ICCJ. Decizia nr. 6698/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6698/2013
Dosar nr. 26/2/2012
Ședința publică de la 11 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta P.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat instanţei anularea parţială a Ordinului nr. 2120/C/2011, emis de Ministrul Justiţiei şi obligarea pârâtului să emită un ordin prin care:
-să se menţioneze faptul că, începând cu data de 01 iulie 2011, perioada care reprezintă vechime în magistratură, pentru reclamantă este „de peste 3 ani";
- să i se stabilească indemnizaţia de încadrare pe baza coeficientului de multiplicare 13,500, începând cu data 01 iulie 2011 şi să i se stabilească sporurile în funcţie de această indemnizaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1785 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Ordinul nr. 2120/C/2011 în ce priveşte menţiunile referitoare la reclamantă şi a obligat pârâtul să stabilească drepturile salariale ale reclamantei în raport cu indemnizaţia de încadrare calculată pe baza coeficientului de multiplicare de 13,500, începând cu data de 01 iulie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 2120/C/2011, emis de Ministrul Justiţiei în temeiul Legilor nr. 284/2010 şi 285/2010, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantei prin aplicarea unui coeficient de multiplicare de 9,00, luându-se act că prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 437 din 30 iunie 2011 reclamanta, absolventă a I.N.M. promoţia 2009-2001, a fost numită ca judecător stagiar.
Curtea de Apel a reţinut că, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, reclamanta avea la data emiterii ordinului, o vechime în magistratură mai mare de 6 ani, ca urmare a funcţiilor pe care le îndeplinise anterior.
Din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 rezultă că judecătorul care funcţionează la judecătorie, fără a avea o funcţie de conducere, şi cu o vechime ce depăşeşte trei ani, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500.
În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că exceptarea judecătorilor stagiari de la regula, principiul statuat la pct. 28 al Anexei în sensul „Judecătorii, procurorii, peste 3 ani vechime” au dreptul la un coeficient de 13,500 nu poate fi dedusă prin interpretarea „per a contrario” a unor dispoziţii inserate ca „notă” în lege.
Instanţa de fond a mai considerat că dacă legiuitorul ar fi intenţionat să acorde acest coeficient numai persoanelor care au validat examenul de capacitate ar fi formulat dispoziţia în acest sens: „coeficientul prevăzut la lit. a) pct. 28 se aplică judecătorilor şi procurorilor numai după validarea examenului de capacitate”.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că stabilirea coeficientului de multiplicare corespunzător vechimii se realizează prin ordin al ministrului justiţiei numai pe baza hotărârii C.S.M. prin care judecătorii stagiari sunt numiţi în magistratură, în cauza dedusă judecăţii - Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 437 din 30 iunie 2011 prin care intimata a fost numită, judecător stagiar la Judecătoria Bacău.
Recurentul consideră că, în mod greşit, Curtea de Apel a reţinut că judecătorii cu o vechime de peste 3 ani, indiferent dacă sunt stagiari sau definitivi, beneficiază de un coeficient de 13,500, conform lit. a), pct. 28 Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006.
Chiar dacă în textul Anexei O.U.G. nr. 27/2006 nu se foloseşte sintagma „judecător stagiar", diferenţierea de salarizare între judecătorii stagiari şi cei definitivi este evidentă din moment ce actul normativ menţionat impune condiţia validării examenului de capacitate sau condiţia încadrării ca judecător definitiv, pentru acordarea coeficientului de multiplicare 13,500.
Recurentul mai susţine că prin O.U.G. nr. 27/2006 se face o distincţie clară între indemnizaţia de încadrare corespunzătoare unui judecător stagiar şi cea prevăzută pentru un judecător definitiv tocmai prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare diferiţi, cum este cazul celui de 13,500, pe care legea îl condiţionează de validarea examenului de capacitate si de dobândirea pe această cale, a calităţii de judecător definitiv.
În opinia recurentului instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 86 din Legea nr 303/2004, reţinând că reclamanta avea la data emiterii ordinului o vechime în magistratură mai mare de 6 ani.
Aceste dispoziţii sunt utile doar la stabilirea şi acordarea pensiei de serviciu, iar nu şi pentru acordarea coeficientului 13,500 sau a sporului de stabilitate.
P rin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se abrogă o serie de reglementări cuprinse în O.U.G. nr. 27/2006, nu însă şi cele referitoare la determinarea indemnizaţiei la care sunt îndreptăţiţi magistraţii, în acest sens fiind prevederile art. 5 din anexa VI.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Astfel cum rezultă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a contestat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2120/2011 pentru considerentul că în mod greşit a fost aplicat coeficientul de multiplicare de 9,00 iar pârâtul nu a reţinut vechimea reală în magistratură.
În ceea ce priveşte coeficientul de multiplicare avut în vedere la emiterea ordinului contestat, instanţa de control judiciar constată că în mod legal a reţinut pârâtul că reclamanta beneficiază de coeficientul de multiplicare de 9,00 şi nu de 13,50, aplicabil numai după validarea examenului de capacitate.
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi a notei cuprinsă în anexa la ordonanţă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă”.
Potrivit lit. a) pct. 28 din anexa 1 cuprinzând „Indemnizaţiile judecătorilor, procurorilor şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, judecătorii şi procurorii de judecătorie, cu peste 3 ani vechime, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500.
Prin nota 3, subsecventă anexei menţionate, se prevede că: „După validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorilor şi procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut la lit. a) pct. 28. Acelaşi coeficient se aplică şi judecătorilor şi procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu o vechime mai mică de 3 ani”.
Având în vedere aceste dispoziţii este evident că în privinţa judecătorilor stagiari nu este aplicabil coeficientul de multiplicare de 13,50, coeficient condiţionat de validarea examenului de capacitate şi aplicabil inclusiv pentru perioada dintre data validării examenului de capacitate şi data intrării în vigoare a actului de numire de către Preşedintele României.
Argumentele reclamantei, în sensul că dispoziţiile Anexei la O.U.G. nr. 27/2006 nu condiţionează promovarea examenului de capacitate pentru încadrarea în coeficientul de multiplicare 13,50, fiind suficientă dovada vechimii în magistratură de peste 3 ani nu atestă nelegalitatea Ordinului 2120 din 17 octombrie 2011 atât timp, cât O.U.G. nr. 27/2006 condiţionează încadrarea judecătorilor care funcţionează la judecătorii în acest coeficient de multiplicare de promovarea şi validarea examenului de capacitate, în cazul judecătorilor stagiari, sau de numirea în funcţia de judecător definitiv fără susţinerea examenului de capacitate.
Tratamentul diferenţiat în privinţa salarizării este justificat obiectiv, raportat la natura şi complexitatea cauzelor pe care le pot soluţiona judecătorii stagiari, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind în afara oricărei discuţii existenţa unor situaţii comparabile.
Instanţa de fond a apreciat că O.U.G. nr. 27/2006 nu a avut în vedere distincţia judecător stagiar-judecător definitiv la enumerarea criteriilor de stabilire a indemnizaţiei iar pct. 3 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006 nu ar introduce condiţia validării examenului de capacitate pentru acordarea coeficientului de 13,500.
Însă, analiza pct. 3 din Nota la Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006 dovedeşte exact contrariu pentru că este condiţionată aplicarea coeficientului de 13,500 de validarea (promovarea) examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută de art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, text ce se referă la perioada dintre data validării examenului de capacitate şi data intrării în vigoare a actului de numire de către Preşedintele României.
Chiar dacă aceste concluzii rezultă dintr-o Notă la o Anexă a O.U.G. nr. 27/2006, anexele fac parte integrantă din actul normativ şi trebuie aplicate şi nu se poate impune o concluzie contrară numai pentru că aceasta nu este cuprinsă în textul propriu-zis al actului normativ, din moment ce şi anexele au aceeaşi putere ca şi actul respectiv.
De altfel, chiar art. 57 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 prevede că „Textul–cadru de trimitere trebuie să facă, în finalul său, menţiunea că anexa face parte integrantă din actul normativ” iar în art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006 se prevede expres că anexa la ordonanţă face parte integrantă din actul normativ.
De altfel, instanţa de fond nu a ţinut seama şi de actul normativ în baza căruia a fost emis ordinul a cărui anulare se cere.
Ordinul nr. 2120/C/2011 al Ministrului Justiţiei a fost emis potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 2 care prevedea că „în anul 2011 pentru personalul nou-încadrat în funcţie, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţii similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.
Chiar dacă O.U.G. nr. 27/2006 a fost abrogată parţial prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în Legea nr. 330/2009 se fac o serie de trimiteri la Anexele O.U.G. nr. 27/2006 şi chiar la notele la anexe, iar judecătorii şi procurorii stagiari au fost salarizaţi, şi după intrarea în vigoare a acestei legi, diferit faţă de judecătorii şi procurorii definitivi.
Astfel, potrivit art. 5 din anexa VI a Legii nr. 330/2009:„(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părţii a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)" iar art. 8 alin. (2) din aceeaşi anexă prevede că „ După validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorilor, procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat acestora li se aplică indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită conform coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la nr. art. 25 şi 26, după caz, din anexa nr. VI/1”.
Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de la 1 ianuarie 2011, pentru că Legea nr. 285/2010, în art. 2 face trimitere la „nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare”, rezultă că salarizarea reclamantei s-a făcut conform salarizării pentru funcţii similare astfel cum au fost stabilite pentru anul 2010 potrivit Legii nr. 330/2010, lege care prevede expres, în art. 8 alin. (2), o dispoziţie identică cu cea din pct. 3 al Notei din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, astfel că nu se poate susţine nelegalitatea ordinului emis de Ministerul Justiţiei.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, este de observat că dispoziţiile art. 4 din O.U.G nr. 27/2006 statuează că „(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistraţii-asistenţi beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, de o majorare a indemnizaţiei stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizaţia de încadrare brută lunară (...)."
În raport cu aceste dispoziţii este evident că sporul de stabilitate sau de fidelitate nu se acordă pentru întreaga vechime în magistratură ori în alte funcţii juridice, considerate ca vechime în magistratură şi pentru care se acordă sporul de vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea reclamantei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate,
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1785 din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei Popovici Andreea Manuela, ca neîntemeiată.
Cu opinia separată a d-nei judecător E.I., în sensul respingerii recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6679/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 6733/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
