ICCJ. Decizia nr. 6791/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6791/2013
Dosar nr. 9689/2/2011
Ședința publică de la 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată sub nr. 9689/2/2011, reclamanta SC C.T. SRL a chemat în judecată Consiliul Concurenţei şi a solicitat anularea Deciziei emisă de acesta nr. 48 din 30 septembrie 2011 şi exonerarea de la plata amenzii de 68.252 lei, în subsidiar, reducerea amenzii în baza principiului proporţionalităţii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4114 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei SC C.T. SRL ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 48 din 30 septembrie 2011 emisă de pârât s-a dispus sancţionarea reclamantei cu amendă în cuantum de 68.525 lei, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeaşi Lege.
În fapt s-a reţinut că producătorul SC P.Z.M. SRL a încheiat cu distribuitorii SC C.T. SRL Cluj Napoca şi SC G.C. SRL Bucureşti contracte de comision pentru distribuţie exclusiv pentru anumite zone, cu drept de desfacere exclusivă pentru produsele pantaloni de stofă pentru bărbaţi, precum şi preţuri de revânzare către terţi, cuprinse în listele de preţuri pentru România, pentru fiecare sezon.
În drept, prin decizia contestată s-a constatat încălcarea de către semnatarii contractului a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Reclamanta a contestat legalitatea deciziei în ceea ce o priveşte, argumentele sale fiind centrate pe ideea că autoritatea pârâtă a reţinut în mod eronat situaţia de fapt şi de drept, pe baza unui probatoriu insuficient.
Examinând probele administrate, Curtea a reţinut că la data de 28 august 2000 între SC Z.M. SRL, în calitate de vânzător şi reclamantă, în calitate de distribuitor, s-a încheiat un contract prin care reclamanta a dobândit, pe o perioadă de 5 ani, dreptul de desfacere exclusivă pe teritoriul României, cu excepţia municipiului Bucureşti, a trei mărci de pantaloni bărbăteşti.
La art. 8 din contract s-a convenit ca reclamanta să vândă produsele către terţi la preţurile fixate de distribuitor şi prevăzute în lista de preţuri pentru România, fără adaosuri suplimentare.
În drept, Curtea a reţinut că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.
În acelaşi timp, art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege stabileşte regula conform căreia preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei.
Raportând situaţia de fapt la prevederile legale citate, Curtea a constat că reclamantă şi SC Z.M. SRL a avut ca obiect restrângerea concurenţei, prin încălcarea regulii de determinare a preţului pe baza liberei concurenţe.
Nu au fost reţinute susţinerile reclamantei cu privire la insuficienţa probatoriului, întrucât contractul semnat cu SC Z.M. SRL constituie o probă suficientă pentru dovedirea înţelegerii anticoncurenţiale, în contextul existenţei unui contract similar semnat de aceeaşi firmă cu un alt distribuitor pentru Bucureşti.
Curtea de apel a apreciat ca nefondate susţinerile în legătură cu insuficienţa probatoriului cu privire la dimensiunea pieţii relevante şi a rolului reclamantei pe această piaţă, întrucât înţelegerea a avut în mod clar ca obiect vânzarea produselor către consumator la un preţ fixat de producător, iar nu prin liberă concurenţă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Tocmai din acest motiv în cazul reclamantei nu este incidentă cauza de excludere prevăzută de art. 8 alin. (1) - (3) din Lege, întrucât alin. (4) din acest articol stipulează în mod expres că prevederile alin. (1) - (3) nu se aplică în cazul acordurilor prin care se fixează preţurile de vânzare a produselor către terţi.
Cu privire la sancţiunea aplicată, s-a constatat că aceasta a fost corect individualizată în raport cu gravitatea redusă a faptei, dar şi cu durata convenţiei. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că sancţiunea orientată spre minimul prevăzut de art. 51 din Legea nr. 21/1996 respectă criteriile legale de individualizare, contrar susţinerilor reclamantei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C.T. SRL şi a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi admiterea contestaţiei formulate, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.
În motivele de recurs s-a arătat că instanţa de fond a tratat în mod superficial aspectele de fond pe care le-a invocat şi a constatat în mod nejustificat temeinicia deciziei atacate în lipsa unei motivări efective a deciziei, în lipsa unei motivări efective a deciziei, în lipsa unei analize punctuale a tuturor probatoriilor propuse, admise şi administrate, a motivării respingerii probatoriilor propuse de părţi, în lipsa analizei motivelor de fapt şi de drept a contestaţiei, a înscrisurilor depuse de părţi, ca probatoriu în faţa instanţei.
Recurenta a arătat că, în baza art. 101 alin. (1) din T.F.U.E. şi art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, nu toate înţelegerile sau practicile concertate sunt prin ele însele ilegale sau generatoare de prejudicii, unele dintre acestea putând beneficia de exceptări de la interdicţia prevăzută ca regulă generală, iar în acest caz este necesar ca întreprinderile în cauză să demonstreze îndeplinirea anumitor condiţii prevăzute de lege, în principal că avantajele favorabile compensează efectele restrictive asupra concurenţei iar consumatorii beneficiază de avantajele rezultate.
Atunci când un acord face obiectul unei exceptări, părţile trebuie să dovedească doar că acordul beneficiază de o exceptare pe categorii.
Acordurilor de o importanţă minoră, care nu restrâng în mod semnificativ concurenţa pentru că părţile unui acord deţin o cotă de piaţă nesemnificativă, nu li se aplică prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, dar se aplică în cazul în care acestea au ca obiect fixarea pretenţiilor de vânzare a produselor către terţi, limitarea producţiei sau a vânzărilor şi împărţirea pieţelor sau a clienţilor, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
În speţă, susţine recurenta, Consiliul Concurenţei nu a putut demonstra impactul negativ pe care le-a avut aşa numita înţelegere la fixarea preţurilor şi nici instanţa de fond nu a putut constata dacă ne găsim în faţa unor practici care să fi afectat în mod negativ piaţa românească a distribuţiei de pantaloni de stofă pentru bărbaţi.
Din lecturarea aşa-zisei motivări a deciziei, recurenta a arătat că aceasta este limitată la o singură frază, în care se reţine un singur aspect incriminator, anume acela al fixării preţurilor de revânzare către terţi, prin acordul intervenit între producătorul Z.M. şi recurenta SC C.T. SRL, dar că acesta nu este susţinut nici măcar de dispoziţiile contractului incriminator, deoarece acesta conţine o clauză din care rezultă faptul că producătorul Z.M. a avut o conduită contractuală dictatorială, impunând drept condiţie revânzarea produselor sale la un preţ impus, dar că acestea reprezentau preţuri minimale menite să creeze mărcilor de pantaloni de stofă comercializate accesul mai facil pe piaţa românească a pantalonilor de stofă pentru bărbaţi. Cu toate acestea, recurenta contestatoare nu a respectat clauza în discuţie, a revândut produsele către terţi cu alte preţuri decât cele impuse de producător, aşa cum rezultă din multitudinea facturilor depuse la dosarul cauzei şi, de aceea, nu se poate imputa acesteia participarea la o înţelegere în privinţa fixării preţurilor de revânzare, acestea fiind în mod evident stabilite şi impuse de către SC Z.M. SRL.
S-a invocat de către recurentă şi faptul că decizia a fost emisă fără a se verifica dacă activitatea recurentei a influenţat în mod negativ preţul produselor pe piaţa relevantă a pantalonilor de stofă pentru bărbaţi din România, care este cota de piaţă a comerciantului amendat, raportat la piaţa relevantă din România pe segmentul - pantaloni de stofă pentru bărbaţi şi dacă trebuia sau nu aplicată excepţia prevăzută de art. 8 din Legea nr. 21/1996, care este efectul negativ pe care activitatea comerciantului amendat l-a produs pe „piaţa relevantă” din România, dacă s-a produs un prejudiciu real consumatorului final prin activităţile comerciale realizate de contestatoare, dacă semnarea contractului neurmată de executarea întocmai a dispoziţiilor a creat un impact negativ pe piaţa relevantă a comercializării pantalonilor de stofă pentru bărbaţi din România.
Prin decizia atacată, Consiliul Concurenţei nu a respectat standardul de probă ridicat aplicabil în materie de concurenţă şi principiile C.E.D.O. cu privire la prezumţia de nevinovăţie, iar amenda încalcă principiul proporţionalităţii pentru că nu s-au aplicat corect şi complet criteriile de individualizare, precum şi excepţiile permise de art. 8 din Legea nr. 21/1996 şi nu s-a avut în vedere faptul că nefiind urmată o executare efectivă, contractul nu a produs efecte în piaţă.
S-a solicitat admiterea recursului, admiterea contestaţiei, anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 48 din 30 septembrie 2011 numai în privinţa măsurilor dispuse faţă de SC C.T. SRL şi exonerarea de la plata amenzii de 68.252 lei şi, în subsidiar, reducerea, în baza principiului proporţionalităţii, a cuantumului amenzii.
Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Deciziei nr. 48 din 30 septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenţei prin care reclamanta SC C.T. SRL Cluj-Napoca a fost sancţionată cu amenda de 68.525 lei pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 pentru semnarea unor contracte de comision pentru distribuţie exclusivă, deoarece restricţionează prin obiect concurenţa.
În cadrul motivelor de recurs, recurenta a criticat faptul că soluţia instanţei de fond este sumar motivată şi este rezultatul unei analize superficiale a probatoriilor, dar aceste susţineri sunt nefondate.
Instanţa de fond a motivat soluţia cu respectarea prevederilor art. 261 C. proc. civ. şi a făcut referiri la toate motivele pentru care reclamanta a solicitat anularea deciziei Consiliului Concurenţei şi a fost analizat probatoriul administrat în cauză.
Şi criticile recurentei ce vizează nelegalitatea deciziei contestate pentru că nu s-a stabilit piaţa relevantă şi nici efectele pe care contractul încheiat între părţi le-a avut, sunt nefondate.
Recurenta-reclamantă a fost sancţionată pentru că a semnat, în calitate de distribuitor, un contract cu producătorul SC P.Z.M. SRL Tg.Secuiesc, producător care a încheiat un contract asemănător şi cu un alt distribuitor SC G.C. SRL Bucureşti, contracte prin care au fost stabilite anumite zone cu drept de desfacere exclusivă pentru produsele pantaloni stofă pentru bărbaţi, precum şi preţuri de revânzare către terţi, cuprinse în listele de preţuri pentru România, pentru fiecare sezon.
Deşi recurenta susţine că era important de stabilit dacă prin activitatea sa a fost influenţat în mod negativ preţul produselor pe piaţa relevantă a pantalonilor de stofă pentru bărbaţi din România şi cota de piaţă a acesteia, se constată că aceste susţineri nu ţin seama de natura înţelegerii anticoncurenţiale ce a fost sancţionată de către autoritatea de concurenţă.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996: „Sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc direct sau indirect preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare”.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că sunt interzise înţelegerile între întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi fie că acestea au ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei, fie că au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei, legea sancţionând faptele fie pentru efectele pe care le produc, fie numai pentru obiectul anticoncurenţial al înțelegerilor, atunci când se creează o situaţie de pericol asupra concurenţei, chiar în lipsa efectelor propriu-zise.
Recurenta a participat la o înţelegere anticoncurenţială prin obiect, astfel că nu era necesar să se dovedească sau să se stabilească dacă au existat efecte anticoncurenţiale ale încălcării regulilor de concurenţă de către aceasta.
Este adevărat că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prevede că interdicţia menţionată de art. 5 alin. (1) nu se aplică în cazul înţelegerilor considerate a avea un impact minor asupra concurenţei, dar recurentei nu-i sunt aplicabile aceste dispoziţii, chiar dacă s-ar aprecia că efectele produse asupra concurenţei ar fi fost minore deoarece chiar art. 8 alin. (4) din acelaşi act normativ dispune că art. 8 alin. (1) nu se aplică înţelegerilor care în mod direct sau indirect, izolat sau în combinaţie cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor are ca obiect fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi.
În aceste condiţii, autoritatea de concurenţă era suficient să dovedească faptul că înţelegerea anticoncurenţială a avut ca obiect fixarea preţurilor şi nu era necesar să dovedească şi efectele pe care înţelegerea încheiată le-a avut asupra concurenţei pe piaţa pantalonilor de stofă pentru bărbaţi, având în vedere că înţelegerile privind fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi sunt considerate încălcări per se ale legislaţiei de concurenţă, iar o asemenea încălcare este prezumată că afectează concurenţa şi nu este necesară demonstrarea efectelor încălcării.
În raport de natura încălcării regulilor de concurenţă nu prezintă relevanţă nici susţinerile recurentei referitoare la nerespectarea întocmai sau întotdeauna a prevederilor contractului considerat „înţelegere anticoncurenţială” pentru că nu prezintă relevanţă efectele înţelegerii, cerinţele legii privind obiectul sau efectele fiind alternative şi nu cumulative.
De altfel, împrejurarea că recurenta nu a executat întocmai prevederile contractuale a fost avută în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate.
Această interpretare este conformă şi cu legislaţia comunitară (art. 101 din T.F.U.E.) şi cu jurisprudenţa C.J.U.E. (cauza C-08/2008 T-Mobile Netherlands BV).
Recurenta, deşi nu indică expres dispoziţiile legale încălcate, a criticat şi sancţiunea aplicată considerată ca fiind drastică, dar aceste susţineri sunt nefondate.
La individualizarea sancţiunii au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 21/1996, respectiv gravitatea faptei şi consecinţele sale asupra concurenţei, criterii care sunt detaliate în instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 21/1996.
Pentru că încălcarea a fost încadrată la cele de gravitate mică, a fost aplicată o amendă de 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării, pentru că încălcarea s-a produs pe o durată mare, a fost aplicată o creştere de 60% dar s-a reţinut şi o circumstanţă atenuantă (nerespectarea parţială a înţelegerii) şi s-a aplicat o reducere de 10%, suma totală a amenzii fiind de 1,44 din cifra de afaceri totală din anul 2010.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C.T.s SRL împotriva sentinţei civile nr. 4114 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6783/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 6793/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
