ICCJ. Decizia nr. 6679/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6679/2013
Dosar nr. 1553/1/2013
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2013
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Decizia atacată
Prin Decizia nr. 4951 din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamanţii P.N.D.O. şi P.N.E. împotriva sentinţei nr. 273 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Obiectul controlului de legalitate vizează actele administrative emise de intimaţii pârâţi Baroul Bacău şi U.N.B.R. în procedura de soluţionare a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, formulate de recurenţii-reclamanţi P.N.D.O. şi P.N.E.
Raportul juridic litigios a fost generat de refuzul recurenţilor-reclamanţi de a încorpora în cererea de primire în profesie declaraţia prevăzută de art. 15 lit. f) din Statutul profesiei, ei adoptând o formulă proprie care nu răspunde exigenţelor normei indicate.
Contrar punctului de vedere exprimat de recurenţi, Înalta Curte a apreciat, la fel ca și judecătorul fondului, că soluţia administrativă dispusă de structurile de exercitare a profesiei de avocat, ca serviciu public, este corectă din perspectiva cadrului normativ existent dar şi proporţională cu scopul urmărit: organizarea şi funcţionarea corespunzătoare a corpului profesional.
Analizând motivele de recurs invocate, cu privire la „grava greşeală de fapt” invocată de recurenţi, care, în opinia acestora, ar consta în neobservarea culpei Baroului Bacău, care a soluţionat cu întârziere cererea recurentului-reclamant, instanța de recurs a constatat că judecătorul fondului a reţinut, în principal, că în cadrul litigiului de faţă - ce are ca obiect anularea unor acte administrative iar nu nesoluţionarea în termen legal a unei cereri - chestiunea soluţionării cererii de primire în profesie formulată de P.N.D.O. cu depăşirea termenului general de 30 de zile „nu are nicio semnificaţie şi cu atât mai puţin efecte juridice, în ceea ce priveşte soarta şi soluţia ce s-a dat”, considerent pe care și instanța de recurs l-a apreciat ca fiind corect.
Cât priveşte elementul generator al întârzierii în soluţionarea cererilor, și instanța de recurs a opinat că acesta este reprezentat de refuzul recurenţilor-reclamanţi de a face declaraţia prevăzută de art. 15 lit. f) din Statutul profesiei.
Sub acest aspect, a reținut că sentinţa civilă nr. 473 din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, irevocabilă prin nerecurare, prin care Baroul Bacău a fost obligat să soluţioneze cererea de primire în profesie a lui P.N.D.O., nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât şi din considerentele acestei hotărâri se degajă motivul pentru care nu se soluţionase cererea, inclusiv faptul că prin adresa din 26 iulie 2010 - redactată la câteva zile de la înregistrarea cererii - prodecanul baroului comunica solicitarea de refacere a acesteia conform exigenţelor prezentate anterior.
Aceeaşi poziţie a structurii profesionale locale a fost exprimată şi prin Hotărârea nr. 15 din 22 septembrie 2010, prin care a solicitat mai multor petenţi, între care şi cei doi recurenţi, de a se prezenta la barou „pentru a ridica formularul tip de cerere prevăzut de Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. şi a depune documentaţia sub sancţiunea neluării în discuţie a cererii de primire în profesie”.
Mai mult decât atât, instanţa de recurs a constatat, pe de-o parte că recurenţii au combătut legalitatea „sancţiunii” enunţate atât în etapa administrativă, cât şi în cea judiciară a litigiului, iar pe de altă parte că legea nu prevede o atare sancţiune şi că, de fapt, ea nu li s-a aplicat recurenţilor şi nu au motive să o critice câtă vreme cererile lor au fost soluţionate prin Hotărârile Consiliului Baroului Bacău, fiind respinse.
Referitor la cadrul normativ aplicabil, instanța de recurs a reținut că, la data formulării cererilor de primire în profesia de avocat de către cei doi reclamanţi, textele relevante din Legea nr. 51/1995 aveau următorul cuprins:
Art. 16 alin. (2) lit. b): „La cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Art. 21 alin. (1) : „La înscrierea în barou avocatul depune în faţa Consiliului baroului, în cadru solemn, următorul jurământ (…)”.
Art. 24 alin. (1): „Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate.
(2) În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei”.
La rândul său, legislaţia secundară în materie, reprezentată de Statutul profesiei de avocat adoptat de U.N.B.R. la 25 septembrie 2004 şi publicat în M. Of., Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005 (forma în vigoare la data formulării cererilor) stabilea prin art. 16 alin. (1) raportat la art. 15 alin. (1) lit. f) că cererea persoanei care doreşte primirea în profesie cu scutire de examen trebuie să cuprindă „declaraţia solicitantului că nu se află în niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 14 din lege ori că înţelege să renunţe la orice stare de incompatibilitate, în cel mult două luni de la data comunicării deciziei de primire în profesia de avocat, sub sancţiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din lege”.
De asemenea, art. 28 dispunea că : „Pentru primirea în profesie şi pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege”.
În vederea unei aplicări unitare la nivel naţional a acestor prevederi normative, prin Hotărârea din 11 septembrie 2010 U.N.B.R. a adoptat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen” care, potrivit art. 3, se aplică şi cererilor aflate în curs de soluţionare.
În esenţă, cererea de primire în profesie se completează pe un „formular tip”, publicat la finalul ghidului şi cuprinde, între altele, „declaraţia privind starea de incompatibilitate conform art. 28 din Statutul profesiei de avocat”.
Ca urmare, deşi temporal ghidul a fost adoptat după formularea cererii de primire în profesie de către recurentul P.N.D.O., în realitate el nu face decât să reia şi să sistematizeze, cel puţin în privinţa chestiunii în dispută, prevederi legale şi statutare anterioare.
În concret, recurenţilor li s-a reproşat că nu au încorporat în cererea de primire în profesie declaraţia prevăzută în Statutul profesiei de avocat, ci o formulă originală, respectiv: „pentru rezolvarea stării de incompatibilitate care va apărea după emiterea deciziei de primire în profesie vă solicit să fiu trecut de îndată (în termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995) pe tabloul avocaţilor incompatibili”.
În optica instanța de recurs, această formulă nu răspunde însă exigenţelor legale pentru că, în realitate, creează premisele înscrierii „directe” pe tabloul avocaţilor incompatibili şi continuării exercitării funcţiilor actuale, ceea ce, în mod evident, excede voinţei legiuitorului dedusă cu claritate chiar din prevederile art. 24 alin. (1) precitate („trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili”, „reînscriere pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei”).
Referitor la legalitatea Statutului profesiei de avocat şi a Hotărârii din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., Înalta Curte a reținut faptul că recurenţii nu au invocat în faţa primei instanţe excepţia de nelegalitate a actelor normative menţionate, mărginindu-se să formuleze critici în sensul că acestea ar conţine dispoziţii care exced actului primar: Legea nr. 51/1995, corect respinse de judecătorul fondului, așa încât, este excesiv a reproşa instanţei că nu a avut în vedere şi procedura reglementată de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, mai ales în condiţiile în care recurenţii, judecători în funcţie, erau în deplină cunoştinţă a problematicii legale. De altfel, Înalta Curte a observat că excepţia de nelegalitate a prevederilor normative incriminate nu a fost invocată nici în recurs, deşi recurenţii aveau această posibilitate legală, considerând probabil ca interesul lor procesual nu impune derularea acestei proceduri.
Referitor la critica recurenţilor în sensul că hotărârea nu ar fi motivată conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de recurs a apreciat că susținerea nu are suport, din prezentarea sumară a considerentelor sentinţei rezultând cu prisosinţă această constatare.
Împrejurarea că raţionamentul judecătorului cauzei nu a coincis cu cel prezentat de reclamanţi, că unele argumente au fost analizate grupat şi că altele, complet nerelevante, care porneau de la o premisă greşită au fost ignorate, nu poate conduce la concluzia enunţată de recurenţi.
Nici contradicţia semnalată între o parte a considerentelor şi dispozitiv nu putut fi reţinută, câtă vreme, în mod evident, cererea de înscriere a reclamanţilor direct pe Tabloul avocaţilor incompatibili era consecutivă şi indisolubil legată de soluţia dată asupra petitelor având ca obiect anularea hotărârilor pronunţate de structurile profesiei de avocat chemate în judecată.
Totodată, Înalta Curte a observat că nu poate fi identificat în cuprinsul sentinţei nici un „motiv străin de natura pricinii” în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. Motivele invocate în contestaţia în anulare
Recurenţii - reclamanţi au atacat decizia de recurs menţionată mai sus pe calea unei contestaţii în anulare întemeiate pe prevederile art. 318 C. proc. civ., invocând ambele motive reglementate prin textul normativ indicat.
Astfel, contestatorii au arătat că instanţa e recurs a omis, din greşeală, să cerceteze două dintre motivele invocate în cererea de recurs, şi anume:
- motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în neanalizarea, „în mod grav şi nescuzabil”, a unor argumente decisive invocate în cererea de chemare în judecată;
- motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la: interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 15 lit. f) din Statutul profesiei de avocat şi a pct. 4 din Modelul cererii de primire în profesie cu scutire de examen, anexă a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. din 11 septembrie 2010, care cuprind o enumerare alternativă, iar nu una cumulativă, neconcordanţa dintre teza a doua a art. 15 lit. f) din Statut şi teza a doua a pct. 4 din modelul de declaraţie, pe de o parte, şi forma în vigoare a art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, pe de altă parte, inexistenţa, în reglementarea materiei, a sancţiunii respingerii cererii pentru lipsa declaraţiei care li s-a imputat, problema de drept a naşterii situaţiei de incompatibilitate prin prisma capetelor 1 şi 2 din acţiune şi a legitimităţii cererilor lor de către Barou, respingerea greşită a capetelor 3 şi 4 din acţiune ca prematur formulate, fără o analiza pe fond.
De asemenea, contestatorii au arătat că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul a două greşeli materiale, în sensul că s-a reţinut, dintr-o vădită eroare materială, neîncorporarea, în cererile de primire în profesia de avocat, a declaraţiei în art. 15 lit. f) din Statutul profesiei şi s-a reţinut, tot dintr-o vădită eroare materială, că nu ar fi invocat nelegalitatea Hotărârii din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestatori, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, ce poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Cu privire la motivul prevăzut în art. 318 teza I C. proc. civ. „(…) când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (…)”
„Greşeala materială” la care se referă art. 318 C. proc. civ. constă în erori evidente de ordin procedural de o asemenea gravitate încât să fi avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esenţiale ale dosarului.
Nu pot fi invocate, pe această cale, greşeli de judecată, legate de aprecierea probelor sau de interpretarea unor dispoziţii legale.
Neobservarea de către instanţă a unui înscris ori a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greşeală materială, dar niciuna dintre susţinerile contestatorilor nu-şi găseşte suport în datele cauzei de faţă, pentru că instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul cererilor şi susţinerilor contestatorului şi a făcut aprecieri asupra semnificaţiei lor juridice, neexistând o greşeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte încorporarea, în cererile de primire în profesia de avocat, a declaraţiei privind starea de incompatibilitate, instanţa de recurs nu a omis pur şi simplu existenţa ei, ci a reţinut că părţile au folosit o formula care nu răspunde exigenţelor legale, pentru că, în realitate, creează premisele înscrierii „directe” pe tabloul avocaţilor incompatibili şi continuării exercitării funcţiilor actuale, ceea ce, în mod evident, excede voinţei legiuitorului, dedusă cu claritate chiar din prevederile art. 24 alin. (1) precitate („trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili”, „reînscriere pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei”).
Totodată, contrar susţinerilor contestatorilor, în decizia de recurs a fost avută în vedere existenţa unor critici în sensul că Hotărârea din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. ar conţine dispoziţii care contravin legislaţiei primare, dar s-a reţinut că recurenţii - reclamanţi nu au invocat o excepţie de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, apreciere care, implicând o „judecată”, nu poate fi încadrată în noţiunea de „greşeală materială”, ca temei al contestaţiei în anulare.
În plus, Înalta Curte constată că acest motiv de contestaţie în anulare este pur formal, pentru că, deşi a reţinut, după cum s-a menţionat anterior, că recurenţii - reclamanţi nu au recurs la procedura prevăzută în art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar a verificat concordanţa Ghidului adoptat prin Hotărârea din 11 septembrie 2010 a U.N.B.R. şi a ajuns la concluzia că deşi temporal ghidul a fost adoptat după formularea cererii de primire în profesie de către recurentul P.N.D.O., în realitate el nu face decât să reia şi să sistematizeze, cel puţin în privinţa chestiunii în dispută, prevederi legale şi statutare anterioare.
Cu privire la motivul prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. „(…) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Verificând conţinutul motivelor de recurs şi al deciziei pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că argumentele indicate de părţi în dezvoltarea criticii întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. au fost încadrate de instanţă în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi analizate ca atare în partea finală a considerentelor deciziei, unde s-au reţinut următoarele:
„Împrejurarea că raţionamentul judecătorului cauzei nu a coincis cu cel prezentat de reclamanţi, că unele argumente au fost analizate grupat şi că altele, complet nerelevante, care porneau de la o premisă greşită au fost ignorate, nu poate conduce la concluzia enunţată de recurenţi.”
Această operaţiune de încadrare a motivelor de recurs este permisă de art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi a avut în vedere împrejurarea că, subsumat motivului prevăzut în art. 304 pct. 5 cu referire la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), recurenţii - reclamanţi au invocat, în realitate, neanalizarea de către instanţă şi nemotivarea sentinţei în ceea ce priveşte unele dintre argumentele pe care şi-au fundamentat cererea de chemare în judecată, ipoteză reglementată în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (…)”.
Nici în ceea ce priveşte cercetarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi identificată o omisiune aptă să atragă anularea deciziei, pentru că în considerentele deciziei se regăsesc motivele pentru care instanţa a înlăturat criticile recurenţilor - reclamanţi, structurându-le şi sistematizându-le în raport cu cerinţele pe care le impunea logica argumentării.
Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare, întrucât instanţa este îndreptăţită să le grupeze şi să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la contestaţia în anulare
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de P.N.D.O. şi P.N.E. împotriva Deciziei nr. 4951 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6672/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6698/2013. Contencios → |
|---|
