ICCJ. Decizia nr. 6733/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6733/2013
Dosar nr. 8117/3/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 15 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ si fiscal, la 10 noiembrie 2011, reclamantul B.D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.A.I., I.G.P.R., M.I.M. şi S.M., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Dispoziţiei din 06 iulie 2011 a I.G.P.R.; anularea tuturor actelor subsecvente emise ulterior punerii sale la dispoziţie; anularea concursurilor din 03 august 2011 şi 11 noiembrie 2011; anularea Adresei din 11 iulie 2011 emisă de I.G.P.R. - D.R.U.; anularea Adreselor din 14 iulie 2011 şi din 28 iulie 2011 emise de I.G.P.R. - D.C.C.O. - B.C.C.O. Bucureşti; anularea Adresei din 20 octombrie 2011 emisă de I.G.P.R. - D.M.R.U.; obligarea în solidar a pârâţilor la emiterea unui act administrativ de numire a sa pe o funcţie de şef de birou antidrog din cadrul B.C.C.O. Bucureşti - Serviciul Antidrog; acordarea tuturor drepturilor (financiare şi nefinanciare) ce i s-ar fi cuvenit de drept pentru ocuparea funcţiei de şef de birou, începând cu data de 06 iulie 2011 (data emiterii Dispoziţiei de punere la dispoziţie); obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit; obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit; obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de judecarea prezentului litigiu.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. şi ale art. 8, 16 şi următoarele din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată ulterior pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Această instanţă a admis şi ea excepţia necompetenţei materiale, a apreciat că este competentă să se pronunţe în speţă Curtea de Apel şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 4121 din 12 octombrie 2012 instanţa supremă a statuat în sensul că soluţionarea prezentei cauze relevă de competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti.
Ulterior reînregistrării cauzei pe rolul acestei ultime instanţe, ca efect al intrării în vigoare a Legii 2/2013, instanţa a dispus scoaterea de pe rol a cererii şi înaintarea sa Tribunalului Bucureşti.
Astfel, cauza a fost reînregistrară pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 22 februarie 2013.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune această măsura s-au avut in vedere dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 2/2013 şi împrejurarea că obiectul prezentei acţiuni se încadrează in dispoziţiile art. 4 privind funcţionarii publici.
2.2. Prin Sentinţa nr. 3489 din data de 17 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, excepţie invocată din oficiu; s-a declinat judecarea cauzei privind pe reclamantul B.D.M., în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R., M.A.I., M.I.M. şi S.M., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că, în speţă, capătul principal al acestei acţiuni este reprezentat de cererea reclamantului de anulare, pe cale principală, a două acte cu caracter general, vizând structura organizatorică a Poliţiei Române, emise de autorităţi centrale, acte care nu privesc în mod direct şi nemijlocit raportul de serviciu al reclamantului ci sunt acte cu caracter general, aplicabile la nivelul întregii structuri a Poliţiei Române.
De asemenea, s-a reţinut că analiza legalităţii acestora nu ţine în mod direct de raportul de serviciu al reclamantului, pentru ca acestea să poată fi incluse în dispoziţia legală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 2/2013, ele fiind aplicabile tuturor persoanelor din cadrul acestei structuri.
Astfel, tribunalul a considerat că analiza raportului de serviciu al reclamantului, respectiv a legalităţii şi temeiniciei actelor contestate iniţial de acesta, nu pot avea decât un caracter subsecvent, accesoriu faţă de primul, acestea fiind emise şi, depinzând astfel de legalitatea actelor superioare, neimpunându-se eventuala disjungere a capătului de cerere principal având ca obiect anularea Ordinului M.A.I. din 30 iunie 2011 şi a dispoziţiei I.G.P.R. din 30 iunie 2011.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanţele au fost investite cu cererea formulată de către reclamantul B.D.M. prin care, in principal, s-a contestat Dispoziţia din 06 iulie 2011, act prin care reclamantul, şef birou la B.C.C.O. Bucureşti - Serviciul Antidrog - Birou Sector 4, ca urmare a reorganizării unităţii şi desființării funcţiei deţinute, a fost pus la dispoziţia I.G.P.R. pe o perioadă de 3 luni, in subsidiar, solicitându-se şi anularea tuturor actelor subsecvente, obligarea pârâţilor la emiterea unui act administrativ de numire pe o funcţie de şef birou, acordarea drepturilor de care a fost privat şi despăgubiri materiale şi morale.
În cauză a fost soluţionat un regulator de competenţă, iar prin Decizia nr. 4121 din data de 12 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, in Dosarul nr. 7242/3/2010 s-a constatat că prezenta acţiune are ca obiect anularea unui act administrativ de modificare a raportului de serviciu şi repararea pagubei, raport de serviciu încheiat intre reclamant şi pârâtul I.G.P.R., aflat sub incidenţa dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora:
„Art. 23. - (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi,sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.”
De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
În raport de textele menţionate anterior, se constată că, astfel cum a reţinut chiar şi tribunalul in soluţia de declinare, a intervenit o unificare a competenţei materiale în domeniul funcţiei publice la nivelul tribunalelor, fără a mai conta calitatea de autoritate centrală sau locală a instituţiei publice cu care s-a format raportul de serviciu.
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 era de competenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 4 şi art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe B.D.M., M.A.I., I.G.P.R., M.I.M. şi S.M. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6698/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6783/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
