ICCJ. Decizia nr. 6672/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 6672/2013
Dosar nr. 1163/2013
Ședința publică de la 11 octombrie 2013
Prin decizia nr. 1521 din 21 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul G.Ş. împotriva sentinţei nr. 551 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din actele dosarului, în anul 2010 a avut loc, urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea M.A.D.R. şi a unor structuri din subordinea acestuia, precum şi a H.G. nr. 545/2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea A.N.P.A., operaţiunea de restructurare şi reorganizare la nivelul agenţiei, structură din subordinea ministerului pârât.
Structura organizatorică, statul de funcţii şi numărul de posturi ale agenţiei s-au stabilit prin Ordinul nr. 168/2010 emis de M.A.D.R., iar prin Decizia A.N.P.A. nr. 305/2010 s-a aprobat procedura de restructurare şi reorganizare la nivelul agenţiei.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că reducerea unui post la nivelul Filialei Ardeal a A.N.P.A. nu s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, privind modificarea atribuţiilor în proporţie de peste 50%, ci a fost urmarea procesului de reorganizare a agenţiei în temeiul hotărârilor de guvern susmenţionate.
Întrucât numărul de posturi de funcţionari publici ai agenţiei s-a redus la 97 - potrivit anexei 2 din H.G. nr. 725/2010 - s-a dispus organizarea concursului pentru ocuparea acestora, ce s-a desfăşurat la data de 27 septembrie 2010 şi la care reclamantul nu a participat.
Cât priveşte împrejurarea că prin Decizia nr. 238 din 16 august 2010 reclamantul a fost reîncadrat în funcţia de consilier asistent, aceasta nu prezintă relevanţă, fiind urmarea aplicării prevederilor art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 545/2010, potrivit cărora personalul agenţiei este format din personalul A.N.P.A. astfel cum fusese organizată prin H.G. nr. 1194/2008, care se consideră transferat în interes de serviciu.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a apreciat că nu poate primi susţinerea reclamantului privind încălcarea principiului stabilităţii funcţiei publice, eliberarea din funcţie dispusă prin Decizia nr. 443/2010 fiind urmarea reorganizării instituţiei prin reducerea unor posturi, precum şi neparticipării reclamantului la concurs, în urma desfăşurării căruia candidaţii ce l-au susţinut au acumulat punctajul necesar pentru ocuparea funcţiilor publice, care toate îndeplineau aceleaşi atribuţii.
Referitor la împrejurarea că au fost încălcate prevederile art. 76 C. muncii, întrucât reclamantul se afla în concediu medical la data susţinerii concursului pentru care se înscrisese din 20 septembrie 2010, acest aspect nu putea constitui temei pentru amânarea probelor concursului, fiind de altfel comunicat instituţiei a doua zi după desfăşurarea examenului.
În consecinţă, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate criticile aduse sentinţei sub aspectul respingerii cererii de anulare a deciziei de încetare a raporturilor de serviciu.
Referitor la celelalte petite, privind daunele materiale şi morale solicitate, critica adusă este de asemenea neîntemeiată, întrucât admisibilitatea cererii de acordare a unor despăgubiri în contenciosul administrativ, subsumată noţiunii de reparare a prejudiciului, este condiţionată de admiterea acţiunii în anularea actului administrativ vătămător.
2. Motivele invocate în contestaţia în anulare
Recurentul - reclamant a atacat decizia menţionată cu o contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs, respingându-i calea de atac, a omis să cerceteze trei dintre motivele de nelegalitate invocate:
- încălcarea principiului neretroactivităţii legii, aplicabil şi actelor administrative, constând în împrejurarea că prin Decizia nr. 443 din 7 decembrie 2010 s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică începând cu data de 6 decembrie 2010;
- interpretarea şi aplicarea greşită a H.G. nr. 725/2010, care, în anexa 2, stabileşte la numărul de angajaţi al Agenţiei (97 de persoane), în condiţiile în care în luna septembrie 2010 instituţia avea un număr de 95 de angajaţi, astfel că nu se justifica un concurs pentru ocuparea celor 97 de posturi bugetate în urma reorganizării;
- necoroborarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pe care se întemeiază în drept Decizia nr. 443/2010, cu prevederile art. 100 alin. (5) din aceeaşi lege, conform cărora „în cazul reorganizării activităţii prin reducere de posturi autoritatea publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării”.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul M.A.D.R. a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, citând în acest sens prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., fără a indica punctual datele în raport cu care a ajuns la concluzia depăşirii termenului prevăzut de lege.
Referitor la motivele invocate în contestaţia în anulare, a arătat că acestea nu sunt întemeiate, pentru că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate de recurent, iar motivele de modificare sau de casare reglementate în art. 304 C. proc. civ., căror omisiune de cercetare este sancţionată prin art. 318 C. proc. civ., nu includ toate argumentele invocate în susţinerea lor.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Verificând cu prioritate regularitatea executării căii de atac, Înalta Curte constată că, nefiind susceptibilă de executare silită, decizia atacată este supusă contestării în termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. - 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speţă, contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 1521 din 21 martie 2012 a fost expediată prin poştă la data de 14 februarie 2012.
Din înscrisurile dosarului nu rezultă însă data certă la care contestatorul a luat cunoştinţă de decizia motivată, iar în cazul invocării unei excepţii sarcina probei este răsturnată, partea care invocă excepţia fiind datoare să dovedească temeinicia ei - obligaţie pe care intimatele nu au îndeplinit-o în cauză.
În consecinţă nefiind depăşit termenul limită de un an de la data hotărârii irevocabile, Înalta Curte constată că demersul contestatorului se încadrează în prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, ce poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare şi casare, întrucât instanţa este îndreptăţită să le grupeze şi să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.
Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu au fost menţionate şi analizate distinct toate argumentele de nelegalitate a actului administrativ contestat, decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ. În acest sens, Înalta Curte constată că argumentelor referitoare la aplicarea prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999, instanţa le-a răspuns printr-un considerent comun, reţinând că în speţă a operat un proces de reorganizare a A.N.P.A. în ansamblul său, derulat în temeiul H.G. nr. 725/2010, Ordinului nr. 168/2010, emis de M.A.D.R. şi Deciziei nr. 305/2010 a A.N.P.A., iar nu o reducere a unor posturi anume, în accepţiunea art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.
Nici în ceea ce priveşte înţelesul şi aplicarea H.G. nr. 725/2010 în raport cu numărul de posturi existent în luna septembrie 2010, despre care contestatorul susţine că rezultă din probele cauzei, nu poate fi reţinută o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, pentru că în motivarea deciziei se regăsesc considerente legate de aplicarea hotărârii de guvern, iar susţinerile contestatorului tind la o reevaluare a fondului cauzei, care nu este permisă pe calea contestaţiei în anulare.
În ceea ce priveşte încălcarea principiului neretroactivităţii, aplicabil actelor administrative individuale, verificând motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea preiau un argument cuprins în motivarea cererii de chemare în judecată, fără a conţine o critică propriu-zisă, întemeiată pe prevederile art. 304 sau 3041 C. proc. civ. împotriva hotărârii primei instanţe, în care s-a reţinut, între altele, că decizia administrativă a fost emisă şi comunicată „urmare a valorificării rezultatelor concursului, la care, din motivele invocate şi comunicate pârâtei, reclamantul nu a participat”, cu alte cuvinte în cadrul unei proceduri administrative despre derularea şi finalitatea căreia partea a avut cunoştinţă.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de G.Ș. împotriva Deciziei nr. 1521 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6667/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6679/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
