ICCJ. Decizia nr. 6699/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6699/2013
Dosar nr. 32/35/2012
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.I.N. a solicitat, în contradictoriu cu M.A.I., I.G.P.F.R. şi I.T.P.F. Oradea, anularea Deciziei de imputare nr. 323528 din 21 septembrie 2011 şi a actelor subsecvente, respectiv Hotărârea nr. 324240 din 4 noiembrie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.F. Bucureşti şi a actului emis la data de 10 ianuarie 2012 de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata sumei de 6.553,3 lei, suspendarea executării deciziei de imputare până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 189 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantului, a fost anulată decizia de imputare nr. 323528 din 21 septembrie 2011 emisă de I.G.P.F. şi actele subsecvente, respectiv Hotărârea nr. 324240 din 4 noiembrie 2011 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a fost exonerat reclamantul de la plata sumei de 6.553,3 lei şi au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocat.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia de imputare nr. 323528 din 21 septembrie 2011 emisă de I.G.P.F. s-a dispus imputarea sumei de 6553,3 lei în sarcina reclamantului T.I.N. - subcomisar de politie, reprezentând prejudiciul creat M.A.I. prin neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit reprezentând drepturi salariale pentru patru poliţişti puşi la dispoziţie, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit Public Intern Timişoara.
Decizia de imputare a fost emisă avându-se în vedere procesul-verbal de cercetare administrativă din 13 septembrie 2011, în baza Dispoziţiei Inspectorului General nr. 265672 din 31 mai 2011 şi cercetarea administrativă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998 ale I.M.I. nr. 830/1999.
Prin Hotărârea nr. 324240 din 04 noiembrie 2011 emisa de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul I.G.P.F. Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantului formulată împotriva deciziei de imputare nr. 323528 din 21 septembrie 2011.
Instanţa a reţinut că la data de 21 februarie 2011, la nivelul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor a fost înregistrat Raportul de Audit Public Intern nr. S/247756 din 17 februarie 2011, fiind înregistrat la I.J.P.F. Bihor cu nr. S/ 1.324.568 din 21 februarie 2011. De la acea data, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, şeful I.J.P.F. Bihor avea obligaţia să numească o Comisie de cercetare administrativă, care trebuia înştiinţată de faptul că, de la data de 21 februarie 2011, dispune de un termen de cel mult 60 de zile, respectiv cel târziu până la data de 20 aprilie 2011, pentru finalizarea cercetării privind cei patru poliţişti puşi la dispoziţie.
După prezentarea raportului de audit, ofiţerii cu funcţii de conducere s-au întrunit într-o şedinţă de comandă, pentru a stabili masurile ce urmau a fi luate, în baza dispoziţiilor tratate în Calendarul de implementare, anexă la Raportul de audit cu nr. S/ 247.756 din 17 februarie 2011, care a fost prezentat sefului unităţii.
Conform Calendarului de implementare al recomandărilor întocmit de Biroul 4 Audit Public Intern Timişoara, la Cap. II - Încadrarea si pregătirea personalului pct. 1 se dispune:,,numirea unei comisii în vederea extinderii verificării asupra întregii perioade auditate privind stabilirea drepturilor salariale ale poliţiştilor în activitate, cercetaţi si judecaţi în stare de libertate sau eliberaţi pe cauţiune. Acest fapt presupunea extinderea verificărilor asupra tuturor poliţiştilor aflaţi la dispoziţie, inclusiv a celor patru poliţişti care au făcut obiectul cercetării, cu termen de finalizare până la data de 21 martie 2011, urmând ca după această dată să fie declanşată cercetarea administrativă asupra tuturor poliţiştilor, deoarece, atât cei patru poliţişti identificaţi de către Comisia de extindere, au făcut obiectul extinderii cercetării administrative”.
În şedinţa de comandă care a avut loc după prezentarea raportului de audit (şedinţa la care au participat doar ofiţerii cu funcţii de conducere) a fost numită o comisie de extindere a verificării tuturor poliţiştilor aflaţi la dispoziţie, urmând ca după finalizarea activităţii comisiei de extindere a verificărilor să înceapă activitatea Comisiei de cercetare administrativă, după cum rezultă din Dispoziţia zilnică nr. 46 din 07 martie 2011, respectiv Dispoziţia zilnică nr. 56 din 21 martie 2011, cu termen de finalizare pana cel târziu la data de 20 mai 2011.
Instanţa a reţinut că reclamantul a fost desemnat membru în comisia administrativa pentru stabilirea si recuperarea prejudiciului creat cu privire la încadrarea, pregătirea si salarizarea poliţiştilor puşi la dispoziţie în urma Raportului Biroului 4 de Audit Public Intern Timişoara, în baza Dispoziţiei zilnice nr. 46 din 07 martie 2011 si obligat să înceapă activitatea în cadrul acestei comisii din data de 21 martie 2011, conform Dispoziţiei zilnice nr. 56 din 21 martie 2011.
Astfel, s-a constatat că reclamantul nu a beneficiat de drept si de fapt de termenul de 60 de zile de la data când comandantul sau seful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei, necesar pentru efectuarea cercetării administrative.
Astfel, termenul rămas de la data desemnării reclamantului ca membru al Comisiei de cercetare administrativa, potrivit adresei nr. 1345522 din 07 martie 2011 emisă de Biroul Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor (prin care acesta a fost informat ca termenul de finalizare a cercetării administrative era 20 mai 2011) şi până la expirarea acestuia, era insuficient raportat la volumul activităţilor ce trebuiau efectuate.
Ori, în conformitate cu prevederile legale în materie, Comisia trebuia desemnata imediat pentru verificări, respectiv cel târziu la 22 februarie 2011 si trebuia sa termine cercetările si, implicit, lucrările până la data de 21 aprilie 2011, adică înăuntrul celor 60 de zile de la luarea la cunoştinţă a conducerii Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor si nu greşit cum s-a procedat, reclamantul fiind numit la 07 martie 2011, cu începere a activităţii la 21 martie 2011 şi cu finalizare la 21 mai 2011.
În speţă, nu numai membrii Comisiei de cercetare administrativa au fost induşi în eroare cu privire la termenul de finalizare a cercetării administrative, ci si membrii Biroului de Resurse Umane din cadrul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, care l-au informat pe reclamant prin adresa nr. 1345522 din 07 martie 2011 in acest sens.
În conformitate cu prevederile pct. 85 din Instrucţiunile ministrului de interne nr. 830/1999 privind răspunderea materiala a militarilor pentru pagubele produse M.A.I.: „Comandantul (seful unităţii) care a constatat existenta pagubei dispune, de îndată, prin ordin de zi pe unitate . executarea cercetării administrative, stabilind in conformitate cu prevederile actelor administrative interne, organul sau comisia competentă să efectueze cercetarea administrativă, precum si termenul până la care trebuia executată”.
S-a susţinut de către instanţa de fond, ca în cazul reclamantului, termenul de finalizare pentru cercetarea administrativă era stabilit pentru data de 20 mai 2010 de către seful de Birou Resurse Umane, Comisar sef de politie L.D., aceasta fiind, in opinia instanţei, singurul termen pe care reclamantul trebuia să îl respecte si nu un altul, care nu i-a fost adus la cunoştinţă.
În acest context, nu este vina Comisiei de cercetare administrativă din care a făcut parte si reclamantul, pentru termenele stabilite, întrucât acestea au fost dispuse si aprobate de conducerea IJPF Bihor sau de persoanele delegate de aceasta.
Raportat la situaţia de fapt expusă, instanţa a apreciat ca nejustificată afirmaţia pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în sensul că reclamantul ar fi trebuit să cunoască termenul de 60 de zile, calculat de la data când seful unităţii a constatat producerea pagubei, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.
De asemenea, pentru aceleaşi considerente, nu a fost primită nici susţinerea aceluiaşi pârât în sensul ca adresa nr. 1345522 din 07 martie 2011 emisa de Biroul Resurse Umane din cadrul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor nu a fost aprobată de seful Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor şi, astfel, reclamantul contestator nu ar fi fost ţinut în nici un fel de termenul precizat în respectivul înscris.
Instanţa a reţinut şi că activitatea Comisiei de cercetare administrativă a fost îngreunată şi datorită faptului că domnul comisar şef de politie, D.M., în calitate de preşedinte al comisiei de cercetare administrativă, a fost consemnat în Dispoziţia zilnică nr. 65 din 01 aprilie 2011 că se internează în spital pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale, fiind spitalizat până la data de 15 aprilie 2011, iar ulterior a beneficiat de concediu medical, până la data de 27 mai 2011.
Preşedintele Comisiei de cercetare administrativă avea obligaţia expresă să solicite conducerii I.J.P.F. Bihor înlocuirea sa din funcţia de preşedinte al comisiei, aspect care nu poate fi imputat numai membrilor Comisiei de cercetare administrativa, deoarece nu exista nici o prevedere legală din care să rezulte obligativitatea numai a membrilor comisiei de cercetare administrativa în a solicita înlocuirea preşedintelui comisiei de cercetare administrativa, în special in cazuri de probleme medicale ale preşedintelui.
Referitor la invocarea de către reclamant a faptului ca a fost numit membru al comisiei de cercetare administrativa deşi nu era încadrat într-o funcţie de conducere, nu a fost consultat şi nu avea nici pregătirea necesară în vederea stabilirii legale a drepturilor salariale pentru poliţiştii aflaţi la dispoziţie, aceste aspecte au fost considerate, în opinia instanţei, nerelevante, nefiind instituită prin lege nici o interdicţie în acest sens.
1. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs I.G.P.F. şi M.A.I., iar I.G.P.F. împotriva Încheierii din 21 mai 2012.
În recursurile declarate de I.G.P.F. şi M.A.I., s-a apreciat că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală.
În motivele de recurs a fost invocat Raportul de Audit Public Intern nr. S/247756 din 17 februarie 2011 al Biroului de Audit Intern Timişoara, raport de audit ce a fost înregistrat la 21 februarie 2011 la I.J.P.F. Bihor, iar în cadrul acestui raport s-au făcut următoarele recomandări: numirea unei comisii în vederea extinderii verificărilor, iar în urma verificărilor şi a constatărilor rezultate urma să fie executată cercetarea administrativă în vederea stabilirii şi recuperării prejudiciului creat.
În baza acestui document a fost emisă Dispoziţia Şefului I.J.P.F. Bihor nr. 46 din 7 martie 2011 prin care a fost numită o comisie de cercetare administrativă pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului creat cu privire la salarizarea personalului, unul dintre membrii comisiei fiind intimatul (pct. 14) şi a fost numită comisia de extindere a verificărilor (pct. 17).
La 21 martie 2011, prin procesul-verbal de extindere din 18 martie 2011, comisia a adus la cunoştinţă inspectorului şef al I.J.P.F. Bihor faptul că pe lângă cei 4 poliţişti de frontieră pentru care au fost acordate drepturi salariale necuvenite, au mai fost identificaţi doi poliţişti de frontieră.
Prin Dispoziţia nr. 56 din 21 martie 2011 a şefului I.J.P.F. Bihor a fost numită o comisie de cercetare administrativă pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului creat cu privire la salarizare Inspectoratului, în baza procesului-verbal de extindere din 18 martie 2011 şi a raportului de audit public intern, membru în această comisie fiind şi intimatul, iar în dispoziţie s-a stabilit că începând cu acea dată, comisia de cercetare administrativă îşi începe activitatea. Această dispoziţie a fost modificată prin Dispoziţia nr. 86 din 3 mai 2011 şi a fost înlocuit preşedintele comisiei de cercetare administrativă comisar-şef de poliţie D.M. cu comisarul-şef de poliţie O.O.
La data de 10 mai 2011, I.J.P.F. Bihor solicită I.J.P.F., în baza art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, prelungirea termenului de efectuare a cercetării administrative dispuse la măsura 2, pct. II din Calendarul de implementare a recomandărilor, conform Raportului de Audit Public Intern Timişoara cu încă 30 zile.
I.G.P.F., prin Nota nr. 322154 din 20 mai 2011 a aprobat prelungirea termenului de efectuare a cercetării administrative pentru cei doi poliţişti de frontieră menţionaţi în procesul-verbal de extindere nr. 1355409 din 18 aprilie 2011, începând cu 17 mai 2011 cu încă 30 de zile, iar în cazul celor patru poliţişti de frontieră identificaţi de audit s-a dispus declanşarea cercetării administrative în baza art. 34 din O.G. nr. 121/1998.
Recurenţii au arătat şi că membrii comisiei au declarat că potrivit calendarului de implementare a recomandărilor cuprinse în raportul de audit public intern, se prevedea un termen de finalizare pentru extinderea verificărilor data de 21 martie 2011, iar pentru finalizarea cercetării administrative, termenul era 20 mai 2011, considerând că cercetarea administrativă se impunea să înceapă după executarea extinderii verificărilor, iar cercetarea să cuprindă şi cazul celor patru poliţişti de frontieră.
Comisia de cercetare administrativă, al cărui membru era şi intimatul, în perioada 07 martie 2011 - 21 martie 2011 a întreprins următoarele activităţi: studierea materialelor comisiei de audit nr. S/ 247756 din 17 februarie 1011 şi nr. 1354430 din 2 martie 2011, studierea procesului-verbal de extindere a cercetărilor nr. 1355409 din 18 martie 2011 şi studierea actelor normative incidente în cazul salarizării poliţiştilor.
Pentru că preşedintele comisiei de cercetare administrativă a fost internat în spital şi ulterior a beneficiat de concediu medical, prin Dispoziţia nr. 86 din 3 mai 2011 a fost înlocuit cu comisarul-şef de poliţie O.O.
În apărarea lor, intimatul şi celălalt membru al comisiei (Ţ.V.) au prezentat o adresă a Biroului Resurse Umane nr. 1345522 din 7 martie 2011 prin care li s-a comunicat că termenul de finalizare al cercetării administrative este 20 mai 2011.
Au fost invocate de recurenţi dispoziţiile pct. 85 din IMI nr. 830/1999 potrivit cărora doar şeful unităţii care a constatat existenţa pagubei poate dispune efectuarea cercetării administrative şi este singurul în măsură să stabilească termenul de efectuare a acesteia şi cele ale art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.
S-a apreciat că nu poate fi primită apărarea intimatului potrivit căreia nu a avut timp suficient să efectueze cercetarea administrativă prin raportare la volumul de muncă, având în vedere că se putea prevala de dispoziţiile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 şi se putea cere prelungirea termenului de 60 de zile.
Referitor la invocarea, ca motiv al neefectuării cercetării administrative a situaţiei preşedintelui comisiei de cercetare administrativă, recurenţii au arătat că nu s-a constatat că intimatul ar fi informat despre acest aspect pe inspectorul şef al I.J.P.F. Bihor şi nici nu i-a solicitat acestuia modificarea componenţei comisiei de cercetare administrativă, în sensul înlocuirii preşedintelui.
S-a apreciat că în speţă, răspunderea materială a intimatului se poate stabili întrucât sunt îndeplinite cumulativ condiţiile stipulate în art. 1 pct. 6 din IMI nr. 830/1999: există un prejudiciu material, efectiv, direct, real, cert şi actual; paguba a fost produsă prin nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998; încălcarea dispoziţiilor legale s-a produs cu vinovăţie din culpă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 21 mai 2012 şi a Sentinţei civile nr. 189/CA/2012 din 28 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de intimatul-reclamant T.I.N. ca neîntemeiată.
2. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Deciziei de impunere nr. 323528 din 21 septembrie 2011 emisă de I.G.P.F. prin care intimatului-reclamant T.I.N. i-a fost imputată suma de 6.553,3 lei pentru neefectuarea în termen a cercetării administrative şi a actelor prin care acesta a contestat decizia de imputare, respectiv Hotărârea nr. 324240 din 4 noiembrie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din I.G.P.F. şi Hotărârea nr. 5/10 ianuarie 2012 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din M.A.I.
În procesul-verbal de cercetare administrativă, în decizia de imputare, cât şi în hotărârile emise în soluţionarea contestaţiei intimatului-reclamant s-a reţinut ca temei al răspunderii, neefectuarea în termen a cercetării administrative, acesta fiind desemnat într-o comisie de cercetare administrativă pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit pentru patru poliţişti puşi la dispoziţie.
Pentru a stabili dacă intimatul-reclamant se face sau nu vinovat de această faptă trebuie precizat că prin adresa nr. 1345522 din 7 martie 2011 a Şefului Biroului Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor, intimatului-reclamant i s-a adus la cunoştinţă că în baza Dispoziţiei nr. 134886 din 7 martie 2011 emisă de Şeful I.J.P.F. Bihor a fost desemnat membru al comisiei de cercetare administrativă în vederea stabilirii şi recuperării prejudiciului creat privind încadrarea, pregătirea şi salarizarea personalului.
În acea adresă era precizat expres termenul de începere a activităţii - „cel târziu 21 martie 2011” şi termenul de finalizare - „20 mai 2011”.
Această adresă este singurul înscris ce a fost comunicat intimatului-reclamant şi prin care acesta a fost înştiinţat despre desemnare în comisia de cercetare administrativă, dar i-au fost comunicate şi termenele în care trebuie finalizată cercetarea administrativă.
În legătură cu cercetarea administrativă ce trebuia efectuată, este de reţinut faptul că Raportul de audit public intern nr. S/247756 din 17 februarie 2011 prin care era sesizată nerespectarea dispoziţiilor legale privind salarizarea pentru patru poliţişti puşi la dispoziţie ca urmare a declanşării cercetării penale, a fost înregistrată la I.J.P.F. Bihor la data de 21 februarie 2011.
La dosarul instanţei de fond a fost depus un extras din D.Z. nr. 46 din 7 martie 2011, pct. 14 emisă de Şeful I.J.P.F. Bihor prin care intimatul-reclamant, alături de un alt membru şi de preşedintele comisiei, a fost desemnat în comisia de efectuare a cercetării administrative pentru recuperarea prejudiciului constatat prin Raportul de Audit Public Intern nr. S/ 247756 din 17 februarie 2011, dar fără să fie fixat un termen pentru finalizarea cercetării administrative.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că intimatului-reclamant i s-a comunicat care este data la care comandantul I.J.P.F. Bihor a luat la cunoştinţă despre existenţa pagubei pentru care a fost desemnată comisia de cercetare administrativă, singurul înscris comunicat acesteia a fost adresa nr. 1345522 din 7 martie 2011 a Şefului Biroului Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor.
În actele contestate în faţa instanţei de fond, dar şi în cadrul motivelor de recurs, se impută intimatului-reclamant faptul că, în lipsa unui termen indicat în DZ nr. 46/2011, acesta trebuia să cunoască termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse şi că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, dar aceste susţineri sunt nefondate.
Mai întâi, trebuie arătat că intimatul-reclamant nu a susţinut că nu ştia despre termenul de 60 de zile prevăzut de lege, ci a invocat faptul că prin adresa Şefului Biroului Resurse Umane i s-a stabilit un termen pentru începerea activităţii şi unul pentru finalizarea cercetării administrative.
Recurenţii M.A.I. şi I.G.P.F. invocă faptul că intimatul-reclamant nu trebuia să respecte acele termene pentru că acea adresă nu a fost aprobată de şeful I.J.P.F. Bihor, astfel că termenele nu au fost fixate de persoana competentă.
Potrivit art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea unei pagube, dispuse de îndată, efectuarea cercetării administrative, iar conform pct. 85 din Instrucţiunile M.I. nr. 830/1999 - comandantul (şeful) care a constatat existenţa pagubei dispune, de îndată, prin ordin de zi pe unitate sau prin ordine în rezoluţie date pe actele prin care se sesizează existenţa pagubei, executarea cercetării administrative stabilind, în conformitate cu prevederile actelor normative interne, organul sau comisia competentă să efectueze cercetarea administrativă, precum şi termenul până la care trebuie executată.
În condiţiile în care prin actul de numire a comisiei de cercetare administrativă şeful I.J.P.F. Bihor nu a stabilit termenul în care trebuie efectuată cercetarea administrativă, iar intimatului-reclamant i-a fost comunicată numai adresa nr. 1345522 din 7 martie 2011 de către şeful Biroului Resurse Umane, nu i se poate imputa acestuia neefectuarea cercetării administrative în termenul de 60 de zile prevăzut de O.G. nr. 121/1998.
De altfel, raţiunea pentru care este obligatoriu ca în actul de numire al comisiei să se indice şi termenul pentru efectuarea cercetării administrative este aceea că numai comandantul a luat la cunoştinţă sau a constatat producerea pagubei, iar în raport de acea dată trebuie să stabilească şi termenul pentru finalizarea cercetării administrative.
Nefiindu-i comunicat D.Z. nr. 46 din 7 martie 2011, intimatul-reclamant nu avea cunoştinţă despre faptul că prin acea decizie nu era stabilit un termen şi că termenul cuprins în adresa comunicată de Şeful Biroului Resurse Umane nu era stabilit de şeful I.J.P.F. Bihor, mai ales că acesta avea obligaţia să stabilească şi termenul în care să se finalizeze cercetarea administrativă şi astfel nu pot fi reţinute susţinerile recurentului M.A.I. care a arătat că intimatul-reclamant nu trebuia să respecte termenul comunicat prin adresa nr. 1345522 din 7 martie 2011.
Tot nefondate sunt şi susţinerile recurenţilor referitoare la apărările intimatului-reclamant reţinute de instanţa de fond privind neefectuarea cercetării în termen şi pentru că nu s-a procedat la înlocuirea preşedintelui comisiei de efectuare a cercetării administrative.
Recurenţii susţin că membrilor comisiei (intimatul-reclamant şi celălalt membru) le-a fost imputată suma şi pentru că nu au informat despre situaţia preşedintelui comisiei de cercetare administrativă pe şeful I.J.P.F. Bihor şi nu i-au solicitat acestuia modificarea componenţei comisiei, în sensul înlocuirii acestuia.
Deşi recurenţii susţin că membrilor comisiei le revenea obligaţia de a solicita înlocuirea preşedintelui comisiei, iar instanţa de fond chiar a arătat că nu există nicio prevedere legală care să aibă această obligaţie, nici în motivele de recurs nu au fost indicate acele dispoziţii legale în baza cărora membrii comisiei erau obligaţi să solicite comandantului (şefului) I.J.P.F. Bihor înlocuirea preşedintelui comisiei de cercetare administrativă.
Recurentul I.J.P.F., atunci când s-a referit la această „obligaţie” a făcut trimitere la interesul membrilor comisiei de a efectua cercetarea administrativă în termen, iar recursul M.A.I. a arătat că această „obligaţie” revenea membrilor comisiei pentru că aveau cunoştinţă despre faptul că preşedintele comisiei de cercetare administrativă se află în incapacitate temporară de muncă, dar aceste susţineri sunt nefondate.
Nu există nicio prevedere legală care să instituie în sarcina membrilor comisiei „obligaţia” de a solicita înlocuirea preşedintelui comisiei de cercetare administrativă, iar despre faptul că acesta se afla în incapacitate temporară de muncă ştiau nu numai membrii comisiei ci şi conducerea I.J.P.F. Bihor pentru că înscrisuri referitoare la aceasta trebuie depuse pentru a justifica absenţa de la locul de muncă, iar conducerea I.J.P.F. a numit acea comisie.
De altfel, nici nu se neagă faptul că membrii comisiei au informat verbal adjunctul şefului I.J.P.F. Bihor despre înlocuirea preşedintelui, dar s-a reproşat faptul că nu s-a solicitat acest lucru şefului I.J.P.F. Bihor, deşi nicio prevedere legală nu stabileşte „obligaţia” de a cere înlocuirea.
Având în vedere inexistenţa unei obligaţii legale a membrilor comisiei de a cere înlocuirea preşedintelui comisiei de cercetare administrativă, nu se poate reţine acest aspect ca temei al antrenării răspunderii pentru repararea prejudiciilor, mai ales că în perioada în care preşedintele comisiei se află în incapacitate temporară de muncă, aşa cum chiar recurentul I.J.P.F. Bihor recunoaşte în motivele de recurs, cei doi membrii ai comisiei, între care şi intimatul-reclamant, au redactat citaţiile şi au aşteptat desfăşurarea activităţii comisiei în plen.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.
În baza art. 274 C. proc. civ. vor fi acordate cheltuieli de judecată intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii M.A.I. (în prezent M.A.I.) şi I.G.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 189 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul declarat de I.G.P.F. împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimatul T.I.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6686/2013. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 6701/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
