.875 lei pentru bunuri constatate lipsă la inventariere, înregistrării în contabilitate cu o întârziere de 30 de zile a facturii fiscale din aprilie 2004.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva raportului de inspecţie fiscală şi deciziei de impunere, iar prin Decizia nr. 369 din 2 iunie 2011, D.G.F.P. Prahova - B.S.C. a respins ce neîntemeiată contestaţia pentru suma de 926.403 lei reprezentând 666.151 lei T.V.A. de plată şi 260.252 lei accesorii aferente şi ca nemotivată pentru suma de 9.861 lei reprezentând 2.875 lei T.V.A. de plată şi 9.986 lei accesorii aferente.
Analizând aspectele reţinute de organele fiscale în actele administrativ fiscale contestate, prin prisma celor trei prezumţii: de legalitate, veridicitate şi autenticitate de care se bucură actul administrativ, prima instanţă a apreciat că persoanei vătămate de actul administrativ, care se adresează instanţei de contencios administrativ şi fiscal, îi revine sarcina de a dovedi netemeinicia şi nelegalitatea actului administrativ.
În acest context, instanţa de fond a constatat că, faţă de cele reţinute de organele fiscale privind faptul că preţurile practicate pe lanţul comercial de aprovizionare a mărfurilor au fost supraevaluate, contrar prevederilor art. 7 pct. 26 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., susţinerile reclamantei sunt întemeiate, luând în considerare şi Raportul de expertiză contabilă şi tehnică judiciară întocmit în Dosarul nr. 617/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.; celelalte motive invocate în susţinerea acţiunii de către reclamantă au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
Astfel, curtea de apel a reţinut că organele fiscale au stabilit corect faptul că în 7 din cele 11 facturi emise de furnizorul SC M.I.G. SA Dărmăneşti, furnizorul nu a completat toate datele de identificare ale beneficiarului SC R. SA, respectiv codul de înregistrare fiscală, conform prevederilor art. 145 alin. (8) lit. a) din C. fisc., astfel nefiind îndeplinită condiţia prevăzută la art. 155 alin. (8) C. fisc., care prevede că factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu codul de înregistrare fiscală al beneficiarului de bunuri sau servicii, având în vedere şi Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a decis că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea T.V.A., considerente faţă de care susţinerile reclamantei sunt nefondate şi contrare dispoziţiilor legale.
Cu privire la SC D.F.O.C. SRL Bucureşti, instanţa de fond a reţinut că SC R. SA Brazi a achiziţionat de la aceasta, în luna noiembrie 2004, cu factura fiscală din 19 noiembrie 2004, o electropompă în valoare totală de 117.779 lei, din care T.V.A. 18.805 lei, iar conform datelor furnizate de programul informatic, SC D.F.O.C. SRL Bucureşti nu a depus la organul fiscal teritorial deconturi de T.V.A. în perioada ianuarie 2004 - iunie 2007, astfel că nu au fost îndeplinite obligaţiile declarative privind T.V.A. pentru perioada în care a fost emisă către SC R. SA factura fiscală din 19 noiembrie 2004. A mai reţinut şi că la data tranzacţiei, C.G., acţionar majoritar şi administrator al SC R. SA Brazi, avea calitatea de asociat majoritar şi în cadrul SC D.F.O.C. SRL Bucureşti.
Referitor la relaţia contractuală a societăţii reclamante cu SC E.P. SA Constanţa, prima instanţă a reţinut ca prin procesul-verbal din 19 august 2005 încheiat de A.C.F. Constanţa, s-a arătat că această societate a depus la organul fiscal teritorial declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi deconturile de T.V.A., a întocmit şi depus bilanţul contabil pe anul 2004, iar factura fiscală din 29 septembrie 2004, în valoare totală de 832.689 iei, din care T.V.A. 132.950 lei, reprezentând contravaloarea a două pompe vândute cumpărătorului SC R. SA Brazi, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii, marfa fiind achiziţionată de la SC N.D.T. SRL Oneşti, conform facturii fiscale din 15 septembrie 2004, societate administrată până la data de 10 ianuarie 2005 tot de C.G., acţionar majoritar şi administrator al SC R. SA Brazi.
Cu privire la aceasta din urmă societate, D.G.F.P. - A.C.F. Bacău a arătat prin adresa din 12 august 2005 că SC N.D.T. SRL Oneşti, societate care figurează cu obligaţii fiscale neachitate către bugetul crestat de peste 4,8 milioane lei, a fost cesionată la data de 10 ianuarie 2005 către C.Y.P., cetăţean american cu domiciliul în SUA, care a plecat din România din luna ianuarie 2005.
Faţă de situaţia reţinută mai sus, prima instanţă a considerat că, în mod corect au reţinut organele fiscale că reclamanta SC R. SA Brazi a achiziţionat mărfuri (pompe, ţeavă, conducte) de la societăţi comerciale afiliate, conform dispoziţiilor art. 7 pct. 21 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
În continuare, instanţa de fond a analizat corectitudinea constatărilor organelor de inspecţie fiscală privind neutilizarea bunurilor achiziţionate în folosul operaţiunilor sale taxabile.
A reţinut curtea de apel că din Raportul de expertiză contabilă şi tehnică judiciară întocmit în Dosarul nr. 617/D/P/2005, situaţia stocului de mărfuri la data de 30 iunie 2005, rezultă că bunurile achiziţionate de SC R. SA Brazi în anul 2004 şi care au făcut obiectul facturilor menţionate, respectiv cele 13 pompe, au fost identificate de expert cu prilejul deplasărilor în teren, aflându-se în continuare în patrimoniul SC R. SA Brazi, ca stocuri de mărfuri sau mărfuri aflate în custodie; pentru celelalte materiale, din înscrisurile depuse la dosar privind consumul de materiale, cu date atât anterior cât şi ulterior efectuării constatărilor de organele de, inspecţie fiscală, având în vedere şi cantităţile şi valorile menţionate, raportat la cantităţile şi valorile din facturile fiscale, nu rezultă utilizarea materialelor achiziţionate prin facturile fiscale menţionate; faţă de aceste împrejurări, în mod corect au constatat organele fiscale că bunurile achiziţionate nu au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile, iar din probele administrate nu rezultă utilizarea bunurilor în acest scop.
Aplicând dispoziţiile art. 145 alin. (3) din C. fisc. care prevăd că orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă taxa,dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, instanţa de fond a constatat că, în mod corect au fost aplicate de către organele fiscale dispoziţiile art. 11. alin. (1) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.
De asemenea, prima instanţă a reţinut incidenţa în speţă şi a dispoziţiilor art. 145 alin. (8) C. fisc., pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul din următoarele documente . pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factura fiscală, care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (8). şi este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
În sensul acestor dispoziţii curtea de apel a constatat că, deşi reclamanta SC R. SA Brazi a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţiile de mărfuri de la furnizorii SC M.I.G. SA Dărmăneşti, SC E.P. SA Constanţa şi SC D.F.O.C. SRL Bucureşti, iar SC M.I.G. SA Dărmăneşti, SC E.P. SA Constanţa, emitentele a 12 facturi, au înregistrat în evidenţele contabile tranzacţiile efectuate cu societatea reclamantă şi şi-au îndeplinit obligaţiile declarative privind T.V.A., la societăţile de la care aceştia au achiziţionat mărfurile, şi anume SC M.R.C. SRL Bacău, SC M.I. SA Comăneşti şi SC A. SRL Bacău, nu a fost însă posibilă efectuarea inspecţiilor fiscale încrucişate.
Referitor la SC D.F.O.C. SRL, emitenta celei de a 13 facturi, prima instanţă a constatat că aceasta nu a depus deconturi de T.V.A. în perioada ianuarie 2004 - iunie 2007, nefiind îndeplinite obligaţiile declarative privind T.V.A. pentru perioada în care a fost emisă către SC R. SA.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa de fond a tras concluzia că nu se cunoaşte provenienţa mărfurilor, care sunt adevăratele societăţi furnizoare pe întreg lanţul comercial, precum şi modul în care acestea şi-au îndeplinit obligaţiile declarative, pentru a se putea afirma că aceste societăţi sunt persoane impozabile plătitoare de T.V.A., conform art. 145 alin. (8) C. fisc. În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei privind faptul că prin Ordonanţa nr. 77/D/P/2006 din 23 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I. I.C.O.T., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reprezentantului societăţii, cu trimitere la cele reţinute în această ordonanţă, prima instanţă a apreciat că nu prezintă relevanţă constatările organului de anchetă în cauza fiscală referitoare la deducerea T.V.A.
În concluzie, curtea de apel a apreciat că organele de inspecţie fiscală şi de soluţionare a contestaţiei, cu excepţia împrejurării că au reţinut neîntemeiat faptul că bunurile achiziţionate au fost supraevaluate, au reţinut corect situaţia de fapt şi au aplicat şi interpretat în mod corect dispoziţiile C. fisc. privind condiţiile de exercitare a dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată, iar reclamanta nu a dovedit temeinicia şi legalitatea motivelor invocate şi a susţinerilor sale, în raport cu prevederile C. fisc.
3. Recursul declarat de SC R. SA Prahova
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC R. SA Prahova, invocând generic dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat, în esenţă, că:
3.1.-sentinţa reflectă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 145 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.; toate bunurile achiziţionate au fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor contabile; la dosar s-a ataşat situaţia consumului de materiale pe comenzi terminate care atestă această împrejurare; mărfurile neutilizate din cauza schimbării acţionariatului la SC P. SA - Sucursala Petrobrazi (în incinta căreia recurenta îşi are sediul) au fost stocate cu scopul de a fi folosite în contracte şi lucrări viitoare, deja planificate;
3.2.-situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită; rezultatul controalelor încrucişate la SC M.I.C. SRL au fost ignorate, deşi îi erau favorabile, în schimb s-a reţinut în susţinerea opiniei fiscului faptul că nu au putut fi verificate societăţile furnizoare „din veriga a 2-a”, deşi acest aspect nu îi poate fi imputat reclamantei, nefiind prevăzut de Legea nr. 571/2003;
3.3.- a fost înlăturată ca nerelevantă Ordonanţa nr. 77/D/P/2006 din 23 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., deşi aceasta a finalizat o anchetă penală care a vizat inclusiv operaţiunile analizate în prezenta cauză, bazându-se pe un Raport de expertiză contabilă şi tehnică judiciară care a concluzionat în sensul legalităţii întocmirii documentelor prezentate de societate.
4. Procedura derulată în recurs
Legal citate, intimatele nu au formulat apărări în etapa judecării recursului.
În şedinţa publică de la 21 iunie 2013, Înalta Curte a luat act de deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva recurentei SC R. SA, dispunând citarea acesteia prin administratorul judiciar desemnat prin Încheierea de şedinţă din data de 7 decembrie 2012 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
5. Considerentele de fapt şi de drept ale instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 369 din 2 iunie 2011 a D.G.F.P. a Judeţului Prahova - B.S.C., prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată de recurenta-reclamantă SC R. SA împotriva Deciziei de impunere nr. 6662 din 11 octombrie 2005, care a avut la bază constatările înscrise în Raportul de Inspecţie Fiscală încheiat la data de 29 septembrie 2005, acte întocmite de A.C.F. Prahova.
Procedura administrativă de contestare s-a finalizat cu respingerea în întregime a contestaţiei formulate de contribuabil, ca neîntemeiată, pentru suma totală de 926.403 lei, reprezentând:
- 666.151 lei - T.V.A. de plată;
- 260.252 lei - accesorii aferenteşi ca nemotivată pentru suma totală de 9861 lei, reprezentând:
- 2.875 lei - T.V.A. de plată;
- 6.986 lei - accesorii aferente.
Prima instanţă, pentru argumentele expuse pe larg la pct. 2 al acestor considerente, şi-a însuşit punctul de vedere al fiscului potrivit căruia SC R. SA nu beneficiază de dreptul de deducere a T.V.A. (19%) în suma de 666.151 lei înscrisă în facturile fiscale de achiziţie mărfuri pentru care nu s-a dovedit realitatea şi legalitatea operaţiunilor şi care nu conţin toate datele de identificare a beneficiarului.
Această concluzie nu poate fi împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că situaţia de fapt fiscală nu a fost pe deplin lămurită, existând contradicţii majore între constatările organelor fiscale şi cele ale organelor de anchetă penală, cu privire la aceleaşi operaţiuni juridice.
Este important de reţinut că pe parcursul derulării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei a intervenit Decizia nr. 26 din 16 februarie 2006, prin care A.N.A.F. - D.G.S.C., în temeiul art. 184-186 C. proc. fisc., a suspendat soluţionarea contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
Organul administrativ competent a considerat că nu se poate pronunţa asupra aspectelor litigioase până când organele de anchetă penală sesizate de D.G.F.P. Prahova prin adresa din 11 octombrie 2005 nu cercetează „realitatea şi exactitatea înscrisurilor din facturile pentru care nu s-a acordat drept de deducere a T.V.A”.
Ca urmare, s-a constituit Dosarul nr. 77/D/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițe - D.I.I.C.O.T., privind pe învinuitul Chealfă Gheorghe, acţionar majoritar la SC R. SA Brazi şi alte persoane, cercetările penale derulându-se sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune şi spălare de bani, între numeroasele acte materiale examinate, fiind şi tranzacţiile care au stat la baza întocmirii facturilor fiscale din cauza de faţă.
Prin ordonanţa din 23 noiembrie 2010 s-a dispus scoaterea, respectiv neînceperea urmăririi penale în privinţa lui C.G., pentru toate infracţiunile pentru care a fost cercetat, ridicându-se totodată măsurile asiguratorii dispuse.
Mijlocul de probă esenţial administrat în cauza penală a fost Raportul de expertiză contabilă şi tehnică judiciară (filele 132-174, dosar fond) efectuat de un colectiv de experţi desemnaţi de organul de anchetă.
Potrivit concluziilor exprimate de aceşti specialişti, preluate de procuror în motivarea ordonanţei, atât SC R. SA, cât şi societăţile furnizoare „au înregistrat în contabilitate facturile ce au ca obiect pompe, transformatoare, oromax-uri, electrozi, truse auto, condensatori şi ţeavă, etc., astfel că nu se poate vorbi de o omisiune a înregistrării în documentele contabile a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor realizate nici din partea furnizorilor şi nici a clienţilor”. Şi în ceea ce priveşte realitatea operaţiunilor procurorul şi-a însuşit constatările experţilor, arătând că „bunurile ce au făcut obiectul tranzacţiilor comerciale în cauză au fost identificate cu prilejul deplasărilor în teren”. Nu în ultimul rând s-a constatat că „utilajele ce au făcut obiectul cercetărilor erau utile SC R. SA, SC E. SA, SC M.I.G. SA, SC E.P. SA şi SC D.F.O.C. SA, conform obiectului de activitate declarat de fiecare dintre aceste societăţi comerciale la Registrul Comerţului”.
Este evident că nu pot fi suprapuse cele două planuri: penal şi fiscal, pentru că neidentificarea elementelor constitutive ale unor infracţiuni nu atrage automat recunoaşterea deductibilităţii T.V.A. aferente achiziţiilor supuse verificării. Însă, înlăturarea unor concluzii punctuale ale expertizei efectuate în procedura penală, cum ar fi de pildă cele de la obiectivul 9 (filele 146-147, dosar fond) referitoare la conformitatea facturilor fiscale cu reglementările contabile şi fiscale, nu se poate realiza decât în aceeaşi manieră iar nu prin considerente generice de tipul „nu prezintă relevanţă” ori „ deducerea T.V.A. nu a făcut obiectul cercetărilor organelor de urmărire penală”.
Un alt aspect neclarificat vizează rezultatul verificărilor „încrucişate” pe care organele fiscale le-au efectuat la furnizorii recurentei şi la furnizorii acestora din urmă. Deşi în cea mai mare parte aceste controale nu au putut fi efectuate până la data întocmirii raportului de inspecţie fiscală (respectiv la SC N.D.T. SRL şi la celelalte trei societăţi comerciale partenere din Judeţul Bacău, dar şi la SC D.F.O.C. SRL Bucureşti) fiscul a concluzionat în sensul că în lipsa rezultatelor acestora „nu s-a putut dovedi legalitatea operaţiunilor”, concluzie preluată de instanţa de fond.
Or, fără a nega dreptul intimatelor de a examina din oficiu starea de fapt fiscală şi de a obţine toate informaţiile necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului, în virtutea rolului activ recunoscut prin art. 7 C. proc. fisc., nu pot fi instituite în sarcina recurentei-reclamante condiţii suplimentare celor prevăzute la art. 145 alin. (3) lit. a) şi alin. (8) din C. fisc. - dispoziţii legale citate la pct. 2 al acestor considerente şi, ca atare, nu i se poate reproşa că nu a fost posibilă verificarea furnizorilor aflaţi în amonte.
6.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, constatând că situaţia de fapt fiscală nu a fost pe deplin lămurită şi există contradicţii vădite în privinţa modului în care organele fiscale şi organele de urmărire penală au apreciat natura şi efectele operaţiunilor prin care recurenta-reclamantă s-a aprovizionat în perioada ianuarie 2004- noiembrie 2004 de la cei trei furnizori (un total de 13 facturi), în temeiul art. 313 şi 314 C. proc. civ. se va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
La rejudecare, instanţa de trimitere va aprecia asupra mijloacelor de probă utile pentru dezlegarea cauzei, inclusiv asupra necesităţii efectuării unei expertize de specialitate care să verifice punctual, în privinţa fiecărei facturi fiscale, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru recunoaşterea dreptului de deducere a T.V.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC R. SA Prahova, prin administrator judiciar D., U. şi A. S.P.R.L. împotriva sentinţei nr. 51 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6649/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6660/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
